2,353 matches
-
stânga sau de la dreapta porții și inscripționarea continua semicircular, ci cu G, ultima dintre cele folosite pentru individualizarea grupurilor de rafturi. Ei, și? Avea asta vreo semnificație? Nu părea. Eu, În orice caz, n-o vedeam. Iar timpul, timpul zbura nepăsător și tot mai stresant. Mai consumasem un sfert de oră zadarnic... Deci, pornind din stânga: A, B, C, apoi din dreapta: D, E, F și, În fine, la mijloc, G. Litera care domină tavanul templelor masonice. Hm, prostii, ce-are a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Dacă nu vei reuși să te-ntorci la timp? - Nici nu intră-n discuție, voi reuși, nu-ți face nici o grijă. Și, În general, nu pentru mine trebuie să-ți faci griji, mai degrabă pentru tine... Am ridicat din umeri nepăsător: ce mi se putea Întâmpla mai mult decât mi se Întâmplase deja? - Bine, am spus, atunci, la revedere și vezi ce faci pe-acolo. E ora unsprezece; te-aștept cel mai târziu la... - Ba m-aștepți exact acum. Pentru orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cotețe, pe drumuri de țară ori pe cărări de munte, n-am zărit, abia înregistrându-le în colțul retinei, pene mai mari sau mai mici mișcându-se de colo-colo sau de-a dreptul zăcând în noroi! De câte ori n-am trecut nepăsători pe lângă ele, ba câteodată, cu o inconștiență demnă de o cauză mai bună, nu le-am călcat sub talpa rigidului nostru bocanc! Câți dintre noi au avut oare curiozitatea de a privi mai atent o pană de gâscă întrezărindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ci mediul în care, iată, tocmai am ajuns: castelul gotic Potoțki. Episodul 115 DOAMNA POTOȚKI La ora când scriem aceste rânduri, bătrâna doamnă Potoțki, tenacea locuitoare a aripii de vest a castelului, va fi fiind de mult oale și ulcele. Nepăsătorul timp a trecut peste amintirea domniei-sale, albindu-i oasele, șlefuindu-i vertebrele, subțiindu-i imperceptibil metacarpienele. Ierburi înalte, flori de românită, fragile păpădii au crescut rând pe rând din mormântu-i, spulberându-se cu plecarea fiecărui anotimp. Generații întregi de rozătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
după doi iepuri deodată nu te alegi cu niciunul“ sau „nici cal, nici măgar“. Ori de cîte ori mă las prinsă În meandrele unui vers Încercând să-i descui capcanele, mă trezește acea atît de terestră Înțelepciune populară care strivește nepăsătoare micul meu castel de nisip cu talpa ei lată... mofturi, fetițo, mofturi! Viața e ceea ce apuci, ceea ce calci, ceea ce muști, ceea ce scuipi, viața e În mîinile și picioarele tale, În dinții și-n burta ta - restul e vînare de vînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
locul în care era întinsă. — Dar până la urmă, de ce ar fi vrut să se ducă în grădină? m-am încăpățânat eu. Chiar ea a zis că e obosită și că se duce acasă. V-am spus asta deja. A dat nepăsător din umeri. Cu siguranță aș fi interesat să aflu acest aspect. Contrar părerii dumitale, domnișoară Jones, avem o politică de a trata toate morțile cu suspiciune, cel puțin la început. Când vom avea rezultatele de la autopsie vom fi în măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bineînțeles, niște desene indigene pe pereții celulelor... Mă săturasem. Nu ai spus nimic despre asta când te-am văzut ultima oară, i-am zis. Paul flutură din mână. —A, era în stadiu de proiect, a spus el pe un ton nepăsător. Propunerea mea a fost acceptată, dar știi și tu cum e, nu am vrut să vorbesc despre asta până nu era ceva sigur. Deci vin banii? Ai primit avansul să-i dai drumul? Nu oficial, dar am înțeles că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vrei? a spus ea. Nu, mersi, sunt plină. A fost exact cât aveam nevoie. Claire era mai palidă ca de obicei și avea urme adânci de umbre mov sub ochii ei albaștri. Poți să mai iei dacă vrei, a spus nepăsătoare. Nu-i păstrez nimic lui Paul, nenorocitul dracului. —V-ați certat? am întrebat natural. —O ceartă? Dumnezeule, de unde să încep? A mușcat cu sălbăticie dintr-o altă felie, imaginându-și cu siguranță că e gâtul lui Paul. E despre slujba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de pe fața ei arăta că nu a găsit tocmai amuzantă gluma. — Nu ar fi trebuit să-l enervezi, a spus ea nervoasă. O să-i pice pe mine acum. Pentru că am fost de față. —Nu te duce atunci, a spus Nat nepăsător. Părăsește-l. — Nu e atât de simplu. Ar trebui să fie. Harriet s-a uitat la mine căutând sprijin, dar eram de acord cu Nat. Și totuși, el nu era chiar binevoitor. îl cunoșteam doar de câteva minute, dar sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
făcând asta și mai devreme. Atunci mi se păruse un tic nervos. I-am spus: —Shelley tocmai m-a rugat să mă uit dacă a sosit șoferul. A, mulțumesc, dar este deja afară. Am văzut mașina. —Bine, am spus eu nepăsătoare, mă duc să văd dacă găsesc tablourile, atunci. —îți mulțumesc mult. Mi-a oferit un zâmbet neașteptat și s-a îndepărtat. M-am dus în biroul din spate ca să mă uit peste indexul cu numele artiștilor. Cardurile erau ținute în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fără să vreau, dar aș minți. Stătea în spatele meu, atât de aproape că îi simțeam respirația fierbinte în părul meu. M-a trecut un fior, și nu de la frig. Nu mă cunoști de la Adam, a spus el. I-am răspuns nepăsătoare. Nici tu nu mă cunoști de la Eva. Ultima încuietoare a cedat. Am deschis ușa. — Ce dracu’? E mai cald afară decât aici. Poți pleca când ai chef. Păstrasem tonul acid. M-am îndepărtat de ușă, lăsându-l să se decidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pusese în pat între pături călduroase. Eram obosită de moarte și îndurerată de dispariția prietenilor și cunoscuților mei. Ziua următoare a suflat foehnul curățind, aerul încât am văzut vârfurile Alpilor clar, cu zăpadă strălucitoare ca apele unui diamant. Soarele ardea nepăsător, topind încet gheața și zăpada. Se auzea pe străzi muzica picăturilor de apă. Dar era destul de frig, ca și cum un nou îngheț era pe drum. Am coborât în centru, trecând prin cimitirul care înconjoară marea catedrală, și am văzut cum ieșiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Aquarelin însuși adunase toate culorile din univers. Și, sub acest univers lichid care înghețase, devenind o oglindă groasă, cea mai frumoasă femeie a omenirii, o blondă din Chicago, Illinois, captivă, zbătându-se să iasă și izbind cu pumnii ei micuți. Nepăsător, ca replică la toată această stare de lucruri, Aquarelin își scălda imenșii ciorapi în acea parte a lacului unde era vărsată esența semnată Calvin Klein. Dar cui putea să-i mai pese, doar rasa oamenilor, a cărei unică preocupare fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o bătrână care se împiedicase de pragul de la una din intrările în magazin și căzuse, spărgându-și câțiva dinți. Abdulah privi spectacolul ușor intrigat, fiind uimit în același timp de faptul că toți cei din preajmă treceau pe lângă femeia respectivă nepăsători, văzându-și liniștiți de treabă, ca și cum nici nu ar fi existat. Abdulah se opri în loc, neștiind ce să facă. Îi era milă de biata bătrână, dar în același timp îi era rușine. Rușine de ce? Pentru că din cauza grăsimii nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai aștepte, pentru a nu bate la ochi. Elevețianul luă loc pe scenă, ca finalist. Trei reprezentante ale soțiilor își făcură apoi intrarea pe scenă, totul în râsetele și glumele nesărate, complet lipsite de umor, ale propriilor bărbați și prieteni. Nepăsătoare, superbe, cele trei, negresa din Surinam, muncitoarea din Iran și activista de partid din Rusia, își începură reprezentația care denota clar cel puțin opt ani de muncă și coregrafie asiduă. Numărul consta, deși era profund și irevocabil interzis de norme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
asta a fost vocația mea, să mă sinucid, săvârșind astfel păcatul ultim și cel mai mare... Ce bine că nu vor vedea nimic și nu vor putea interveni, iar gândul că dimineața următoare paznicii spitalului vor veni și vor constata nepăsători decesul meu, dând din brațe neputincioși, mă umple de bucurie, încântându-mă și mai mult, ba chiar poate mă va face să plec cu un zâmbet pe chip din lumea aceasta, astfel încât cei care mă vor vedea să creadă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aveau vite mari de muncă. Această situație se reflectă și în structura de proprietate din satele comunei Filipeni. Câteva familii din Lunca au acumulat mai mult pământ, cumpărând de la cei care nu-și puteau achita datoriile, dar și de la cei nepăsători, leneși și bețivi. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea statul deținea întinse suprafețe de pământ (în 1863 au fost secularizate averile mănăstirești, care reprezentau 27% din suprafața României Mici), aflate la distanțe mari față de căile de acces
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
că circumstanțele banale ale întâlnirii ar fi împiedicat-o să-mi dea amănunte; dar ea s-a arătat foarte încăpățânată. — Îți repet că habar n-am de nimic, îmi spuse ea ca răspuns la întrebările mele agitate, dar apoi, dând nepăsătoare din umeri, adăugă: Se pare că o tânără persoană de la o ceainărie din City și-a părăsit postul. A zvârlit scurt un zâmbet și, pretextând că are programare la dentist, a pornit cu pas săltăreț mai departe. Mărturisesc că eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
trebui să plece ei la școală. Am avut prezența de spirit să le spun că tatăl lor a fost chemat undeva cu afaceri. Cu siguranță că i-a fost foarte greu să se poarte ca de obicei și să pară nepăsătoare când în adâncul inimii purta secretul acela amar apărut pe neașteptate, și nu cred că i-a venit ușor nici să acorde atenția cuvenită tuturor lucrurilor care trebuie făcute ca să-ți expediezi cum se cuvine copiii la școală. Dnei Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
sale. Apoi nu găsește cuvinte destul de aspre pentru cel ce nu recunoaște domnia acesteia. Căci, devenit acum un membru al societății, el își dă seama destul de exact că împotriva lui e neputincios. Când am văzut că Strickland este cu adevărat nepăsător față de blamul pe care i-l putea atrage conduita sa, n-am putut decât să mă retrag îngrozit ca din fața unui monstru al cărui chip abia dacă mai are ceva omenesc în el. Ultimele cuvinte pe care mi le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
șteargă. Fața i se îmbujorase de emoție. Strălucea pur și simplu. — De ce trebuie să crezi tu că frumusețea - lucrul cel mai de preț de pe lume - zace așa, ca o piatră de pe plajă, ca s-o ridice la întâmplare oricine trece nepăsător pe acolo? Frumusețea este un lucru minunat și straniu pe care artistul îl făurește din haosul lui, în chinurile sufletului său. Și când a făurit-o, nu este dat tuturor s-o vadă. Pentru a o recunoaște, trebuie să repeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
într-una dintre cele trei case de peste drum. Norocul ne-a surâs căci la prima la care am întrebat, portăreasa ne-a spus că-l găsim la ultimul etaj. — Se pare că e bolnav, zise Stroeve. — Se prea poate, răspunse nepăsătoare portăreasa. En effet, nu l-am mai văzut de câteva zile. Stroeve mi-a luat-o înainte și a urcat scările în fugă. Când am ajuns și eu la mansardă l-am găsit vorbind cu un muncitor îmbrăcat doar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
poză și știam că dacă eu o simt, cu siguranță că și instinctul lui ascuțit a descoperit-o. Nu încăpea îndoială că râdea de mine pe sub mustăți. I-am lăsat ultimul cuvânt și mi-am căutat refugiul într-o atitudine nepăsătoare și taciturnă. XLI Am ajuns la casa în care stăteam. N-am vrut să-l poftesc să vină cu mine, dar el a urcat scările fără o vorbă. M-a urmat și a intrat după mine în apartament. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Trăia într-o sărăcie mai mare decât un meseriaș oarecare. Muncea în orice caz mult mai mult. Nu-i păsa absolut deloc de lucrurile acelea cu care majoritatea oamenilor își înfrumusețează viața și și-o fac mai agreabilă. Era absolut nepăsător în privința banilor. Nu ținea câtuși de puțin la faimă. Nu l-ai putea lăuda pentru că a rezistat ispitei de a face vreunul dintre acele compromisuri cu lumea cărora le cedează cei mai mulți dintre noi. N-a simțit o asemenea ispită. Nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de gând să stau mai mult de un ceas, dar el a insistat să rămân peste noapte acolo. Am ezitat, căci mărturisesc că nu-mi prea plăcea înfățișarea rogojinilor pe care îmi propunea să dorm. Dar până la urmă am dat nepăsător din umeri. Când îmi construisem casa din arhipelagul Paumotu dormisem săptămâni întregi afară pe un pat încă și mai tare decât acesta, fără alt adăpost decât niște arbuști sălbatici; cât despre insecte, pielea mea tăbăcită putea să le suporte toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]