2,984 matches
-
asta nu-și mai luă ochii de la dușman. Câteva clipe, nu se întâmplă nimic, inspectorul crezând că vâlva încă nu-l simțise. Lovi cu piciorul în pământ și își frecă tălpile de pietre, scoțând un zgomot înfundat. Un freamăt străbătu negura care începu să se adune repede din toate părțile spre drum. Valuri de ceață vânătă se repezeau de sub copaci, aglutinând în fața lor. Sfera compactă pe care o văzuse la gura minei renăștea cu o viteză de necrezut. Când ultimul fuior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și mai mult. Le va fi foarte greu să deosebească bestia de ceața care se ridica în mod natural. Calistrat nu părea să-și facă probleme, mergea mai departe fără să scoată o vorbă. Fără îndoială că observase și el negura care începea să se întindă în jurul lor, dar nu se plângea. Cred și eu, se gândi Cristian, în locul lui nici mie nu mi-ar păsa prea mult. Toiagul este la el și, pe deasupra, îl și ajută să vadă în bezna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
răzbunaseră pe cer. Inspectorul nu putea să-și dea seama, dar probabil că luna ieșise dintre nori și se afla acum deasupra capului. Ridicându-și privirea putea distinge o zonă mai luminoasă prin ceața care de acum se îndesise binișor. Negura căpătase o culoare lăptoasă și de la o clipă la alta i se părea că devine și mai consistentă. Cu greu mai reușea să zărească ceva la o distanță mai mare de câțiva pași. Tresări speriat și abia se stăpâni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
E aici! Unde? nu se putu Toma să întrebe. Chiar în fața ta. S-a strecurat lângă tine la adăpostul ceței. Cristian se simțea jenat. Îl certase degeaba pe Calistrat. Acesta fusese vigilent, intuise perfect că vâlva va profita de apariția negurii și va încerca să îi ia prin surprindere. Veghease de sus și intervenise exact la țanc. Îi era ciudă că se lăsase cuprins de gânduri și nu mai fusese atent la ce se petrecea în jurul său. O mulțime de semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
alunece pe frunzele umede de pe jos. Ajuns la marginea porțiunii cețoase, prinse să lovească în toate părțile cu toiagul, ca și cum s-ar fi luptat cu un dușman nevăzut. Era o senzație neobișnuită, se așteptase ca bastonul să treacă nestânjenit prin negura care acum devenise aproape opacă. Ei bine, nu era așa. I se părea că toiagul lovește un trup adevărat, destul de moale ce-i drept, dar totuși consistent. Încet, ceața prindea a se rări, mai ales acolo unde loviturile se abăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
peste bătrân. Trecu cu ușurință prin ceața subțire și se rostogoli lângă Calistrat. Îl cuprinse cu brațul și ridică toiagul deasupra lor. Erau acum amândoi într-un fel de cavitate de aer curat în ceața lăptoasă ce îi înconjura. Apoi, negura se strânse din nou în ghemul compact de la început. Se retrăsese la distanță, pulsând nervos. Preț de câteva clipe, stătu acolo nemișcată. Cristian avea impresia că bestia îl cântărește ca un adversar în ring, înainte de a reporni la atac. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rugase să fie atentă la orice schimbare din jur. Cea mai bună metodă era să urmărească zgomo tele nopții: insectele și celelalte vietăți încetau să mai scoată orice sunet când aceasta se apropia. Apoi, mai era ceața. Deși, odată ce apărea negura, însemna că bestia era deja lângă ei. Imediat ce ajunseseră în Baia de Sus și scăpaseră de pupăturile coanei Maria, Cristian îl trăsese pe tata socru în grădina din spatele casei. Calistrat, unde este Moș Calistrat? întrebase el de cum rămăseseră singuri. Calistrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
deschidea în față. Aici, ceața era și mai deasă, limitând drastic vizibilitatea. Drumul se termina acolo, într-o poartă solidă din metal. De o parte și de alta a acesteia se întindea o împrejmuire de sârmă ce se pierdea în negură. Fără îndoială că înconjura toată zona aceea deschisă. În interior se distingeau siluetele unor instalații despre care inspectorul nu avea habar ce rol au. Cristian Toma se oprise la mică distanță de poartă, cercetând încă o dată locul. Dăduse ocol gardului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rudimentară din scânduri negeluite se ridica la marginea acesteia. Inspectorul se strecură pe sub ea și se opri pe pod. Privi încă o dată cu atenție în urmă, dincolo de poartă. Nimic nu părea în neregulă acolo. Atât cât putea străbate cu privirea, din negură nu pândea nici o amenințare, așa încât se îndreptă spre capătul podului. Trecu imediat dincolo. Se afla pe un tăpșan înverzit, două făgașe de pe care iarba dispăruse călcată de roțile grele se întindeau mai departe. Își continuă drumul până ce ajunse lângă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rămase o clipă pe loc, privind în urmă. Galeria pe care o părăsise nu se mai vedea. Valuri de fum gros, negru ca noaptea, se scurgeau de acolo, apropiindu-se de podul de lemn. O ură fără margini venea dinspre negura aceea. Pielea i se făcu de găină, în timp ce puținul păr pe care îl avea pe ceafă i se zbârli pe loc. Spaima îl copleșea, paralizându-l. Simțea un imbold de neoprit să se lase la pământ și, așa ghemuit, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dorise. Nici că se putea o situație mai bună pentru el. Ridică țeava armei și începu să tragă. La început o serie scurtă, mai apoi în rafale, foc de secerare, până ce goli tot încărcătorul. Gloanțele treceau ușor prin valurile de negură ce nu încetau să clocotească în fața sa. Nu păreau însă să aibă vreun efect, peretele lichid era tot acolo. Aruncă sectorul consumat și îl atașă pe următorul. De data aceasta trăgea în serii scurte, sistematic, în diferite părți, sperând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de acum pâcla se adunase în fața ei, ca și cum ar fi încercat să cerceteze împrejurimile. Era o sferă întunecată, mult mai înaltă decât mașina care începu să se apropie repede de el. Grăbit, ridică geamul portierei și se ghemui în scaun. Negura îl înconjura deja din toate părțile, după care începu să se întindă peste capotă. Simțea cum vehiculul se lasă sub greutatea valului de ceață, mai întâi botul, apoi întreaga caroserie. Era imposibil, știa foarte bine că așa ceva n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o veșnicie. Își trăsese capul între umeri și murmura o rugăciune sau măcar ce își mai amintea din copilărie că ar fi așa ceva. Dintr-o dată, mașina se eliberă de sub greutatea aceea uriașă și lumina lunii pătrunse din nou prin geamuri. Negura se retrăgea cu repeziciune. Acum se adunase din nou în fața peșterii. Sfera clocotitoare pulsa rar, mărindu-și și micșorându-și volumul. După o clipă, prinse a se rostogoli și se pierdu în viteză dincolo de pintenul de stâncă, spre podul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la loc sigur, în sertarul biroului său. Trase într-o parte perdeaua de la geam și își aduse un scaun mai aproape de fereastră. Se așeză, aprinzându-și o țigară, pregătindu-se de așteptare. Nu dură mult până ce duhul apăru în curte. Negura, adunată din nou într-un ghem, se rostogoli prin poarta metalică. Imediat ce întrase în incintă, se întinsese pe toată suprafața betonată. Acum nu avea mai mult de o palmă grosime, părând o apă ce inundase toată împrejmuirea. Deși știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
iasă din nou la vânătoare. Deși nu îi oferea nici un adăpost, se trase instinctiv înapoi în interiorul containerului. Niciodată nu se simțise atât de neputincios și înfricoșat. Firișoare subțiri de ceață deja se prelingeau din grotă. Deocamdată rămâneau în dreptul intrării, dar negura se îngroșa în fiecare clipă. Cristian se retrăgea tot mai în spate, până ce ajunse la peretele metalic de care se lipi cu tot trupul. Acum, vâlva era ieșită cu totul din peșteră. Se adunase în ghemul acela pe care Cristian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
toiagul la el și acesta venise, ascultător. Era înconjurat de lumina verzuie pe care o știa foarte bine. Exact la timp, pentru că vâlva trecuse de prag, târându-se prudentă spre el. Nu-i despărțea o distanță de numai doi metri. Negura umpluse tot containerul și se pregătea să-l învăluie. Întinse în față toiagul, ridicându-l deasupra capului. Ca și cum s-ar fi lovit de un zid nevăzut, ceața se opri brusc, nemaiputând trece mai departe. În momentul acela, un bubuit puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pleca de pe platou. Se făcuse cald și o senzație de moleșeală începea să îl cu prindă. Se cutremură, înțelegând că sfârșitul e mai aproape decât își imaginase. Pentru ca vâlva să nu poată scăpa, containerul fusese conceput a fi etanș. Așa cum negura nu putea ieși, la fel nici aerul de afară nu putea pătrunde înăuntru. Cu fiecare inspirație, consuma din puținul oxigen pe care îl mai avea. Nu știa dacă și bestia avea nevoie de aer ca să trăiască dar bănuia că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
devastate grădinile mahalalelor, că toată noaptea lătraseră cîinii, tot chemîndu-se Între ei dobermani cu cîini-lupi, Îndîrjiți În zgardele lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sîrma de oțel temeinic Întinsă, răsunînd precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să-i treacă prin cap, chiar nici bătrînilor grădinari osteniți, În a căror oase istovite zăcea istoria bolilor, veșnică precum istoria proletariatului, că În acea noapte se petrecuse o mică revoluție separatistă: marinarii hamburghezi se năpustiseră asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, rîurind printre ridurile frunții Înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
deșteptarea sa -, i-ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adîncurile adîncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care-l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o desfătare copilărească a pielii, a măruntaielor și a oaselor, o bucurie a oaselor, o bucurie animalică, o bucurie de amfibie, de reptilă, cînd trupul, În durerile facerii, se slobozește de pielea zoioasă, de Învelișul muced, de pojghița vîrtoasă a negurii vremurilor, ce iese prin pori, jilavă și nepieritoare, era o sîngerare epidermică, precum veninul șarpelui cînd intră În trup, În carne, pînă la oase, pînă la măduvă, pătrunzînd aievea ca lumina caldă a soarelui. Oare și ăsta era vis? Îmbăierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de seva dătătoare de viață, pentru ca sîngele iarăși să se Împurpureze. Oare și ăsta era vis, clipa În care În fața lor se deschiseseră stîncile greoaie ale grotei, așadar, ale mormintelor lor de după care răzbătea lumina cerului? 13. Acum, iarăși În negura grotei, Își putea aminti totul, dureros de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sîngele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își putea Închipui albastrul cerului, pentru că auzul Își putea Închipui cîntările și sunetele muzicii. Numai că acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cînd fusese În stare de vis sau În stare de veghe, pe cînd Îi Încolțise În pîntece, pe cînd Îi susurase În sînge, pe cînd Îi Încălzise oasele. Ca iată, acum totul să fie mormîntul trupului și temnița sufletului, Împărăția negurii, cetatea mucezelii verzulii, care i se vîrau iarăși În inimă și sub piele, În măduvă, deși zadarnic căuta el să se Încredințeze, zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Încredințeze, zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cîntările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Își Încorda auzul să deslușească sunetele muzicii, să audă cîntările pe care le retrăia aievea, pe care și le amintea făptura sa. Nimic, doar ecoul surd al Închipuirilor sale, ca și liniștea stridentă a grotei; sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa somnului. Apa. 14. Carul intră hurducăind În cetate, iar sus, deasupra capului său, se Înălțau porticurile intersectate pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]