883 matches
-
18 Brumar (7 noiembrie) 1799, când Napoleon a preluat puterea. O altă dată posibilă poate fi considerată aceea a izbucnirii războiului cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, din 1803, care a urmat efemerei păci de la Amiens din 1802. Războaiele napoleoniene au luat sfârșit la 20 noiembrie 1815, după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo și după semnarea celui de-al doilea tratat de la Paris. Perioada aproape continuă de război din 20 aprilie 1792 până la 20 noiembrie 1815 este denumită uneori Marele
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
continuă asupra transporturilor maritime franceze și a coloniilor din Caraibe. În plus, britanicii aveau suficienți bani ca să convingă marile puteri continentale să-și unească eforturile împotriva Franței și, în ciuda numeroaselor înfrângeri, armata austriacă a rămas un pericol permanent pentru Franța napoleoniană. Napoleon nu putea invada direct Marea Britanie. Amiralul britanic Jervis a afirmat: "Eu nu spun, domnilor, că francezii nu vor veni. Eu spun numai că ei nu vor veni pe mare." Amiralul Horatio Nelson a învins flota franceză în Bătălia de pe
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
și în particular ocuparea bazelor coloniale și insulelor de-a lungul întregului război, au avut un efect direct și imediat asupra încleștărilor europene, iar bătăliile purtate pe mare la mii de kilometri depărtare au putut influența consecințele luptelor europene. Conflictul napoleonian a ajuns la un punct în care istoricii pot să vorbească despre un "război mondial". Numai războiul de șapte ani a oferit un precedent pentru o luptă la o scară comparabilă. În aprilie 1805, Regatul Unit și Rusia au semnat
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
Austerlitz, Austria a semnat tratatul de la Pressburg (26 decembrie 1805) și a părăsit coaliția. Tratatul cerea austriecilor să cedeze Veneția Regatului Italian dominat de francezi și Tirolul Bavariei. După retragerea Austriei din coaliție s-a ajuns la un impas. Armata napoleoniană a avut o serie neîntreruptă de victorii terestre, dar importanta armată rusă nu intrase încă în luptă cu întreaga ei forță. A Patra Coaliție (1806 - 1807) a fost formată din: Acesta a fost alcătuită după numai câteva luni de la colapsul
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
plus rezervele strategice care se formau în Germania. Trebuie luat în considerare faptul că pe trupele germane care erau de partea lui Napoleon nu se putea pune multă bază, ele fiind dispuse să dezerteze și să se alăture aliaților. Armatele napoleoniene erau depășite numeric cu o proporție de doi la unu în Germania. După încheierea armistițiului, Napoleon părea că a recâștigat inițiativa strategică după bătălia de la Dresda (august 1813), în timpul căreia a înfrânt o armată aliată superioară din punct de vedere
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
Casei de Bourbon în persoana regelui Ludovic al XVIII-lea. A urmat semnarea tratatului de la Paris (30 mai 1814) și deschiderea Congresului de la Viena care urma să redeseneze harta Europei. Danemarca-Norvegia s-a declarat la începutul conflictului neutră în războaiele napoleoniene, dar s-a angajat în operațiuni comerciale prin care profita de pe urma conflictului și și-a format o flotă de război. După o primă bătălie de intimidare în fața Copenhagăi, britanicii au capturat cea mai mare parte a flotei danezo-norvegiene în timpul celei
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
până la semnarea încetării focului pe 4 iulie. Pe 15 iulie, Napoleon s-a predat britanicilor la Rochefort. Aliații l-au exilat pe Napoleon în îndepărtata insulă din Atlanticul de sud, Sfânta Elena, unde a murit pe 5 mai 1821. Războaiele napoleoniene au avut de asemenea un impact extrem de important. Până la Napoleon, statele europene foloseau armate relativ mici, cu numeroși mercenari, care luptau uneori împotriva țărilor de origine. Până la urmă, teoreticienii militari din secolul al XVII-lea au început să aprecieze potențialul
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
de semafoare pentru comunicații, care au permis ministrului de război, Carnot, să ia legătura cu forțele franceze de la frontieră de-a lungul ultimului deceniu al secolului al XVII-lea. Francezii au continuat să folosească acest sistem de-a lungul războaielor napoleoniene. În plus, a început supravegherea aeriană cu ajutorul balonului cu aer cald, prima oară pentru observarea pozițiilor aliate îninte de bătălia de la Fleurus, de pe 26 iunie 1794. De asemenea, în timpul războaielor napoleoniene s-au făcut progrese importante în tehnica artileristică și
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
continuat să folosească acest sistem de-a lungul războaielor napoleoniene. În plus, a început supravegherea aeriană cu ajutorul balonului cu aer cald, prima oară pentru observarea pozițiilor aliate îninte de bătălia de la Fleurus, de pe 26 iunie 1794. De asemenea, în timpul războaielor napoleoniene s-au făcut progrese importante în tehnica artileristică și rachetistică. Războaiele napoleoniene au adus numeroase schimbări în Europa. Deși Napoleon a reușit să-și impună dominația asupra celei mai mari părți a Europei Occidentale (lucru care nu se mai întâmplase
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
a început supravegherea aeriană cu ajutorul balonului cu aer cald, prima oară pentru observarea pozițiilor aliate îninte de bătălia de la Fleurus, de pe 26 iunie 1794. De asemenea, în timpul războaielor napoleoniene s-au făcut progrese importante în tehnica artileristică și rachetistică. Războaiele napoleoniene au adus numeroase schimbări în Europa. Deși Napoleon a reușit să-și impună dominația asupra celei mai mari părți a Europei Occidentale (lucru care nu se mai întâmplase de pe vremea Imperiului Roman), starea de război continuu de aproape două decenii
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
întâmplase de pe vremea Imperiului Roman), starea de război continuu de aproape două decenii dintre Franța, pe de o parte, și o alianță a altor câteva puteri europene, pe de alta, și-a pus amprenta asupra Franței. La sfârșitul seriei bătăliilor napoleoniene, ea nu mai deținea rolul conducător ca putere dominantă pe continent, așa cum îl avusese încă de pe vremea lui Ludovic al XVI-lea. În cele mai multe țări europene, adoptarea ideilor Revoluției franceze (democrație, egalitate în fața legii, abolirea privilegiilor, etc.) au rămas ca
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
democrație, egalitate în fața legii, abolirea privilegiilor, etc.) au rămas ca moștenire generațiilor următoare. Monarhilor europeni le-a fost foarte greu să restaureze starea de lucruri prerevoluționară (monarhie absolută), și au fost obligați să păstreze anumite reforme făcute în perioada domniei napoleoniene. Moștenirea instituțională napoleoniană a rămas vie până în zilele noastre, în multe țări europene sistemul legal purtând amprenta de neșters a Codului napoleonian. Admirată pentru cultura sa în secolul al XVIII-lea, Franța devenise după Revoluție un model politic. Europa a
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
legii, abolirea privilegiilor, etc.) au rămas ca moștenire generațiilor următoare. Monarhilor europeni le-a fost foarte greu să restaureze starea de lucruri prerevoluționară (monarhie absolută), și au fost obligați să păstreze anumite reforme făcute în perioada domniei napoleoniene. Moștenirea instituțională napoleoniană a rămas vie până în zilele noastre, în multe țări europene sistemul legal purtând amprenta de neșters a Codului napoleonian. Admirată pentru cultura sa în secolul al XVIII-lea, Franța devenise după Revoluție un model politic. Europa a aderat la înaltele
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
starea de lucruri prerevoluționară (monarhie absolută), și au fost obligați să păstreze anumite reforme făcute în perioada domniei napoleoniene. Moștenirea instituțională napoleoniană a rămas vie până în zilele noastre, în multe țări europene sistemul legal purtând amprenta de neșters a Codului napoleonian. Admirată pentru cultura sa în secolul al XVIII-lea, Franța devenise după Revoluție un model politic. Europa a aderat la înaltele principii ale libertății, egalității, fraternității, dar popoarele ei au trăit curând dezamăgirea ocupației napoleoniene. Ca răspuns la dominația franceză
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
amprenta de neșters a Codului napoleonian. Admirată pentru cultura sa în secolul al XVIII-lea, Franța devenise după Revoluție un model politic. Europa a aderat la înaltele principii ale libertății, egalității, fraternității, dar popoarele ei au trăit curând dezamăgirea ocupației napoleoniene. Ca răspuns la dominația franceză, apare o mișcare nouă cu o putere în continuă creștere: naționalismul. Acesta va modela cursul istoriei europene postnapoleoniene. Din această perioadă datează începutul unor națiuni și state și sfârșitul altora. Harta europeană a fost redesenată
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
o mișcare nouă cu o putere în continuă creștere: naționalismul. Acesta va modela cursul istoriei europene postnapoleoniene. Din această perioadă datează începutul unor națiuni și state și sfârșitul altora. Harta europeană a fost redesenată în secolul care a urmat epocii napoleoniene, proces care nu s-a mai bazat pe fiefurile aristocratice, ci pe bazele culturii umane, originilor naționale și ideologiei naționaliste. Primele reacții au apărut în Spania, unde poporul s-a revoltat în mai 1808, mobilizându-se într-un război de
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
la Nisa, la 4 iulie 1807. Acest oraș, de care Garibaldi a rămas atașat toată viața, a cunoscut numeroase vicisitudini de-a lungul istoriei sale. Oraș al Regatului Sardiniei, a devenit francez între 1793 și 1814, în perioada revoluționară și napoleoniană (campaniile din Italia), apoi din nou piemontez începând cu 1814, înainte de a redeveni definitiv francez în 1860 în ciuda opoziției omului de stat. În perioada franceză, registrele de stare civilă au fost redactate în limba franceză, iar copilul a fost înregistrat
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
Într-o zi, s-a îmbarcat pe un vas către Liguria cu câțiva tovarăși, dar a fost oprit și trimis înapoi la părinți. Cursurile de italiană și de istorie antică primite de la educatorul său, "signor" Arena, fost luptător în campaniile napoleoniene, au produs în tânărul Giuseppe o adevărată fascinație pentru Roma Antică. El l-a convins pe tatăl său să-l lase să urmeze o carieră marinărească și, la cincisprezece ani, s-a angajat ca mus, după care, la 17 ani
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
1835. Garibaldi s-a îmbarcat la Marsilia, sub numele de Giuseppe Pane, cu intenția de a răspândi ideile mazziniene. Mai mult, în Rio exista o importantă comunitate de marinari liguri, care urma să-i permită o sosire discretă. După cucerirea napoleoniană a Spaniei, coloniile sud-americane ale acesteia s-au angajat într-un proces de dobândire a independenței, care s-a încheiat cu înfrângerea Spaniei. Viceregatele s-au fărâmițat într-o serie de republici independente, între care , , Paraguay. În ce privește Brazilia, după , familia
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
cu toate acestea, noile idei s-au impus rapid. Un decret imperial le-a impus călugărilor să urmeze cursuri la Seminarul general de la Viena, unde au primit o educație conformă cu spiritul secolului. Mănăstirea a scăpat astfel de închidere. Războaiele napoleoniene și retrocedările forțate de terenuri de după Revoluția din 1848 au antrenat costuri financiare semnificative și restructurări economice. În ciuda acestui fapt, sub abatele Wilhelm Eder (1838-1866), s-au finalizat renovarea ansamblului baroc și crearea unui nou liceu. Impresionanta clădire baroc a
Abația Melk () [Corola-website/Science/303598_a_304927]
-
o republică-soră a Republicii Franceze. Aceasta este anexată de Franța în martie 1793 și organizată sub forma departamentului Mont-Terrible, departament ulterior atașat departamentului Haut-Rhin. După Congresul de la Viena, Jura a fost cedată cantonului Berna drept compensație pentru pierderile din perioada napoleoniană. Acest lucru a provocat disensiuni, întrucât Jura era o regiune francofonă și romano-catolică, iar cantonul Berna era predominant germanofon și protestant. Locuitorii regiunii Jura au cerut independența, și, după mari eforturi, o constituție a fost acceptată în 1977. În 1978
Cantonul Jura () [Corola-website/Science/303720_a_305049]
-
43 de ani au murit în război, cifra defalcată pe cele două tabere fiind de 6% din cei din Nord și 18% din cei din Sud. O cauză pentru numărul uriaș de morți din timpul războiului a fost utilizarea tacticilor napoleoniene, cum ar fi șarjele. Cu adaosul puștilor mai precise și (spre sfârșitul războiului, în armata unionistă) armelor de foc cu repetiție, cum ar fi carabina cu repetiție Spencer și câteva arme Gatling (predecesoare ale mitralierelor), soldații erau decimați în câmp
Războiul Civil American () [Corola-website/Science/304158_a_305487]
-
lui. Acolo, Mao și-a unit armata cu cea a lui Zhu De, creând Armata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor, Armata Roșie pe scurt. Tactica lui Mao Zedong a fost puternic bazată pe cea a Gherilelor Spaniole din timpul Războaielor napoleoniene. Din 1931 în 1934, Mao Zedong a ajutat la stabilirea Republicii Sovietice din China și a fost ales președinte al acestei republici mici din zonele muntoase din Jiangxi. Aici, Mao a fost căsătorit cu He Zizhen. Soția lui anterioară, Yang
Mao Zedong () [Corola-website/Science/304205_a_305534]
-
pentru stăpân. Dacă acceptăm cele patru patru premise (vezi mai sus), înțelegem, posibilitatea unui proces "istoric", care în mare, este istoria luptelor și a muncii, o istorie dialectică, plină de tensiuni și contradicții, care până la urmă se termină în războaiele napoleoniene. Nu există om acolo unde nu există stăpân și sclav (trebuie să existe deci cel puțin doi indivizi, pentru ca să poată exista un om). Istoria se termină atunci când dispare distincția dintre stăpân și sclav. Deoarece nu mai există stăpân deoarece nu
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]
-
dispare distincția dintre stăpân și sclav. Deoarece nu mai există stăpân deoarece nu mai are sclav, și nu mai există sclav deoarece nu mai are stăpân (fără ca acesta să devină iarăși stăpân, deoarece nu mai există sclav). După Hegel, războaiele napoleoniene, mai ales Bătălia de la Jena, istoria se termină prin eliminarea distincției dintre stăpân și sclav,deci când ambii dispar și sunt înlocuiți de omul burghez al Franței revoluționare. Căci aceste burghez este sinteza dialectică dintre stăpân și sclav. Acesta este
Fenomenologia spiritului () [Corola-website/Science/304203_a_305532]