3,831 matches
-
care o purtai când erai însărcinată... Leagănul din lemn găsit în podul bunicilor în care o culcam pe Dorina..." Dorina încearcă să se facă utilă masând tălpile reci care se ivesc de sub cerșaful-lințoliu. Nu își recunoaște mama în această mumie nemișcată branșată la o aparatură pe care nu o cunoaște. Și totuși... Pe ecranul unui ordinator se afișează, în afara unor curbe zigzagate a căror interpretare îi scapă, cifre care îi sunt accesibile. Tensiunea sistolică : normală. Diastolică : normală. Pulsul : normal... Totul pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
lipite de creștet, accentuează asemuirea chipului încremenit cu o ființă venită din altă lume. Cele două proeminențe sunt legate cu fire la un aparat fixat lângă patul de suferință al tinerei, care nu dă nici un semn de viață. Privind chipul nemișcat în calmul frumuseții lui, gândurile Dorei devin senine. Se întoarce pe spate, își caută o poziție cât mai confortabilă. Voi dormi bine ! Trebuie să recuperez !". Ușa se întredeschide și o mână grijulie stinge lumina din plafon. Rămân aprinse doar lămpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
înflorească lăcră..." Cu denumirea neterminată a florii preferate pe buze, se repede spre poartă: "Simion ! Simion" Înregistrează vocea Teodorei care se suprapune peste cea a mamei : "Spirit al Isidorei, te cheamă, prin mine, fiica ta, Dora..." Nici un răspuns, măsuța rămâne nemișcată. Plină de umilință, Teodora reia chemarea: "Spirit al Isidorei, te rog să mă ierți că am cutezat să îl împart pe Simion cu tine... Spirite, te roagă fata ta, fetița ta, Dora... Nu vrei sau nu poți să îi răspunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
urmare, ești obligat să te supui programului impus de regulamentele noastre! În caz contrar, noi nu mai răspundem de viața dumitale și, în plus, riști o externare silită! Bine, domnule profesor doctor Haret! Am înțeles!.. Se aprobă! Și a rămas nemișcat și mut, cu ochii în tavan. * * * L-ați auzit?! Cică tot el aprobă, după ce i-am salvat viața în ultimul moment! Că dacă mai întârzia helicopterul SMURD fie și o jumătate de oră, astăzi îl pupau rece nevasta și copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
a tăcut, a tăcut, a tăcut și doar la plecare mi-a spus: "Aș vrea să plângă și pentru mine cineva atât de frumos. Tu, depravatule, știi să plângi cu dragoste..." Și-am stat câteva zile la școală, în bancă, nemișcat, lângă umbra Marelui Bronz. Și nu-mi puteam stăpâni lacrimile, care curgeau ușor, ca un pârâiaș inocent, ca o durere mută care voia să cânte. Și mi-am jurat în zilele acelea că voi înălța cândva, în curtea școlii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Păsărica fu înconjurată de hoți. Ea își strânse cu pumnii mici viața la piept și încercă să plece). Serveam cafeaua rece și veche. Era fierbinte. Îl priveam în ochi și inima îmi bătea nebună. Însă eu îmi propusesem să stau nemișcată, să las clipa să curgă și să trăiesc momentul ce curge printre noi. La cerere lui de căsătorie rostisei într-un final "Vreau să fiu soția ta". La altar mă conduse tatăl meu. Purtam o rochie albă, lungă în falduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
vrăjii din soare . Vroia ca apa să fugă. Vroia să-și scoată din mare pletele îmbibate cu apă. Trebuie să fugi cu o viteză cât mai mare, și să prinzi doar sclipiri din noapte. Trufașă era. În trufia ei fugea nemișcată și Luna i se închină aruncând spre ea sclipiri din noapte. Rochia ei neagră, cu guler înalt se târâia de pământ cu o trenă micuță. Și ochii ei luminați îi sticleau fără să se schimbe nimic în nuanța lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
În sală o muzică vioaie, aleasă cu gust, îi făcea pe invitați să nu mai plece de pe ring, îi prinse în vraja ei. Iar aici eu eram prinsă de imaginea din oglindă. O oglindă curată, limpede, întinsă. Mă vedeam clar, nemișcată. Și veni Angi să mă felicite. Mă sărută cast pe obraz, iar imaginea în oglindă avea să-mi apară mult timp în fața ochilor înainte de a adormi. Îmi puse în mâini un trandafir roșu, și îmi strânse, luat de val, mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
luându-mi mâna, o duse la buze și o sărută cu jind. Iartă-mă, te rog. La plecare mă mai sărută iar, apăsat, lung, încât îmi împinse un pic capul. Iar când plecă, îmi revenii la poziția inițială, imobil și nemișcat, mă priveam în oglindă. Ceva fu, și apoi plecă, nelăsând urme vizibile. Însă îi simțeam lipsa. Luai mâna și-mi atinsei locul, apoi dusei la buze. Îmi rămase preț de câteva clipe un gust dulce-amărui, iar pe tot parcursul serii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nebunie, Turbați sunt, plini de mândrie, Și împietriți ca focul. Fermecătoare-i a lor culoare, Cu toate că par incolori De o frumusețe uimitoare Sunt, și par nemuritori. Amant cu Luna, fiul ei, Liber ca haosul nebun, E împietrit și șade sus Nemișcat, cu patimă nebună. Însă sub culoarea veșnic admirată De ochi neimportanți, Mai falnic decât lebăda rănită, Cu inima departe de iubire Se pare că-i cu lacăt ferecată Inima, și el e stăpânul proprii lumi" ( Izolat) Tot din acea zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
trăiește nimic. Acel munte urcă până dincolo de nori. Coroana cerului îi e largă, el vrea raze de soare să-l mângâie pe crestele-i golașe. Acolo va crește tandrețe. Multă tandrețe și bunătate. Razele își vor găsi culcuș. Cupele stau nemișcate. Orice s-ar întâmpla ele sunt de neclintit. În ele cad picături cristaline de ploaie. Când cerul plânge, de fericire sau durere, picăturile se adună în cupe. Până revarsă peste munte, valuri-valuri. Cu spumă îmbrăcându-l. Și când răsare Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
repetat mâna udă de lacrimile scurse de pe obrajii lui. Așa l-au găsit dimineața medicii care veneau să vadă starea Ceciliei. Le-a fost atât de milă de el! În turele lor îl mai văzuseră și-n toiul nopții stând nemișcat lângă Cecilia și plângând, dar nu l-au deranjat în durerea lui. De data ceasta nu l-au mai lăsat de veghe. L-au trimis acasă la părinți să se odihnească. La apartament nu era indicat să meargă, fiindcă ar
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
spital, că a fost accidentată, dar că în curând se va face bine. Probabil că nu-i duce s-o vadă. Păi cum să-i ducă? Nici Matei nu este de acord. Ce păcat! —Mare păcat! Când am văzut-o nemișcată, cu ochii închiși, m-a cuprins jalea. Dar bietul Matei, cum se va simți săracu’?! îmi pare atât de rău de el. Ai văzut cât era de distrus? îl compătimea Gelu. Dacă stă tot timpul cu ea și zi și
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
putea da naștere ușor la foarte multe presupuneri! Tot ce putu el să Istorisiri nesănătoase fericirii 167 distingă cu precizie fură două lămpi micuțe, dispuse de o parte și de cealaltă a sălii, ambele aprinse moderat, în apropierea cărora stăteau nemișcați două namile de oameni, din cap până în picioare îmbrăcați numai în haine negre și purtând fiecare la brâu câte un revolver cu țeavă dublă, și ele tot negre. Erau negre, de bună seamă, tocmai pentru ca să nu lucească în lumină; tânărul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
felul acesta, căci este prea greu de socotit, întrucât, în astfel de situații, mereu timpul ți se pare fie că înțepenește dintrodată locului, fie că o ia nebunește la goană. În fine, Șerban a așteptat poate zece, poate cincisprezece minute nemișcat, la capătâiul maică-sii. Se tot uita îndelung la dânsa și nimic nou nu intervenise deocamdată în toată această vreme, încât în el deja mijea întunecatul gând ca nu cumva ceva și mai grav să se ivească pe neașteptate. Înghițea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de lacrimi, ce li se rostogoleau peste obraji în jos, unele peste altele. Cu blândețe, Victoria își bătu părintește fiul pe creștet, în semn de reconciliere totală și definitivă. Ei se strânseră în brațe cu putere unul pe celălalt, rămânând nemișcați într-o stare mai mult decât minunată, cu trupurile strâns lipite, cu sufletele etern unite! „Și totuși, poate chiar există înger păzitor...”, mai gândi Șerban încrezător. august, 2013 Istorisiri nesănătoase fericirii 197 POSTFAȚĂ: ÎN CĂUTAREA LUMII INTERIOARE La vârsta când
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
la care nu ar avea acces nici măcar în proiecțiile sale onirice), ci poziția firească de semilotus, care, în ochii unui hindus credincios, l-ar înfățișa pe omul pubelelor drept un ascet rătăcitor, în căutarea obstinată a iluminării depline. Cerșetorul stă nemișcat în lumina orbitoare a soarelui, imun la mirosurile pestilențiale și la zgomotele cacofonice care-l învăluie fără încetare, într-o parodie a tentației la care Buddha era supus, odinioară, de către fiicele lui Mara. Ochii i se odihnesc liniștit pe suprafața
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
liber, fără scaun însă. De jur împrejur, nu se mai zărea nici unul, uitat aiurea sau cine știe? hărăzit chiar ei de o soartă milostivă. O urmăream cu coada ochiului. Felia roz de ghimbir murat tremură scurt între bețișoare. Femeia stătu nemișcată și soarele îi aprinse o clipă baticul. Șovăială imperceptibilă, reprimată brusc. Un zâmbet vag pe față, încurcat, un zâmbet care deja cerea scuze, se retrăgea undeva, unde această anomalie a firii nu se făcuse încă prezentă. O zbatere a pleoapelor
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
greu se observă diferența. Chiar și primul mort mi-a rămas imprimat pentru totdeauna în memorie. Este vorba de bunica mea, decedată într-un grav accident de mașină, când la volan se afla bunicul, pe când eu aveam șase ani. Palidă, nemișcată și frumoasă; doar un punct roșu pe frunte amintea accidentul. Mi se spusese că se află "în cer"... Dar acestea și alte experiențe nu au lăsat nici un semn de traumă psihică în mine și nu m-au determinat să-mi
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
aceea, instrucțiunile erau să o ia la dreapta pe prima stradă de după vechea poartă Santa Bárbara și să meargă până va da de un zid de cărămidă și o luminiță. Până acum, totul fusese În regulă. Căpitanul rămase un moment nemișcat ca să studieze locul, neuitându-se drept la felinar pentru ca acesta să nu-l orbească, Împiedicându-l să scruteze cotloanele cele mai Întunecate, apoi, după ce-și pipăi o clipă pieptarul din piele de bivol pe care și-l pusese pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o privire de expert, Diego Alatriste remarcă cizmele de piele și vârful spadei care ridica puțin, la spate, capa necunoscutului. Ținuta lui era aceea a unui spadasin sau a unui soldat. Nici unul nu-i adresă celuilalt cuvântul, ci rămaseră acolo nemișcați și tăcuți de o parte și de alta a candelabrului care Îi lumina de jos În sus, studiindu-se ca să Înțeleagă dacă aveau de-a face cu un camarad sau un adversar; deși În meseria lui Diego Alatriste, un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
neliniștitor, de parcă mai rămăsese ceva de spus. Se lăsă atunci o tăcere stigheritoare În Încăperea plină de umbre, iar Alatriste și italianul se observară o clipă cu coada ochiului, Întrebându-se fără cuvinte ce aveau să mai afle. În fața lor, nemișcat, mascatul părea să aștepte ceva sau pe cineva. Răspunsul sosi după alte câteva momente, când un covor ascuns În penumbra Încăperii, Între două corpuri de bibliotecă, se mișcă descoperind o ușă tăinuită În perete, din care se desprinse o siluetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
drac la mijloc, și nu unul pârlit oarecare, ci unul cât toate zilele. Lui Alatriste atât de mult Îi stârni curiozitatea situația aceea, Încât În loc s-o ia la sănătoasa așa cum Îi poruncea, dându-se de ceasul morții, bunul-simț, rămase nemișcat lângă cei doi englezi pe care fusese cât pe ce să-i expedieze Într-o lume mai bună, În timp ce reflecta amar asupra unui adevăr nestrămutat: cimitirele erau pline de curioși. Dar nu era mai puțin adevărat că În faza aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de reproș. Să ard În focul gheenei dacă mă așteptam să te găsesc aci! — Unde mă duci? Nu pot să-ți spun. Și-așa am vorbit mai mult decât se cuvine. Eu rămăsesem În ușa celeilalte odăi, foarte tăcut și nemișcat, și locotenentul de alguazili se uită la mine a doua oară. Vrei să mă ocup eu de băiat? — Nu, lasă-l. Alatriste nici nu mă privi măcar, cufundat În gândurile lui. O să aibă grijă de el Lebrijana. — Cum vrei. Plecăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din păcate. — Și așa este, de fapt. Însă, deși lipsurile m-au silit la un astfel de trai, am fost soldat toată viața și există lucruri peste care nu pot trece. Dominicanul, care pe durata dialogului de mai sus rămăsese nemișcat ca o efigie, tresări, aplecându-se peste masă de parcă ar fi vrut să-l spulbere cu privirea pe Alatriste chiar atunci pe loc. — Nu poți trece?... Voi, soldații, sunteți scursura lumii, declară, cu o nesfârșită scârbă. Gloată Înarmată, hulitoare, jefuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]