1,702 matches
-
Nobel (José Saramago, Le Clézio, Herta Müller), aceea ce nu exclude, ci dimpotrivă reclamă plutonul noilor veniți, tip Alessandro Baricco, Apostolos Doxiadis, Michel Faber, Martin Page, Bernhard Schlink, Ian McEwan, Helmut Krausser etc. Rescrierea infernului dantesc pare a fi tema obsedantă a autorilor comentați, în special a celor italieni; un infern terestru, pus la cale și administrat de oameni, spre suferința altor oameni, încât naratorii sunt aproape obligați să consemneze că moartea, injustiția și violența sub cele mai felurite chipuri și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
o structură vitală În care conduită vieții este deficitară În sensul că procesele morții Învăluie ritmurile vitale viciindu-le.Ceea ce la categoria oamenilor obișnuiți ,se ținea În echilibru, vădește În această structură o carenta a vieții. Ideea morții nu este obsedanta În mod obligatoriu pentru acești indivizi, dar pulsul lor vital este așa de puțin afirmat Încât, Împrejurările cele mai utile conduc la autosuprimare. Frână voluntară, frica sau excesul de vitalitate care Îi Împiedică pe indivizii care aparțin categoriei vitale să
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Florescu Daniela, Surdu Gabriela, Dobriţa Preda, Sorina Ropotă () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1463]
-
literaturii fanteziei și inocenței pentru a arăta că o evadare din universul concentraționar tot mai este posibilă. Lamento pentru peștișorul Baltazar (1968), ciclu de mici poeme suprarealiste compuse între 1946 și 1948, inaugurează câteva teme și procedee ce vor deveni obsedante: tema călătoriei spre un punct-centru, numit în această perioadă Vechiul Oraș, iar mai târziu, în perioada prozei - Orașul, realizarea călătoriei într-o lume la granița realului cu ficționalul, în care amănuntul descripției exacte servește construirii unui decor ce nu aparține
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286196_a_287525]
-
modă în deceniul al șaptelea și „romanul document” al deceniului al optulea. Notabil este aici faptul că, deși era în tonul epocii și avea o tradiție redutabilă, cea din urmă paradigmă (pe care U. tinde să o echivaleze cu evocarea „obsedantului deceniu”) îi prilejuiește criticului o disociere categorică: „Dacă citim cu atenție romanul document, vom observa că nu o dată tocmai documentul se află în mare suferință”. Compasul interpretului se lărgește în Contextul operei (1978; Premiul Uniunii Scriitorilor) atât pe axa temporală
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
G. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent -, viața lui P. se desfășoară, de-a lungul celei mai dinamice epoci a României moderne, sub semnul întunecat al sărăciei și exasperării: Notele zilnice se deschid, în 1927, cu gândul obsedant al sinuciderii („De altminteri, convingerea mea ultimă e că în anul 1928 nu voi mai intra. Sinuciderea trebuie să-mi vie din ascendență”), umbră care va plana asupra conștiinței scriitorului până dincolo de 1932 - când sunt dezvăluite, în paginile „României literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
reinventare a „realului” ultragiant prin intermediul „spectacolului memoriei”, textul funcționînd, așadar, ca o utopie salvatoare a unei materii roase de morbul autodistrugerii. În Proza lui Alexandru Ivasiuc (1988) studiul tematist, de o certă subtilitate, se îmbină cu analiza naratologică, comentarea „metaforei obsedante” din imaginarul scriitorului - și anume conceptul de putere - făcându-se prin apelul la psihocritică. M. pornește de la premisa schizoidiei narative sesizabile între diferitele vârste ale prozei lui Ivasiuc (constatare de bază a exegezei) și demonstrează, într-o manieră receptivă la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
paterne: recognoscibilă în prima etapă prin profilul special al personajelor, prin măștile născocite de aceștia pentru a se apăra de reverberațiile propriei individualități și prin predilecția pentru discursul de „un platonism proustianizat” (descoperirea sinelui ultragiat prin comentarea îndelungă a „ideilor” obsedante pentru personaj), iar în cealaltă - prin invazia personajelor cu apetențe dictatoriale (Piticu din Apa sau tiranul din Racul), prin imaginarea conflictelor între principii antitetice etc. Uneori acest remarcabil studiu păcătuiește prin redundanță, autorul lui reluând aceleași observații în alți termeni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
dezvoltarea fizică și psihică armonioasă și să se alarmeze dacă acesta este prea liniștit și apatic. Obrăznicia cu care sunt etichetați copiii dinamici, înfometați de mișcare, reflectă incapacitatea părinților de a înțelege particularitățile fizice, fiziologice și psihice ale odraslelor lor. Obsedanta cerință fii cuminte! rămâne fără rezultat atâta timp cât copiii sunt tratați ca niște adulți în miniatură, obstrucționându-li-se trebuința lor de joc și alergare. Cerința imperativă fii cuminte! și îndemnul frecvent formulat să fii cuminte! sunt pronunțate de nenumărate ori pe zi
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
vocație a scriitorului de a sonda în zonele abisale ale conștiinței umane, apăsată de sentimentul vinovăției tăinuite cu disperare. Incertitudinea cu privire la moartea fratelui său îl zdruncină cu totul pe Stavrache. Epica celor două întâlniri din vis este pe măsura acestor obsedante chinuri. Fie că popa Iancu ia înfățișarea unui zdrențăros ocnaș, fie pe aceea a chipeșului ofițer, ,,dreptul’’ fratelui uzurpat se concentrează în aceeași întâmplare înnebunitoare: ,,- Gândeai c-am murit neică ?’’. Trecerea de la fantasticul romantic de tip eminescian la cel realist
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
are nu numai față de copiii din familie, ci și față de alți copii din școală, care au o situație mai bună ca a lor; - complexul de proveniență - se manifestă fie prin nostalgie, dor de părinți, tristețe, dorința reîntoarcerii În familie, preocuparea obsedantă de identificare a părinților (pentru cei care nu i-au cunoscut), fie prin acceptarea jenantă a apartenenței la o familie umbrită de vicii grave sau evitarea și respingerea părinților; - comportament revendicativ - concretizat În revendicarea ostilă a unor necesități și drepturi
[Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
nici un moment de la „linia partidului”, au contribuit la rescrierea falsificată a unor perioade din istoria interbelică și postbelică. Se găsesc în cărțile sale mai toate poncifele ideologice ale anilor ’50, întreaga recuzită tematică proletcultistă, propagate și dincolo de limita cronologică a „obsedantului deceniu”. Fie că au în centrul lor personaje provenite din rândul dăscălimii rurale „progresiste”, ca în romanul Învățătorii (I-II, 1961-1964), sau ingineri agronomi, ca în Moara Săracă (1967), muncitori ori țărani, scrierile produc pe bandă rulantă tipologii convenționale, lipsite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288400_a_289729]
-
poeți selectați, se aduce în mod implicit în atenția actualității și generația din care fac parte. Cu atât mai mult cu cât conexiunile stabilite între operele acestor poeți din careul de ași (cu reinventarea imaginarului poetic, cu temele și motivele obsedante, cu dialogul permanent cu restul literaturii) și poezia din anii '80 ai secolului trecut se bazează pe un număr relativ redus de texte (colecția revistei "Albatros" numără doar șapte numere), dar relevante ca structură pentru modalitățile de creație folosite și
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
viziune propusă. Perspectiva în care se plasează Cristina Ciobanu este una tematică, stilistică, dar și textuală, aleasă de pe poziții echilibrate, făcându-se apel și la elemente specifice psihocriticii, foarte utile în a sesiza rețelele de simboluri, de motive care revin obsedant în scrierile unuia sau altuia dintre acești poeți sau în opera tuturor. Desigur că grila teoretizantă a lui Jean-Pierre Richard, din cunoscutul și mereu fructificatul studiu Poezie și profunzime, se impune de la sine într-o parte a analizei. În prezentarea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din acea vreme, prin refuzul adaptării și prin implantarea iluzionării și visătoriei în concret. Paginile propriu-zis analitice ale studiului, afectate creației celor patru poeți amintiți mai sus, se constituie în două secțiuni. În prima dintre ele sunt discutate teme, motive obsedante (obsesia morții și a iubirii considerate ca o anticameră a morții, devenită dominantă și inevitabilă sub impactul atrocităților războiului și chiar al amenințărilor de ordin politic). Astfel, ceea ce se impune pentru imaginarul poetic este un anumit gust al evadării/evaziunii
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
readuce în prim-plan aspecte ale universului literar care altfel ar putea fi ignorate, uitate sau devalorizate. Acest fapt am încercat să-l realizăm și prin studiul de față. Conexiunile stabilite între operele acestor scriitori (cu temele și motivele lor obsedante, cu dialogul lor permanent cu restul literaturii, cu reinventarea imaginarului poetic) și literatura română contemporană se bazează pe un număr relativ redus de texte, dar relevante ca structură pentru noua viziune asupra lumii și pentru noile modalități de creație. Am
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
diverse metode de investigație - am ales să le abordăm dintr-o perspectivă tematică, stilistică, dar și din una textuală - evitând excesele. Introducem și elemente specifice psihocriticii pentru că uneori se dovedesc a fi interesante rețelele de simboluri, de motive care revin obsedant în opera unuia dintre acești poeți sau în opera tuturor. De aceea ne raliem punctului de vedere al lui Jean-Pierre Richard 1, din Poezie și profunzime, autorul considerând aici că demersul criticului trebuie îndreptat spre înțelegerea și empatizarea cu acel
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
să ne oprim atenția (Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru), dar care au un impact direct sau indirect asupra operei. Capitolul propriu-zis se constituie din două secțiuni, una este cea în care am discutat teme, motive care devin obsedante în lirica acestor poeți și nu putea lipsi de aici obsesia morții devenită dominantă sub impactul atrocităților războiului, dar și al amenințărilor de ordin politic. Iubirea însăși este privită ca o anticameră a morții. Poeții aceștia care promovaseră o poezie
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
evitând clișeizările: "Rochia ta seamănă cu un câine de vânătoare care aleargă prin oraș/ Între noi stă acest lubric obiect", Mâinile libere, "Știu să mă îmbrac mai frumos/ (...) Știu să mă îmbrac ca un picior de prostituată pe înserat", Litera obsedantă sau "Un albastru sexual e linia gâtului tău obosit de crepuscul", Un alt poem de beatitudine. Registrele stilistice, dar și planurile realului se amalgamează, nimic nu are consistența realului, se evită convenționalismul gândirii, în efortul de a conduce cititorul în
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
grupul de la Albatros, dincolo de părerile exprimate de el sau reticențele altora din redacție cu privire la lirica sa. Poezia sa exprimă, poate, cel mai bine și viziunea asupra creației, asupra literaturii. Astfel titlul primului volum 204, proiecta asupra liricii sale un motiv obsedant al epocii, transformarea lumii într-un panopticum. Simbolul reda ideea de a surprinde un tablou al epocii văzute în toate aspectele ei, inclusiv cele crude, violente, banale, făcea referire la un univers din care spiritualitatea dispăruse, al automatismelor, al dezumanizării
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
este și aici o sugestie a îmbrățișării, a contopirii: "- Ei, Tonegaru, alhimist al clarurilor de platină,/ amintește-ți de dansul de peste vămi, peste zodii.../ dincolo de pulpe ferigele creșteau miraculos/ până la pieptul unde săltau două rodii". Se conturează astfel câteva imagini obsedante ale liricii tonegariene. Evadarea în vis, evadarea în trecut, în cosmos, în mitologie, în literatură, în dragoste sunt, rând pe rând, încercate și totul pare să se sfârșească în același univers putând pecetea tristă și galbenă a dispariției. La Dimitrie
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de fiare, materie în descompunere, disonanțele, ruperea de ritm conturează o lume a torturii continue. Durerea, boala sunt părți componente ale existenței zilnice. Spațiul citadin devine unul infernal în care omul este condamnat să-și ispășească o pedeapsă neștiută. Repetiția obsedantă a termenului "oraș" în poemul Cangrenă pare desprinsă dintr-un descântec de dezvrăjire a lumii: "Oraș în care putrezește tinerețea pe străzi,/ oraș ca un câine cu bube ieșit dimineața din lăzi,/ orașul-idee, orașul cangrenă, oraș adormit/ mai înainte de cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ci de "obiect" asupra căruia se exercită acțiuni devastatoare ("Mă fură trecutu-ndărăt și mă-njunghe,/ încep să-mi uit caligrafia, cuvânt", Partitură). Insistăm asupra acestor elemente ale imaginarului poetic pentru că ele se constituie într-o rețea de motive care revin obsedant în lirica lui Ion Caraion. Sunt aici câteva structuri șocante generate de efortul repoetizării limbajului folosind ca sursă grotescul. Astfel se revalorifică imaginea câinelui, animalul psihopomp, gardian al infernului, dar și credincios apărător al omului, care, chiar și pe tărâmul
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o continuă subliniere a dualității (noi și voi, vocile prezentului și ceilalți) imposibil de conciliat, subliniere a faptului că această lirică nu se distanțează doar de cea precedentă, ci reprezintă un moment de criză contrastant chiar cu viitorul poeziei. Utilizarea obsedantă a acestui noi accentuează și caracterul autoritar al discursului, e un nou cult cel pe care îl propune eul liric, cel al unui infern al limbajului ("ne-au sucit sufletele, ne-au secat picioarele", "semănăm soare, culegem vermină", "geografia unor
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
universului literar al epocii? Sau doar o discuție în termeni generali despre universul poetic? Greu de zis, în condițiile în care Tonegaru nu e unul dintre membrii grupării care să exceleze prin publicarea de articole polemice. Luna e iarăși motiv obsedant marcând decăderea, între candoare, suavitate și sugestie a prăbușirii, a degradării: "și revenea lustruită pe talazuri lângă stelele veștede/ de care visătorii anină caligrafia romantismului pe cer". Nu e aici un dispreț al peisajelor lunare, ci un refuz al clișeizării
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
strânge laolaltă în stilul suprarealismului o serie de imagini aparent ilogice. Viața ca și opera literară e un carnaval în care jocul cel mai important este cel al morții. Poate de aceea tema morții este cea care revine atât de obsedant la Tonegaru: "- Oh, arlechinii veneau în clanuri migratori din constelații/ spre valuri de sânge purtate în plesnet de bice/ de Austrul tulburător parfumat a smochin și a moarte/ scuturând din costume de carnaval kilograme de arșice". Descriptivul oniric poartă și
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]