1,553 matches
-
abisul care se căsca alături. Hai să vezi unde aș fi căzut... Îi făcu un semn cu mâna salvatorului ei și se Îndreptă spre marginea stâncoasă. Jos, departe În vale, se vedeau un râuleț și o potecă Îngustă. Iar dincolo, neverosimil de aproape, altă stâncă, alte poieni. Ca și cum o bardă imensă ar fi despicat stânca În două. Doar câțiva pași despărțeau cele două pietre uriașe. Dar ce pași! Nu cred c-aș fi putut să sar dincolo cu calul, spuse fata
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
turbulenți, de „hoinari ai mahalalelor”, cu pozne și șotii câteodată deloc inocente, dar și cu momente de candoare și efuziuni de bunătate. Romanul se organizează în jurul unui personaj idealist - și idealizat -, tânărul profesor Sava Savel, dedicat cu o devoțiune (aparent) neverosimilă unui țel (aparent) modest: înființarea unui muzeu local de istorie. Atmosfera este plauzibilă, momentele de dramatism sunt fie „confecționate”, fie interesante sub aspect documentar, precum scena nocturnă a plecării la război a rezerviștilor mobilizați. Alt roman, Infirmii, respiră cam aceeași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]
-
s-a manifestat totuși. Deși există și rare excepții, proza fantastică italiană nu cultivă „atracția spre irațional, spre nebulos, spre stări de opresiune, angoasă sau teroare”, ci se configurează mai degrabă în zona miraculosului de tipul celui propriu basmului, fățiș „neverosimil”, dar acceptat prin convenție, învestit cu o funcție parabolică, eventual burlescă sau satirică, ori în cadrele enigmaticului tulburător, marcat de irupția inexplicabilului în cotidian. În aproape toate cazurile se manifestă ceea ce S. definește ca „italianitate”, adică o „aspirație organică spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289886_a_291215]
-
se pierde în detalii decantate, cum parcă în fața unor presimțiri muzica se luminează și exprimă inefabilul. Se poate oglindi în muzică până și un surâs de fată adorabilă? Ce mare psiholog a fost Beethoven! Dar bucata patetică a pianistei pare neverosimilă, degetele se amestecă cu subtilele nuanțe și clapele iau forme celeste, sunt ca niște păsări exotice ce învață să zboare printre valurile mării și ies apoi în libertatea văzduhului. Capricioasele stări sufletești nu izbutesc să estompeze lumina muzicii. Talentul transfigurează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
în cariere de piatră, se transformă în mercenar, vinde arme și piei de animale. Sfârșitul i-a venit repede, destinul s-a oprit. Posteritatea repară câte ceva, a fost pentru amândoi mai generoasă. Istoria literară le-a consemnat operele originale, aproape neverosimile în epocă. 9 N-ar fi rău ca valorile spirituale ale țării să fie mai des puse sub ochii tinerilor. Vârfurile intelectuale care au marcat și marchează piscurile culturii naționale ne dau universul polifonic prin umanism, iubire de adevăr, frumos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
N.A.T.O., italianul Manlio Brosio, cu prilejul unui discurs rostit în fața Adunării Uniunii Europei Occidentale, în luna octombrie 1971. Unghiul din care înaltul demnitar occidental percepea propunerea de înființare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa era, oricât de neverosimil putea să pară, unul negativ. Din neînțelegere, eroare sau în mod deliberat, Manlio Brosio își exprima temerea că acceptarea ideii instituirii unei noi organizații de securitate ar echivala cu subminarea N.A.T.O., conducând, finalmente, chiar la desființarea acesteia. Evident, această
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
la un birou. Atunci mi-a răspuns: „Ba nu, ba nu, lucrează la Grasset, împreună cu prietenul nostru Șerban“. Subliniez cuvântul „nostru“, fiindcă și el l-a spus foarte apăsat. Știi, draga mea, atunci mi-am dat seama cât este de neverosimil ca eu să nu știu nimic și cred că cei care vin la mine după vești își zic în sinea lor: „Haida-de, mincinoasă bătrână“. [...] 2 octombrie [1950], seara, acasă M-am întors la 7, era deja întuneric pe stradă; în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
are loc un dialog propriu-zis; personajul este „aruncat“, într-un mod misterios, în alt timp și spațiu. Protagonistul este cel care întreabă, dar el nu primește niciodată răspuns: „Dar parcă nimeni nu l-ar fi ascultat. Îl priveau cu o neverosimilă indiferență, ca și cum n-ar fi fost acolo, lângă ei “. Mircea Eliade se folosește de „un joc subtil, care are menirea de a-l induce în eroare pe cititor“. Uneori, sar părea că Iancu Gore reușește într-adevăr să intre în
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
este imposibil de elucidat, rămâne o adevărată enigma. Vladimir povestește o întâmplare cu un motociclist, Emanuel, pe care îl salvează dintr-un accident. Motociclistul pare a fi amnezic, deoarece acesta nu știe ce se petrece cu el, povestește întâmplări stranii, neverosimile. În realitate, nu Emanuel uitase jocul în care se angajase (Moara la Iosafat), ci Vladimir era amnezic. El nu înțelege că Emanuel murise, trecuse podul spre Valea Iosafatului. Onofrei povestește despre un ofițer de roșiori, pe care l-a întâlnit
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
e ca roșul pentru tauri, și pentru curcani... (Taine). Cazurile de psihoză calificată nu pot alcătui material de studiu pentru romancieri ca pentru clinician. Degeneratul nu devine personagiu de dramă și agent responsabil; cu el scriitorul intră de obicei în neverosimil. Moralitatea, starea afectivă, e produsul sentimentelor, nu al intelectualității. *1 Bătrânii regi normanzi cântați de aezi, când se simțeau în ultimele ceasuri ale vieții, porunceau să fie puși într-o corabie, care era dusă cu velele desfășurate în larg, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ale vechii Biblii Îi primeau și pe care Îi numeau „Îngeri”! De care se uimeau până la spaimă, de care ascultau, modificându-și radical existența și felul de a fi sau cu care luptau, precum Iacob. Atât mi se păreau de „neverosimile” aceste momente și, prin intensitatea lor, le-am comparat mai sus cu minutele de exaltare nefirească ce Îi preziceau o criză de epilepsie mult-Încercatului și magicianului artei și psihologiei noastre - Fiodor Mihailovici Dostoievski. Dar... cum să le Înțelegi doar cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
coroanelor. În drumul spre cimitir, s-a discutat din nou despre versurile din mașina de scris. Ipoteza că el, „poetul fără metafizică”, a avut teribila premoniție, i-a scurtcircuitat și pe ieșeni. N-am spus nimănui că mi se pare neverosimil, prea erau sugestionați. Slujba propriu-zisă a decurs repede. Învălmășite, ultimele imagini îmi par, acum cînd încerc să le notez, de nejuxtapus: frumusețea magnifică a zilei de septembrie, chipurile împietrite ale părinților lui Mișu, lacrimile actriței D.P., amanta sa, cuvintele de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cei din jur. Am - inutil să mai adaug - nostalgia revenirii la normal și simt uneori că progresez pe această cale. Visez la ziua cînd Sisif va fi eliberat, cînd această „poveste” o să mi se pară străină de mine, poate și neverosimilă. Vecinii din dreapta mă fac să mă gîndesc cu neplăcere la reziduurile de primitivism și grosolănie rămase încă în comportarea țăranului. Mîrlănia lor e o formă de egoism: cred că nici nu le pasă de prezența celorlalți. Ceea ce contează pentru ei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cînd mă provoacă să-i spun „ce-a greșit” de a ajuns în situația critică de azi. Vrea să fiu dur, aspru, necruțător. Cum nu obține de la mine imputările pe care le așteaptă, se autoacuză frenetic sau își inventează scuze neverosimile. În convorbirea abia încheiată, pe un ton de destăinuire importantă, gravă, mi-a spus: „Eu sînt copilul mal-aimé. N-am avut parte de afecțiunea mamei”. Ar fi trebuit să-l întrerup, să-i reamintesc că maică-sa îi ține portretul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Dezinteres: multe din adunările așa-zise „cetățenești” se țin (ne-a spus, în ședință, Constantin Azoiței, corespondentul „României libere”) doar cu împuterniciții de asociații și cu femeile de serviciu. În relatări, asta se cheamă „lărgire și aprofundare a democrației”. *Scenă neverosimilă: Eugen Simion și Nicolae Manolescu îmbrățișîndu-se amical cu Petru Anghel, „(con)fratele inamic” de la Consiliul Culturii, care, ce-i drept, e mai onest decît alții din acea instituție. Și tot în categoria neverosimilului aș plasa elogiul fabulos, rapsodic, ținut de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cheamă „lărgire și aprofundare a democrației”. *Scenă neverosimilă: Eugen Simion și Nicolae Manolescu îmbrățișîndu-se amical cu Petru Anghel, „(con)fratele inamic” de la Consiliul Culturii, care, ce-i drept, e mai onest decît alții din acea instituție. Și tot în categoria neverosimilului aș plasa elogiul fabulos, rapsodic, ținut de Eugen Simion la adresa primarului Vasile Săndulache. Ce efecte curioase au uneori o masă îmbelșugată și un vin ales! Plus unele facilități la aprovizionare, inaccesibile pentru intelectualii locului. Sau, poate, E.S. ne crede și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
răbdarea în fața „mizeriei”, faptul că suport ceea ce lor li se pare insuportabil. Cînd - repetîndu-mă - le evoc sărăcia în care au crescut și au trăit bunicii de la Udești și cei de aci, nu arată compasiune, ci iritare. Așa ceva li se pare neverosimil: cred că folosesc o hiperbolă educativă. Calmul meu nu-i reconfortează, ci îi provoacă. Pentru R. (care-i responsabilă cu expresivitatea), eu sînt „imaginea însăși a stagnării”. „Văzîndu-l - îi subliniază ea lui D. - îți dai seama de îngustimea perspectivei care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mă invitat să vorbesc despre (alt titlu convențional) „Eminescu - luceafărul poeziei românești” rebusiștilor din peste douăzeci de județe (ăștia constituie un fel de „sectă”!), reuniți în consfătuire la Casa de Cultură. Pretext excelent pentru a ajunge iarăși la „prochimen”: actualitatea. *Neverosimil, „Steagul roșu” publică, număr de număr, informații despre „galele artei culinare”! După această gazetă, „luna cadourilor a început fastuos”! Sînt, de asemenea, anunțate „suplimentări de trenuri” pentru apropiata vacanță. Vestea veștilor e că a fost înființată o nouă comisie a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o public în Patriotul francez. Numai că se înălța în slavă într-un mod atât de extravagant, încât nu m-am putut hotărî să-i fac acest serviciu. Am șters elogiile, am imprimat faptul; chiar astfel modificat, articolul rămânea destul de neverosimil. ĂÎn această relatare, din care am eliminat comparații ca aceea cu Horatius Cocles „stăvilind, ca Marat, o întreagă armată pe un pod“; „chipul neînfricat al lui Marat îi făcea pe husari și pe dragoni să pălească, așa cum altă dată geniul
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
inflamări și desumflări succesive care-și corespund. Cetățeanul tur- men tat este acolo pentru a ne spune că acest lucru nu contează, că ne aflăm într-o logică a carnavalescului. Personaj de carnaval, ambiguu și ubicuu, aparițiile sale sunt tot atât de neverosimile ca și coincidențele care-l recomandă drept un nod al rețelei de complicații, com- plicități și compromisuri. Pe un alt nivel al discursului avem o altă formă a exce- sului, una paradoxală care dă seama însă de o accepție interesantă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
drepturilor și favorurilor promise de împărat. A rezultat atunci, pentru toată Țara Făgărașului, un număr de 32o50 suflete, pentru ca la conscripția oficialităților, din 1750 numărul românilor de aici scade în decurs de numai 17 ani la 19710, ceea ce e total neverosimil. Aceste anormale schimbări din timp în timp, uneori chiar dela un an la altul, istoricii le explică a fi urmarea exploatării nemiloase a iobagilor din partea proprietarilor donatari și anume 1. Fiscul, 2. Nobilii care țineau zălog moșiile fiscale, 3. Sașii
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
deloc ridicați politicește, nu știu cum trebuiesc puse anumite probleme și din această cauză ei au rămas Încă evrei și nu comuniști (subl.ns.)”. Acest final de frază spune totul, credem noi. Frăția cu dracul până la trecerea punții este atestată copios de neverosimila frază ce urmează, scrisă negru pe alb, În luna august a anului 1946, de către neconsolatul politician oportunist Naty Terdiman: „Forța reacțiunii din rândurile evreilor este cât se poate de slabă dar nu aș afirma cu toată tăria că suntem simpatizați
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
se cam dusese de râpă odată ce unii chiar au trecut la munca de jos. Evident, fusese vorba de cei care nu reușiseră să absolve mai mult de patru clase primare la Școala israelito-română „Cultura” din Huși. Oricum, faptul aproape neverosimil rămâne notabil și a fost Înscris În raportul citat la punctul 3: „Problema Încadrărilor În muncă”. Dar, și Încadrările trebuiau să se Înscrie Într-un anumit tipar imprimat de comuniști Întregului popor român. Iată textul: „Pentru a ne putea orienta
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
În textul unei știri comentate, apărută În numărul „Vremii noi” 502/1 octombrie 1969, demonstrând prin aceasta Încă o dată demagogia activiștilor partidului comunist român care o dădeau Înainte cu „grija față de om”. Acum, când putem spune lucrurilor pe nume, pare neverosimilă intervenția cenzorului Într-o informare reală. Acest fapt nu denotă decât teama paranoică a bolșevicilor cu grade mari de a nu porni vreo mișcare populară care i-ar fi măturat exact ca pe niște gunoaie. Tot conform dispozițiilor, a fost
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
exil) încetează de a fi numai o persoană fizică. El devine o întreprindere. Fiecare investește larg, din plin, capitalul pe care îl are. Principele primea toate darurile curtenilor săi, grațiile curtezanei, banii bancherului, lingușirile adulatorului și devotamentul exagerat pînă la neverosimil al lichelei. Din adolescență, Carol simțise o penibilă înclinare către prieteniile dubioase. La Paris, în atmosfera deosebit de prielnică pentru astfel de contacte, principele putea să dea deplină libertate vechii sale înclinări. Pe cînd principele ducea la Paris această viață, la
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]