1,583 matches
-
Codreanu, la "această ezitare ironică între modernism și post-modernism", ceea ce atestă "un bun instinct artistic, care s-ar putea să fie în favoarea autorului fiindcă lasă deschisă o portiță spre următoarea paradigmă poetică, a transmodernității". Evitând la timp exhibiționismul parodico-ludic al optzeciștilor, cărțile sale pledează pentru un "postmodern moderat", vrăjit de Babelul livresc universal, dar nu într-atât încât să nu aibă tăria rupturii de modele, fie că se numesc Eminescu, Elytis sau Gellu Naum. Noi suntem înclinați să vedem în Daniel
În absența zeului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7314_a_8639]
-
Iulia Iarca Volumul de poezie al lui Marius Oprea, America! America! respiră, în ciuda renumelui când optzecist, când nouăzecist al poetului, o sensibilitate cu desăvârșire douămiistă. Aerul de confesiune organico-lirică, pe care tinerii poeți douămiiști și l-au însușit cu discreție, pătrunde și în poezia lui Marius Oprea. Atenția încordată până la halucinație asupra propriului trup și a
America nu crede în lacrimi by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/7089_a_8414]
-
Mai beau, paharul se golește încetișor / cu mișcări răcoroase dragostea face semne din urmă, / tolănită / pe fânul cosit. Poate e oboseala / vocea înecată care îmi apleacă fruntea - mă poate / frânge?" Tot din perspectiva timpului este privit și Alexandru Mușina, poetul optzecist care a sprijinit mișcarea brașoveană "mașcriistă" (din care a făcut parte și Marius Oprea). Lui îi dedică un poem unde are, asemenea altor scriitori, ciudata bănuială că Mușina deține secretul veșniciei: "Sângele tău se îngroașă, prietenii mor sau dispar în
America nu crede în lacrimi by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/7089_a_8414]
-
că, în vreme ce - pentru ea - timpul s-a comprimat și momentele care înainte păreau o veșnicie s-au transformat acum în clipe care trec infinit mai repede, pentru Mușina, clipele și veșnicia au rămas aceleași dintotdeauna. Oare să fi aflat poetul optzecist puterea de a opri timpul? Poezia lui Marius Oprea are muzicalitatea visării și a curgerii apelor. În America! America! întâlnim adeseori imagini cu o sonoritate palpabilă, care se repetă simbolic. Un asemenea refren este "clipa ce vine va fi rază
America nu crede în lacrimi by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/7089_a_8414]
-
Tudorel Urian Daniel Vighi este fără îndoială unul dintre cei mai originali și seducători prozatori din generația optzecistă. Spre deosebire de mai toți colegii săi de contingent literar, Daniel Vighi are rădăcinile creației înfipte ferm în literatura mitteleuropeană. Acesta este dublat, în chip original, de un temperament cehovian, mereu capabil să intuiască adâncimile sufletului omenesc în gesturile cele mai banale
Violon d’Ingres? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7477_a_8802]
-
mai regăsim în ograda familiei". Acum, chiar și realitatea acestei lumi a devenit istorică, relatând despre vremea când pentru un scriitor mai erau relevante foaia de hârtie și "țăcănitul mașinii de scris". Nu-mi vine să-l afiliez "ogrăzii familiei" optzeciștilor (ca să folosesc expresia poetului), cum au făcut unii critici. Citind versurile sale uneori prozoase mă gândesc mai degrabă la scriitura post-joyceană, la atmosfera lui Lawrence Durrell și rolul orașului Alexandria în Quartet. O lume orientală a cărei descompunere luminează ca
Din familia înalt-țintitorilor by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7497_a_8822]
-
poem/cântec, despre un individ care toată viața (copilărie, adolescență, maturitate) a fost convins că știe totul, dar care ajuns la vârsta senectuții constată marele adevăr: nu poți să știi niciodată răspunsurile la marile întrebări ale vieții. Ceva asemănător trăiește optzecistul Ion Beldeanu. Până mai ieri, generația sa reprezenta tinerețea, viitorul literaturii, certitudinea. În mod paradoxal, o dată cu trecerea timpului, în loc să se limpezească, apele devin tot mai tulburi și, ceea ce părea senin și predictibil se transformă într-un soi de orbecăială în
Melancolii și dileme by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7498_a_8823]
-
viață din clipa în care am deschis ochii este moartea. O carte gravă, cu nuanțe tragice scrisă de unul dintre poeții de certă valoare, dar nu foarte răsfățați de critica literară (cel puțin la sud de Carpați), ai faimoasei generații optzeciste. (Cvasi)Debut în universalitate La doi ani după debutul său în poezie, Ioan-Petru Viziteu (n. 1956) își publică cea de-a doua carte. Și nu oricum, ci într-o ediție trilingvă (română, franceză și engleză), țintind direct spre universalitate. Într-
Melancolii și dileme by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7498_a_8823]
-
într-un vis...// Încălziți de tărie, copiii Liubei lovesc cu pumnul în masă/ și vorbesc cu înflăcărare despre paradis." (pag. 22) Dacă ar fi continuat să scrie cu sânge, cum plastic se exprima, la apariția volumului precedent, un redutabil critic optzecist, autorul acestui Anotimp în Berceni ar fi rămas, în raport cu exigențele generației sale, un poet stimabil. Din fericire, zicând ca alții și făcând ca el, Claudiu Komartin a dat, probabil, așezat comod în fața calculatorului, una dintre cărțile reper ale ultimului deceniu
Poezie și deziderat by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7262_a_8587]
-
secvență, nici măcar, ne sugerează Ion Pop, cu mult mai fertilă decât celelalte două, care o încadrează, în timp, aproape simetric. Dintre numeroasele determinări tipologice asociate celor cincizeci și două de portrete care alcătuiesc Echinox. Vocile poeziei, aceea privitoare la momentul optzecist e singura consemnată cu nedisimulat scepticism. Termenul însuși nu apare decât între ghilimele. (Și atunci, în debutul studiilor despre autori de raft secund, ca George Achim, a cărui poezie de tranziție oferă un bun prilej retrospectiv.) Firește, se poate discuta
Argumentul Echinox by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7149_a_8474]
-
este Ion Mureșan, cel de la 1980 și cel din 1993 se știe." (pag. 254) E curios, ŕ propos de autorul Cărții de iarnă și de rezervele mele expuse anterior, faptul că, deși definit mai degrabă drept echinoxist pursânge decât drept optzecist altoit, poetica lui e pusă, nu o dată, sub semnul unui vers prea puțin tributar episoadelor expresionismului românesc. "Nu am decât o singură prejudecată - realitatea,/ la fel cu Democrit materialistul cel care și-a scos ochii/ pentru a nu-l stânjeni
Argumentul Echinox by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7149_a_8474]
-
scriind, în răspăr cu admiratorii Cenaclului de Luni: "Or, cât de generoși am fi cu aceștia, Florin Iaru, să spunem, nu are cum să fie un poet mai bun decât cei doi nedreptățiți mai sus pomeniți." Aceștia sunt, în traducere, optzeciștii bucureșteni, iar nedreptățiții, în ordine, Ion Mureșan și Nichita Danilov. Acum, nu zice nimeni că e sau nu e cum scrie Crețu, poate-o fi, poate n-o fi, dar tonul de răzmeriță cu care, parcă bătând cu piciorul în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7169_a_8494]
-
formă de experiment. Iată o a treia trăsătură. În sfârșit, nu mai insist. E cert că, prin acumulare, această tradiție a ajuns să reprezinte, în proza românească, un model de succes. Cea de-a doua este aceea a prozei scurte optzeciste. Iarăși nu spun lucruri necunoscute. Alexandru Vlad a debutat în 1980 cu volumul Aripa grifonului (după ce, doi ani mai devreme, beneficiase de un comentariu atent semnat, în România literară, de Mircea Iorgulescu), impunându-se drept unul dintre prozatorii adevărați (și
Tradiții și talent personal by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4929_a_6254]
-
direcțiile trasate de poezia și de teatrul său. Interesant în schimb e felul în care Vișniec se folosește, pe un asemenea fond deloc permisiv, de un întreg arsenal de tehnici de diversiune. Căci, în ciuda opiniei care face din el un optzecist atipic, el e (în tot cazul, era, la sfârșitul deceniului al nouălea) un lunedist pursânge. Să nu uităm, doar hazardul a decis absența lui din volumul Aer cu diamante. (Apropo de această carte cult, și mai ales de celebrele fotografii
Romanul ca și poemul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5983_a_7308]
-
Procesul, el pare să fie un poem despre lumea lui Kafka. Evident, inteligența și fantezia nu-i lipsesc. Dar concretețea epică se obține greu, de obicei prin aglomerări de abstracțiuni. Un roman, din fericire de mică întindere, în spiritul poeziei optzeciste de cea mai bună calitate.
Romanul ca și poemul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5983_a_7308]
-
argumentul duratelor lungi, Cărtărescu judecă lucrurile cu severitate sporită. Practic, intervalul de indulgență e infim. Nicăieri în Postmodernismul românesc nu vom mai întâlni afirmații atât de tranșante: „În câțiva ani, zeci de poeți au uzat și au abuzat de formula optzecistă, iar consecința a fost istoricizarea ei rapidă. Cam prin 1985, simultan cu apariția semnificativă a problemei postmodernismului în literatura română, optzecismul era deja epuizat ca formulă poetică.” (p. 386) Cu timpul, Traian T. Coșovei „pierde în noutate și interes teoretic
Big is not beautiful by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5942_a_7267]
-
discipol, via Mazilescu, al lui Kavafis) scriu poeme scurte, concentrate, autoreferențiale, asemenea unor hieroglife indescifrabile” (p. 387); pe alt palier, Liviu Ioan Stoiciu, e purtătorul unui foarte original „discurs epileptoid” (p. 390); în sfârșit, Ion Mureșan „a împrumutat de la poetica optzecistă forma amplă a poemului, suficient de largă și de retorică pentru a putea adăposti un suflu profetic” (p. 391). Sigur că, scoase din context, aceste caracterizări pot părea mai aspre decât sunt în realitate. Leam evidențiat pentru că toate denotă un
Big is not beautiful by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5942_a_7267]
-
și cultivă artificiile manieriste (fiindcă despre asta e vorba, oricât ne-am feri de cuvinte), omenescul lui Mureșan devine din ce în ce mai puțin artificios. Nu mai e grav, ca înainte, nu mai proiectează, sumbru, pandemonii și apocalipse. Nefiind un sudic, ca restul optzeciștilor de primă mână, poetul n-are, desigur, darul invenției verbale, ceea ce nu-l împiedică să dea o serie de bijuterii clasice clocotind de ingeniozitate: „Ea are ochii ca două legi abrogate./ Ea are ochii ca două încăperi de arhivă/ în
Stări de spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5899_a_7224]
-
cu asprime, în ciuda evidenței că, măcar, fac literatură, iar nu propagandă. În sfârșit, aș mai înregistra la minusuri și extensia nejustificată a limitelor optzecismului. Știu că e un fenomen la modă și că unii critici din România descoperă și ei optzeciști peste tot. Realitatea istorică e, însă, alta: optzecismul se reduce la proza de la Cenaclul „Junimea”, la poezia de la Cenaclul de Luni și la câțiva scriitori clujeni (Alexandru Vlad, Tudor Dumitru Savu, Tudor Vlad). Extensia conceptului asupra unei întregi generații din
Nici depozit, nici manifest by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5933_a_7258]
-
nu construiește direcții de evoluție fără să le asigure cel puțin virtualități aplicative. Cel mai bun exemplu îl oferă o carte ca Flashback 1985. Începuturile „noii poezii" (2005). Extrem de serioasă din toate punctele de vedere și net superioară celeilalte sinteze optzeciste (Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă), semnate de Radu G. Țeposu. În primul rând pentru că selecția autorilor e exigentă, în al doilea, pentru că propunerea de clasificare e plauzibilă, în al treilea, pentru că majoritatea comentariilor la volumele poeților discutați
Analiză prin sinteză by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6224_a_7549]
-
Andrei Bodiu la Lucian Vasilescu, Lucian Vasiliu, Mihai Vieru, Matei Vișniec, Călin Vlasie, George Vulturescu sau Ernest Wichner), prozatorii pe urmă (de la Ștefan Agopian, Silviu Angelescu sau Mircea Cărtărescu la Cristian Teodorescu, Radu Țuculescu sau Alexandru Vlad). Sub aspectul vârstei, optzeciștii predomină, dar nu dețin monopolul. Interesant mi se pare un detaliu al cărui punct de plecare e deontologic, dar ale cărui consecințe sunt de ordin stilistic. Și în 7postmoderni, și în oglindă... Ion Bogdan Lefter scrie, să zicem, despre Nedelciu
Analiză prin sinteză by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6224_a_7549]
-
pare că un al treilea, scris mai demult sub formă de variațiune la o temă kafkiană, va apărea la începutul toamnei.) Dar despre Matei Vișniec însuși, dincolo de cărțile sale sau de spectacolele după piesele sale, ce știm ? Aproape nimic. Dintre optzeciști, el are probabil biografia cea mai concisă. Mă refer la partea românească de biografie, cea cuprinsă între copilăria rădăuțeană și studenția marcată de ședințele Cenaclului de Luni, la botezul căruia, aflu, a și contribuit substanțial. Nu aduc vorba de ele
O viață de om by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6147_a_7472]
-
Literatur Numărul din ianuarie 2012 al revistei VATRA (Târgu Mureș) dedică un consistent medalion critic scriitorilor de limbă germană din România. Deși accentul cade pe membrii Grupului de Acțiune Banat și pe influența pe care au exercitat-o asupra generației optzeciste (grupul a fost format în 1972 de studenții timișoreni de la Filologie: Richard Wagner, William Totok, Gerhard Ortinau, Johann Lippet, Ernest Wichner și Werner Kremm), grupajul nu se mărginește la ei, ci trece la Franz Hodjak sau Bernd Kolf, apoi la
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4869_a_6194]
-
cine să fie recitite. Pentru simplul motiv că nu se isprăvise încă prima lectură, iar autorii înșiși mai aveau (timp) de lucru. Pe de altă parte, există cel puțin trei grupuri de tineri scriitori care au învățat și la școala „optzeciștilor”: brașovenii de la Literele Universității „Transilvania”, plus Simona Popescu și Caius Dobrescu (cu rezerve în ceea ce-l privește pe ultimul), ieșenii de la Club 8 și, în fine, majoritatea promoțiilor cenaclului cărtărescian din anii ’90 - de unde avea să iasă și poetul care
Best of 80’s, remasterizat by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4895_a_6220]
-
Universității „Transilvania”, plus Simona Popescu și Caius Dobrescu (cu rezerve în ceea ce-l privește pe ultimul), ieșenii de la Club 8 și, în fine, majoritatea promoțiilor cenaclului cărtărescian din anii ’90 - de unde avea să iasă și poetul care a „datat” poezia optzecistă, Marius Ianuș. Optzeciștii erau încă proaspeți sau, dacă nu, proaspăt fetișizați într-o nouă configurație culturală. Vremea recitirii textelor care au schimbat discursul literaturii române la începutul anilor 1980 nu putea fi însă foarte mult amînată. Acesta este meritul principal
Best of 80’s, remasterizat by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4895_a_6220]