702 matches
-
întinde pe tot volumul constelației Orion și include Bucla lui Barnard, Nebuloasa Cap de Cal, M 43, M 78 și Nebuloasa Flacără. Stelele se formează pe tot cuprinsul nebuloasei Orion și formarea lor se observă, în special, în spectrul infraroșu. Nebuloasa este vizibilă cu ochiul liber chiar și din unele zone cu poluare luminoasă. Se vede ca și o „stea” de magnitudine mijlocie sub cele trei stele care formează Centura lui Orion. Stelele apar cețos, pentru un observator cu un aparat
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
luminoasă. Se vede ca și o „stea” de magnitudine mijlocie sub cele trei stele care formează Centura lui Orion. Stelele apar cețos, pentru un observator cu un aparat vizual normal (ochi) și ca o nebulozitate prin binocluri sau telescoape mici. Nebuloasa din Orion conține un roi deschis foarte tânăr, cunoscut sub numele de Trapezium, datorită asterismului celor patru stele primare. Două dintre acestea pot fi considerate ca facând parte ditr-un sistem binar iar în nopțiile cu vizibilitate astronomică mare, se văd
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
format din încă de stele, cu un diametru total de . Cu două milioane de ani în urmă, acest roi ar fi putut fi casa unor stele „migratoare” cum ar fi AE Aurigae, 53 Arietis sau Mu Columbae, care se îndepărtează de nebuloasă cu o viteză de peste . Observatorii au notat de mai mult timp o nuanță verzuie accentuată a nebuloasei, pe lângă zonele roșii și violet-albăstrii. Nuanța roșie este foarte bine cunoscută și este cauzată de liniile de radiație H, specifice unei lungimi de
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
roi ar fi putut fi casa unor stele „migratoare” cum ar fi AE Aurigae, 53 Arietis sau Mu Columbae, care se îndepărtează de nebuloasă cu o viteză de peste . Observatorii au notat de mai mult timp o nuanță verzuie accentuată a nebuloasei, pe lângă zonele roșii și violet-albăstrii. Nuanța roșie este foarte bine cunoscută și este cauzată de liniile de radiație H, specifice unei lungimi de undă de . Nuanța violet-albăstrie este specifică radiației reflectate de stelele masive ale clasei O aflate în miezul
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
pe lângă zonele roșii și violet-albăstrii. Nuanța roșie este foarte bine cunoscută și este cauzată de liniile de radiație H, specifice unei lungimi de undă de . Nuanța violet-albăstrie este specifică radiației reflectate de stelele masive ale clasei O aflate în miezul nebuloasei. Explicația nuanței de verde a fost o problemă greu de rezolvat pentru astronomii de la începutul secolului al XX-lea, întrucât niciuna dintre liniile spectrale descoperite până atunci nu se regăsea în acest caz. S-au făcut speculații în jurul unui așa
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
întâlnit numai în așa-numitul „spațiu îndepărtat” (în ). Civilizația Maya din America Centrală are o legendă care menționează zona de pe bolta cerească acoperită de Orion, numită de ei Xibalba. Jocurile lor tradiționale conțineau, în mijlocul „pachetului de joc”, o mâzgălitură care reprezenta nebuloasa din Orion. Aceasta este dovada că mayașii au detectat o zonă difuză (nu o stea) sub „Centura lui Orion”. Nebuloasa din Orion poate fi văzută cu ochiul liber, cu toate acestea, mai mulți observatori astronomici nu au inclus-o în
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
cerească acoperită de Orion, numită de ei Xibalba. Jocurile lor tradiționale conțineau, în mijlocul „pachetului de joc”, o mâzgălitură care reprezenta nebuloasa din Orion. Aceasta este dovada că mayașii au detectat o zonă difuză (nu o stea) sub „Centura lui Orion”. Nebuloasa din Orion poate fi văzută cu ochiul liber, cu toate acestea, mai mulți observatori astronomici nu au inclus-o în listele lor de obiecte cerești. Nici Ptolemeu, în cartea sa "Almageste", nici Abd Al-Rahman Al Sufi, în a lui „Carte
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
liber, cu toate acestea, mai mulți observatori astronomici nu au inclus-o în listele lor de obiecte cerești. Nici Ptolemeu, în cartea sa "Almageste", nici Abd Al-Rahman Al Sufi, în a lui „Carte a stelelor fixe”, nu au menționat această nebuloasă, deși au atașat cărților lor o listă cu obiecte non-stelare. Nici chiar Galileo Galilei, care a făcut observații astronomice ale constelației Orion între 1610 și 1617, nu a descoperit acest obiect. Acest fapt a iscat ipoteze care presupun că stelele
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
a făcut observații astronomice ale constelației Orion între 1610 și 1617, nu a descoperit acest obiect. Acest fapt a iscat ipoteze care presupun că stelele au mai crescut în luminozitate între timp. Omul considerat ca fiind primul care a observat nebuloasa din Orion este francezul Nicolas-Claude Fabri de Peiresc, în 1610, după cum reiese din notițele lui Peirsec. Johann Baptist Cysat din Lucerna, un astronom iezuit, a fost primul care a menționat (ce-i drept cam ambiguu) acest obiect într-o scriere
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
din Orion este francezul Nicolas-Claude Fabri de Peiresc, în 1610, după cum reiese din notițele lui Peirsec. Johann Baptist Cysat din Lucerna, un astronom iezuit, a fost primul care a menționat (ce-i drept cam ambiguu) acest obiect într-o scriere. Nebuloasa a fost descoperită separat de mai mulți astronomi cunoscuți în anii următori, cum ar fi Christiaan Huygens în 1656 (schiță publicată în 1659). Charles Messier a fost primul care a notat nebuloasa, pe 4 martie 1769, la un loc cu
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
drept cam ambiguu) acest obiect într-o scriere. Nebuloasa a fost descoperită separat de mai mulți astronomi cunoscuți în anii următori, cum ar fi Christiaan Huygens în 1656 (schiță publicată în 1659). Charles Messier a fost primul care a notat nebuloasa, pe 4 martie 1769, la un loc cu cele trei stele din Trapezium (pe care le semnalase și Galilei în 1617, dar acesta nu a observat nebuloasa care le înconjura, probabil din cauza câmpului strâmt de viziune ale primelor telescoape). Charles
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
1656 (schiță publicată în 1659). Charles Messier a fost primul care a notat nebuloasa, pe 4 martie 1769, la un loc cu cele trei stele din Trapezium (pe care le semnalase și Galilei în 1617, dar acesta nu a observat nebuloasa care le înconjura, probabil din cauza câmpului strâmt de viziune ale primelor telescoape). Charles Messier a publicat primul catalog al obiectelor depărtate în 1774, pregătit deja în 1771, numit astăzi Catalogul Messier. Întrucât nebuloasa Orion a fost al 42-lea obiect
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
în 1617, dar acesta nu a observat nebuloasa care le înconjura, probabil din cauza câmpului strâmt de viziune ale primelor telescoape). Charles Messier a publicat primul catalog al obiectelor depărtate în 1774, pregătit deja în 1771, numit astăzi Catalogul Messier. Întrucât nebuloasa Orion a fost al 42-lea obiect din lista lui Messier, el a primit denumirea de M42. Odată cu introducerea spectroscopiei, William Huggins a demonstrat natura gazoasă a nebuloasei, în 1865. Pe 30 septembrie 1880, Henry Drapper a făcut prima astrofotografie
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
depărtate în 1774, pregătit deja în 1771, numit astăzi Catalogul Messier. Întrucât nebuloasa Orion a fost al 42-lea obiect din lista lui Messier, el a primit denumirea de M42. Odată cu introducerea spectroscopiei, William Huggins a demonstrat natura gazoasă a nebuloasei, în 1865. Pe 30 septembrie 1880, Henry Drapper a făcut prima astrofotografie a nebuloasei din Orion, care a intrat în istorie ca prima astrofotografie a cerului îndepărtat. În 1902, Hermann Carl Vogel și Eberhard au descoperit diferențe de viteză în interiorul
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
a fost al 42-lea obiect din lista lui Messier, el a primit denumirea de M42. Odată cu introducerea spectroscopiei, William Huggins a demonstrat natura gazoasă a nebuloasei, în 1865. Pe 30 septembrie 1880, Henry Drapper a făcut prima astrofotografie a nebuloasei din Orion, care a intrat în istorie ca prima astrofotografie a cerului îndepărtat. În 1902, Hermann Carl Vogel și Eberhard au descoperit diferențe de viteză în interiorul nebuloasei, iar din 1914 astronomii au folosit interferometrul la Marsilia pentru a efectua măsurători
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
în 1865. Pe 30 septembrie 1880, Henry Drapper a făcut prima astrofotografie a nebuloasei din Orion, care a intrat în istorie ca prima astrofotografie a cerului îndepărtat. În 1902, Hermann Carl Vogel și Eberhard au descoperit diferențe de viteză în interiorul nebuloasei, iar din 1914 astronomii au folosit interferometrul la Marsilia pentru a efectua măsurători ale mișcărilor de rotație și ale mișcărilor neregulate. Campbell și Moore au confirmat aceste rezultate folosind un spectograf, demonstrând astfel prezența turbulențelor în interiorul nebuloasei. În 1931, Robert
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
de viteză în interiorul nebuloasei, iar din 1914 astronomii au folosit interferometrul la Marsilia pentru a efectua măsurători ale mișcărilor de rotație și ale mișcărilor neregulate. Campbell și Moore au confirmat aceste rezultate folosind un spectograf, demonstrând astfel prezența turbulențelor în interiorul nebuloasei. În 1931, Robert J. Trumpler a observat că stelele mai puțin strălucitoare de lângă Trapezium formează un roi. Tot el a denumit acest roi "„Trapezium”". Bazându-se pe magnitudinea stelelor și pe clasa lor spectrală, el a obținut o distanță aproximativă
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
magnitudinea stelelor și pe clasa lor spectrală, el a obținut o distanță aproximativă de , distanță de trei ori mai mare decât cea acceptată de comunitatea astronomică în prezent. În 1993, Telescopul spațial Hubble a observat pentru prima dată . De atunci, nebuloasa a fost observată periodic de acest telescop. Imaginile obținute au fost utilizate pentru a crea un model tridimensional al nebuloasei. Discul protoplanetar a fost observat lângă stelele „nou-născute” din nebuloasă. Totodată a fost cercetat și efectul devastator al radiației ultravioletă
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
decât cea acceptată de comunitatea astronomică în prezent. În 1993, Telescopul spațial Hubble a observat pentru prima dată . De atunci, nebuloasa a fost observată periodic de acest telescop. Imaginile obținute au fost utilizate pentru a crea un model tridimensional al nebuloasei. Discul protoplanetar a fost observat lângă stelele „nou-născute” din nebuloasă. Totodată a fost cercetat și efectul devastator al radiației ultravioletă emisă în exces de către stelele gigante. În 2005, „Camera pentru observații panoramice”, un instrument al telescopului spațial Hubble, a capturat
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
Telescopul spațial Hubble a observat pentru prima dată . De atunci, nebuloasa a fost observată periodic de acest telescop. Imaginile obținute au fost utilizate pentru a crea un model tridimensional al nebuloasei. Discul protoplanetar a fost observat lângă stelele „nou-născute” din nebuloasă. Totodată a fost cercetat și efectul devastator al radiației ultravioletă emisă în exces de către stelele gigante. În 2005, „Camera pentru observații panoramice”, un instrument al telescopului spațial Hubble, a capturat cea mai detaliată imagine a nebuloasei de până acum. Imaginea
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
lângă stelele „nou-născute” din nebuloasă. Totodată a fost cercetat și efectul devastator al radiației ultravioletă emisă în exces de către stelele gigante. În 2005, „Camera pentru observații panoramice”, un instrument al telescopului spațial Hubble, a capturat cea mai detaliată imagine a nebuloasei de până acum. Imaginea a fost luată în timpul a 104 orbitări ale telescopului, capturând peste 3 000 de stele până la magnitudinea 23, inclusiv pitice brune care probabil alcătuiesc un sistem binar. Un an mai târziu, oamenii de știință care lucrau
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
inclusiv pitice brune care probabil alcătuiesc un sistem binar. Un an mai târziu, oamenii de știință care lucrau cu telescopul spațial au anunțat pentru prima oară masa unui sistem binar eliptic format din două pitice brune, 2MASS J05352184-0546085. Perechea din nebuloasa Orion are o masă aproximativă de 0,054 M respectiv 0,034 M și o perioadă orbitală de 9,8 zile. În mod surprinzător, cea mai masivă s-a dovedit a fi și cea mai puțin luminoasă. Întreaga nebuloasă din
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
din nebuloasa Orion are o masă aproximativă de 0,054 M respectiv 0,034 M și o perioadă orbitală de 9,8 zile. În mod surprinzător, cea mai masivă s-a dovedit a fi și cea mai puțin luminoasă. Întreaga nebuloasă din Orion se întinde pe o suprafață a boltei cerești de 10°, suprafață ce include și norii interstelari de praf și gaze, roiuri stelare, gaz ionizat și nebuloase de reflexii. Nebuloasa formează un nor sferic ascuțit, centrul de masă fiind
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
masivă s-a dovedit a fi și cea mai puțin luminoasă. Întreaga nebuloasă din Orion se întinde pe o suprafață a boltei cerești de 10°, suprafață ce include și norii interstelari de praf și gaze, roiuri stelare, gaz ionizat și nebuloase de reflexii. Nebuloasa formează un nor sferic ascuțit, centrul de masă fiind localizat în miez. Temperatura în acest nor atinge valori de până la , scăzând brusc la marginea nebuloasei. Spre deosebire de distribuția densității, norul prezintă o serie de viteze și turbulențe diferite
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]
-
dovedit a fi și cea mai puțin luminoasă. Întreaga nebuloasă din Orion se întinde pe o suprafață a boltei cerești de 10°, suprafață ce include și norii interstelari de praf și gaze, roiuri stelare, gaz ionizat și nebuloase de reflexii. Nebuloasa formează un nor sferic ascuțit, centrul de masă fiind localizat în miez. Temperatura în acest nor atinge valori de până la , scăzând brusc la marginea nebuloasei. Spre deosebire de distribuția densității, norul prezintă o serie de viteze și turbulențe diferite, în special în jurul
Nebuloasa Orion () [Corola-website/Science/311967_a_313296]