1,499 matches
-
la începutul secolului al XX-lea. Eclectic, impur și mimetic la rîndu-i, primul romantism românesc de la mijlocul secolului al XIX-lea fusese revoluționar, cosmopolit, progresist și francofil; prin Eminescu și prin filtrul junimist devine metafizic, conservator și germanofil, impunînd o ontologie lirică, un limbaj omogen și prefigurînd - deja - spiritul Decadenței. „Liniile de forță ale vocației poetice eminesciene” - observă același V. Ivanovici - vor determina „în dublu sens evoluția ulterioară a literelor românești. Cu alte cuvinte, au constituit, pe de o parte, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
conștiință Îți permite să formulezi o ipoteză: istoria pe care ești capabil s-o reconstitui pornind de la propriile tale amintiri e o istorie consistentă, justificabilă În cadrul unei narațiuni univoce. Ca individ izolat, perseverând În existență un anume timp, supus unei ontologii a obiectelor și a proprietăților, ești absolut sigur de un lucru: trebuie neapărat să poți fi asociat unei istorii consistente a lui Griffiths. Această ipoteză apriorică o faci pentru domeniul vieții reale; n-o faci pentru domeniul visului. „Mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
evidența determinismului. Totuși, când e vorba de trecut, nu mai avem nici o Îndoială: ni se pare evident că totul s-a petrecut așa cum trebuia, efectiv, să se petreacă. Djerzinski depășise deja În mare măsură această iluzie perceptivă, legată de o ontologie a obiectelor și a proprietăților, inseparabilă de postulatul de obiectivitate forte; probabil de aceea nu rosti cuvintele, simple și obișnuite, care ar fi oprit spovedania acestui ins plângăreț și dărâmat, legat de el printr-o origine genetică pe jumătate comună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
era bună, dar capacitățile lor predictive - cvasinule. În schimb, ecuațiile mecanicii cuantice permiteau să se prevadă comportamentul sistemelor microfizice cu o precizie foarte bună, și chiar cu o precizie totală dacă se renunța la orice speranță de revenire la o ontologie materială. Era cel puțin prematur - și poate imposibil - să se realizeze o joncțiune matematică Între aceste două teorii. Totuși, Michel era convins, constituirea de atractori În rețeaua evolutivă a neuronilor și sinapselor era cheia explicării opiniilor și acțiunilor omenești. Căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Îl evoca adesea pe Auguste Comte și În special scrisorile către Clotilde de Vaux și La Synthèse subjective, ultima lucrare, neterminată, a filozofului. Comte putea fi considerat, inclusiv În planul metodei științifice, ca adevăratul fondator al pozitivismului. Nici o metafizică, nici o ontologie conceptibilă contemporană cu el nu se bucurase de trecere În ochii săi. Probabil că, pus În situația intelectuală care a fost cea a lui Niels Bohr Între 1924 și 1927, Comte, sublinia Djerzinski, și-ar fi menținut opțiunea pentru pozitivismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pentru procesele istorice și curentele de conștiință, dar mai ales sentimentalismul său exacerbat lăsau să se creadă că poate nu ar fi respins un proiect de revizuire ontologică mai recent, conturat după lucrările lui Zurek, Zeh și Hardcastle: Înlocuirea unei ontologii a obiectelor cu o ontologie a stărilor. Într-adevăr, numai o ontologie a stărilor era În măsură să restaureze posibilitatea practică a relațiilor umane. Într-o ontologie a stărilor, particulele sunt indiscernabile și trebuie să ne limităm la a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de conștiință, dar mai ales sentimentalismul său exacerbat lăsau să se creadă că poate nu ar fi respins un proiect de revizuire ontologică mai recent, conturat după lucrările lui Zurek, Zeh și Hardcastle: Înlocuirea unei ontologii a obiectelor cu o ontologie a stărilor. Într-adevăr, numai o ontologie a stărilor era În măsură să restaureze posibilitatea practică a relațiilor umane. Într-o ontologie a stărilor, particulele sunt indiscernabile și trebuie să ne limităm la a le defini prin intermediul unei observabile numerice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
exacerbat lăsau să se creadă că poate nu ar fi respins un proiect de revizuire ontologică mai recent, conturat după lucrările lui Zurek, Zeh și Hardcastle: Înlocuirea unei ontologii a obiectelor cu o ontologie a stărilor. Într-adevăr, numai o ontologie a stărilor era În măsură să restaureze posibilitatea practică a relațiilor umane. Într-o ontologie a stărilor, particulele sunt indiscernabile și trebuie să ne limităm la a le defini prin intermediul unei observabile numerice. Singurele entități susceptibile de a fi reidentificate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ontologică mai recent, conturat după lucrările lui Zurek, Zeh și Hardcastle: Înlocuirea unei ontologii a obiectelor cu o ontologie a stărilor. Într-adevăr, numai o ontologie a stărilor era În măsură să restaureze posibilitatea practică a relațiilor umane. Într-o ontologie a stărilor, particulele sunt indiscernabile și trebuie să ne limităm la a le defini prin intermediul unei observabile numerice. Singurele entități susceptibile de a fi reidentificate și numite Într-o asemenea ontologie sunt funcțiile de undă și, prin intermediul lor, vectorii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să restaureze posibilitatea practică a relațiilor umane. Într-o ontologie a stărilor, particulele sunt indiscernabile și trebuie să ne limităm la a le defini prin intermediul unei observabile numerice. Singurele entități susceptibile de a fi reidentificate și numite Într-o asemenea ontologie sunt funcțiile de undă și, prin intermediul lor, vectorii de stare - de unde posibilitatea analogică de a reda un sens fraternității, simpatiei și iubirii. Mergeau pe drumul spre Ballyconneely; oceanul scânteia la picioarele lor. În depărtare, la orizont, soarele asfințea peste Atlantic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Nu mai aveau nevoie de Dumnezeu, nici de ideea unei realități subiacente. „Există, spunea Walcott, percepții omenești, mărturii omenești, experiențe omenești; rațiunea leagă aceste percepții, iar emoția le dă viață. Toate acestea se petrec În absența oricărei metafizici, a oricărei ontologii. Nu mai avem nevoie de ideea de Dumnezeu, de natură sau de realitate. Pe baza rezultatului experiențelor, comunitatea observatorilor poate stabili un acord prin intermediul unei intersubiectivități raționale; experiențele sunt legate prin teorii, care, pe cât posibil, trebuie să respecte principiul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
experiențele sunt legate prin teorii, care, pe cât posibil, trebuie să respecte principiul de economie și care, obligatoriu, trebuie să fie refutabile. Există o lume percepută, o lume simțită, o lume umană.” Poziția lui era inatacabilă, Djerzinski era conștient: nevoia de ontologie era oare o boală infantilă a spiritului omenesc? Spre sfârșitul lui 2005, cu ocazia unei călătorii la Dublin, a descoperit Book of Kells. Hubczejak nu ezită să afirme că Întâlnirea cu acest manuscris decorat cu miniaturi, de o complexitate formală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Fii loial când faci un schimb. Dă atât cât te aștepți să primești.” C. Braga, De la arhetip la anarhetip „Este cunoscut faptul că unul dintre simptomele postmodernității este pierderea certitudinii ontologice sau, mai precis, a încrederii în sistemele care fundamentează ontologia. Marile scenarii explicative ale metafizicii sau ale științei au fost deconspirate ca simple construcții intelectuale, ca narațiuni mitologice. Relativismul post-modern neagă posibilitatea ca vreun sistem, de orice natură, să fie capabil să atingă sau să formuleze un adevăr final. Trăim
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
ale științei au fost deconspirate ca simple construcții intelectuale, ca narațiuni mitologice. Relativismul post-modern neagă posibilitatea ca vreun sistem, de orice natură, să fie capabil să atingă sau să formuleze un adevăr final. Trăim într-o epocă dominată de o ‹‹ ontologie slabă ››, în care conceptele grele ale religiei, metafizicii și științei au fost dereificate și desubstanțializate. Am ajuns să acceptăm că viziunile asupra lumii formulate de diverse culturi, grupuri, curente, mișcări sau personalități sunt echivalente și au o egală importanță pentru
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
decăt viziunile religioase, mitologice, șamanice sau de altă natură.” Corin Braga surprinde în De la arhetip la anarhetip denaturarea valorilor de orice natură în societatea actuală. Postmodernitatea atât de apreciată duce la pierderea corectitudinii ontologice, a încrederii în sistemele care fundamentează ontologia. Autorul afirmă că „marile scenarii explicative ale metafizicii sau ale științei au fost deconspirate ca simple construcții intelectuale, ca narațiuni mitologice”. Relativismul post-modern neagă posibilitatea ca vreun sistem, de orice natură, să fie capabil să atingă sau să formuleze un
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
sau ale științei au fost deconspirate ca simple construcții intelectuale, ca narațiuni mitologice”. Relativismul post-modern neagă posibilitatea ca vreun sistem, de orice natură, să fie capabil să atingă sau să formuleze un adevăr final. Într-o epocă dominată de o „ontologie slabă”, conceptele grele ale religiei, metafizicii, științei, sunt dereificate, desubstanțializate. Omul își pierde reflexul de a valoriza în termeni de „adevărat”/”fals” concepțiile despre lume diferite de cele proprii; mai mult, tinde să pună sub semnul echivalenței între viziunile asupra
Aspecte ale religiei contemporane. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
murit). Pe această linie ne întrebăm: ce rămâne din noțiunea de persoană primită de la tradiția filosofică? V. Possenti recunoaște că „ideea-realitate a persoanei traversează un moment de eclipsă și pretinde din nou efortul conceptului”, situație care presupune apropierea de o ontologie metafizică adecvată. Aceasta înseamnă, potrivit reflecției autorului, că logos-ul este poate mai necesar decât nomos-ul pentru a gândi persoana, în pofida imaginii neîncrezătoare a filosofiei și a metafizicii. Motivul justificat pe care îl invocă îl constituie raportul dintre valoarea persoanei
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Atunci teologia se varsă „într-o baltă fără semnificație în care este posibil orice, dar nimic cu adevărat nou și profund”1. Adevărul mărturisit de Biserică este o realitate invizibilă la care participi și pe care nu o poți poseda. Ontologia participației contrazice atât de masiv economia posesiei, până în punctul în care refuză identificarea Ortodoxiei cu lichidități verbale (i.e. enunțul unor „parole” dogmatice)2. Ortodoxia primește confirmarea într-un mod de existență eclezial și eshatologic. Pentru a participa la adevărul Ortodoxiei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
poate media - ca și trupul - o sublimă revelație 3. Limba atestă rezervorul inepuizabil de creativitate al gândirii, instituind prin puterea cuvintelor lumi care, departe de-a rămâne producții ficționale, răspund și corespund realității. Deși ilustrată cu exemple din istoria artei, ontologia hermeneutică rămâne structural lingvistică: „în experiența hermeneutică nu se poate separa forma verbală de conținutul transmis”4. Limba nu este un instrument sau o funcție destinată comunicării, ci o rețea poetică de semnificații care articulează generozitatea simbolică a tuturor lumilor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
relativistă a constituit un veritabil pons asinorum în dezbaterile epistemologilor contemporani. Mai mult decât cele două versiuni (restrânsă și generalizată) ale teoriei relativității, fizica cuantică a provocat școlile postbelice de epistemologie, furnizând imaginarului filozofic un spectaculos model holistic al realității. Ontologia cuantică este construită cu presupozițiile nonseparabilității elementelor constitutive ale lumii 1. Louis de Broglie avea deci dreptate să spună că mecanica cuantică a reușit să mute „linia de demarcație între fizică și metafizică”. Evidențierea, în regim submicroscopic, a imposibilității determinării
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
relativității, alături de exigențele teoretice fundamentale ale mecanicii cuantice, exprimă în mod neașteptat câteva realități apărate de hermeneutica ontologică a lui H.-G. Gadamer: imposibilitatea comprehensiunii obiective și articularea inevitabilă a cunoașterii în perimetrul cercului hermeneutic (ilustrat remarcabil în proiectul unei ontologii a nonseparabilității, sub semnătura lui David Bohm). Aceste evenimente din istoria științei au nutrit într-un mod copios discursul epistemologic relativist al sfârșitului de secol XX. Dacă N.R. Hanson a pledat în favoarea recunoașterii imposibilității faptului brut în științele empirice 2
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
târzii, conștientă de falsul mitografiei intelectuale promovate, nu în puține rânduri, de ideologia iluministă. În cuvintele lui H.-R. Patapievici, „modestia cu care mânuitorii de azi ai cunoașterii tehnice acceptă o percepție a lumii care nu mai rezultă consecvențial din ontologia instrumentului lor de cunoaștere sugerează că instinctele cognitive ale modernității târzii sunt orientate după exigențele unei forme de cunoaștere mai tolerante, pentru care raționamentele specifice cunoașterii «tari» sunt acum subordonate unei înțelegeri a complexității lumii, care este solidară mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
marea șansă a omului constă în conștiința radicalei sale finitudini. Soluția este „saltul în paradox” și asumarea antinomiilor ca destin teologic al raționalității. Este locul unde gândirea lui G. Marcel - filozoful pentru care reflecția asupra sfințeniei constituie „veritabila introducere în ontologie”2 - pregătește, în economia cărții lui A. Louth, tema esențială a tainei revelației sau a misterului cunoașterii ecleziale. Nu este prima oară când un teolog optează pentru formularea existențialistă a lui G. Marcel (1889-1973). Mai aproape de noi, D. Stăniloae, vorbind
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prima oară când un teolog optează pentru formularea existențialistă a lui G. Marcel (1889-1973). Mai aproape de noi, D. Stăniloae, vorbind despre „existența lumii ca mister insondabil” care reclamă un sens divin totalizator, folosește la rândul său conceptele lui Marcel 1. Ontologia marceliană este compusă dintr-un lanț de binomuri polare. Persoana este persoană numai în măsura în care înțelege să recuze angajarea sa în lume într-o dimensiune strict utilitară, epuizată în orizontul funcționalității biologice. „Verbul” a fi trebuie să prevaleze asupra „verbului” a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
noastre, care debordează percepția discretă a conștiinței, nu ar putea fi asigurată decât de ceva prioritar oricărui principiu mundan de existență. Acesta este probabil punctul cel mai dificil de acceptat de către fenomenologii contemporani, întrucât Henry pare să enunțe premisele unei ontologii holiste a participației, în care realitatea generică nu poate fi explicată prin ea însăși, pentru că nu este niciodată ea însăși. Ipseitatea cărnii, ascunsă în memoria „sinelui”, nu e acoperită de identitatea ego-ului (ulterior divizat de psihanaliză în sfera conștientului și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]