2,543 matches
-
sa, Olympiada) și coborârea din stirpea zeiască a lui Amon erau argumente fragile și efemere, bune, eventual, pentru Înflăcărarea soldaților pe câmpul de bătaie, dar neconvingătoare à la long. Iar Înlăuntrul lui Alexandru Își făcuse loc o himeră care Îl orbea cu strălucirea sa ademenitoare: să lase În urmă un imperiu pentru eternitate. Din calcul rațional sau Într-un fulger de inspirație providențială, cine poate ști?, el a realizat că instrumentul de care avea nevoie lumea sa pentru a ființa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mă străduiesc, nu izbutesc să-mi Îndepărtez din minte gândul Înfricoșător: dar dacă e adevărat? Dacă tot ce știu sau cred că știu despre om, despre oameni, despre istorie este, la rândul său, rodul marii manipulări care ne Împresoară, ne orbește și ne Împiedică să vedem și să Înțelegem realitatea așa cum este ea, nu cum ne-ar plăcea nouă să fie În virtutea unor călduțe comodități și inerții mentale moștenite din generație În generație? Dacă, dacă, dacă...? Am Închis strâns ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
altfel. Sper să vă convingeți curând, deși nu v-o doresc. - Măcar să fie acesta cel mai mare pericol care mă pândește! Cred că i-aș face față mai ușor decât altora, În orice caz. - Câteodată nu vedem nu fiindcă suntem orbi, ci doar pentru că privim În altă parte. Eu v-am atras atenția - restul vă privește, sunteți major, vaccinat și cu drept de vot. Revenind la ale noastre, vă Întreb: se poate conta pe dumneavoastră? Sunteți dispus să vă puneți, integral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
datină, să se spele. Rând pe rând, sub frecușul energic al harnicelor mâini monahale cădeau de pe trupurile lor în apa tot mai tulbure din încăpătorul lavabou prafurile roșcate ale Pocuției, cele aspre din Țara Leșească, vântoasele ce se ridică și orbesc drumeții în pusta de la Pesta, glodul negru al Serbiei, nisipurile fine ale Adriaticei și în fine mirosul dulceag de mucegai al falnicei Veneții. Fornăind ca un armăsar tânăr, Iovănuț zvârlea cu clăbuci în toate părțile, în vreme ce mult mai liniștit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ajungem până acolo, cele mai multe animale vor muri pe drum. Ce crezi că s-ar întâmpla dacă am bea din apa asta? — Habar n-am. Este ulei de mașină și am auzit mereu spunându-se că oamenii se îmbolnăvesc și rămân orbi de pe urma lui. — Orbi? întrebă fata, îngrozită. — Orbi sau paralizați, ce mai contează? — Dar uleiul rămâne deasupra apei. Poate că... — Nu putem să riscăm, o întrerupse fratele său... Nu putem ști cât ulei este suficient pentru ca un om să se îmbolnăvească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
putea folosi apa care rămâne la fund. — Problema nu este uleiul... - spuse Sam Muller. Problema e că nu știm ce fel de ulei este, nici ce substanțe chimice conține. Există substanțe ce se dizolvă în apă și ne pot omorî, orbi sau paraliza. În ceea ce mă privește, nu sunt dispus să risc. Majoritatea tovarășilor săi arătară, într-un fel sau altul, că sunt de aceeași părere cu el, așa încât, la un moment dat, Mecanicul ridică mâinile în sus, cerând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Cine se înfruntă cu un «francez» dimineața, are toate șansele să piardă. Cine-l înfruntă pe înserat, are multe posibilități să-l învingă“. — De ce? — Pentru că în deșert, majoritatea europenilor folosesc ochelari de soare, dar și-așa în timpul zilei lumina îi orbește și-i deranjează. Apoi, pe înserat, și-i scot, doar că se obișnuiesc mai greu cu întunericul, deoarece au ochii înroșiți și iritați. Și asta îi face vulnerabili? — Foarte vulnerabili, pentru că, de obicei, atunci vântul suflă cu mai multă putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Apoi, pe înserat, și-i scot, doar că se obișnuiesc mai greu cu întunericul, deoarece au ochii înroșiți și iritați. Și asta îi face vulnerabili? — Foarte vulnerabili, pentru că, de obicei, atunci vântul suflă cu mai multă putere, zburătăcind nisipul și orbindu-i; iar ei sunt atât de transpirați, obosiți, nervoși și asaltați de nori de țânțari, că nici cel mai bun țintaș nu e în stare să nimerească un elefant de la zece metri. Niciodată n-am dat atenție acestor amănunte. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-i făcu un gest semnificativ pilotului ridicând degetul mare, așa încât în câteva secunde aparatul se înălță și-și continuă drumul ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Marc Milosevic reacționă după mult timp. Rămăsese întins pe jos, ținând strâns plosca, orbit de praful pe care-l ridicaseră elicele și atât de zăpăcit de cele întâmplate, încât abia după ce aparatul deveni o muscă în zare pricepu că ceilalți îl abandonaseră și nu aveau nici cea mai mică intenție să se întoarcă după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mereu amuzați de tumbele, de giumbușlucurile noastre cînd gîdilam cerul pînă la demență cu perucile noastre ca niște imense comete oranj. Nu e nici o exagerare În acest tablou În care liniile și culorile vin să se așeze singure, găsindu-și orbește drumul Înapoi În imaginea unei secvențe Întrerupte la jumătate. Fără Îndoială, era o scenă comică aceea și Dumnezeu rîdea cutremurîndu-și burțile ca un birjar și din rîsul lui s-au născut dresorii cu drepturile și frica lor și dobitoacele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
în grădină, făceam bulgări de pământ cât globul ochilor lui. Calculam cam câte furnici ar putea locui într-unul din ei. Vreo șaizeci, șaizeci și cinci. Eberhart era bunicul meu și pe vremuri dansase pe toate scenele vestite din marile orașe. A orbit în timp ce dansa. — Din clipa aceasta, toate lucrurile la care mă uit se îndepărtează tot mai mult de cele pe care le văd. Poate că asta e o lume nouă - i-a declarat el în pauza ultimei sale premiere reporterului tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
că nici nu se punea problema, pentru că țelul meu era afirmarea vieții. Din clipa aceea, am început să scăpăm uneori tacâmurile din mână, de nervi, dar ne întorceam din respect acasă în fiecare seară. La câteva zile după ce Eberhart a orbit, orașul a fost ciuruit de gloanțe. Forțele interne și externe făceau cu schimbul: când un maior, când doar un plutonier. Credeam că nu scapă nimeni, dar unii dintre noi s-au înșelat. E deja totuna. Așadar, fratele meu a părăsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și el nebunește. Primise ce-și dorise atâta timp în viață - o fată după placul inimii. Ea aștepta un copil răsărit în corp cine știe cum, poate chiar din iubirea lui intensă pentru ea, ani de-a rândul. Iubirea avea căile ei, orbindu-i pe oameni. Poate că nu suntem copiii adevăraților părinți care se iubesc după puterile lor tot mai încercate de obișnuință, ci mai de grabă ai cuiva care ne-a iubit mereu fără speranță. Oamenii îi considerau mereu ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
privea undeva în zare. Era cu curul la aparat. Nisipul îl umplu într-o secundă, dar el rămase să privească. Apoi se întinse jos, pe spate, rămânând nemișcat. Doar din ochi clipea foarte des, în încercarea de a nu fi orbit de nisip. Trecură așa multe zile, lucru care se înțelegea din faptul că se făcea foarte repede ba noapte, ba zi, deși regizorul, pe nume John Johnatan Johnson, de mult uitat de altfel, exagerase atât de mult, încât aveai senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu fie nimic în comparație cu măreția și oroarea a ceea ce se întâmplă sub noi, și anume ființa rea și uriașă care a devenit oceanul planetar, miliardele de fațete ale oglinzilor pe care le formează oribilele valuri și care reflectă soarele înghețat, orbindu-ne pe loc. Nu poți distinge nimic mai mult în căderea care îți amestecă organele cu frică, aducându-le până în creier și înapoi. Nimic mai mult decât o masă amorfă, mare până la marginea universului și straniu mirositoare, care te vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
arătam dezgustător. Am încercat să mă port cât mai natural, desigur, vreme în care am panoramat cu privirea-mi speriată întreaga încăpere, încercând să înțeleg cât mai multe din cele ce vedeam. Lumina din această sală era extrem de puternică, aproape orbindu-mă după semiîntunericul în care îmi clătisem ochii înainte de a intra. Încăperea avea, din câte puteam să-mi dau seama, o înălțime de aproximativ opt metri și o suprafață de, să zicem, tot cu aproximație, o sută de metri pătrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Dar nu este vorba de lumina lină, divină, despre care se știe că nu trebuie „ținută sub obroc“, ci de lumina tăioasă și otrăvită a analizei care năvălește nechemată și înlocuiește gestul de celebrare a Sufletului cu disecarea lui anatomică. Orbit de această lumină, Vadim Maslennikov își irosește talantul, dar o face într-o ultimă încercare de a mărturisi ceva. Dincolo de cădere (viciu și sinucidere), mărturia pe care ne-o lasă el este că nu trebuie să ne mai consolăm cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-te și gonind, alungi de la tine imaginea suferinței care te umple de un sentiment insuportabil de milă. Scara se sfârși. În sala de mese de la subsol, picioarele se adaptară de la sine la dalele lunecoase de un alb-albăstrui. Ultimul geam mă orbi cu o rază de soare, apoi intrai brusc în întunericul umed al vestiarului. Pe podeaua lui de asfalt, tălpile mi se fixau ca înșurubate. După asta, iar o scară care urcă. Știu cum am să încep: „Ca un adevărat creștin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dacă mai și ploua, drumul se transforma într-un adevărat coșmar. Asfaltul ud parcă devenea mai negru decât de obicei în timp ce marcajul aproape că nu se mai vedea. Lumina farurilor vehiculelor ce veneau din sens opus se reflecta în carosabil, orbindu-l. Parbrizul devenea opac și era nevoit să reducă viteza până aproape de oprire deoarece nu mai vedea nimic în față. Acum ploua de-a dreptul torențial iar ștergătoarele abia mai făceau față șuvoaielor de apă ce cădeau de sus. Alaltăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ridice. Ah, gemu el ducând repede mâna la ochi, mi-ai făcut un fund de ochi. Fii atent, măi băiete, ce faci cu lampa aceea! Exact în momentul în care Cristi întorsese capul, Vasilică apăsase pe declanșatorul aparatului de fotografiat, orbindu-l. Luminițe colorate îi jucau acum în fața ochilor, în timp ce retina rănită refuza să mai vadă ceva. Vă rog să mă iertați, n-am vrut! se scuză speriat agentul. Nu mă așteptam să vă întoarceți chiar acum. Lasă, nu te mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în familie. Închisese numai puțin ochii, doar cât să rememoreze evenimentele zilei. Nici nu-și dăduse seama când adormise, pleoapele deveniseră dintr-o dată grele și somnul îl furase pe nesimțite. Cineva se juca cu o oglindă, încăpățânându-se să-l orbească. Deranjat, întoarse capul și deschise ochii supărat. Razele soarelui matinal se strecurau printr-o fantă în perdeaua de la geam. Ileana era aplecată peste el, ștergându-i fruntea transpirată cu o batistă umedă. Încercă să își dea seama unde se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se închidă în spatele lui Boris. Negru la față, mercenarul părăsi încăperea, îndreptându-se spre biroul său. Se trânti pe scaunul tare de lemn și își aprinse o țigară. Trase cu sete câteva fumuri, după care își întinse picioarele pe masă. Orbit de febra aurului, șeful nu avusese răbdare să-l asculte până la capăt. I-ar fi plăcut să se sfătuiască cu cineva, dar nu avea cu cine, era singur. Nici unul dintre oamenii lui nu l-ar fi putut înțelege și, oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bine bucata de drum din fața mașinii. Vasilică își scosese pistolul și îi trăsese piedica, rămânând încordat ca un arc. În liniștea nopții, motorul vehiculului ce se apropia, se auzea tot mai aproape. Toyota apăru în curând de după o curbă strânsă. Orbit de farurile mașinii polițiștilor, Boris Godunov nu putea vedea ce se află în față, fiind obligat să oprească. Coborî și se apropie să vadă cine îndrăznea să îi blocheze drumul. Desigur că ceva nu era în ordine, așa că își scosese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În ciuda evidenței care mă Înjunghia, că mă voi căi, că deja mă căiam. Acum romanul nostru arăta ca o carte de preț căreia Însă Îi cam lipseau ceva pagini, precum un exemplar pe care Îl returnez librarului ca fiind necorespunzător. Orbită de furie și de căință, abia dacă am observat pata timbrului aidoma unei peceți de ceară. Dumneavoastră, ca un cunoscător al operei lui Mendel Osipovici, v-ați putea imagina cum ar fi descris el această scenă, poate ca un portret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
foarte citită și fină fiind, se Îndrăgostea de hoț. Pe măsură ce avansa Întortocheata poveste de amor, Împînzită de incidente frămîntate și de episoade În semiîntuneric, eroina deslușea misterul ce Îl determina pe enigmaticul protagonist, care nu-și dezvăluia niciodată numele, să orbească păpușile, descoperea o taină Îngrozitoare despre propriul ei tată și despre colecția lui de figurine din porțelan și se afunda În mod inevitabil Într-un final de tragedie gotică incalculabil. Monsieur Roquefort, care era un alergător de cursă lungă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]