1,275 matches
-
enunțarea orală, emițătorul gravitează în jurul receptorului, în timp ce, în scris, receptorul gravitează în jurul emițătorului. De unde două cîmpuri de gravitate, cum ne-o indică Bougnoux: într-unul, auditoriul transformă în satelit emițătorul; în celălalt, mesajul solar își transformă în satelit cititorii. Adică oralitatea ascunde, tehnic vorbind, o fatalitate tribală și demagogică, o pantă către facilitate și complezență, o politizare a adevărului și a corectitudinii, a cărei ilustrare o putem afla, plăcută sau dezgustătoare, după bunul plac, în emisiile far ale micului ecran, gen
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
sine? Fiecare societate, bineînțeles, combină cele două modalități ale discursului, științificul și politicul, iar istoria ne-a demonstrat, sacrificîndu-și fantasmele, că guvernarea savanților nu este mai puțin crudă decît cea a retorilor. Dar logica seducției implicată de o predominanță a oralității în interiorul spațiului public este cel puțin la fel de criminală ca și logica conformării la un Cod scris, surplombă imuabilă și presupusă știință. Pulsiunea care ucide cartea se va dovedi, fără îndoială, mai criminală față de libertatea omului decît străvechiul cult al cărții
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
filozofii-revoluționari din descendența lui Platon, între cele două există o legătură profundă. Aristotel, Politica, II, 1264a, traducerea lui Alexander Baumgarten, în Aristotel, Politica, București, 2001. Cf. Legi, 709d. Pasajele din Legile sunt traduse de Anca Crivăț. Andrei Cornea, Scriere și oralitate în cultura antică, București, 1988, p. 72. V. pentru raportul cronologic dintre Republica pe de-o parte și Timaios și Critias pe de altă parte, Cătălin Partenie, „Lămuriri preliminare la Timaios și Critias” în volumul Platon, Opere, VII, București, 1993
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Platonismul și stoicismul, revendicate uneori de Părinții Bisericii ca înțelepciuni propedeutice, pregătitoare, pentru creștinism, beneficiază de un avantaj asupra concepțiilor realmente ostile idealului ascetic catolic. Și apoi, cartea antică servește ca exercițiu mnemotehnic accesoriu, într-o epocă în care primează oralitatea și transmiterea verbală. Discursul evanescent, neconsemnat de scribi ori de copiști, este pierdut pentru totdeauna. Așa s-a întâmplat și cu învățăturile orale ale lui Platon probabil foarte diferite de cele din textele care ne-au rămas. Obstacol al oralității
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
oralitatea și transmiterea verbală. Discursul evanescent, neconsemnat de scribi ori de copiști, este pierdut pentru totdeauna. Așa s-a întâmplat și cu învățăturile orale ale lui Platon probabil foarte diferite de cele din textele care ne-au rămas. Obstacol al oralității așadar. Apoi obstacolul fragilității suportului: papirusul egiptean la origine, suportă greu higrometria, climatul și anotimpurile Romei. Putrezește și, odată cu el, se face praf și tot ce transmitea. în plus, numărul de exemplare constituind o ediție originală nu trece niciodată de
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Potoliți-o, cere propovăduitorul din Tarsus; ardeți, supralicitează Simon Magicianul și încă în bucurie... - 4 - Bucuria pneumaticului. Teoria gnostică vizează o practică în consecință. Nu ne-a rămas nimic, sau aproape nimic, despre aceste comportamente comunitare. Epoca funcționează pe principiul oralității. Cartea există doar ca mijloc mnemotehnic destinat conservării unui discurs, dar numai în mod secundar. Ceea ce primează este verbul și, odată cu el, relația magistru-discipol. învățătura se bazează pe cuvânt și nu pe texte. Astăzi cuvintele schimbate între gnostici și comunitatea
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sunt doar consemnate faptele și evenimentele familiei sale. Eseurile sunt cronica deturnată de pe parcursul ei și orientată spre sine însuși. Căci dacă s-ar fi găsit deja, nu s-ar mai căuta... 9. A avea o limbă moartă în gură. Oralitatea ține deci de tropismul unei epoci pe cale de a fi convertită în carte destinată tiparului, publicării. Dar și de un specific montaignian. Căci - să ne reamintim - acest copil are în gură o limbă moartă, cadou bizar dar otrăvit primit din partea
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a ajunge în impas. Această formă se potrivește bine cuvântului în mișcare, niciodată oprit în loc, înțepenit în mod artificial și eronat. Vocea curge, numai ea contează. Urma acestei voci înseamnă deja ceva mai puțin decât ea... încă o vorbă despre oralitatea lui Michel de Montaigne. Despre gustul lui pentru cuvântul liber, despre verbul scăpat din strânsoare, capricios și vesel; despre pasiunea lui pentru această muzică compusă ad hoc, câteodată notată, dar uneori imediat după momentul improvizației, fără partitură a pirori; numai
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în puterea verbului. Montaigne nominalist știe că, cuvântul nu reprezintă altceva decât un mijloc, o tehnică pentru a comunica. Semnificatul evoluează separat de semnificant, dar cele două instanțe țin de aceeași lectură imanentă a lumii. Om al cuvântului și al oralității, al verbului și al schimbului, al conversației și al cuvintelor, el se însuflețește întotdeauna când este vorba de a apăra adevărul trădat, uitat contrariat: nimic nu-l descumpănește mai mult ca minciuna. Pentru un sceptic care nu crede în nimic
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
1972. Eliade, Mircea, Drumul spre centru, Editura Univers, București, 1991. Eliade, Mircea, Sacrul și profanul, Editura Humanitas, București, 1992. Eminescu, Mihai, Literatura populară, Editura Minerva, București, 1977. Epictet, Marcus Aurelius, Manualul către sine, Editura Minerva, București, 1977. Fochi, Adrian, Estetica oralității, Editura Minerva, București, 1980. Förster, Fr. Wilhelm, Cartea vieții, Editura Librăriei „Socec”, București, 1925. Freiberg, Alex, Mozaic de gânduri: aforisme și reflecții, Casa editurii Eolia, București, 1994. Garter, Moses, Literatura populară română, Editura Minerva, București, 1983. Gibran, Kahlil, Profetul, Editura
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
carnea sa, / Știind că numai acest vis de mort / Mă mai poate salva” (Pradă visului meu). Rezistența la rău ca aspirație etică persistă și în Urcarea muntelui (1985), unde poemele, pe aceeași tramă narativ-parabolică, într-un limbaj apropiat de naturalețea oralității, exprimă disperarea celui care își găsește unicul refugiu în vis, în „deșertul” din propriul creier, de vreme ce „țara de-afară” nu este decât un wasteland trist: „Exilată în țara din creierul meu/ Unde nu e nici iarnă, nici primăvară,/ Ci numai
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
socio-economico-politice exterioare literaturii. În sfârșit, autorul Istoriei... se bizuie pe înțelegerea literarității drept aspirație spre conformitatea cu anumite norme. Volumul apărut se oprește pe teritoriul romantismului, fără a-l epuiza. Pe acest segment temporal se urmăresc evoluția tiparelor scrisului în raport cu oralitatea, convențiile cărturărești față de cele populare, stilul sacru diferențiat de cel profan. De o atenție specială beneficiază destinul curentelor, ce devin rând pe rând repere de înseriere formală a operelor. Eliberat de algoritmul istoricist, M. își permite să adopte tehnica anacronismului
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
copii, ghicitorile și proverbele le transcrie cu mai multă rigoare. Deși a abordat toate speciile prozei folclorice, basmele sunt cele care i-au asigurat popularitatea. I. recreează basmul, întocmai ca povestitorii din mediul folcloric, păstrând schema, formulele fixe caracteristice speciei, oralitatea, expresiile populare. Totuși o anume detașare personală față de acțiune vădește caracterul elaborat al narațiunii, care „nu exprimă litera folclorului, ci spiritul său, capacitatea de a dezvolta creator vechi teme” (Mircea Anghelescu). Personalitatea proprie transpare din intențiile moralizatoare, din tonul uneori
ISPIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287627_a_288956]
-
trucuri anume, și totul dobândește un aer ceremonios, de ritual. G. are și gustul anecdotei (Cânele călcat pe coadă, Dac-a vrea Dumnezeu), al snoavei (Jalbă la Dumnezeu) de sorginte folclorică (Două nebunii - adevărată scenă de Decameron autohton). Sub aspectul oralității, apar unele potriviri cu Ion Creangă. Cu o memorie vie a întâmplărilor de altcândva, naratorul revine, din când în când, în acel spațiu al candorii: Cânele Bălan, nuvelă de analiză psihologică, în care se insistă asupra sentimentului de frică, În
GANE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]
-
culturală românească este o formă instituțională târzie, ce reliefează trăsături În consecință centralizante, discriminatorii și exclusiviste puternice, militând pentru afirmarea unui ideal de unitate culturală modernă. Unitatea culturală românească premodernă conferită de limbă și credința religioasă, de o cultură a oralității mai ales, În comparație cu una scripturală, a fost preluată de statalitate, de unde accentul uneori exclusiv pragmatic dat de acest factor asupra centralizării culturale Înțelese ca „unitate”. Altfel spus, confuzia uneori voită care se face Între unitate și centralizare culturală a permis
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
într-un stil traklian, al simbolismului concentrat, tragic-evaziv. Se regăsesc în poezia lui D. multe dintre tehnicile optzeciste: metoda textualistă, stilul ostentativ intelectual, limbajul neologic, folosirea unor cuvinte sau expresii în engleză ori franceză, alternând cu limbajul colocvial și cu oralitatea. Diferența specifică rezidă în subordonarea lor față de o semnificație și față de o emoție: „Tu nu știi că metoda filosofică ține de căzătura/ din pat a bunicii aglaia ? avem mișcare ? avem./ avem gândire ? avem. avem concepte ? avem./ pe dracu’ - zise liftierul
DUMITRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
sa lirică nu era una de împrumut și, cu atât mai mult, una conjuncturală: e de întrevăzut în ea spiritul tradiției. Cultul povestirii și al povestitorului vorbesc despre un prozator moldovean. Narațiunea urmează un curs domol al întâmplărilor, sub semnul oralității tradiționale, și numai din când în când al racursiului, al „ochiului” cinematografic, vădind amprente ale poeticii romanești a secolului al XX-lea. Tipologic, prozatorul aparține categoriei creatorilor rurali în literatură, a acelora care cred că „veșnicia s-a născut la
DRUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286886_a_288215]
-
acesta este prinosul cehovian în literatura universală”, spune el într-un eseu despre Cehov), se alimentează subteran din reprezentările mitice populare, din substratul creștin autohton. De remarcat că modelul cultural rusesc, care îl marchează puternic, aduce construcții topice nefirești, iar oralitatea perseverentă impune o limbă care nu distanțează pe autor de eroi, o simplitate care cade uneori în simplism. Nu este cazul să i se ceară lui D. să dea expresie complexității omului modern, fiindcă el își propune alt obiectiv: să
DRUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286886_a_288215]
-
reactualizată original în cele două cărți. Există în ele și multă discursivitate, dar aceasta ilustrează doar aparent și în parte conformarea la imperativele oficiale ale poeziei pe înțelesul tuturor. „Muntean”, „bucureștean”, „Mitică” (așa cum i s-a spus), pentru D. agorafilia, oralitatea/locvacitatea, anecdotismul parabolic (uneori și numai tezist-didactic), dedublarea de tip ironic, cultivarea poantei etc. presupun un anumit spațiu de manevră și o plasmă în care această materie poetică poate să ia naștere și să se miște, dar și prin care
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
literar format, cu o personalitate distinctă. Cele 111 studii micromonografice scrise de F. denotă erudiție, acribie documentară și echilibru al judecăților, dar și speciale însușiri de stilist: fin dozaj de participare comprehensivă și distanțare benign-ironică, limbaj îmbinând sobrietatea academică și oralitatea, neologismele cu arhaismele și regionalismele, vocație portretistică. Articolele din dicționar indicau și opțiunea pentru dramaturgie și memorialistică. Volumul Dramaturgia între clipă și durată confirmă prima preferință, extinsă acum asupra teatrului românesc postbelic - teren al unui canon încă nefixat, ceea ce potențează
FAIFER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
S. Dobrogeanu, S. Tuzleanu. Prima lui carte, Azi pitic, mâine voinic, apare în 1963. Înzestrat cu o fină capacitate de observație a oamenilor din diverse categorii sociale și psihologice, ca și a moravurilor mereu schimbătoare, posedând o cunoaștere a subtilităților oralității și un perfect meșteșug al versificației, F. a fost deseori clasificat între poeții satirici. Însă temperamental liric, mai ales în povestirile scurte, scriitorul se relevă a fi cu precădere un umorist sentimental, cald-comprehensiv, în descendența lui G. Topîrceanu și din
FILIP-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286997_a_288326]
-
armenilor și din Bonjour, popor! Întrepătrunderea literaturii cu existența reală e un fapt dintre cele mai caracteristice prozei lui Bedros Horasangian. Vorba mustoasă a precupeților se ciocnește în paginile acesteia cu sintagma ultrasavantă, eseul de cea mai densă cerebralitate contrapunctează oralități de periferie [...]. Tehnica, în culegerile de proză scurtă e, încă o dată, adesea reportericească [...], dar (pseudo)reporterul e dublat în permanență de un observator al etern omenescului nespectaculos, al tragicomicului banal, al stereotipiei cotidiene absurde și, mai ales, de un eseist
HORASANGIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287446_a_288775]
-
secțiune se încheagă mai ales din evocări ocazionale. Mai interesante sunt intervențiile din cel de-al treilea grupaj, reprezentând răspunsuri la unele afirmații conjuncturale, ceea ce nu îndreptățește seriozitatea cu care sunt combătute de autor. Spiritul disputei transmite comentariului o anume oralitate, absentă în studiile mai dezvoltate. Și în unele, și în altele răzbat modalități de tratare eseistică. Sumarul volumului al doilea evidențiază aceleași structuri și metode de analiză, îmbogățind ilustrările de mai înainte. L. a completat interesul pentru „valorile franceze” prin
LIPATTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287822_a_289151]
-
ei, particulară cu adevărat, critica lui e totuși identificabilă în primul rând ca spectacol literar: digresivă și colorată, ardelenească prin spiritul canonic al adevărului ce o animă și muntenească prin otrăvurile și malițiozitățile ce o compun, melanj de artificialitate și oralitate, de sarcasm și înclinație către calambur. „Combinație inelucidabilă între facondă și căzneală”, emisă cu „o ușurință anevoioasă a exprimării”, maniera criticului este a unui „cronicar cu sămânță de vorbă”, care prețuiește „risipa, ocolurile, introducerile, parantezele. Până să ajungi să afli
REGMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
au în vedere - și pe urmele unor cercetări românești cu tendințe monografice datorate lui Lazăr Șăineanu, G. Călinescu, Gh. Vrabie și Ovidiu Bârlea - basmul. În cea mai importantă lucrare, Stereotipia basmului (1973), analizează formalizarea, un element al stereotipiei - lege a oralității studiată pe plan universal de F.M. Luzel, P. Sébillot, R. Petsch, R. Basset, J. Polívka, R.M. Volkov și, la noi, de G. Călinescu - în basmele populare românești, abordând concomitent numeroase aspecte care ating raporturile esențiale ale creației folclorice: universal-național, tradiție-inovație
ROSIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289381_a_290710]