554 matches
-
se ridică, alburie și albastră. Trenul, sub vânturile aspre, care îl împing. Un tunel lent, friguros. Privesc petele de praf de pe canapea. Scrutate îndelung, urmele compun alcătuiri neliniștitoare, dinți însângerați de copil, capete de cerbi, pletele fumegânde ale lichenilor, lebede ninse. Închid ochii, să uit vecinătatea nopții din care încerc să mă smulg, cruzimea zilei care va mai înghiți un cadavru. Revăd visătorii, luptătorii, vinovații, trădătorii fără scrupule. Împovărat de deznădejdea trenului fără țintă. Dintr-odată : un birou lung, lucios, luminat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și multe, adun puteri, întrevăd o geană de țărm, recad, revin, recuperez tânărul acela nu prea tânăr, clovnul candid, cu fruntea înaltă și sprâncele stufoase și privirea de copil, deslușesc prin ochiul zgâriat cu unghia în gheața geamului o gară ninsă și pitică, cearceaful fără sfârșit al câmpiei, ritmul vântului care o asediază. Trenul se urnește, își dezmorțește articulațiile, bătrânește, fără grabă. Ar trebui să încerc câțiva pași pe culoarul traversat acum de o largă pelerină pestriță. Lipesc palmele de sticla
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
noastre, ca să putem dobândi o inimă înțeleaptă.“ Trenul și-a înfipt colții în gheața zilei, zace mulțumit și răpus. Sunt singur în compartiment, nu e nimeni. Suntem la destinație, vagonul s-a golit, trenul a înțepenit, în gara cocoșată și ninsă, de pe o rută periferică. Îmi privesc palma, o apăs în umărul de deasupra canapelei, e moale și rece. Obrazul meu e obosit, galben, în lumina zilei care crește. Limpede și rece, dintre ghețurile spre care cobor, fără grabă. Partea a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și abundente. Pe pantele acestora, curg multe pârâiașe zglobii, formând din loc în loc mici cascade și inundând căile de acces către înălțimi. Acolo, împărat este vechiul masiv vulcanic, acum în adormire poate veșnică, care se numește Piton Neige, adică Piscul Nins, înzăpezit. Deși în Réunion nu există iarnă decât în calendare, acest pisc oferă singura imagine a zăpezii pentru localnicii care nu au avut prilejul să vadă și alte zone ale lumii. Trebuie să fac precizarea că muntele respectiv măsoară 3070
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92343]
-
-n pleoape la-nceput de veac...; Zăpezile stelare ne-mbracă-n așteptări; Incendiază rana zăpezile stelare...; De-un timp zăpada, iată, ia foc în calendare / Nisipul în clepsidră-i de miere și absint...; Zăpada pleoapei e de-acum nuntire...; Păcatul nins îți tremură-n priviri... - cu trimitere la stări de spirit, sentimente, martoră, și, în același timp, pavăză contra prozaicului, pe care îl escamotează sau căruia măcar îi atenuează urâțenia. De o mare delicatețe și de un rafinament deosebit, la nivelul
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Domnul care a făcut cerul și pământul Ajutor de la Domnul care a făcut cerul și pământul Ajutor de la Domnul... Părintele Ieronim e foarte bătrân. Se zice că are o sută de ani, ca moșul din poveste, cu barba și pletele ninse. După miruit, părintele citește poporenilor îngenuncheați pe lespezi molitva dezlegării. În jurul bărbii părintelui, sufletele adunate ciotcă își murmură mătănii sau tac despărțite de gânduri. Flutură în bătaia cuvântului precum o sfoară de rufe întinse la uscat. Părintele Ieronim îi cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
alb - pe ultimul ram, cioara, cam complexată drum prin zapadă - cu toate gândurile mai luminoase desen de iarnă - pe lacul înghețat tot felul de linii ninge pe alei - dispre felinare altă lumină tablou neterminat - doar luna-i colorată în noaptea ninsă gerul de iarnă - în geam la orfelinat un zâmbet schițat chiar și fulgii mari se-așează fără zgomot - lecție nouă parcul cu statui - printre fulgi de zăpadă trecători tăcuți noua ninsoare a aprins lumini pe străzi - colind în noapte în jurul
T?cerea iernii by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83682_a_85007]
-
și cîteva secvențe uluitoare, secvențele cu scaun. E un scaun așezat de cei doi Îndrăgostiți, Savage și Mary, undeva la mama dracului pe-un deal. Și scaunul ăsta nu apare oricînd, apare cînd vrea el, cînd se schimbă anotimpurile, plouat, nins, plin de flori, strălucind În soare, un scaun de nuiele, din recuzita lui Cehov, un scaun pe care nu stă nimeni, pentru că vîrsta aia s-a dus, odată cu prospețimea pielii, a sufletului, a voastră, stă singuratic pe deal și așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ger omătul adună Flori înghețate pe-a iernii cunună În curtea din deal zăpada oftează Pașnică luna din nori o veghează Noaptea-i stăpâna tăcută si tristă Vântul se vaită în alb de batistă Nu se-aud câinii prin satele ninse Pe la ferestre zac lămpile stinse Tremură nucii ascunși prin vâlcele Cerul tânjește la hora de stele Candela inimii pâlpâie trează În suflet simt pacea cum se așază Adorm în sfârșit, când zorii se-adună Mă legăn în vis sub clarul
De?ertul alb by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83351_a_84676]
-
vine;/ vine mirosul, apoi liniște,/ nu există nări pentru ce vine;/ apoi gustul, vibrația umedă,/ apoi iarăși lipsă,/ apoi timpanele pentru lenesșle / mișcări de eclipsă;/ apoi pipăitul, mângâiatul, alunecare / pe o ondulă întinsă,/ iarna-nghețată-a mișcărilor / mereu cu suprafața ninsă." (A zecea elegie) De o izbitoare asemănătoare cu un alt text blagian, În lan121, este poemul Imn, în care metafora blagiană este transpusă în literă de femeie: "Mi-am așternut un braț de fân în umbra,/ Mai sclipitoare decât lumina
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
seninătate. Îi lipsește poetului credința în superioritatea acestei lumi în care se refugiază, de aici sentimentul de groază generat de ferocitatea secolului, apocalipsa nopților ne trimit la Trakl: "Edict cu animale care dorm tihnite/ în câmpuri cu ovăz și mentă ninsă/ La gât ființele au clopote care ascut cuțite/ și mâini în care viața se-ncumetă prelinsă" și sfârșitul este inevitabil: Cine va rămâne părinte,/ Peste nimic, peste toate?" Universul întreg se va transforma într-un lan de morminte, lumânări de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
întrebi pe ce criterii a fost premiat în 1967, dacă nu ajunge la poezie. Gh. Tomozei este doar un versificator. Vasile Nicolescu "Enescu", suită lirică, E. S. P. L. A., 1958; "Poeme", E. P. L., 1963; "Parabola focului", E. P. L., 1967; "Clopotul nins", Editura Eminescu, 1971; "Secțiunea de aur", Editura Eminescu, 1973; Starea lirică", eseuri, Editura Eminescu, 1975. Formula poetică a lui Vasile Nicolescu este claritatea, înclinată spre clasicism, și atunci când elogiază patria, și când comunică sentimente intime. Elementul primordial, focul heraclitian, este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în cumpăna nopții jucându-se fiecare cu ce poate." În "Cântec de lună", exploziile romantice cu implicații folclorice mai persista. Cerul sună, frunza sună/ unde-i dragostea nebună/ când zvârleam cuțite-n lună/ și tot dam morții arvună." Volumul "Clopotul nins" (1971) reia metafora focului: "Puterea mea e că mă mistui, iluzie de aur,/ iluzie a tot ce-ar fi putut să fie,/ iluzie a tot ce nu va fi, deșert al somnului,/ invazie de somn și remușcare." Flacăra vine și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ca la Geo Bogza, prin evocarea eroilor Ardealului cu o anume nostalgie a trecutului, exprimată în "simetrii" imagistice, în lumini de cristal: "Departe zilele precare/ Ca regii dacilor s-au stins/ Un veac izbește, altul doare,/ În trupu-mi subțiat și nins" ("Departe"). Un întreg univers de efigii se desprinde din "Oraș": statuile, muzeele, cronicile, bijuteriile, medaliile, toate însă întinate și: Nu a rămas pur decât sângele de pe ziduri", adică ideea luptei; ea aparține trecutului și viitorului, și totuși: "curg pe lespezi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
patinor...” 2) Localizarea profesorului e confirmată, într-o evocare, de Isaiia Răcăciuni: „într adevăr, mi-aduc aminte că acum 25 de ani, lîngă abator era un patinaj... Și de cîte ori voiam să-l rechem în minte decorul acelui patinaj nins, reciteam versurile lui Bacovia”.3) Cînd citești sau recitești acele versuri („Ninge grozav pe cîmp la abator”, „Pe cîmp, la abator, s-a înnoptat”, „Spre abator vin lupii licărind”), abatorul pare mare. Cred că așa îl percepea și poetul. Fotografia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
12), cel mai mult mă surprinde „Amurg de iarnă”. Cum se știe, are numai două strofe: „Amurg de iarnă, sumbru, de metal,/Cîmpia albă - un imens rotund -/Vîslind, un corb încet vine din fund,/ Tăind orizontul, diametral.// Copacii rari și ninși par de cristal./ Chemări de dispariție mă sorb,/ Pe cînd, tăcut, se-ntoarce-același corb,/ Tăind orizontul, diametral”.1 ) E un pastel desenat impecabil, minuțios. Totul în el e demn de atenție: adîncimea perspectivei, culoarea, raportul dintre static și mobil. Sau, ca să
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
dicției, economia lexicală. Dar lucrul cel mai remarcabil îl constituie contrastul dintre calmul de suprafață al versurilor, care vin unul după celălalt ca niște constatări neutre și neliniștea sufletească vecină cu disperarea a poetului. în timp ce versul 5 („Copacii rari și ninși par de cristal”) evocă elemente de feerie, versul 6, un vers trapă, dezvăluie infernul: „Chemări de dispariție mă sorb”. Nimic înainte de clipa aceea nu le anunța, cum, la fel, în „Nervi de primăvară, nimic nu anunța melancolia. Declicul acestei schimbări
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de dans, îndeosebi despre vals, slăbiciunea sa: „O, mîndrul vals... poate superb...” 11). Valsul îl impulsionează, îi dă avînt. „Valsul era răpitor”12). Plecat de la o petrecere, pe drum,”în cap [îi cîntă] valsurile pianului”13). „De sună-n ziduri ninse, vreo muzică de bal [mărturisește într-un poem],/ Mai stau, și plînge-n mine un vals provincial./ De la fereastra ninsă, cu finele perdele,/ Mă duc [cu regret, umilit, ca un exclus n. m.] pe străzi de gheață cu spuza lor de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Valsul era răpitor”12). Plecat de la o petrecere, pe drum,”în cap [îi cîntă] valsurile pianului”13). „De sună-n ziduri ninse, vreo muzică de bal [mărturisește într-un poem],/ Mai stau, și plînge-n mine un vals provincial./ De la fereastra ninsă, cu finele perdele,/ Mă duc [cu regret, umilit, ca un exclus n. m.] pe străzi de gheață cu spuza lor de stele” 14). într-un poem tîrziu, amintirea unui „incident la bal” îl obsedează ca o ratare: „Ții minte?/ Orchestra
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
draperie”, „fondante” („Lîngă pat, pe o măsuță, cîteva cărți, un caiet gros (album-n. m.) o cutie cu fondante și țigări fine” -„Dintr-un text comun”), „galantar” („De orbitoare galantare/De diamant, și de rubin” - „Și ninge...”), „perdea” („De la fereastra ninsă, cu finele perdele” - „Dormitînd”), „pianole”, „pudră”, „salon”, „safir”, „scump” („Obiecte scumpe/ Așezate la locul lor...” - „Din explorări”), „tablouri” („Frumoase rame de tablouri” („Verset divalgat”), „vitrină” („Amurgul licărește pe-orașul de vitrine-” - „Note de toamnă”) etc. Un lucru ar mai fi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
spus de atâtea ori/ Când vrăjea tăcerea nopții, triluri de privighetori./ Și târziu, când înecându-ți un suspin, spuneai că pleci,/ Ne fura din gură șoapte, zborul unor lilieci./ Vin, când ceru-i numai stele și-i de flori pământul nins,/ Să cădem pătrunși de farmec, tu învinsă, eu învins./ Și cu ochii duși în noapte, să mai stau pe gânduri dus/ Până ce coboară'n zare și luceafăru-n apus./ De-aș putea, ți-aș da ca-n basme, zările cu-al
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
una dintre ele. - Bună poză, a spus. Ea a primit celălalt premiu? Faulques s-a apropiat. Liban, lângă Daraia. Rollfilm de 400 ISO, alb-negru, cu o viteză de 1/125, și obiectiv de 50 de milimetri. Un munte cu vârful nins, abia Întrezărit În ceață, servea de fundal scenei principale: trei milițieni druzi În clipa când urmau să fie executați de către șase falangiști creștini, Îngenuncheați la trei metri de victimele lor, cu puștile deja la ochi, pentru tragere. În fața lor, druzii
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Înoată, în subțire var, Nevinovatul, noul ou, Palat de nuntă și cavou.î Atât de galeș, de închis, Ca trupul drag, surpat în vis. Dar plodul? De foarte sus Din trei atlazuri e culcușul Din polul plus În care doarme nins albușul De unde glodul Pământurilor n-a ajuns. În ciclul Uvedenrode se expun inițiatic cele trei faze de experiență erotică (venerică, intelectuală și astrală) cu încercarea de a se crea o viziune extatică a marelui Eros: Capăt al osiei lumii! Ceas
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
acestui dur demers ovidian: prin acesta poetul își promitea fie rechemarea la Roma, fie cel puțin o îmbunătățire a locului de exil. Din păcate, sulmonezul se înșelase: "Dar, iată ca a șasea iarnă m-a găsit tot exilat la polul nins". De-acum unica sa speranță era Carus "datorită strânselor legături de alianță" (per studii communia foedera sacri), căci pasiunea sacră a poeziei îi unește. Ovidiu spera ca, de dragul prieteniei lor, Carus să se folosească de propria-i influență pe lângă Germanicus
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
meu Tu mă-nveți, măicuța scumpă Muncă să îmi fie dragă. Și-ale tale sfaturi bune Să le țin o viață ntreagă. Și-ale tale sfaturi bune Să le țin o viață-ntreagă Bunica de {ț. O. Iosif Cu părul nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aievea parcă văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie. Torcea, torcea, fus după fus, Din zori și până-n seară. Cu furca-n brâu, cu gândul dus, Era frumoasă de nespus, În
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]