872 matches
-
și să-l judece pentru felul în care a pregătit armata sovietică? Se întîmplă că Stalin devine un omuleț. Ce se întîmplă cu Miloșevici la Haga, în ciuda aerului arogant și al replicilor vehemente pe care le dă tribunalului? Devine un omuleț. De ce pe mulți dintre români i-a înduioșat moartea lui Ceaușescu? Pentru că din omul dat jos dintr-un TAB în curtea unei cazărmi, cu căciula care i se așază într-o rână când dă să coboare pe ușa prea scundă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
i-a înduioșat moartea lui Ceaușescu? Pentru că din omul dat jos dintr-un TAB în curtea unei cazărmi, cu căciula care i se așază într-o rână când dă să coboare pe ușa prea scundă, ieșise dintr-o dată la iveală omulețul. Cel care le spunea românilor ce au voie să spună și ce nu, ce trebuie să gândească, ce trebuie să mănânce, câți copii trebuie să aibă, ce filme pot să vadă și ce cărți să citească nu mai rămăsese acum
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și ce cărți să citească nu mai rămăsese acum ― fugărit, arestat, cu tabieturile spulberate, primind mâncarea de la popotă, dormind într-un pat de metal așternut cu o pătură aspră, lipsit de serviciile maseurului și nemachiat ― decât un bătrânei răpănos, un omuleț. Un omuleț era și Elena, cu mâinile prinse la spate cu o sârmă găsită prin curtea cazărmii și strigând la soldatul care o lega, cu vocea ei dezagreabilă: "Mă, v-am fost ca o mamă!" Omuleți, omuleți peste tot. Omuleți
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cărți să citească nu mai rămăsese acum ― fugărit, arestat, cu tabieturile spulberate, primind mâncarea de la popotă, dormind într-un pat de metal așternut cu o pătură aspră, lipsit de serviciile maseurului și nemachiat ― decât un bătrânei răpănos, un omuleț. Un omuleț era și Elena, cu mâinile prinse la spate cu o sârmă găsită prin curtea cazărmii și strigând la soldatul care o lega, cu vocea ei dezagreabilă: "Mă, v-am fost ca o mamă!" Omuleți, omuleți peste tot. Omuleți care își
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
un bătrânei răpănos, un omuleț. Un omuleț era și Elena, cu mâinile prinse la spate cu o sârmă găsită prin curtea cazărmii și strigând la soldatul care o lega, cu vocea ei dezagreabilă: "Mă, v-am fost ca o mamă!" Omuleți, omuleți peste tot. Omuleți care își închipuie că sânt mai presus de legea omuleților și că nu mai au de dat nimănui socoteală. Și care cel mai adesea termină prin a da socoteală, însă, ca preț al uitării condiției de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
bătrânei răpănos, un omuleț. Un omuleț era și Elena, cu mâinile prinse la spate cu o sârmă găsită prin curtea cazărmii și strigând la soldatul care o lega, cu vocea ei dezagreabilă: "Mă, v-am fost ca o mamă!" Omuleți, omuleți peste tot. Omuleți care își închipuie că sânt mai presus de legea omuleților și că nu mai au de dat nimănui socoteală. Și care cel mai adesea termină prin a da socoteală, însă, ca preț al uitării condiției de omuleț
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
omuleț. Un omuleț era și Elena, cu mâinile prinse la spate cu o sârmă găsită prin curtea cazărmii și strigând la soldatul care o lega, cu vocea ei dezagreabilă: "Mă, v-am fost ca o mamă!" Omuleți, omuleți peste tot. Omuleți care își închipuie că sânt mai presus de legea omuleților și că nu mai au de dat nimănui socoteală. Și care cel mai adesea termină prin a da socoteală, însă, ca preț al uitării condiției de omuleț, de astă dată
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
spate cu o sârmă găsită prin curtea cazărmii și strigând la soldatul care o lega, cu vocea ei dezagreabilă: "Mă, v-am fost ca o mamă!" Omuleți, omuleți peste tot. Omuleți care își închipuie că sânt mai presus de legea omuleților și că nu mai au de dat nimănui socoteală. Și care cel mai adesea termină prin a da socoteală, însă, ca preț al uitării condiției de omuleț, de astă dată prin moarte violentă. miercuri, 31 iulie Cuvintele au cel mai
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
omuleți peste tot. Omuleți care își închipuie că sânt mai presus de legea omuleților și că nu mai au de dat nimănui socoteală. Și care cel mai adesea termină prin a da socoteală, însă, ca preț al uitării condiției de omuleț, de astă dată prin moarte violentă. miercuri, 31 iulie Cuvintele au cel mai mic efect tocmai acolo unde sânt cel mai bine spuse: în scris. Adevărul este că în scris nu se poate țipa. Orice scriitor este condamnat la cordonul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe urmă au băut zdravăn de toți banii pe care-i primiseră de la ea. Trecînd pe bulevardul Salaverry, se gîndea la meșterul acela de la țară, foc de inteligent, care restaurează toate obiectele vechi cu o Îndemânare extraordinară, era un darling omulețul acela guraliv. Juan Lucas va fi Încîntat de ușă, Întotdeauna o felicită pentru noile achiziții și-l și vedea cu paharul În mînă povestindu-le prietenilor și invitîndu-i: veniți să admirați ultima achiziție a soției mele, achiziția anterioară Îi plăcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și-l sărută pe obrazul proaspăt ras și dat cu cremă Yardley, cu pielea moale, Îmbujorată de entuziasm și cu un parfum viril care Îmbia la dragoste. „Gargajo Lopez del Perú!“, strigă rotofeiul Romero Îndreptîndu-se spre un bărbat mărunțel, un omuleț, o pocitanie Îngrozitoare care intrase În clipa aceea Îmbrăcat cu un costum vechi și cu gulerul murdar la cămașă. Își trînteau adevărul În față așa, fără menajamente, ca Între prieteni, era stilul lui și Gargajo, extrem de nervos, Începu să salute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o faimă foarte prețuită În cercul lui de prieteni și era acceptat cu plăcere printre ei, deși era o pocitanie soioasă. „De ce?“ se Întreba Susan, văzînd că pînă și Juan Lucas se Îndreptase spre grupul În care trona urîțenia acestui omuleț și acum, cu paharul de coniac În mînă și cu trabucul În gură, asculta comentariile lui Gargajo, ironiile tăioase cu care-l lua peste picior pe rotofeiul Romero, explicațiile pe care le dădea despre corpul rotofeiului, pentru că o dată Îl surprinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ferestre pe fiecare din cele patru părți ale „vestibulului“, cu becuri la fel ca la parter și În timp ce Înainta putu să vadă Încă un pat, ba nu, erau patru paturi În camera asta și-și continuă drumul, uite-l pe omulețul care-mi zîmbește, bătrînelului Îi strălucește țeasta pleșuvă, mereu citește ziarul omulețul cu țeasta pleșuvă, Îi strălucește țeasta și sigur că e un Înțelept cu lentilele ochelarilor ca fundul unei sticle, lentilele ochelarilor rotunde ca niște cercuri, sigur că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fel ca la parter și În timp ce Înainta putu să vadă Încă un pat, ba nu, erau patru paturi În camera asta și-și continuă drumul, uite-l pe omulețul care-mi zîmbește, bătrînelului Îi strălucește țeasta pleșuvă, mereu citește ziarul omulețul cu țeasta pleșuvă, Îi strălucește țeasta și sigur că e un Înțelept cu lentilele ochelarilor ca fundul unei sticle, lentilele ochelarilor rotunde ca niște cercuri, sigur că e un Înțelept și bătrânelul m-a salutat și astăzi, probabil că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
am Înșelat În privința dumitale, Daniel. Ai devenit un berbant autentic. — Nu-i ce crezi dumneata, Fermín. — N-ai decît de pierdut. Eu, la vîrsta dumitale, funcționam ca El Molino, cu spectacole la matineu, după-amiază și noaptea. L-am privit pe omulețul acela descărnat și osos, tot numai nas și piele gălbuie, și mi-am dat seama că se transforma În cel mai bun prieten al meu. — Pot să-ți povestesc ceva, Fermín? Ceva la care mă tot gîndesc de-o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acelei domnișoare. După propriile lui cuvinte, „parcă știa deja“. — Și domnul Fortuny? E adevărat că a refuzat să-și recunoască fiul? Asta e partea care mă intrigă pe mine cel mai mult. Don Manuel susține că, la lăsarea serii, un omuleț tremurător a sosit În compania unor agenți de poliție. Era domnul Fortuny. După el, ăsta e singurul lucru cu care nu te poți obișnui niciodată, momentul cînd cei apropiați vin să identifice trupul unei ființe iubite. Don Manuel zice că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu documente îndoielnice, de tot nimicul, iar alții, mirosind ce fel de om este prințul, au venit chiar fără documente, și ce credeți? Prințul i-a despăgubit aproape pe toți, cu toate că prietenii i-au adus la cunoștință că toți acești omuleți și creditorași n-au absolut nici un drept; și i-a despăgubit numai pentru că s-a dovedit că unii dintre aceștia rămăseseră într-adevăr în pagubă. Generăleasa spuse și ea că tot cam așa ceva îi scrie și ei Belokonskaia și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Lebedev Lizavetei Prokofievna. „Chiar așa trebuia să se întâmple!“ Halal de prinț! I-a citit toate gândurile... Însă Lizaveta Prokofievna nu catadicsi să-i arunce vreo privire. Stătea în picioare, dreaptă și mândră, cu capul sus, observându-i pe „acești omuleți“ cu o curiozitate disprețuitoare. După ce Ippolit termină, generalul dădu să strângă din umeri; ea îl măsură furioasă din cap până în picioare, ca și cum ar fi căutat un răspuns în mișcarea făcută de el, apoi se întoarse imediat spre prinț. — Mulțumesc, prințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Evgheni Pavlovici încremeni ca trăsnit. Și Lizaveta Prokofievna se oprise în loc, dar nu îngrozită și împietrită ca Evgheni Pavlovici: o privea pe ființa aceea impertinentă la fel de mândră și cu același dispreț rece pe care și-l manifestase mai înainte față de „omuleți“; imediat, își mută privirea sfredelitoare asupra lui Evgheni Pavlovici. — O noutate! continuă vocea sonoră. Nu-ți fă griji cu polițele lui Kupferov; Rogojin le-a cumpărat cu treizeci de mii, eu l-am convins. Poți fi liniștit încă vreo trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îndoiască vreodată de el, o atinge ușor pe față cu palma de câteva ori și pleacă încântat de ce-a făcut. Uau! Pagină separată Sir Wyndham Braddock zâmbește și face semne cu mâna. Lady Aurelia zâmbește și face cu mâna. Omuleții cafenii zâmbesc și fac semne cu mâna. Fac semne și cu steagul britanic, uitându-se la elefantul împodobit pentru parada de pe străzile orașului lor. Formația care merge în urma acestuia cântă Grenadierii englezi, ca pe un bocet interpretat nazal. Sir Wyndham
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
casă în mers... Am un corp și-ncep să mi-l aflu... când fuge-i un geamăt cu gura pansată... Am un corp și-o uitată răbdare... Singurătatea-i când nu mă aud, când nu te aud. Stăm într-un omuleț șters pe jumătate cu guma. Așteptăm. Aștept doar să cresc, de parcă mi-aș fi statuie și soclu. Starea de graviditate o așează empatic față de cea care a născut-o: Mama îngropa durerea într-un fel de carieră... În burta mamei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
și să se bată cu capul gol când or ști să tragă repede și bine. ― Bun. Unitate A, verificarea sistemelor secundare și a alimentărilor individuale. Dacă se strică după împrăștiere, riscați să vă lăsați oasele pe-acolo. Și dacă un omuleț verde nu vă ucide înainte, o să mă ocup personal de asta. Executarea. Două minute. (Privi în stânga.) Și cineva să-l trezească pe Hicks. Se auziră câteva râsete, iar Ripley nu-și împiedică un zâmbet care-i lumină fața când dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
o păstaie. Și pentru că sunt așa de mici, de cele mai multe ori nici nu-i zărim; ba, cei mai nechibzuiți dintre noi ar putea crede că ei nici nu există și că poveștile cu pitici sunt simple scorneli. De unde până unde omuleți cât o păstaie cu două mâini, două picioare, ochișori cât gămălia și glasuri pițigăiate? Ei bine, nu-i minciună. Piticii trăiesc nestingheriți în căsuțele lor din crenguțe uscate. Când vara-i pe sfârșite, fac o sumedenie de treburi. Pisează rădăcini
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
printre drumeți cu o mână în șolduri, cu cealaltă trăgând după ea un fel de om. Pe cât era ea de împlinită, pe atât era dânsul de teșit. Sub brațul drept, dânsul ținea un butoiaș. Toarnă aici! glăsuia gros Stăniloaia și omulețul se apleca și turna din butoiaș vreunui călător însetat. Toarnă și-aici! poruncea patroana și dânsul se pleca ascultător. Toarnă, toarnă, ce stai? se stropșea hangița când băietul da să răsufle, căci nu ținea butoiul decât c-o mână, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nota ceva pe-o tăbliță și număra: — ... o sută cinci, o sută șase, o sută șapte... Mai la vale, la picioarele ei, un om mic, mușchiulos, numai în fes și-n indispensabilii sine qua non, făcea flotări în ritmul numărătorii. Omulețul șiroia de sudoare, dar se vedea cât colo că e mulțumit. — Sultanul! - șopti cu admirație viziriul, arătându-l pe flotant. — ... o sută șaișpe, o sută șaptesprezece, o sută optșpe... - continuă cadâna. — E mare, dom’le! - se extaziase viziriul, urmărindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]