822 matches
-
în apă, dacă a visat, dacă dormea, dacă era o altă zi. Nu zise nimic, îi era sete. Scoase mâinile din lighean și dădu să apuce cana. - Stai așa, că ești murdară. Stai că-ți dau eu. Își lăsă mâinile ostenite înapoi în apă și deschise gura ca un pui de rândunică ce așteaptă să fie hrănit. Fata ei, fata ei avea grijă de ea la bătrânețe și îi dădea o cană cu apă. Degetele lungi ale Varvarei cuprinseră cana și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
urnit din pat, a întins așternuturile, apoi a dat cu o cană de apă pe ochi și s-a închinat. A avut pentru un moment pornirea să treacă în camera Varvarei, dar s-a întors din drum. “O fi ajuns ostenită săraca, apoi nu o fi foc dacă ai mai lăsa-o să doarmă olecuță. Lasă că treburile îs ogoite pe aici.” Soarele scăpătase bine pe cer. Era prânz. Rarița deschise ușor ușa și o da să o strige pe Varvara
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
dând iarba mare la oparte. Era senin afară, iar soarele nu se arătase rău de dimineață. Se lăsa cuprins în brațele norilor. Era iulie, dar luna lui cuptor nu-și intrase pe deplin în drepturi. Fetița își sterse din nou ostenită fruntea și lăsă crucea să se prăvălească în dreapta ei. Se întinse apoi lângă ea și închise ochii. O cuprinsese oboseala, deși nu își terminase treaba. Câteva furnici, încurcate de piciorușele fetei, o mușcară. Întinse mâna să aline senzația de durere
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
urma să mai am apoi și alte ocazii; dar Îmi voi aminti mereu Înfățișarea lui sexagenară și gravă, demnu-i aspect clerical Întărit de hainele negre, chipul uscățiv și părul cărunt tuns scurt, mustața cenușie și zâmbetul cordial, puțin absent, parcă ostenit, pe care ni l-a dăruit tuturor Înainte de a-și continua drumul, Înconjurat de dovezile noastre de prețuire. — Să nu-l uiți niciodată pe omul acesta; nici ziua aceasta, Îmi zise căpitanul, dându-mi un bobârnac prietenos taman peste locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Întoarce În Flandra cât mai degrabă. Fostul dumitale șef suprem, generalul don Ambrosio de Spínola, este dispus să câștige alte bătălii pentru noi: ar fi un lucru foarte bine văzut să te lași omorât acolo, nu aici. Deodată favoritul părea ostenit. Se uită la masa plină de hârtii ca și cum era legat de ea printr-o lungă și obositoare condamnare. Se Îndreptă Încet spre scaun și se așeză, dar Înainte de a-l expedia pe căpitan deschise un sertar secret și scoase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
s-a mai uitat o dată În spatele meu, apoi Într-o parte și În cealaltă, și mi s-a părut că Îl aud suspinând ușor, ca pentru sine. Stând acolo, negru și neclintit sub ploaia care se Întețea, părea și el ostenit. Poate că ticăloșii obosesc și ei ca oamenii cumsecade, m-am gândit o clipă. La urma urmei, nimeni nu-și alege destinul. Spune-i căpitanului, zise italianul, că Gualterio Malatesta nu-și uită datoriile neplătite. Nici afacerea nerezolvată dintre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
destul de pe fugă însă de data aceasta. Pentru că apa caldă îi înghețase picioarele. Așa că, îmbinând fericit regula conform căreia în situații limită în oricine se naște instinctul de conservare cu principiul „nițică apă n-a omorât pe nimeni“, se întoarse ostenit și se ghemui pe salteaua cumpărată pe o sticlă de coniac țoptzeci și cinci de lei suta) în tinerețe, la 2 Mai, de la un vânzător îmbrăcat sumar, în sensul că nu avea slip. Își aprinse un kent și se lăsă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Vorbea lat, dulce și legănat ca orice șoldovean sadea. "O holercă, bădie!" La depou, de un an și ceva, lucrau împreună cu nemții: nemții uitându-se la ei cum urcă și coboară de pe locomotivă, negri ca dracii de funingine și cărbune, osteniți și nemâncați, iar ei pândindu-i până și când se duc la umblătoare, să vadă ce au de gând. Ghiță Todireanu știa bine nemțește. Avea un prieten. Bea cu el când ieșea din tură "o holercă", în colț, la bufetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
bun. Prea multe rele li se aruncaseră în față, ca să mai nădăjduiască ceva acătării. Așteptarea lor avea ceva de osândă și blestem. Ah, maică, de nu s-ar isprăvi până ajungem și noi la rând! oftă o bătrână atât de ostenită sau bolnavă, sau atât de-nspăimântată de răzbunarea soartei provocată de propriile ei vorbe, că nu mai avu putere și se rezemă de Cerboaică. E aici prefectul? se interesă nora. Ni s-a spus că-i aici. Aici, aici, maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
vioaie se făcuse! parcă ceva din pământ ar fi urcat până la ea, o forță necunoscută, și mâinile vânoase, cu palmele bătucite și aspre, îmbătate de puterea aceea tânără, ar fi lucrat de la sine, fără nici o legătură cu trupul bicisnic și ostenit. Și ce era și mai uimitor, aproape de necrezut, nu se ridica deloc să se odihnească, să-și tragă răsuflarea, părând că nici nu răsuflă. Până n-o să mai răsuflu nici eu", își spuse Cerboaica ascultând foșnetul câmpului în adâncimea zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să împietrească și ea... Și iarăși calul alb, slab, tras de căpăstru... Imaginea e gata să se rupă, ca să apară fragmentarul... „Bator se zdrobește rău pe povîrniș...”, ciolanele calului „parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn și ostenit”, corfele încărcate cu pietre dau „să se desprindă de pe șaua mică, de lemn”, „pleoapele se lasă și se ridică mereu de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca și cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră
Un cal pentru un giulgiu by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2690_a_4015]
-
Gheorghe Grigurcu E neîndoios că Vasile Proca dorește a se situa într-un spațiu demoniac. Poezia sa e una de "sfîrșit de lume" (ori măcar de epocă), în același timp ostenită și pulsînd de o sumbră energie, rutinată și spontană în accentele durității asumate. Sclipirile de fier, precum un joc de spade, și insinuările frigului ce naște cristale, albul ca simbol al imaculării inițiale ori redobîndite prin sacrificiu, aproximează atmosfera ei
Înfășurat în "mantia damnării" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17350_a_18675]
-
începu să crească. Picioarele ei nu făceau față trotuarului alunecos, și deși corpul îi era ușor, părea că un cablu elastic prins de spatele ei îi îngreuna cu fiecare pas deplasarea. El se opri sub un felinar, răsuflînd din greu, ostenit. Gay se prinse cu un braț de stîlp să-și regăsească echilibrul, dar părea total calmă. Privindu-l timid, pe furiș, îi spuse: — Ai mănușă la mîna dreaptă. Eu am la mîna stîngă! — Și ce-i cu asta? — O să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ca să-ți mai potolești arșița, uite eu o să-ți dau câteva din perele mele, Tudorel îți oferă niște prune, Cristinel chiar și-a lăsat crengile jos, jos de tot ; ia câteva din merele lui!”... Iar bunicul, care este, într-adevăr, ostenit, primește c-un zâmbet în colțul mustății tot ce-i dau dragii lui „nepoței”. Micile ajutoare ale bunicilor Mult se mai bucură copiii când au ocazia să stea prin preajma bunicilor, atunci când aceștia trebăluiesc prin ogradă, ori pe la bucătărie... Să le
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
își pierde mielul - Cuțulache care, nu se știe cum, l-a văzut pe micuțul rătăcit, mârâie la biata oaie, ca și cum i-ar spune: „Vino după mine!” Astfel, oița și mieluțul sunt, iarăși, împreună. Seara, când bunicul și bunica sunt tare osteniți, îl trimit pe el, care-i mai tânăr, să vadă dacă cotețul păsărilor este închis. Și dacă acesta nu i, Cuțulache împinge cu o lăbuță ușa și cu cealaltă apasă închizătorul. Copiii îl urmăresc cu mare luare-aminte și-l admiră
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
8. MIRA, PETRU, LUME ACT. V După ce Petru a lăsat-o într-o turburare asemenea nebuniei, ea toarnă în potirul cu comunicare veninul ce-i dedese tată-său într-o cruciuliță de aur și când vrea să beie vine Ștefan ostenit și alungat de popor, ce vine de la Direptate. Setos, cere vin, în momentul [acela] ei îi vine o idee teribilă: cu capul întors și privind la el pieziș, cu groază îi întinde potirul... Ea-i vorbește de Biblie și de-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
am orbit și n-am scos din tine nici un răspuns. Privește numai admirabilul peisaj de toamnă. Privește, privește, țintește-ți ochii la el. Tu ai călătorit, tu ai văzut multe poziții frumoase și vestite. Ce zici de aceasta? Eu suspinai ostenit și murmurai: Pentru cursa care costă Douăzeci, biletu-i verde. Pentru cursa care costă Treizeci e biletul vânăt. Clanț! cu toții, frați iubiți! Faceți găuri unde știți. Spectabilitatea sa părintele N. stătea aci foarte serios, fără îndoială având cel mai mare interes
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
În lucrul la Istoria literaturii, fără concedii de ani de zile, muncind și pentru radio ca să mai câștig un biet ban ce mă ferește de mizerie, eu mă sacrific răpind din timpul și energia mea de om În vârstă și ostenit, ca să scot Dialogul. Jur În fața Cerului, că nu din ambiții personale, ci numai fiindcă cred că se poate realiza ceva frumos și În sine valoros. Dar, din păcate, toți socotesc că e firesc ca eu să mă sacrific, iar ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
piersicii înfloriți. O întrebare năstrușnică îl făcu să râdă: oare ce face acum Pistruiata cea cu ochi verzi? — Ce mai e prin târg, cuvioase? întrebă domnul. — Ce să fie, femeile vopsesc ouă și bărbații după treburi... Sfinția sa Antim e cam ostenit... L-au chemat la casele stolnicului, nașul măriei tale, că pregătesc schimbarea dregătorilor. Dar sfinția ta de unde ești, că nu te cunosc? — Nevrednicul Gherasim ieromonah, de la episcopia Târgoviștei. Nu am loc în vreo mânăstire anume, slujesc acolo unde este nevoie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
unui sat de vacanță cu motel, piscină, terenuri de tenis, oho, o să facă ceva de vis din cloaca asta infectă. Sunt neschimbate locurile de aproape patruzeci de ani de când le știe Rafael. Aceleași, doar că mai ofilite, mai prăfuite, mai ostenite, ca și cum s-ar fi trecut odată cu el, după atâtea ierni și veri. Vara te coci, iarna înțepenești de ger. Te călești și te întărești și pe urmă începi să te părăginești. Te părăginești mai repede decât locurile. Te vezi copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
să se întrevadă lanțul subțire de aur ce duce la ceasul din buzunarul vestei. Marius observă cu plăcere că nu se prea schimbase față de ultima dată când îl văzuse, dar culoarea nu prea sănătoasă a feței și pungile de sub ochii osteniți dezvăluie o neîntreruptă încordare fizică și psihică. Bună dimineața domnule doctor. Am onoarea, domnule Rădulescu. Cât mă bucur să vă reîntâlnesc! Și eu. Ultima oară ne-am văzut acum trei ani. Da, la petrecerea de Crăciun. Nu ați stat mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
a unei măsuțe, fără să ne mai putem vorbi nimic), i-am spus, simplu și calm - simțeam că acum nu pot să nu-i spun: - Tu nu vezi că te iubesc? Întâi a tăcut. Apoi mi-a răspuns cu glas ostenit: - Da, nu mai putem trăi unul fără altul. Și-a lăsat fruntea grea pe mâinile puse pe masă și abia am putut desluși vorbele ei înăbușite: - Lasă-mă singură acuma... te rog... La o mișcare a mea, a ridicat capul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fi semănat, spătos, cu mâini muncite, bătătorite, amirosind a petrol, un om cu un glas blajin, căci dacă tata cânta așa de frumos, desigur că acest meșteșug îl moștenea de la bunicul. Desigur că fanaragiul, când venea acasă de la slujba sa, ostenit dar mulțumit sufletește, fredona vreun cântecel ca „Bulgăraș de gheață rece”, cu iarna aceea care vine și nu mai trece, și poate nu avea cu cine petrece, pentru că a fost o zi nefastă când i-a murit nevasta, bunica cea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
snopii din acoperiș sub malul gârlei, să le dea foc. - Bunică, strigă către oarbă unul din ei, a zis mama să vii la masă ! O fetiță se apropie de ea și-o ajută să se scoale. Mâncau toți, tăcuți și osteniți. Nimeni nu vorbea de casă. Doar oarba sta albă, stafidită și aeriană lângă dărâmături, fără a atinge blidul. Când nepoții terminară de horpăit, încet, cu glas prelung, bătrâna începu a boci. TOPORUL - Ia, cumătră, și neta, că cumătrului îi mai
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
cațe și în căngi, mânându- le încet din argea. în bubuitura apei, cu sprinteneală, trunchiurile se strecurau prin stăvilar. Galbenă, lumina felinarului împuțina întunericul. - Io, măă !... se auzi un răcnet lung. - Ațin’te ! Cu plescăit, trunchiul se prăbuși în adânc. Ostenit, omul care străjuise primul coborî de pe opust. își trecu mâna prin păr și băgă de seamă că nu mai are căciulă. - S-a dus ? S-a dus ! constată un glas de lângă el. Satisfăcut, răsună răspunsul unei blagoslovenii. De sus șuvoaiele
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]