4,695 matches
-
cuvânt ciudat : "Pa-pa-ve..." Nu știe, Dora nu știe că locul intervenției va rămâne unica ei legătură cu viața pentru o bună bucată de vreme... Medicul anestezist Alindora Bosch, care s-a instalat la căpătâiul Dorei după ce a executat ordinul chirurgului, murmură la urechea pacientei : "Colaborăm ! Dora, care a înregistrat murmurul răspunde printr-un zâmbet, ultimă manifestare conștientă înainte de a-și începe călătoria spre neant, spre acel necunoscut și temut neant. Chipul luminos al celei care o veghează se pierde în imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ochi mari, doi ochi prelungiți mult spre tâmple, de o nedefinită culoare de ocean care atrage spre adâncimile lui. Transpirația lui Victor devine rece când prin minte îi trece gândul nechemat : "La fel cu ochii necunoscutei..." Reușește, în fine, să murmure o întrebare banală : Cum te simți ? Foarte bine, nu mă doare nimic. Mi-e numai foame. Alerg... Ce să-ți aduc ? Nimic, mai stai cu mine, te rog. Masa de seară se apropie și ei știu ce am voie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
din partea-i și, prin el, din partea mamei dispărute. Simțământul de ușurare ar fi fost real dacă Justin nu ar fi bâiguit în acel moment, cu o voce poticnită, singurele vorbe rostite în spital : "Dumnezeu nu există", la care tatăl a murmurat cu greu răspunsul ce îl mai dăduse odată : "Să încercăm să Îl descoperim împreună, fiule." Efortul profesorului de a-și stăpâni incertitudinile și emoțiile în fața celui mai complicat caz cu care se întâlnise în viața profesională este supraomenesc. Specialiștii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
s-a apropiat cu sfială de ea și i-a mângâiat cu un deget un picior ieșit de sub învelitoare. În acest gest am recunoscut toate mângâierile gingașe cu care mă copleșise altădată. Nu a îndrăznit să mă privească și a murmurat : "Dora !" și apoi, parcă rușinat : "Mino-dora !" Am înțeles că în fetița adormită te regăsise mai întâi pe tine, pe tine Dora, primul lui copil, copilul legitim care îl așteptai și tu, și mai ales femeia de care îi era legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de sărbătoare s-a instalat greu, prezența celor doi străini ne stânjenea oarecum, dar până la urmă colinzile de Craciun în limba ucraineană au început să se înfiripe. Am strâns-o pe Minodora la piept și am început și noi să murmurăm colindele noastre. "Te gândești la tata, nu-i așa ?", m-a întrebat ea când ne-am oprit din cântul firav. De unde știa Minodora că într-adevăr mă gândisem la Simion mai mult, mai profund, cum nu mai gândisem dinaintea plecării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
-ne pre noi." Teodora își ațintește din nou privirea verde, luminoasă și penetrantă în ochii Dorei ale cărei pleoape se coboară încetul cu încetul. Din chipul ei relaxat iradiază o lumină blândă. Nu mai resimte angoasa din seara trecută. Cuvinte murmurate de Teodora îi ating urechile ca o fâlfâire ușoară de aripi de fluture : "...păcătoasă... sfârșit... sfânt... iertare..." Nu mai are nevoie de nici un alt îndemn. Se concentrează și o cheamă în memorie pe mama ei, pe Isidora. La început, gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
până la genunchi. O Evă. El era mai înalt, bine făcut, cu părul negru și o virilitate remarcabilă. El era Adam. Iar el, îmbrăcat, nu nud ca ei, era Șarpele. Eu sunt Atlant, spuse el. Iar eu Eda, spuse ea. Eu, murmură, eu sunt, eu sunt..., și căzu la loc. Unde se trezi era frig tare. Mergea prin ger, zăpadă imensă. Deși aproape îl acoperea, se simțea ca pe un imens continent înalt, pustiu. Îi părea că a orbit într-un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
atât de incitantă, îl zgudui din nou. Dar deschise și ochii, înainte să se repete scena. Era Amanda iar. Nu din nou! exclamă ea. Îi dădu drumul. Nu mai întrebă nimic despre nimic. Dădu vina pe stres. Prea mult visa. Murmurând tot felul de scuze, își luă hainele și fugi pe scări până în parc. După un timp reveni la el. în acea atmosferă de pace, el se simțea în ultimul hal, cu nervii încordați la maxim. Se uită la ceas. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
el s-a interesat. Deși furioasă, emoția, teama când el m-a întrebat, ironic, "De ce?" m-a făcut să nu mă pot întoarce când el se apropie de mine. Iar când mâna lui îmi aduse capul aproape de al lui, eu murmurai: Ticălosule! Vrui să-l îndepărtez violent, însă el mă lipi strâns de trupul lui. Nu-mi făcea nici un rău, pur și simplu mă imobilizase. Și acum ce să-ți fac pentru seara asta? Pentru chestia asta Tremuram, mă topeam, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
metaliterară și ironia sunt salvatoare. Tipică pentru țesătura narativă a lui Rareș Tiron este proza Cale regăsită. Adriana, o funcționară de la ghișeul 1 de la Poștă, ireproșabilă timp de peste douăzeci și cinci de ani, începe, de la un timp, să râdă intempestiv și să murmure istorii numai de ea știute, reflectând brusc asupra propriei condiții umane. Trezirea „conștiinței de sine” o face nefericită, ea comparându-se cu Don Quijote în luptă cu morile de vânt. Trăiește un simțământ de revoltă împotriva propriei vieți „greșite”, invocând introspectiv
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
tremur jalnic de regret îl cuprinse numaidecât, încât se simțea robul încătușat al unei spaime neobișnuite. Teama și groaza i se manifestau printr-un necontenit noian de senzații câtuși de puțin firești, încât îi puneau inconștient în mișcare buzele tremurânde, murmurând ceva neînțeles și vag. Deloc nu înnebunise, și nici, de visat, nu visa, dar imaginea aceea plină de tenebre era un lucru cu totul nou pentru dânsul. De unde venise? Și, mai important, ce anume dorea aceasta de la el, de fapt
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
întrevadă pe chip o licărire palidă de speranță umilă. Dintr-odată, pierzându-și ambii rațiunea - întrucât dragostea nu poate fi raționalizată -, se repeziră unul spre celălalt, așa cum se reped apele Nilului în sezonul ploios. Doar o clipă apucă Carla să murmure, cu glasu-i melodios și fermecător, numele bărbatului, căci buzele li se și porniră într-o încleștare purificatoare, încât sărutul ținu o secundă, sau un șir de veacuri - nu-și dădeau seama. Sufletul copilei rătăci un oarecare răstimp în neant, după
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
că femeia aceasta nu avea și părțile ei - s-ar putea zice - curioase și nefirești. Bunăoară, de multe ori, ea zâmbea și chiar râdea tare, dar cu totul inconștient și fără vreun motiv știut, stârnind, astfel, mirarea clienților. Alteori, doar murmura pe negândite cine știe ce istorii, abătută în întregime de la hârțoagele sale și cu gândul în altă parte; iar toate acestea fiind, fără nicio îndoială, doar roade nefericite ale muncii sale îndobitocitoare-n lege... De asemenea, desigur, a nu se crede cumva
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
repezeală, plecă de acolo degajat și fericit, vădind multă relaxare și libertate în mișcări, de parcă s-ar fi debarasat atunci, pe loc, de o povară de pe umeri. „Într-adevăr, ce oameni de inimă, niște traficanți de toată isprava sunt!, mai murmură el apoi, plin de voioșie. Până-n mormânt nu voi uita de dărnicia lor față de mine!” Și, în felul acesta, din acel moment, mai trecură încă alte câteva săptămâni. În tot acest timp, este de la sine înțeles că pe spatele lui
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
așteptau cu nerăbdare ca acele doctorii simple să-și facă cât de cât efectul. Pentru Șerban, acele secunde cântăriră mai mult decât orice; parcă ar fi trecut ca orele. Victoria începu brusc a da din mâini. - Trebuie să mă așez..., murmură dânsa iarăși, dar foarte anevoie. Patul se afla la doi pași distanță de ei. Numaidecât, fără să mai aștepte sau fără să se pună cumva împotrivă, băiatul se căzni să-și ridice pe picioare mama, însă, nereușind cu niciun chip
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
rău. Ceea ce În Spania de atunci și În cea de azi, chiar și pentru un preot, era ceva neobișnuit. — Să fim mai prudenți, señor Quevedo, adăugă el atunci, afectuos, după latinismul de rigoare. Nu sunteți În situația de a putea murmura anumite lucruri cu glas cam țâfnos. Don Francisco se uită la preot, potrivindu-și ochelarii. — Eu să murmur?... Greșiți, Dómine. Eu nu murmur, ci afirm răspicat. Și, ridicându-se În picioare, Întors către restul asistenței din local, recită cu vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
señor Quevedo, adăugă el atunci, afectuos, după latinismul de rigoare. Nu sunteți În situația de a putea murmura anumite lucruri cu glas cam țâfnos. Don Francisco se uită la preot, potrivindu-și ochelarii. — Eu să murmur?... Greșiți, Dómine. Eu nu murmur, ci afirm răspicat. Și, ridicându-se În picioare, Întors către restul asistenței din local, recită cu vocea-i educată, sonoră și limpede: Nu, n-o să tac, deși c-un deget ce impune, dus când la gură, când la frunte, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
tălpi comode și uzate care Îi Îngăduiau să simtă bine pământul sub picioare când avea să Înceapă tărășenia. Să-l ia naiba pe nebunul care spada și-o descinge... Începu să recite printre dinți, ca să-i treacă timpul mai ușor. Murmură și alte fragmente din Fuenteovejuna a lui Lope de Vega, care era una din dramele lui preferate, Înainte de a amuți din nou, cu fața ascunsă de borul amplu al pălăriei trase până pe sprâncene. O altă umbră se mișcă ușor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
surprins de râsul acela, sau poate nu Înțelese bine sensul cuvintelor; dar după un moment surâse și el. Un zâmbet ușor, politicos. Puțin disprețuitor. — Sunt multe În joc, preciză el. Cu asta Alatriste era Întru totul de acord. — Capul meu, murmură. De pildă. Dacă englezul captase ironia, nu păru să-i dea atenție. Cugetă din nou. — Prietenul meu are nevoie de puțină odihnă. Iar individul care l-a rănit s-ar putea să ne aștepte ceva mai Încolo... Iarăși Încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Cine ți-a spus? Asta aș vrea și eu să aflu. Álvaro de la Marca se oprise În fața lui și Îl privea uimit și dezaprobator. Căpitanul se mulțumi să Încline scurt capul Într-un gest afirmativ și Îl auzi pe aristocrat murmurând „Doamne sfinte“ Înainte de a porni să bată iar cămăruța În sus și În jos. În momentul acela englezii erau Îngrijiți În cel mai frumos salon din palat de servitorii contelui, mobilizați În grabă mare. Alatriste, pe când aștepta, auzise mare forfotă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
război. Contele Însuși scrisese bilete urgente În odaia lui de lucru, Înainte de a veni să discute cu Alatriste. În pofida sângelui rece și a obișnuitei sale bune dispoziții, rareori Îl mai văzuse căpitanul atât de schimbat la față. — Vasăzică Thomas Smith, murmură contele. — Așa mi-au zis. — Thomas Smith, așa, pur și simplu. — Întocmai. Guadalmedina se oprise din nou dinaintea lui. — Thomas Smith pe dracu’, mormăi În sfârșit, nerăbdător. Cel În haine gri se numește George Villiers. Îți spune ceva numele ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
totală de simpatie prin găurile măștii. — Nu știu, zise căpitanul. Poate faptul că unul din ei, În primejdie de moarte, n-a cerut milă pentru sine, ci pentru camaradul lui. Inchizitorul și mascatul schimbară o scurtă privire incredulă. — Doamne sfinte, murmură călugărul. Ochii lui Îl măsurau plini de fanatism și de dispreț. Sunt un om mort, Își spuse căpitanul, citindu-și sentința În pupilele acelea negre și nemiloase. Orice ar fi făcut, orice ar fi zis, privirea aceea implacabilă Îl condamnase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o asemenea femeie visase în adolescență și după aceea, fără să mai spere cu adevărat că ar fi avut vreo șansă de a o întâlni... Arm..., o, Arm..., ce nume frumos și ciudat, ca însăși făptura ta..., se pomeni bărbatul murmurând, cu o anumită uimire și cu duioșie, dar își luă seama și se opri. Nu avea obiceiul să vorbească de unul singur cu glas tare, dar dacă o făcuse acum, asta era semn că prea tare îl emoționase întâlnirea cu
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o voal de mătase. Bart o cuprinse pe Arm într-o îmbrățișare plină de tandrețe și ardoare, iar dintre buze îi scăpă fără voie un geamăt prelung care venea de undeva din străfundurile cele mai ascunse ale ființei lui virile, murmurând ca în transă și într-un ușor crescendo o, Doamne..., o, Doamne..., o, Doamne! ... Da, Bart, rosti Arm, cu ochii strălucind și cu un glas care pornea direct din inima ei. Suspinând ușor, ea se lipi foarte strâns de trupul
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
lupi, mii. Vânătorul să doboare cât mai mulți, să fie purtat pe umeri. Urcat în balconul Primăriei. Și-ar fi făcut, trimfătoare, o căciulă din blana unui lup vânat de el. Lupii nu au venit nici a treia zi. Oamenii murmurau. Străjile erau obosite și înfrigurate. Jandarmii râdeau de neghiobia tuturor; femeile, rămase cu greul casei - bărbații umblând creanga prin târg -, ocărau în gura mare. „Vânător! Să-l ia dracu’!” „Un scârbavnic!” „Așa păcăleală...” „Ce păcăleală, batjocură!” „Să ne lase-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]