2,809 matches
-
tresărea, scotea mici țipete, transpirația îi curgea șiroie pe obrajii catifelați, se prelingea peste gâtul fin, pentru ca în final să ude perna. Priveam acel trup mlădios, cu fața ovală, cu doi ochi negri, migdalați, vioi, acum obosiți, nasul drept cu nări fine fremătânde, cu buzele pline, frumos conturate, formând o guriță mică. Brațele rotunde , fără a fi grase, se terminau cu niște palme micuțe și degete lungi și fine. O priveam cum se zbuciuma în coșmarul ei, încercam să nu fac
O EXCURSIE LA MUNTE. de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2163 din 02 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385340_a_386669]
-
să schimbe două trei cuvinte între ei. -Parcă te-aș cunoaște, zise unul dintre țărani, era la vreo 50 de ani, brunet cu niște ochii negri vioi și iscoditori, avea mustățile mari, negre cu fire albe, îngălbenite de tutun în dreptul nărilor, cărora, din când în când, le răsucea vârfurile în sus. -Sunt Ion, fiul lui Petre al Linii din Valea Mare, ai fost acum câțiva ani la noi, să cumperi niște oi. Te știu nene, ești Gheorghe Gheorghe din Satul Nou
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2134 din 03 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385352_a_386681]
-
venim și ne băgăm cuminți în camerele noastre. -Bine mă, de ce nu spui așa, ia-l și pe derbedeul celălalt și dați-i drumul. Gorila, așa era poreclit educatorul din cauza faptului că avea capul turtit de sus în jos, iar nările erau lățite ca la maimuță, era bucuros că pusese mâna pe așa bunătăți pentru un lucru ușor de rezolvat. Cum s-a văzut cu biletele în mână, Florin Tatu a alergat la ușa prietenului său, a descuiat-o cu cheia
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ XI de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2260 din 09 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385347_a_386676]
-
coada prin toate pliantele turistice și se izmenește-ntruna că vezi-Doamne cine-i ca el, mascota mea! Momentan mă prefac că sunt cuminte și zău că merită să treceți pe la mine, dar grăbiți-vă, cât încă nu scot flăcări pe nări. Ce? Nu vă vine să credeți? Ori vi se pare că-mi dau aere de mare divă? Vă spun eu cum e cu aerele și vă fac eu vânt de nu vă vedeți! Vânturi încolo și-ncoace, ale mele sunt
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92957_a_94249]
-
dat noi contururi creației lui Eminescu - „chipul infinitului din noi”, cum l-a numit unul din urmași - Adrian Păunescu. În al doilea rând, pentru că auzind sintagma „parfum de tei” și văzând pe ecran „linden blossom”, mi-a ajuns parcă în nări mireasma care scaldă Bucureștiul în vremea aceasta. Teii pe care i-a pomenit și Marin Sorescu în poezia „Eminescu nu a existat”, cu care Emil Boroghină a încheiat magistral recitalul. Apoi pentru că îmbrățișându-l pe Emil Boroghină, mi-am îmbrățișat
EMIL BOROGHINĂ cu recitalurile SHAKESPEARE şi EMINESCU în Statele Unite şi Canada [Corola-blog/BlogPost/93334_a_94626]
-
vezi și femei alergând printre tauri. Tumultul interior este enorm, inima bate să sară din piept, corpul își mobilizează toate rezervele, părul se face măciucă, pielea de găină. Alergați de tauri, sub tropăitul lor asurzitor, cu mirosul de jivină în nări, simțind suflarea lor fierbinte în ceafă, amatorii de senzații tari par suspendați între spațiu și timp, între viață și moarte. Toate detaliile supărătoare ale cotidianului anost se topesc sub imperiul acelei clipe magice, mistice, extatice. Pentru unii dintre ei, encierros
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93381_a_94673]
-
dintre viață și moarte: În acest scurt timp de la întoarcerea fiilor acasă, de nici un ceas după măsurătorile fizice, teiul alb de lângă mormântul Laurei a înflorit brusc. O așa minune a trecut însă neobservată. Mirosul livid cuprinde cimitirul, pătrunde adânc în nările și în pulmonii oamenilor haotici de sub coroană și substanța activă numită teină ajunge în sistemul lor parasimpatic, drog vegetal al suferinței și al fericirii, ce le dă tuturora o nouă șansă de înviere pe acest pământ și un nou înțeles
Un roman filosofic şi dilematic /Cimitirul copiilor de Nicolae GOJA [Corola-blog/BlogPost/93430_a_94722]
-
țurțuri ce stau ca să cadă În sobe -i dogoarea ce te moleșește Bunica -ți citește cu drag o poveste... În lumea magiei s -aluneci ușor Știind că e vremea pentru plugușor Iar casa e plină de -aromele care Îți gâdilă nările, sunt doar desfătare Bunicii, părinții, și frați ne strângem În jurul braduțului din colț, de la geam Cadouri sau dulciuri la toți erau puse De moșul cel darnic, ce -a fost, și se duse Dar nu mai conta, noi ne bucuram ... Citește
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
om de zăpadăLa streșini sunt țurțuri ce stau ca să cadăîn sobe -i dogoarea ce te moleșeșteBunica -ți citește cu drag o poveste...În lumea magiei s -aluneci ușorștiind că e vremea pentru plugușorIar casa e plină de -aromele careîți gâdilă nările, sunt doar desfătare Bunicii, părinții, și frați ne strângemîn jurul braduțului din colț, de la geamCadouri sau dulciuri la toți erau puseDe moșul cel darnic, ce -a fost, și se duseDar nu mai conta, noi ne bucuram... XXIV. CĂTRE STELE, de
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
ținuseră morțiș să intre în prima berărie ce li se ivise în drum, se afla acolo o grădină de vară într-o margine de parc, numită, nimeni nu știa de ce, La Acapulco. Refuzase să intre, pentru că vântul îi adusese în nări miros de urină dinspre closetul public, numai ideea de a se așeza să bea bere împresurat de duhoarea aceea îi întorcea stomacul pe dos. Le promisese băieților să-i aștepte în fața unei librării, contemplând cele expuse în vitrina acesteia, trebuiau
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
fost în Japonia invitată să țin o conferință de Inteligență Artificială pentru grafica cu computerul, la laboratoarele Hitachi, din portul Hitachi, unde toată populația lucrează pentru compania Hitachi. Dar am făcut și o excursie prin Japonia vizitând Tokyo, Kyoto, și Nara (oraș cunoscut pentru temple si multele lui căprioare) ... Am fost în America Centrală (Guatemala - unde templul de la Tikal m-a impresionat cel mai mult, iar aterizarea peste pădurea tropicală a fost exact ca în scenele de la începutul filmului Starwars... cu moațe
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2346 din 03 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383056_a_384385]
-
de când îmi făcuse tata bățul de colindător. Cum l-am luat în mână, am simțit că se transformă în paloș fermecat. Mă suiam pe capra de tăiat lemne, care se transformase și ea în cal năzdrăvan care sufla flăcări pe nări. Doamne!... În cele câteva zile, călare pe capră, câte capete de zmei și balauri n-am retezat! Ca în icoana cu Sfântul Gheorghe din biserică. Am zburat prin toate coclaurile basmelor și ce prăpăd mai făceam... De se împuținaseră poveștile
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
pentru medicamente are cafea, în alta zahăr. După ce va pleca, totul va mirosi a tutun câteva zile; vei aerisi, va pătrunde smogul. Asculți; privește sânii Caravellei, încerci substituirea. Mângâi părul încremenit de prea mult fixativ. Pe buze, simți unsoarea rujului, nările inspiră un parfum provenit dintr-un radical folosit la fabricarea gazelor de luptă; e adormitor, iritant, dulceag, periculos. Într-o consonanță malignă, radioul anunță un accident feroviar în emisfera sudică; în cea nordică a avut loc o lovitură de palat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Încercase să blocheze accesul printr-o palisadă, care Însă, În mai multe locuri, apărea ridicată sau smulsă. De dincolo de poarta larg deschisă se apropia lucirea tremurătoare a unor torțe În mișcare. — Acolo, Înăuntru, a fost găsit trupul, zise Bargello, cu nările dilatate de mirosul unui pericol neașteptat. Dante văzuse o expresie asemănătoare la vitele duse la tăiere. Nu Îl considera un laș. În bătălia de la Campaldino, cu unsprezece ani În urmă, Îl văzuse ținând piept la asaltul aretinilor, atunci când cavaleria inamică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
loc de perete, ca și când ar fi vrut să intre În zid. Îl privea cu un amestec de silă și tandrețe. Apoi Îi Întinse din nou brațele, atrăgându-l spre dânsa. El simți din nou cum parfumul acela Îi pătrundea În nări, În timp ce trupul i se deștepta la atingerea mâinilor care Îl căutau pe sub veșmânt, cu răceala și În același timp cu căldura pe care le cunoștea prea bine. Dar nu voia să cedeze. Își Împinse brațele către ea, respingând-o. — Pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl Învăluia, În timp ce se lupta cu furie să se elibereze. Apoi, două brațe puternice Îl strânseră prin stofă, imobilizându-l. Încercă să Îi aplice la cap câteva lovituri disperate cu daga, Însă țesătura Îl ascundea pe cel care Îl Înșfăcase. Nările i se umplură cu mirosul acru al culorii, un miros pe care niciodată nu l-ar fi asociat cu moartea. Se gândi cu groază că, peste o clipă, avea să simtă cum o lamă Îi sfâșie carnea și cum nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tinerel Îngenuncheat susținea din spate o fantoșă de cârpă, construită În așa fel Încât să semene cât de cât cu un bărbat despuiat. Pe partea anterioară a capului era schițat un chip grosolan: doi ochi larg deschiși, cavitățile negre ale nărilor și o gură plină de dinți În ceva ce putea fi un zâmbet, un rânjet ori un strigăt Înghețat. Păpușa era singura ființă vie de pe scenă Îmbrăcată Într-o haină obișnuită de lucru. La stânga sa, țopăia și zbiera un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pedepsească, odată cu el. Într-un ungher al Încăperii era un cufăr care conținea veșminte de femeie. Își afundă mâinile În valul acela de țesături, ca și când le-ar fi adâncit În părul Antiliei, și din nou parfumul ei Îi pătrunse În nări și Îi puse stăpânire pe gânduri. Fu cuprins de amețeală. Pentru o clipă, i se păru că timpul Încremenise. Semnele posedării păreau din ce În ce mai puternice: prin sufletul vegetativ Își fac drum diavolii În sufletul omenesc, deschizându-și un prag unde conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zborul. Omul însă doarme liniștit; stânca nasului se înalță drept, traversată oblic de șanțul unei cicatrici; la poalele ei, hățișul mustății e amarnic bântuit de vântul răsuflării; un șuier subțire, apoi tot mai gros însoțește ieșirea vijelioasă a aerului din nări; un alt val de aer, întâlnindu-l pe primul, țâșnește din gură, și astfel unite, formează un singur curent care, din două-n două secunde, mișcă perdelele patului, făcând o deschizătură pe care tocmai intrase musca. Aceasta pășește acum fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
urât pe lume decât femeia înfundată. Ia de la mine, Doamne, această floare a șatrei și răsădește-o în ce pământ îi ști, că rădăcină ca la ea - la nimenea”. însăși Cosette se împurpura ușor și se simți vinovată adulmecând cu nările-i de pusta dumnezeiasca adiere alpină ce venea dinspre Barzovie-Vodă și aerul de podiș ce se strecura dinspre spătar. Ar fi preferat acum să stea lângă mai simplul, dar mai onestul, dezinhibantul Broanteș. Cât despre Broanteș... Ehei, Broanteș!... Tăcutul Broanteș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
știe... în clipa aceea ușa se deschise și signora Maxima, ajutată de o slujnicuță vioaie, intră împingând un cazan alunecând pe rotile. Episodul 156 CĂPITANUL TRESORO POVESTEȘTE Un damf puternic de lobodă fiartă însoțit de-o adiere de rântaș deschise nările tuturor. Și parcă pentru a risipi orice urmă de îndoială, solida femeie anunță veselă și tautologică: — Lobodă! într-adevăr, vitaminoasa plantă tăiată masiv se lăfăia într-un dulce balans în gura de crater a cazanului. Fără să mai piardă timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de negură, în locul unde primăvara icrele moldovene ale zglobielor femele de la gura Siretului așteptau lapții masivilor pești europeni din Dunăre, dând astfel locului aura și agitația specifice marilor întâlniri prietenești de oști, Barzovie-Vodă, cu lacrimi în ochi, spătarul Vulture, cu nările umflate de aerul blând al Moldovei de Jos, tăcutul Broanteș, cu un roi de endecasilabi rotindu-i-se fără-ncetare printre aliterații în cap, și țigăncușa Cosette, cu tot ce are neamu-i mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
când în când, zgâria cu unghia arătătorului de la plinuța mână dreaptă tăblia mesei, își freca ușor genunchii rotunzi unul de altul sau își trecea, degetele prin părul bogat și negru, oftând prelung și lăsându-și perfectul cap pe spate, cu nările răsfrânte. Tot ceea ce vedea de la înălțimea cerdacului, în lumina dumnezeiască a acelui început de aprilie - două slugi tuciurii, voinice, purtând pe umerii goi șoldanele pulpe din spate ale tăurașului de bour tăiat în fundul ogrăzii, un stol de turturele zburând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
goana calului, cum se saltă, din aceeași goană, femeia în șa fără s-o vătămi prea tare și câte și mai câte, lucruri care nu se pot învăța șezând pe prispă. Pătrunseră în stepă. Bătrânul, călărind în frunte, își simți nările înfiorate de aerul proaspăt al serii. Sângele începu să i se miște mai iute, trupul parcă-i întinerea. Se aplecă spre oblând, desprinse plosca și trase o dușcă bună. „Iuuhuuhuuuu!” - strigară din urmă cazacii, văzând gestul atamanului, apoi scoaseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la iasomia pipernicită care nu dă miros nici după ploaie, la frunza de nalbă, lată cît palma crăpată cu porii astupați de o acnee malignă pe care o absoarbe cu lăcomia Înecatului după aer. Îmi imaginez canalele secrete ale plantelor, nările, gurile lor și le ghicesc suferința În tulpinile răsucite convulsiv, În frunzele subțiate și sfărîmicioase. Mă gîndesc la plămînii copiilor. Fiecare oraș, fiecare cartier, orice așezare umană are un semnalment particular care o distinge confirmîndu-i identitatea; o fîntînă, un arbore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]