5,469 matches
-
fel de urs adus într-un salon de doamne, neîndemînatic, dar fericit, aspectul său, ponosit, dintr-o leafă de inspector, oricît de bună ar fi fost, nu poți să te îmbraci așa încît să arăți ca la tine acasă în odăile palatului Cantacuzino. Daca privea bine salonul era plin de uniforme, ici-colo cîte un frac ori o redingotă, numai el părea să fie îmbrăcat în costum la două rînduri, de lînă, e drept, dar un costum și nimic mai mult. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai mult ca sigur și raportul ăsta va intra acolo. Iar, de va fi vreodată nevoie ca să se stingă ceva pe la Arsenal ori pe la Pirotehnie, hîrtiuța asta va fi bună. Bună de tot. Îl găsi pe Șerban Pangratty în ultima odaie, în dreptul geamului deschis, conversînd cu unul din locotenenții bătrîiori, un bărbat frumușel, creț, cu ochi verzi și pielea închisă la culoare, pasiunea damelor. "Aaa, domnule Leonard, dă-mi voie să te prezint, domnul locotenent Georgescu de la Pirotehnie, un element eminent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
imagini, frînturi. La început a fost destul de ușor, trecutul venea singur, năvălea, se înghesuia, curgea ca un rîu umflat de pîraie. După cea de-a zecea zi a început să se chinuie. Nu-și mai aducea aminte. Un colț de odaie a cui să fi fost? Un zîmbet pe obrazul cui? O frîntură de deal care? Trei cuvinte, o bucată de cîntec, o adiere, o senzație, cui aparțineau, cînd să se fi întîmplat? Se străduia să lege petecele astea, dar ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că ar fi fost copleșit de gîndurile negre care-l pîndeau la fiecare clipă de liniște, de răgaz. Se trezea dimineața neliniștit. Avea un gust amar în cerul gurii, dar asta nu conta, grav era că se trezea singur în odaie. Era singur în încăperea uriașă care altădată i se păruse nemaipomenită, avea ferestre înguste și înalte, ca de catedrală, care dădeau în parc, pînă în primăvara acelui an erau în dreptul lui doi plopi negri, subțiri, foșnitori, înalți, doi plopi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pună piciorul în prag, să arate că tăcerea și modestia te ajută intri în toate casele boierești, chiar dacă o faci pe ușa din dos, important este să fii înlăuntru. Iar oamenii săi, Serviciul, reușiseră să pătrundă în toate cămările și odăile de taină ale societății, rămînînd în continuare tăcuți și modești, ceea ce făcea să nu deranjeze, să nu irite, să nu trezească adversități, să rămînă neobservați, dar să râmînă. Și uite, acum trebuia să încalce și această regulă, această lege de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
alta la dreapta, ci într-un fel surprinzător. Printr-un plan imaginar, Vladia fusese împărțită la nivelul etajului în care se aciuase K.F. Tot ce se întîmpla jos, pe pămînt, printre garduri, cotețe, case, prin grădini, pe ulițe, chiar în odăile caselor pitice, la crîșmă, în Cramă, tot ce se așeza pe țarină era lumea sa, a adjutantului Popianu. Iar restul, imaginația, visele, speranța, poveștile, halucinațiile, părerile, gîndurile, dorințele, intra în lumea lui K.F. și ea se îngrijea cu atenție, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cît au de gînd să stea în Vladia ? Au venit să-și caute de sănătate sau cu alte pricini?" K.F. ridică din umeri cu o ușurătate care nu prevestea nimic bun. "De unde să știu, au venit, s-au instalat în odăile de sus, intrarea e direct din grădină pe scara exterioară, știi dumneata, scara tocmită de prinț ca să nu se știe cînd intră și cînd iese, cine să pîndească de pe deal dacă umblă cineva pe acolo, au despachetat vreo cinci cufere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cîte o raită pe la crâșmă, să te știe lumea la față, să vadă că n-ai murit. Nu apucară cei doi să refuze că Popianu i-a prins de umeri și aproape cu de-a sila i-a băgat în odaia mirosind a gaz lampant și a covrigi cu mac, uscați, vechi de luni de zile. Bercu moțăia la tejghea, cu șorțul de cauciuc, mîndria lui, îl cumpărase pe vremea cînd prințul făcea prăpăd prin prăvălii, cumpăra tot risipind banii ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
l-a îmbrățișat în mijlocii] uliței luminate de o lună plină, roșcată, asemenea obrazului mulțumit al adjutantului Radul Popianu. Restul a fost un joc de copii. August Stoicescu însuși a trimis după el pe maiorul Stavri să-l aducă în odăile de sus, dinspre gradină ale Vilei Katerina. Acolo i-a arătat, el a spus "spre luare la cunoștință", cîteva proiecte redactate de mînă, cu o trăsătură fermă, de caligraf, "maiorul le-a scris pentru tipografie". "Ia și citește, domnule adjutant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
românești n-ai putea duce de nas și niște inși chiar mai puțin purtați la biserică! Și cine, mă rog, va stabili dacă unul sau altul e chemat sau nechemat în viața publică? Maiorul Stavri? Colonelul Stoicescu? Stînd așa, în odăile dinspre grădină ale Vilei Katerina, vor citi listele funcționarilor publici și vor tăia cu creionul pe nechemați și pe trădători. Mai departe era și mai și, "curățirea presei de toți apașii periculoși, vînduți dușmanilor țării cari prin campanii criminale alimentează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de serviciu într-o clipită. "Domnilor, stați o clipă, stați o clipă. Să zicem ca dau curs invitației dumneavoastră și subscriu. Semnez adică adeziunea la programul aici de față. Vreau să vă asigur că totul se termină aici, în această odaie. O dată ieșiți pe stradă cu el, în public, adică, veți intra în conflict cu legea și legea nu iartă, chiar dacă e vorba de o cauză nobilă așa cum spuneți, cum declarați dumneavoastră. Din anumite motive personale aș putea să mă alătur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ironie sau de compasiune, cine să mai știe despre ce era vorba?! Rotofeiul s-a dus la dulapul cu haine, a deschis ușa scîrțîitoare, era o mobilă veche și uscată, după plecarea lui Pangratty nimeni n-a mai intrat în odăile acelea, a moșmondit ceva și a scos un fel de geamantan-cufăr din piele, cu întărituri de metal. Nu era greu, pentru că fără efort l-a pus pe masă și cu o mișcare sigură a desfăcut încuietorile. Înăuntru erau două teancuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și neexprimat, ci înțeles deplin de fiecare în parte. Iar cînd a ajuns să se supună, cînd n-a mai avut nimic al său a început să-i placă. Chiar și acum, după atîta vreme, cînd îl chinuie singurătatea în odaia lui de la post, nu are unde să se refugieze decît în amintirea, în senzațiile lipsite de orice particularitate pe care le-a cîștigat atunci. Considera, pînă la urmă, că fusese un cîștig, pentru că în toată Vladia doar el știa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
după cum era obișnuința, și n-a găsit nimic pentru Vladia, nici o corespondență, nici măcar obișnuitele circulare și afișe de propagandă. Nimic. În schimb, Radul Popianu a văzut cu ochii săi primele măsuri puse în practică planului ce i se prezentase în odăile dinspre grădină ale Vilei Katerina. Întîi au fost închise cîteva dughene de mărunțișuri, mare lucru nu însemna, cifra de afaceri era neglijabilă, dar pentru proprietarii lor reprezenta suma necesară subzistenței liotei de copii care trăiau în camerele mucezite din curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
capcanele nu le învățase, ci le avea în sînge. A ridicat din umeri a indiferență "Și ce-i cu asta?" Basarab Cantacuzino rîse iarăși, de astă dată altfel, cu totul altfel, probabil așa rîdea numai atunci cînd era singur în odaie, gîndindu-se la tertipurile care-i izbutiseră, un "hi, hi" ascuțit, neașteptat pentru trupul mare și greoi. "N-o să-ți răspund directore, de ce să-ți răspund, doar sîntem între oameni de pricepere. Eu fac politică, dumneata slujești politica, pînă la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
băncile. Erau niște copilării, care totuși ar fi durut‑o pe mama. Dar În ce‑o privea pe Fräulein Goldberg, eh, aici era altceva! Vor trebui ca tot anul școlar să lingă cu pâine farfuria? Ce sens avea? De acord, odaia lor era ca „o cutie“: un pat comod, cu cearceafuri apretate, cu perne moi și calde, fereastra dădea Într‑o grădină cu flori și tufe de liliac, totul ar fi fost frumos și Încântător, dacă buna lor mamă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de liliac, totul ar fi fost frumos și Încântător, dacă buna lor mamă ar fi putut s‑o roage, cât se poate de frumos și respectuos, Într‑o scrisoare, să le „menajeze“ de „măsurile ei educaționale“. Ce‑i drept, În odaia lor, pe masă, era o vază cu stânjenei proaspeți, perdelele scrobite ca hârtia și albe ca neaua, totul perfect rânduit, iar baia cu plăci de faianță roz și prosoape cu monogramă H de la Hana și M de la Miriam, dar... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
doi bărbați. Fetița gemu În vis, după care se ridică din pat și strânse oglinjoara placată În sidef, pe care până atunci o ținuse În palma nădușită de sub așternut. Doamna Brener, care În noaptea aceea dormea cu copilul În aceeași odaie - altfel, cele trei fetițe aveau dormitorul lor, - sări din somn și, năucă, Încercă să găsească lumânare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt sălbatic, inuman, care‑ți Îngheța sângele‑n vine. Răsturnând sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ce mai rămăsese din manuscris), cu pilde simple și moralizatoare, cum un gând, umbra unui gând ori o imagine pot duce prin magia cuvântului sau a vrăjii necuvântului, până la starea de grație a Întruchipării... Jeshua Krohal va părăsi În zori odaia Maestrului (În care izul cărților legate În piele era Înăbușit de lemnul santalului care ardea În menore de bronz, suveniruri de la un pelerinaj. Se Întoarse la crâșma „Corona“, comandă gulaș și o stacană de bere, apoi se adânci În rescrierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
din luna august a anului o mie nouă sute șase. Astfel, vor apărea foiletoane semnate de redactorul‑șef al acestui ziar, un oarecare Krușevan, A.P. Krușevan, de fapt instigatorul pogromurilor de la Chișinău, ce avea pe conștiință vreo cincizeci de crime. (În odăi Întunecoase zăceau În bălți de sânge trupurile căsăpite ale unor bărbați, iar fetițe violate, cu ochi Înspăimântați, priveau În gol, după draperiile sfâșiate. Scena era cât se poate de reală, la fel de reală ca și cadavrele. În această scenografie coșmarescă, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sau Leo Teksil, care la vremea lor derutaseră Întreaga lume catolică. În timp ce neîncrezătorul discipol al pozitiviștilor Își exprima Îndoiala, părintele Serghei se va scula brusc și va stinge lumina, Înșfăcând flacăra lumânării cu mâna goală. Se așternu bezna, deși În odaie se Întrezărea o lumină: de la licărul zăpezii de afară și de la luciul samovarului, aidoma unui lampion. Nilus Îi făcu semn oaspetelui său să vină până la fereastră. În albul imaculat al zăpezii se deslușea silueta unuia care se Îndrepta spre mănăstire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
bac - care de astfel se află imediat după domeniile mănăstirii - el stă la pândă după biserică anume să smulgă asta.“ Și cu palma sa greoaie de țăran acoperi o carte Într‑un etui negru care zăcea pe masă. În clarobscurul odăii pe carte se distingea clar o iconiță aurită a arhanghelului Mihail. Părintele Serghei Îi făcu semnul crucii ca atunci când sfințești pâinea. 3. Maria Dimitrievna Kașkina, născută contesa Buturlin, relatează despre părintele Serghei de la o distanță În timp de circa treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fost magistru și deputat: domnul Berrard va fi constrâns, Într‑o excursie, să Înnopteze Într‑un han mizer „dintr‑o zonă forestieră“. Atunci Îi va apărea În vis o crimă care se va petrece trei ani mai târziu În aceeași odaie În care dormise atunci omul dreptății; victima va fi un oarecare domn Victor Armand, avocat. Ca apoi, grație visului pe care domnul Berrard și‑l va Întipări În memorie, criminalul să fie descoperit. Această Întâmplare va fi pomenită În volumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Ce femeie frumoasă! Amândoi purtau ochelari de soare și vorbeau Într-un fel aparte, pe care nu-l prea pricepeam. Am fost aduși În Încăpere. Îi ziceam Încăpere pentru că era singura Încăpere propriu-zisă din orfelinat, adică nu era dormitor, o odaie cu despărțituri. O Încăpere. Acolo era locul unde, unde... Unde, ce? Unde eram pedepsiți. Dacă făceam vreo răutate, ne duceau acolo, Închideau ușa și ne pedepseau. Frații călugări, vreau să zic. Ne băteau cu nuiele de ratan. Direct pe piele
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
ridicau și vocea. N-ar fi acceptat niciodată să-și modifice cu ceva vreo opinie formulată odată pentru totdeauna, după niște tipare îngrozitor de rigide, a căror formulă o cunoșteau numai cei doi soți. Privirile lui grave, clar-albastre, secerau cu migală odaia. Dintre degetele îngălbenite, nemișcate, șuvița de fum mlădia spre tavan. Scrumul adunat la capătul țigării creștea în timp ce aceasta se consuma singură puțin câte puțin. Apoi scrumul se încovoie ușor și, în sfârșit, brațul bărbatului se întinse, la timp, către scrumiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]