KorAP: Find »[drukola/base=naiba & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...186 >

4,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

pondere ca socializarea cu colegii de echipă. Dintotdeauna, Gillis îl bănuise pe Bull. Trăsăturile sale deschise, prietenia și nepărtinirea erau prea bune ca să fie adevărate. N-ar fi fost uimit să afle că Bull era doar un escroc. — Și unde naiba ai fost în ultimele nopți? Ne-am distrat de minune. Ăsta a fost cel mai de succes turneu și tu te-ai fofilat în fiecare seară după câteva păhărele. — Mda, păi... Dave. Trebuie să-ți fac o mărturisire. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
în cel stâng. Lacrimi grele i se rostogoleau pe obrajii umflați. O transpirație fierbinte îi apăruse la rădăcina părului de culoarea ghimbirului. Îi văzuse zâmbind împreună, îi văzuse îmbrățișându-se, îi văzuse sărutându-se și îi văzuse sorbind șampanie. De unde naiba să știe el, când îi privea pe cei doi tâmpiți împreună, că nu era o seară obișnuită la familia Margoulies? Deci Alan îl mințise și în privința mariajului său. Îi spusese că totul se terminase, că nu mai simțea nimic pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

spus povestea asta prima oară că vei muri alergând după o minge, pentru că, dacă aș fi știut, crede-mă că am fi vorbit numai noi, ți-aș fi înșirat toate poveștile din lume și, mai ales, ți-aș fi dat, naibii, porcăria aia de mașinuță de fier neagră și din Germania pe care mi-ai cerut-o doar un pic, mai ții minte?, și eu n-am vrut să ți-o împrumut fiindcă se strică și tu m-ai făcut calic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
mă bată nici cu cărămida, ci de mă-sa și de Luminița. Poate mă așteaptă până noaptea în fața scării, ce dracu mă fac. Poate s-au ascuns chiar acum prin tufele astea din spatele lui Coșuță și-o să mă înhațe. Unde naiba să mai fug? Uite-l p-ăsta cum rânjește. Ce zici să fac? Să te duci dracu, asta. M-am furișat pe după mașini până spre Băiuț. Am luat-o prin spatele blocului, prin grădina întunecoasă de acolo. Ceva îmi bubuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
clăpăuge, dar îmi ascuțeau și mai rău bărbia, în fine, din toate podoabele astea capilare care în fond nu erau cine știe ce, dar erau, a răsărit o chelie pe cinste, nu genul O. Paler, dar nici departe. O să vă întrebați cum naiba de-aveam așa plete când toți elevii erau tunși chilug, cel puțin între Valea Ialomiței și Râul Doamnei, poate și prin alte locuri, nu știu, asta știți unii dintre voi, eu nu mă bag unde nu mă pricep. Ei bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
mie nu prea îmi mai place, dar eram mult mai mic când am scris-o (asta ar fi o scuză), iar poezia era, în capul meu atunci, ceva mai pretențioasă decât proza (acum îmi pare doar mincinoasă: de exemplu, de ce naiba n-am adăugat că neoanele alea pâlpâiau stins, ca în baie, în așa fel încât simțeam cum se naște spaima ca o amenințare difuză și greoaie? Și de ce am spus „dincolo de marginile prăpastiei“ când în vis era vorba clar de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
copii a ălora mari (exemplu: Filip + Alexandra Ștefănescu; Filip + tovarășa Ulărescu). În concluzie: frații mici sunt invidioși pe cei mari; frații mici și cei mari nu pot fi niciodată egali; toate astea au legătură cu Știm și Ștam. Și cum naiba să nu aibă? Ce garanție am eu, ca frate mai mic, că Filip n-o să amestece iarăși lucrurile cum, de altfel, a și făcut-o (un 4-0 clar ca lumina zilei cu un 6-0 îndoielnic, sper că vă aduceți aminte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
fără „săru’ mâna tanti“ și „cum a fost la școală“, dar se simțeau bine în preajma lor, nu i-am auzit vreodată plângându-se. Cât despre chestia cu vorbitul, nimic nu e mai simplu: da, eu vorbeam pentru ei, dar cum naiba să nu fac asta când erau atât de căpoși sau discreți, cum vreți să le ziceți, și nu doreau să iște vreo debandadă cu lingviști care apar la ușă ca să cerceteze fenomenul, glasuri fără chip, pițigăiate sau grave, care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
de scâncetul ăsta care mi se pare mie că are nevoie de explicații, de Știm și Ștam care poate că plângeau (deși eu nu mi-i amintesc să fi plâns vreodată) și de nevoia asta, poate ridicolă, de a da naibii timpul trecut, de a abandona pentru câteva pagini povestea, de a intra în timpul prezent ca într-o piua unde totul se liniștește unde îmi pot aminti că cea mai frumoasă căsuță din lume e sub plapumă unde mai pot asculta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
ales unei scăfârlii blonde care îngână la nesfârșit deasupra ta vorbele (cel puțin ciudate, dacă nu magice) a basa basa basa, a riki tiki tiki tomba, a la-lue ba-lue ba-lue? tare aș vrea să știu pentru că, vedeți, mă roade al naibii ideea că n-am fost un bebeluș ca toți bebelușii și totuși, oricât m-aș chinui, așa cum îmi apar lucrurile, n-am nici cea mai măruntă dovadă că tot ce mi s-a povestit a fost și adevărat“.] Ping-pong-ul era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
și socialiști, nici nu au cutezat s-o gândească vreodată, și mă simt definitiv pierdut, scufundat într-un întuneric beznă cu miros de brânză. Poate o să vi se pară straniu, dar acel Rahan din apartamentul 40 eram eu. Și cum naiba să nu vi se pară straniu, când până și eu m-aș cruci să aflu că ucigașul de păpuși din capitolul 7 e una și aceeași persoană cu Mateiul ăla din capitolul 6 care „a suferit nespus când acel homo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
mai întrebe nimeni nimic. Păi, da, ca să mă întrebe acum, nu? La chestii d-astea cu flegme, cu înjurături și fumat poți să dai tu orice explicație îți trece prin minte - că ai fost amenințat, că te-au silit, că naiba știe mai ce -, poți să faci pe dracu-n paișpe sau să stai în cap, că oricum nu ține. Părerea mea. Dacă Filip s-a eliberat, și sunt convins că a făcut-o, de coșmarul ăla urât cu Steaua, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
s-o caftesc mai tare ca niciodată. Parcă eram apucat. I-am pus piedică în fuga ei spre ieșire, iar când s-a ridicat, am reușit, bravo Pușița, bis, s-o dau cu capul de ușă. Plângea ca o disperată, naiba s-o ia. Nu a contat nici un moment faptul că Uca mi-a strigat să mă potolesc și chiar a încercat să mă țină.Vedeam negru în fața ochilor. Iar acum am să mă opresc ca un laș, nu, ca ultimul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
tăcerea poate fi totuna cu consternarea, numai că eu unul aș fi preferat să nu aflu nicicând filozofia asta. Pe deasupra tuturor mai plutea ceva, aș putea s-o numesc o întrebare nerostită, dacă o întrebare ar fi atât de dată naibii încât să mai și plutească, în fine, eu zic că plutea și se putea traduce aproximativ în forma asta: cum s-a ajuns cu chestia aia până la mine? Știu, știu, e demn de milă ce-am făcut în zilele ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301

familii. După asta, În fiecare noapte a Început să mai dispară cîte cineva pînă cînd, În cele din urmă, n-am mai rămas decît Luweena, Shunt și cu mine. Apoi au plecat și ei. Nu reușeau deloc să Înțeleagă de ce naiba mai vreau să rămîn aici. Pentru ei, eram un țicnit, Însă unul inofensiv. Nu erau absolut deloc de acord cu ceea ce făceam eu. La urma urmei, librăria era un loc supernașpa În care să trăiești, iar mama o alesese doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
parte din fața deschizăturii. Era grea fiindcă era plină aproape pînă sus cu Normans. Tocmai mă cățăram pe ea ca să ies din gaură, cînd mi-a căzut privirea pe etichetă. Pe ea scria „RatOut”. De asemenea zicea, În subtext, „Normans, pe naiba”. Nu scria Însă nicăieri „gustare delicioasă și sățioasă”. Scria, În schimb, „exterminare garantată, după o singură porție”. M-am Întrebat dacă cele vreo cîteva grăunțe pe care le Înghițisem fac oare cît o porție. Am citit mai departe : „Pentru exterminarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
asupra cuvintelor - sau ronțăiam cu gîndul aiurea și foarte zgomotos la marginile cutiei mele. La un moment dat, Jerry a aruncat ziarul pe care-l citea și a strigat la mine „Pentru numele lui Dumnezeu, Ernie, nu poți să stai naibii și tu cuminte măcar cinci minute ?” Din fericire pentru relația noastră, puțin mai tîrziu În după-amiaza respectivă, a catadicsit În fine și s-a ridicat, și-a tras cravata deja legată peste cap și a plecat. Imediat ce am auzit cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
Transformase foile nelipite Într-o carte băgîndu-le, ca Într-un sandviș, Între două coperte de carton maroniu, dînd găuri În cotor și cosînd tot acest talmeș-balmeș cu ață albă groasă, de băcănie. Mie personal mi se părea că arată ca naiba. Însă era normal ca eu să am atitudinea asta, dată fiind experiența mea de viață. Scrisese titlul de mînă pe fiecare exemplar, cu cariocă albastră și litere mari, de tipar : SALVAREA PLANETEI. Povestea Începe pe planeta Pămînt, la aproximativ o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
și mi-a aruncat o privire ce părea să zică „Bietul Ernie, a rămas singur.” Totuși acum, cînd mă gîndesc retrospectiv, cred că a fost mai degrabă una mirată, așa că poate voia de fapt să spună ceva de genul „Cine naiba o mai fi și animalul ăsta ?” Prefer să-mi rămînă În amintire așa. Însă, indiferent care dintre variante a fost, ideea e că s-a Întors În cameră și m-a luat pe sus. M-a vîrÎt În buzunarul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
mai multe ori. S-a făcut cocoloș. Mi-am făcut un pic de loc În confetti și, ținînd cocoloșul În jos cu lăbuțele din față, am citit ce scria deasupra, iar cuvintele mi-au răsunat În urechi precum trompetele : „La naiba cu toate ! La naiba ! Și țipetele noastre se ciocnesc, ne luăm avînt și-apoi pornim spre libertate.” M-am Întors o ultimă oară spre adăpostul meu. Am netezit la loc cocoloșul, pînă cînd a redevenit o bucățică de pagină, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
a făcut cocoloș. Mi-am făcut un pic de loc În confetti și, ținînd cocoloșul În jos cu lăbuțele din față, am citit ce scria deasupra, iar cuvintele mi-au răsunat În urechi precum trompetele : „La naiba cu toate ! La naiba ! Și țipetele noastre se ciocnesc, ne luăm avînt și-apoi pornim spre libertate.” M-am Întors o ultimă oară spre adăpostul meu. Am netezit la loc cocoloșul, pînă cînd a redevenit o bucățică de pagină, o pagină dintr-o carte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

cînd nu era alarmă, lumea Își bătea desigur joc de el văzîndu-l În salopetă și cu cască - o cască, firește, prea mare pentru capul lui - dar el Își făcea datoria patrulînd, nițeluș cam speriat, pe străzile pustii, expuse bombardamentului... „La naiba, și eu am vrut să-mi fac datoria! Își spuse Rowe pe cînd dădea colțul unei străzi pline de ruine, din Holborn. Nu-i vina mea că nu m-au găsit apt pentru serviciul militar. Așa-zișii eroi ai Apărării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
de a mai exercita vreo atracție. — Vom ști În curînd pe ce lume ne aflăm, spuse domnul Prentice. Dacă nu găsim nimic aici... Silueta lui Încovoiată exprima oboseala și deznădejdea renunțării. Undeva, departe pe șosea, cineva agita o lanternă. — Cine naiba se joacă acolo? mormăi domnul Prentice. Parcă-ar face reclamă!... Își Închipuie că fără busolă nu-ți poți găsi drumul prin meleagurile astea... Mașina o luă Încet de-a lungul unui zid Înalt și se opri În fața unei porți enorme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
strîngere de inimă, automobilul vechi, oprit pe aleea pietruită a sanatoriului... „Ar fi fost mai bine să-i telefoneze numaidecît domnului Prentice: probabil că Sinclair deținea și el o copie a filmului...“ — Și, colac peste pupăză, Anna! continuă Hilfe. Cum naiba se poate Îndrăgosti de dumneata o femeie?! Văzînd că Rowe se depărtează, strigă tare: Unde te duci? — Să telefonez la poliție. — Acordă-mi cinci minute! — A, nu, e cu neputință! Ciclul se Încheiase: acum Rowe era ceea ce Digby dorise să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353

răsucind ultima dintre cele patru țigări de hașiș cu marfa pe care-o ținea într-o pungă de tutun în torpedou. Două târfe de la aeroport, puțin mai mari ca niște școlărițe, cu fețe pătrățoase, discutau cu el prin geam. - Unde naiba crezi că mergi? îmi spuse, luându-mi cele două sticle de vin pe care le cumpărasem. Apoi, răsucind țigara pe bord, își reluă discuția cu tinerele femei. Vorbeau într-un fel abstract despre timp și preț. Încercând să le ignor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]