12,372 matches
-
de Giuseppe Torelli), s-a înfățișat ca o manifestare inițial primitivă, ulterior elevată a dragostei, cu acroșări intempestive ale unei simbolistici când profane, când sacre ori cu treceri abrupte de la comic la tragic, de la lirism la prozaic, de la poetic la narativ. în fond, am asistat la trei elegii erotice în care au dansat cu ardoarea și pasiunea proprie îndrăgostiților Marie-Agnes Gillot și Manuel Legris, Myriam Kamionka și Alessio Carbone (sinceri, candizi, dar și pătimași, ca la prima iubire), Jeremie Belingard, Kader
Din Paris în Paradis by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10316_a_11641]
-
fiziologic și obsesia unicității, 5. pastișa intertextualismului și a metatextului. Astfel, prima și cea mai evidentă arie comună se referă la scriitura sinelui, la acel pact autoficțional deja menționat și semnat de majoritatea autorilor incluși în colecție. Acesta domină vocile narative înscrise la cuvânt, constituindu-se într-o modalitate aparte de abordare a problemelor interiorității și de proiectare a lor în exteriorul tangibil, recognoscibil, decriptabil. Definirea identitară. Raportarea la alteritate Procedeul de bază ce reunește prozele sinelui pornește din marginea autobiograficului
Generația-electroșoc by Cristina Cheveresan () [Corola-journal/Journalistic/10333_a_11658]
-
vieților mărunte, detaliul poate decide eticheta aplicată fără dubii unuia sau altuia dintre membrii comunității. În dozaje diferite, obsesia marginalului, a neînsemnatului traversează întrega colecție. Ea este prezentă și la fracturiștii ale căror povești de viață hiper-erotizate urcă la suprafața narativă tocmai ca expresii ale neadaptării la o realitate ce minimalizează individul și aneantizează elementele de diferență, de specific. În maniere atent personalizate, toți scriitorii îtinerei generații' sunt marcați de imediatul implacabil, pe care încearcă să-l trezească din încremenire, să
Generația-electroșoc by Cristina Cheveresan () [Corola-journal/Journalistic/10333_a_11658]
-
mecanic post-emoționale. Opțiunea pentru teritoriile marginale devine explicabilă prin coerența sa cu statutul non-eroic: copiii, nebunii, ostracizații par a fi singurii ce-și permit sinceritatea. Bâlciul deșertăciunilor - Reloaded Preocuparea pentru fundalul socio-istoric al dezvoltării protagoniștilor reprezintă un element de echilibru narativ, și unul de evident dezechilibru afectiv în ceea ce privește sensibilitățile angajate în aventurile sinelui. Chiar și cele mai retrase personaje ale cărților sunt supuse agresiunii realului - de cele mai multe ori însăși cauza insularizării lor. Întregul spectru de locuitori ai contemporaneității în cădere liberă
Generația-electroșoc by Cristina Cheveresan () [Corola-journal/Journalistic/10333_a_11658]
-
culturală, apelul la atenția, erudiția, compasiunea intelectuală a cititorului educat. Romanele mizează pe o conversație a egalilor, pe corespondența spiritului care să asigure deschiderea unei lungimi de undă împărtășită de entitățile plasate de o parte și de cealaltă a oglinzii narative. Aflați în proces de definire identitară, autorii nu își neglijează interlocutorul romanesc, făcând din public un complice în aventura scrisului. Prin povestiri cu aer de întreg sau țesătură epică structurată meticulos și așezat, scriitorii sinelui ajung să se impună în
Generația-electroșoc by Cristina Cheveresan () [Corola-journal/Journalistic/10333_a_11658]
-
zilnică de utopie? Cartea Teodorei Prelipcean seamănă, că structura, cu o abordare clasică din lumea franceză - Que-sais-je? -, în care un cititor mediu poate ajunge, cu un efort rezonabil, la o cunoaștere decentă a unui întreg domeniu intelectual, pe următoarea schemă narativa: definirea sistematică a temei, tratarea substanței ei în maniera diacronica, apoi selectarea unor zone de analiză transversala, pentru a încheia cu un sumar bibliografic cuprinzător și relevant. Astfel, pentru oricine vrea să știe ce înseamnă utopia, cum a evoluat genul
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
a firii "întortocheată și fantasmatică, imaginativă până la delir și vagantă, paranoic de curioasă și de bănuitoare, versatilă, glisantă, inextricabilă, persecutată de scenarii apocaliptice". Reciproca este valabilă pentru că Cesar personajul este un narator secundar care-și înregistrează scenariile, experiențele. Ambiguizarea instanței narative este evidentă, vocea narativă aparține simultan unuia și aceluiași autor. Autorul real complică dilema întrebându-se: "Dar cine este autorul? Eu, autorul (sau el, autorul...) am început cartea compunând un personaj care este prins într-un elan narativ delirant, cu
Autorul nu vrea să moară by Daniela Firescu () [Corola-journal/Journalistic/10543_a_11868]
-
fantasmatică, imaginativă până la delir și vagantă, paranoic de curioasă și de bănuitoare, versatilă, glisantă, inextricabilă, persecutată de scenarii apocaliptice". Reciproca este valabilă pentru că Cesar personajul este un narator secundar care-și înregistrează scenariile, experiențele. Ambiguizarea instanței narative este evidentă, vocea narativă aparține simultan unuia și aceluiași autor. Autorul real complică dilema întrebându-se: "Dar cine este autorul? Eu, autorul (sau el, autorul...) am început cartea compunând un personaj care este prins într-un elan narativ delirant, cu accente de mitomanie, de
Autorul nu vrea să moară by Daniela Firescu () [Corola-journal/Journalistic/10543_a_11868]
-
Ambiguizarea instanței narative este evidentă, vocea narativă aparține simultan unuia și aceluiași autor. Autorul real complică dilema întrebându-se: "Dar cine este autorul? Eu, autorul (sau el, autorul...) am început cartea compunând un personaj care este prins într-un elan narativ delirant, cu accente de mitomanie, de paranoia. Dar imediat eu, autorul (sau el, autorul...), m-am molipsit de la personajul meu, m-am prins în jocul său, i-am preluat metoda, am produs ficțiune în felul său și în locul său, am
Autorul nu vrea să moară by Daniela Firescu () [Corola-journal/Journalistic/10543_a_11868]
-
se transformă în altceva, repetat peste voința sa? (...) Cine este așadar autorul? întrebare complicată, la care nu am priceperea să răspund: autorul - un eu difuz, cu mari probleme identitare, probabil indefinibil..." Rezultă astfel suprapunerea în roman a mai multor instanțe narative, începând cu autorul real, până la autorii "simulați", naratori omodiegetici, integrați universului ficțional din care relatează: Cesar autorul resimte scrisul ca refulare într-un spațiu compensatoriu, ca evadare din banalul cotidian, în timp ce Cesar-personajul nu se poate sustrage scrisului, scrisul este confirmare
Autorul nu vrea să moară by Daniela Firescu () [Corola-journal/Journalistic/10543_a_11868]
-
limbajului poetic la marginea și pe suprafața tablourilor de pictură. Aci, în cele șapte schițe (o, câte semnificații și simboluri cunoaște cifră șapte în culturile, religiile și mitologiile planetei!), se revarsă atât informația poetului în domeniu, cât și marea realizare narativa, rostita când liric, cănd retoric, cănd din interiorul gândului de înălțare și desăvârșire. Există o grație de sunete și culori, ca la un pian bine acordat, în fața căruia Virgil Dumitrescu trece când grav, cănd incan tatoriu, de la o partitură la
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
critica privind a face film pentru străini capătă un statut ambiguu. E adevărat că, în state, "E.R" a reprezentat o treaptă superioară în evoluția serialelor, și din punct de vedere al filmării, și din punct de vedere al ritmului narativ. La fel, pentru telespectator este mult mai solicitant, deoarece el capătă niște obligații suplimentare: trebuie să prindă jargonul utilizat non-stop, să înțeleagă ierarhia unui spital, să se preocupe și de problemele personale ale personajelor, totul foarte repede, fără nici o voce
O moarte care nu dovedește nimic by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10562_a_11887]
-
direct implicați. Dincolo de înțelesurile general-umane, cartea Florinei Iliș mai are o miză cel puțin la fel de importantă: povestea. Fiecare dintre personaje este pus să spună propria varianta a poveștii în care se află. Rezultă de aici o varietate stilistica, de tehnici narative și de modalități de abordare ideatica, data, în principal, de trecutul cultural diferit al celor patru personaje. Conștient de miza epica a confesiunii sale, Darie își trasează cu bună știință limitele poveștii: "...cred că ar trebui să vorbesc altfel (ș.a.
Exotism postmodern by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10553_a_11878]
-
Secolul Luminilor și tot ce i-a urmat. În tot acest timp, povestirea s-a făcut într-un limbaj pe care să-l înțeleagă tot omul, cu mare grijă pentru istoria care trebuia să fie accesibilă consumatorilor de epic. Firul narativ a tiranizat - din fericire - textul. Chiar și poemele cele mai lirice aveau în miezul lor o mică fabulă, o povestioară cu care poetul își momea cititorii (mă gândesc, de pildă, la sonetele lui Shakespeare ori poemele lui John Donne, printre
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
să-i îngăduim să migreze, chiar dacă, pentru moment, nu-l putem defini ori clasifica." Dar ce anume deosebește trans-romanul de proza pre-modernistă? Un text modernist e ușor de identificat de obicei, din cauza frondei lui foarte previzible împotriva normei verbale și narative. O frondă de limbaj, după cum am văzut - deși nu putem ignora concepția despre ființa umană ca victimă a subconștientului și relativității, concepție care a stârnit fronda de la bun început. Există fără îndoială o întreagă filozofie pe care se bazează tehnica
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
alegoriei de odinioară, pe jumătate o retorică a confesiunii, într-o lume care știe că nici o poveste nu este adevărată, ci, doar, că are sens. Autoficțiunea este povestea transformării eului narator, a regăsirii lui - o poveste care-și manifestă convențiile narative constitutive, în ideea de a fi sinceră cu cititorul. Pentru că nu numai povestirea trebuie să fie autentică, ci și cadrul ei. Eul autoficționar nu relatează o poveste căreia i-ar fi fost martor, ci se povestește pe sine, este eroul
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]
-
Niciodată: tu doar pui în gardă. Asta-i tot. Scrisul e mai tare decît experiența. Despre ce vorbim? Eu îți vorbesc despre mine. Cînd cineva citește o carte de-a ta, pe tine te vrea. Fraza este spartă, anume, continuitatea narativă, absentă. Să nu le fie unora cu supărare, ea își prelungește întreprinderea autobiofictivă. Într-o lume în care este de datoria fiecăruia să gîndească și să juiseze la fel, aceste strategii derizorii de a te crede personajul unic al unui
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]
-
limbajului poetic la marginea și pe suprafața tablourilor de pictură. Aci, în cele șapte schițe (o, câte semnificații și simboluri cunoaște cifră șapte în culturile, religiile și mitologiile planetei!), se revarsă atât informația poetului în domeniu, cât și marea realizare narativa, rostita când liric, cănd retoric, cănd din interiorul gândului de înălțare și desăvârșire. Există o grație de sunete și culori, ca la un pian bine acordat, în fața căruia Virgil Dumitrescu trece când grav, cănd incan tatoriu, de la o partitură la
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
este inevitabilă, dacă nu cumva mai mult decît atît, adică ceva de natura fatalității și a predestinării. Atît Camil Ressu cît și Corneliu Baba, în perspective complet diferite și în cu totul alte registre estetico-morale, sunt pictori cu vocație umanistă, narativi atîta cît să fie ușor ineteligibili în dimensiunea lor epică, realiști în planul reprezentării și cu o evidentă vocație eroică în planul moral. Este exact ceea ce comunismul căuta pentru confirmarea lui simbolică, pentru acreditarea inteligibilă a unui mesaj măreț, cu
O sintagmă abuzivă: realismul socialist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10002_a_11327]
-
gravă de "formalism" - în acest sens încercările lui Ciu-cu-rencu de a se apropia de comenzile oficiale sînt, dacă nu caraghioase, atunci în mod sigur înduioșătoare, un pic-tor sobru cum era Corneliu Baba, cu o viziune monumentală și eroică asupra omului, narativ atît cît să i se poată asocia diverse scenarii epico-propagandistice și, mai ales, cu o privire marcată de un realism puternic, nu putea fi mul--tă vreme ignorat sau, așa cum s-a și întîmplat chiar, sancționat pentru vini care n-au
O sintagmă abuzivă: realismul socialist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10002_a_11327]
-
își poate asuma și funcția stilistică: stil modernist, stil expresionist sau stilul muzicii atonale, dodecafonică, serială etc. Lucrurile tind către un retorism eterogen, unul similar cu starea de lucruri în Baroc, unde era vorba despre stil înalt, stil afectat, stil narativ sau expresiv etc. Mai puțin stratificat se prezintă cazul creației lui Igor Stravinski: (a) el este un compozitor modernist (aparținând modernismului muzical), (b) în interiorul modernismului perioadele creației lui se succed adoptând termeni eterogeni (spre deosebire de contextul creației lui Schönberg, unde lucrurile
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
scrisorile stîngace ale fratelui său și este elogiată de vecinii de cartier pentru darurile pe care le trimite de peste mări familiei. Nu este aceasta un East-Side Story de succes? Cătălin Mitulescu reușește să decupeze ceea ce este surplus, urmărind un fir narativ cu mici ramificații care fac tabloul vieții cotidiene, unde securistul se învecinează primejdios și hilar în același timp cu oamenii simpli împărțind de fapt aceeași mizerie, unde Tarzan, băiatul rrom (probabil) își găsește firesc locul alături de prietenii săi Lalalilu și
Apocalipsa veselă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/10000_a_11325]
-
Andersen care, deși nu-și publicase încă poveștile care aveau să-i aducă faima mondială, era deja un nume celebru. Pe scurt, filozoful îi reproșează scriitorului că, neavînd o concepție proprie despre viață, lipsa aceasta se răsfrînge malign asupra substanței narative a romanului. În al doilea rînd, că nu are puterea de a se detașa de viața personajelor pe care le descrie. Sau, cum scrie Kierkegaard: Cînd eroul moare, Andersen moare și el și, în cel mai bun caz, cititorilor le
Deliciile ironiei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10049_a_11374]
-
dacă e să iei la puricat structura, Propunerea australiană (aduce a western, dar e o etichetă prea îngustă) bate cu o mînă regina Franței cu gropițele ei cu tot. Și totuși, au ceva crucial în comun, din punct de vedere narativ (chiar dacă, în cazul 1, vorbim de ditamai frînghia aranjată linear cu mini-inserturi de pe la curtea austriacă, iar în 2. de două planuri diferite, bine proporționate, intersectate la început și la linia de ,finish", și deci, de doi eroi): în ambele cazuri
Frivolitate versus machism by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10052_a_11377]
-
platonician sau oriental, iar raporturile sale cu nivelul senzorial și vizibil al realului se stabilesc în termeni absoluți, lipsiți de orice echivoc. Cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și limbajului, dispare cu totul orice referent narativ, iar forma care se naște din relația artistului cu propriile instrumente este realitatea însăși, anistorică, fără trecut și fără viitor, un fel de icoană fără transcendență, adică una în transparența căreia nu intră și nu se întrezărește nici o altă realitate
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]