764 matches
-
-n țârâit de greieri și peste bulevardul Titan din stânga, trasat de luminile lunecânde ale farurilor mașinilor. Fețele celor de la mese păreau să se întoarcă și să se aplece, ferindu-se din calea gândului său care se dizolva, totodată, în lumina neoanelor dimpreună cu întâmplări de tot felul. Tot ce-și mai amintea era c-ar fi trebuit să țină minte acele întâmplări, și uite că le pierduse și le risipise odată cu zilele vieții lui. Când îl mai văzuse foindu-și pumnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
din mână, făcându-i semn lui Rafael să elibereze terenul, să cânte la altă masă, vede doar că aici nu-i dorit. Boturile alungite ale celor doi soboli, mișcându-se tot mai încet și încleindu-se în lumina gălbejită a neoanelor, parcă i-ar fi spus și ele să plece. Mărgărit parcă ar fi vrut să le facă pe plac, trăgându-l pe Rafael de mână spre masa lor, și hai să plătim halbele alea și să mergem. Iar i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mai termina niciodată - ne adunam în fața blocului și ne jucam de-a omul Negru, în așteptarea strigătelor inevitabile ale părinților, care la un moment dat ne chemau la culcare. Unul dintre noi stătea ascuns în întuneric și ceilalți la lumina neonului bombardat de fluturi și țânțari din fața blocului. Omul Negru trebuia să vină din întuneric, prin surprindere, și să ne atingă, apoi să fugă. Dacă vreunul din noi era atins, acela lua locul omului Negru, care trecea în echipa de la lumină
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
În West Grand Boulevard. Casa Zebrei de la suprafață era un bar-restaurant, așezat În mijlocul unei zone comerciale prospere. În copilăria mea magazinele de alături mai erau Încă acolo. Mi le amintesc vag: magazinul opticianului A.A. Laurie, cu firmă luminoasă, de neon, În formă de ochelari; Haine de la New York, În vitrina căruia am văzut primele manechine dezbrăcate dansând un tango ucigaș. Și mare era Carne Calitatea Întâi, Pește Proaspăt de la Hagermoser și Frizeria Artă și Precizie. Pe colț era localul nostru, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
tango ucigaș. Și mare era Carne Calitatea Întâi, Pește Proaspăt de la Hagermoser și Frizeria Artă și Precizie. Pe colț era localul nostru, o clădire Îngustă, cu un singur nivel, cu un cap de zebră din lemn suspendat deasupra trotuarului. Noaptea neoanele roșii care clipeau Îi scoteau În evidență botul, gâtul și urechile. Clientela era formată În mare parte din muncitori de la uzina de automobile. Veneau destul de des Înainte să intre În tură. Lefty deschidea barul la ora opt dimineața și până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să-ți pregătească prânzul. Lefty făcu așa cum i se spuse. Dar În mașină, mergând pe West Grand Boulevard, cu cu senzația acută că e de prisos, trecu pe lângă farmacia Rubsamen - un spațiu cu geamuri murdare și cu o firmă de neon care pâlpâia până și ziua - și simți cum Îl Împung vechile ispite. În următoarea zi de luni Milton deschise noul bufet. Îl deschise la ora șase dimineața, cu un personal nou, format din doi angajați: Eleni Papanikolas, Îmbrăcată cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ia de la doctor; chipul triumfal al mamei mele, mare cât Muntele Rushmore, privindu-mă pe când mă Îndreptam spre prima mea baie. (Am spus că e imposibil și totuși Îmi amintesc.) De asemenea, alte lucruri, materiale și imateriale: strălucirea neînduplecată a neoanelor din sala de operație; pantofi albi scârțâind pe pardoseala albă; o muscă infectând tifonul; și, pretutindeni În jurul meu, pe culoarele Spitalului de Femei, drame personale În plină desfășurare. Percepeam fericirea cuplurilor care-și țineau În brațe primul copil și tăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Twelfth Street. Curățătoria aflată cu un cvartal mai Încolo fusese tâlhărită, iar proprietarul alb bătut zdravăn. A.A. Laurie, opticianul care avea magazinul de ochelari de alături, Își dădu jos de pe perete graficul pentru dioptrii, iar muncitorii scoaseră ochelarii de neon de la stradă. Se muta Într-o altă zonă, În Southfield. Tatăl meu se gândise să facă și el la fel. ― Tot cartierul se duce pe apa sâmbetei, le spusese Într-o duminică după masă Jimmy Fioretos. Plecați până nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
s are boltele aurii? spuse el. Noi o să avem Coloanele lui Hercule. Dacă ați mers vreodată pe autostrăzile albastre, oriunde din Michigan până În Florida, oricând din 1971 până În 1978, se prea poate să fi văzut coloanele albe și strălucitoare, de neon, care flancau lanțul de restaurante de crenvurști ale tatălui meu. Coloanele combinau moștenirea lui grecească și arhitectura colonială a mult iubitei sale țări natale. Coloanele lui Milton erau Parthenonul și clădirea Curții Supreme; erau Heracle al miturilor, dar și Hercule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
tinerică, scrie o ecuație pe tablă. În spatele ei, În băncile de lemn, elevii Îi urmăresc calculele, moțăie sau Își trag șuturi de la spate. O zi cenușie de iarnă În Michigan. Iarba de afară avea culoarea cositorului. Deasupra capetelor, lămpile de neon Încearcă să Împrăștie Întunecimea anotimpului. O poză a marelui matematician Ramanujan (despre care noi, fetele, am crezut la Început că este iubitul străin al domnișoarei Grotowski) atârnă pe perete. Aerul e Îmbâcsit, așa de Îmbâcsit cum numai aerul din școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
felul lor. Nu-mi amintesc numele nici uneia dintre ele. Trecând de Brățările cu Talismane și printre Acele de Kilt, Calliope se duse, șchiopătând, și mai adânc În vestiare. Acolo unde gresia de pe jos era crăpată și tencuiala era Îngălbenită, sub neoanele care pâlpâiau, aproape de țâșnitoarea cu bucata de gumă preistorică În grătarul de scurgere, acolo m-am grăbit eu, acolo unde Îmi era locul, În nișa mea din habitatul local. Nu eram singura din acel an a cărei situație se schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
table și citeau ziarele grecești. Când bătrânii aceștia au murit, cafenelele au Început s-o ducă greu și până la urmă au fost Închise. Încetul cu Încetul, au Început să sufere și restaurantele din cvartal: li s-au jerpelit umbrarele, imensele neoane galbene de pe marchiza Laikon s-au ars, brutăria grecească de pe colț a fost preluată de yemeniții din Dearborn. Dar toate acestea Încă nu se Întâmplaseră. Pe strada Monroe am trecut pe lângă Grecian Gardens, unde ținuserăm makaria lui Lefty. ― Facem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și a mâinilor care se ridică, sub fustă, până la pielea subțire a coapsei interioare și mai sus, până la chiloțeii sub care se simt, aspre, granulele părului pubian, prin zăpada căzând tăcută în piețișoara triunghiulară, pustie, în lumina unui bec cu neon, prin bulevardul Kiseleff al nostalgiei, prin muzeul Antipa al antipatiei, prin Foișorul de Foc al răcelii, prin strada Uranus cu cerul plin de stele, abia în liceu triunghiul inițial se lărgise nesigur, pipăitor, șovăitor, ca o amibă sau ca o
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
-ului și Teatrului Național, pe la Sala Palatului și pe Calea Victoriei... începuseră să-mi placă urbea modernă, circulația, oamenii mai eleganți, femeile mai atrăgătoare... Am scris atunci " Poemele de amor", în care Bucureștiul apare ca o metropolă occidentală, plină de feeria neoanelor, de strălucirea autostrăzilor, de cristalinul arhitecturii. Descoperisem librăriile și sălile de expoziție, cenaclurile de pe Schitu Măgureanu și de pe linia lui 89, ștrandurile, Editura Cartea Românească și monstruoasele culoare înghețate ale Casei Scânteii, un București intelectual, sofisticat și răsucit ca un
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
primele mele - deocamdată doar amuzante - probleme de identitate... Privește acum numele meu de familie. Dumnezeule mare, ce nume e ăsta? It sounds Hke stones in a can, cum spune faimosul limerick. La Târgul de carte din Frankfurt, pe cilindrii de neon de la Centrul Internațional, sub fotografia mea scria Scărtărecu. Era singurul nume scris greșit, și totuși numai eu am remarcat greșeala. Căci, până la urmă, care-i diferența? Poate chiar sună mai bine așa. Semnele diacritice de pe cei doi " a" îl fac
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
aproape vrăjitorește) până acum. Visul ăsta, pe care l-am scris într-o poezie mai demult, arăta cam așa: sau atunci ca printr-un tobogan de lemn o alunecare încetinită visată ca printr-o cochilie căptușită de întuneric luminată de neoane coboram serpentinele spre înserarea întoarsă (nu știu de ce mi se părea ca o) membrană (în fine) prin care pulsa respirația unei ființe uriașe și ascunse de dincolo de marginile prăpastiei de unde mai fumega încă cenușa unui foc Ioan (Ioan era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
place, dar eram mult mai mic când am scris-o (asta ar fi o scuză), iar poezia era, în capul meu atunci, ceva mai pretențioasă decât proza (acum îmi pare doar mincinoasă: de exemplu, de ce naiba n-am adăugat că neoanele alea pâlpâiau stins, ca în baie, în așa fel încât simțeam cum se naște spaima ca o amenințare difuză și greoaie? Și de ce am spus „dincolo de marginile prăpastiei“ când în vis era vorba clar de o poieniță cu iarbă sfrijită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
clar de o poieniță cu iarbă sfrijită la marginea prăpastiei?). Oricum, nu cred că mai are sens să mă învârt prea mult în jurul acelui vis. Știu doar că m-am trezit buimac (asta v-am spus), cu pâlpâirile alea de neoane și draci încolăciți în minte, am luat o carte cu poze și text puțin, Albă ca Zăpada, și am intrat în bucătărie. Mama prăjea pâine pe plită, iar mirosul acela și becul aprins (era tare mohorât afară) făceau, nu știu cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
se întâmplă în bucătăria apartamentului 40, au apărut pe lume cei doi prieteni nedespărțiți, tovarășii de nădejde ai copilăriei mele, Știm și Ștam. Nu am chiuit de bucurie și nu am chiuit nici de groază, becul nu a pâlpâit ca neonul din baie, fereastra nu s-a dat în lături deschisă de vreo rafală de vânt, iar câinii de pe stradă nu au scos nici măcar un scâncet când, de acolo, dinăuntrul borcanului de muștar a răsunat pentru prima oară în cartierul Drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
tâmplărie, prin culisele încărcate de decoruri, prin biroul unei scenografe care tocmai alegea stofe și broderii pentru rochița lui Grettel, am mers apoi pe un culoar strâmt, la capătul căruia, într-o încăpere fără geamuri, dar cu multe lămpi de neon, se aflau nenumărate stative metalice, ca niște cuiere, de brațele cărora atârnau sute de păpuși legate cu sfori. Tăceam mâlc, iar Nicu Pantof l-a mângâiat pe Tigrișorul Petre, l-a ciupit ca să-l trezească din somn, l-a zgâlțâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
n-a avut tocmai darul de a-mi potoli pofta, așa că probabil, imediat ce am fost În stare să merg de-a bușilea, bălăbănindu-mă pe picioare și să ies din colțul meu Întunecos afară, În pivnița luminată de lămpi de neon, pentru mine imensă ca un ocean, mi-am pus deoparte capitole Întregi. SÎnt convins că aceste pagini masticate mi-au asigurat baza nutrițională pentru - și poate chiar au cauzat În mod direct - ceea ce, cu modestie, voi numi neobișnuita mea dezvoltare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
auzea aproape nici o mașină care să-și adauge armonia distantă simfoniei de sforăieli ale familiei mele adormite in corpore. Cu nasul În podea, am coborît pe culoarul ce unea colțul În care ne aveam culcușul și Încăperea cea mare, cu neon pîlpîind, și primul lucru peste care am dat, deschis pe ciment, a fost chiar Cartea cu C mare, sau ce mai rămăsese din ea. Am recunoscut-o imediat după miros. Inhalat În această formă concentrată, multifoliată, alcătuită din sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și speranță, stătusem băgat la cutie Între grinzi, Norman Îmi făcuse o vizită clandestină acasă. Fotolașul fusese dat Într-o parte și aproape distrus, iar lîngă el se afla o moviliță de mîncare ciudată. O grămăjoară de grăunțe cilindrice, verde neon. Miroseau bine, așa că am Început să ronțăi la ele. Erau ciudat de delicioase, iar gustul lor era o combinație de brînză Velveeta, asfalt fierbinte și Proust. Mi-am amintit privirea din ochii lui Norman În clipa cînd a Întîlnit-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și corzi aurite, silueta elegantă și precisă, calitatea fără egal. Încăpută pe mâna cărui muzician ar scoate chitara aceea sunetul inconfundabil ce ne spală sufletul de cenușa fiecărei dezamăgiri? Inutil de căutat... Limuzina ce-l adusese pe bluesman a întors, neoanele au clipit intens, vântul a mișcat frunzele unei magnolii tinere. B.B. King strângea palme întinse, mângâia capete de băieți albi care (spunea unul) învățau să cânte la chitară fiindcă auziseră un disc al bătrânului, saluta oamenii de ordine ai clubului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
amintea de anul I Carne. I Carne? întâi Carne? Momentul de inspirație venise. Wilt se ridică și trase apa. întâi Carne avea să-i țină ocupați multă-multă vreme. Tânărul reveni în încăperea vopsită într-un verde pal, în care bâzâia neonul. Flint îl aștepta. Acu’ ai de gând să vorbești? întrebă el. Wilt clătină din cap. Mărturisirea asta trebuia să-i fie smulsă cu forța dacă voia să fie una absolut convingătoare. Va trebui să ezite, să înceapă să spună ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]