2,363 matches
-
pe 18 iunie. Doar acum a fost o parte a armatei ruse (Corpul 6) a fost trimisă spre Șumla, în vreme ce restul a fost retras în secret spre Devnea și Provadia, în vederea unei viitoare campanii în sudul Balcanilor. Pentru apărarea Șumlei, otomanii au mobilizat toate forțele disponibile - inclusiv cele care apărau trecătorile Balcanilor sau cele din garnizoanele de la Marea Neagră. Trupele ruse au traversat în această perioadă râul Kamcia și, după o serie de lupte în regiune, au traversat Balcanii și au atacat
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
această perioadă râul Kamcia și, după o serie de lupte în regiune, au traversat Balcanii și au atacat fortărețele din regiune și importantul oraș-port Burgas. Aceste succese au fost umbrite însă de răspândirea unor boli în rândul militarilor ruși. Când otomanii au înțeles în sfârșit care era planul strategic al rușilor și au trimis împotriva lor grupările lui Abdurahman și Iusuf era deja prea târziu - înaintarea armatei țariste nu mai putea fi oprită. Rușii au cucerit orașele Aitos pe 13 iulie
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
patrie, iar rușii nu au încetat să amenințe pozițiile armatei otomane. La jumătatea lunii august, rușii au ocupat Sofia și unitățile lor avansate au ajuns la Plovdiv. Diebitsch avea toate atuurile să ceară în mod ultimativ turcilor să accepte pacea - otomanii primeau un răstimp de gândire până la 1 septembrie, după care rușii ar fi reluat în forță atacurile. Pentru ca amenințarea asupra sultanului să fie și mai puternică, au fost organizate coloane de atac spre Constantinopol și s-a efectuat conexiunea dintre
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
8.000 de soldați au intervenit la Guria pentru înăbușirea rebeliunii de aici. Împotriva acestor forțe otomane a fost trimis Paskevici, care a reușit în scurtă vreme să îi alunge pe turci din Akhaltsikhe și Guria. La mijlocul lunii mai însă, otomanii au lansat o ofensivă la scară mare: Seraskerul Gadji Saleh a mobilizat 70.000 și a decis să atace Karsul, pașa de Trabzon în fruntea a 30.000 de soldați a atacat Guria, iar pașa din Van s-a îndreptat
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
ocuparea Țărilor Românești de către armatele țariste până la 1856. În timpul războiului ruso-turc din 1828-1829 toată partea de nord a Dobrogei a fost ocupată de trupele rusești. Cu această ocazie, 18.000 de turci, 200 de tunuri moderne, întreaga flotilă dunăreană a otomanilor au căzut în mâinile rușilor și 65 de sate au fost rase de pe suprafața pământului. Războiul ruso-turc din 1828-1829 a însemnat o grea lovitură și pentru multe localități mari din Dobrogea. Încă de la începutul lui, toate fortărețele, până la Valul lui
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
șir de războaie. Ștefan a încercat să aducă și Țara Românească în sfera sa de inflență și a susținut un favorit al său pentru tronul muntenesc. A urmat o luptă de durată între diferiții domnitori munteni susținuți de maghiari, de otomani și de Ștefan. În 1475 a fost trimisă o armată otomană în frunte cu pentru a-l pedepsi pe Ștefan pentru amestecul în Țara Românească; otomanii au suferit însă o grea înfrângere în bătălia de la Vaslui. a adunat o mare
Mahomed al II-lea () [Corola-website/Science/303307_a_304636]
-
A urmat o luptă de durată între diferiții domnitori munteni susținuți de maghiari, de otomani și de Ștefan. În 1475 a fost trimisă o armată otomană în frunte cu pentru a-l pedepsi pe Ștefan pentru amestecul în Țara Românească; otomanii au suferit însă o grea înfrângere în bătălia de la Vaslui. a adunat o mare armată și a intrat în Moldova în iunie 1476. Între timp, grupuri de tătari din Hanatul Crimeei (un aliat recent al otomanilor) au fost trimise să
Mahomed al II-lea () [Corola-website/Science/303307_a_304636]
-
amestecul în Țara Românească; otomanii au suferit însă o grea înfrângere în bătălia de la Vaslui. a adunat o mare armată și a intrat în Moldova în iunie 1476. Între timp, grupuri de tătari din Hanatul Crimeei (un aliat recent al otomanilor) au fost trimise să atace Moldova, invaziile lor fiind respinse. Alte surse menționează însă că unele forțe tătaro-otomane au „ocupat Basarabia și au cucerit Cetatea Albă, cucerind teritoriul de la sud de gurile Dunării. Ștefan a încercat să evite o luptă
Mahomed al II-lea () [Corola-website/Science/303307_a_304636]
-
trimise să atace Moldova, invaziile lor fiind respinse. Alte surse menționează însă că unele forțe tătaro-otomane au „ocupat Basarabia și au cucerit Cetatea Albă, cucerind teritoriul de la sud de gurile Dunării. Ștefan a încercat să evite o luptă deschisă cu otomanii și a urmat politica pământului pârjolit”. În cele din urmă, Ștefan a trebuit să lupte deschis cu otomanii. Moldovenii i-au atras pe otomani într-o pădure pe care apoi au incendiat-o, provocând moartea unei părți din oșteni. Văzând
Mahomed al II-lea () [Corola-website/Science/303307_a_304636]
-
Basarabia și au cucerit Cetatea Albă, cucerind teritoriul de la sud de gurile Dunării. Ștefan a încercat să evite o luptă deschisă cu otomanii și a urmat politica pământului pârjolit”. În cele din urmă, Ștefan a trebuit să lupte deschis cu otomanii. Moldovenii i-au atras pe otomani într-o pădure pe care apoi au incendiat-o, provocând moartea unei părți din oșteni. Văzând riscul ca armata sa să fie învinsă, Mahomed a atacat cu garda sa personală, și a reușit să
Mahomed al II-lea () [Corola-website/Science/303307_a_304636]
-
cucerind teritoriul de la sud de gurile Dunării. Ștefan a încercat să evite o luptă deschisă cu otomanii și a urmat politica pământului pârjolit”. În cele din urmă, Ștefan a trebuit să lupte deschis cu otomanii. Moldovenii i-au atras pe otomani într-o pădure pe care apoi au incendiat-o, provocând moartea unei părți din oșteni. Văzând riscul ca armata sa să fie învinsă, Mahomed a atacat cu garda sa personală, și a reușit să-i remotiveze pe ieniceri, întorcând soarta
Mahomed al II-lea () [Corola-website/Science/303307_a_304636]
-
de luptă era acoperit de oasele morților, de unde probabil și toponimul ("Valea Albă" în română, în turcă). Ștefan cel Mare s-a retras în partea nord-vestică a Moldovei sau chiar în Polonia și a început să strângă o nouă armată. Otomanii nu au reușit însă să cucerească niciuna din cetățile fortificate din Moldova (Suceava, Neamț, Hotin), fiind în schimb hărțuiți de atacurile de gherilă ale moldovenilor. În curând, au început să se confrunte cu probleme de aprovizionare și cu o epidemie
Mahomed al II-lea () [Corola-website/Science/303307_a_304636]
-
și după întâlnirea de la Erfurt dintre Alexandru I și Napoleon, țarul a căpătat în cele din urmă acceptul suveranului francez pentru ocuparea de către Imperiul Țarist a celor două principate dunărene - Valahia și Moldova - în cazul victoriei rușilor în războiul cu otomanii din 1806-1812. Un armistițiu a fost semnat cu sârbii revoltați și s-a acordat autonomie Serbiei. Tratatul, semnat de comandantul rus Mihail Kutuzov, a fost ratificat de către Alexandru I al Rusiei cu doar o zi înainte de invazia lui Napoleon în
Tratatul de la București (1812) () [Corola-website/Science/305936_a_307265]
-
1714) a fost un boier român, care a deținut mari dregătorii în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Ca om de încredere al voievodului Țării Românești, i-a împărtășit soarta, urmându-l la Constantinopol în aprilie 1714, unde a fost executat de otomani în 15/26 august 1714. Deși "Istoria generală a Daciei" a lui Dionisie Fotino (1859) a pus în circulație greșeala des perpetuată că ar fi fost ginerele voievodului, în fapt Văcărescu a fost cumnatul său, fiind frate după mamă cu
Ianache Văcărescu () [Corola-website/Science/334555_a_335884]
-
la Adrianopole. Din acel an, Văcărescu a fost capuchehaie a lui Brâncoveanu la Constantinopole pentru mai mulți ani, și a întreprins mai multe călătorii la Constantinopole în numele domnului, ca de exemplu în 1706 și 1707, când a fost trimis pe lângă otomani pentru a obține scăderea tributului. A fost de asemenea mare vistiernic (echivalentul unui ministru de finanțe). În 1714, lui Brâncoveanu i-a parvenit știrea că avea să fie mazilit, însă, după cum notează Del Chiaro în Revoluțiile Valahiei, o mână de
Ianache Văcărescu () [Corola-website/Science/334555_a_335884]
-
și vasal și să nu îi anexeze teritoriul la imperiu. În 1541 însă, Suleiman a hotărât să-și consolideze poziția și să atașeze regiunea orașului Buda la imperiu. După alungarea armatei austriece comandate de Wilhelm von Roggendorf care asediase Buda, otomanii au ocupat capitala Ungariei și orașul de pe celălalt mal al Dunării, Pesta pe 29 august. Sultanul a organizat imediat după cucerirea Budei a primului vilaiet otoman din Europa Centrală cu capitala la Budin (Buda). În același an, alte orașe ungurești
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
pe 29 august. Sultanul a organizat imediat după cucerirea Budei a primului vilaiet otoman din Europa Centrală cu capitala la Budin (Buda). În același an, alte orașe ungurești au trecut sub controlul otoman: Szeged, Kalocsa, Szabadka. În anii următori 1543-1544, otomanii au cucerit fortărețele Nógrád, Vác, Fehérvár, Pécs și Siklós, care au fost incorporate în noul vilaiet. În 1552, Vilaietul Budin a fost extins cu noi teritorii în nord și a fost format noul Vilaiet al Timișoarei. Controlul militar al regiunilor
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
Controlul militar al regiunilor înconjurătoare era asigurat de la Budin. În anii care au urmat, câștigurile teritoriale ale Imperiului Otoman s-au împuținat, iar Vilaietul Budin nu și-a modificat teritoriul până la Războiul de 15 ani și Pacea de la Zsitvatorok, când otomanii au pierdut teritoriile de la nord de Nógrád. Pe de altă parte, orașele Eğri și Kanije au fost cucerite de otomani în timpul războiului și au fost transformate pentru o scurtă perioadă de timp în sangeacuri. Teritoriul Vilaietului Budinului a fost redus
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
au împuținat, iar Vilaietul Budin nu și-a modificat teritoriul până la Războiul de 15 ani și Pacea de la Zsitvatorok, când otomanii au pierdut teritoriile de la nord de Nógrád. Pe de altă parte, orașele Eğri și Kanije au fost cucerite de otomani în timpul războiului și au fost transformate pentru o scurtă perioadă de timp în sangeacuri. Teritoriul Vilaietului Budinului a fost redus odată cu formarea vilaieturilor Eğri (1596) și Kanije (1600). Cu toate acestea, Budinul a rămas cea mai importantă provincie otomană din
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
nu există cifre sigure despre efectivele acestora. Costurile întreținerii unor forțe atât de numeroase au fost o povară mare pentru bugetul provinciei. În 1552, de exemplu, Poarta Otomană a trimis 440.000 de monede din aur pentru întreținerea armatei provinciei. Otomanii au depus eforturi mari pentru întărirea fortificațiilor Budinului. Ei au construit o serie inele de fortificații în jurul Budei și mai multe drumuri strategice spre Viena, pe care urmau să le folosească în atacurile împotriva capitalei Habsburgilor. Cele mai importante fortificații
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
o fortificație de tip „italian”, care era la modă în acea perioadă. Fortăreața veche a fost lărgită și noi ziduri au fost ridicate, iar o mică fortăreață a fost ridicată pe dealul Gellért. Castelul din Budin a fost întărit de otomani cu câteva turnuri noi. Ziduri întărite au fost ridicate pe dealul Gellért, în Rózsadomb, Nap-hegy și de-a lungul Dunării. Zudurile castelului însuși au fost întărite, iar circuitele santinelelor au fost refăcute. După 1541, provincia a fost împărțită în mai
Pașalâcul Buda () [Corola-website/Science/323312_a_324641]
-
șirul luptelor Potopului. Populația statului polono-lituanian a scăzut aproape la jumătate în timpul Potopului datorită luptelor, masacrelor și bolilor. Războiul a distrus baza economică a orașelor și a acutizat fervoarea religioasă, până la a pune capăt toleranței confesionale. După încheierea războiului cu otomanii din 1672-1676 Rzeczpospolita a fost nevoită să cedeze Podolia prin tratatul de la Buczacz. Tratatul de pace eternă a fost semnat de Țaratul Rusiei și Rzeczpospolita pe 6 mai 1686 la Moscova. Tratatul reconfirma pacea de la Andrusovo din 1667. Tratatul asigura
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
luni de negocieri între Imperiul Otoman și Liga Sfântă (o coaliție a mai multor puteri europene, printre care Habsburgii, Rzeczpospolita, Veneția și Rusia) . Tratatul punea capăt conflictului austro-otoman din 1683-1697, început cu Asediul Vienei și încheiat cu bătălia de la Senta. Otomanii au trebuit să cedeze cea mai mare parte a Ungariei, Transilvaniei și Slavoniei Austriei, Podolia Poloniei, în vreme ce cea mai parte a Dalmației. Moreea și insula Creta au trecut sub controlul Venției. În februarie 1772 a fost semnat la Viena primul
Evoluția teritorială a Poloniei () [Corola-website/Science/327646_a_328975]
-
a fost decapitat în locul cunoscut astăzi sub denumirea de Crucea lui Ferenț. Tătarii i-au urmărit pe austrieci până la Ceahlău, cătanele părăsind în fugă Cetatea Neamțului și lăsând acolo toate bunurile prădate. În anul 1718, după ce s-a sfârșit războiul, otomanii i-au dat poruncă domnitorului să distrugă Cetatea Neamțului și Mănăstirea Miera, unde se refugiaseră austriecii. După cum relatează cronicarul Ion Neculce, ""lui Mihai-vodă i-au venit de la Poartă poroncă să strice Cetatea Neamțului și Miera, unde au șăzut cătanele. Și
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
(turcă otomană, persana: مراد ثالث "Murăd-i sălis", turcă:"III.Murat") (n. 4 iulie 1546 − d. 15 ianuarie 1595) a fost sultanul Imperiului Otoman din 1574 până la moartea sa. Sub domnia sa otomanii au suferit o gravă înfrângere din partea armatei habsburgice în bătălia de la Sissek în 1593. Este descris de istoricul român Nicolae Bălcescu drept "un duh slab și superstițios, dulce la trăi, iar iute la mânie și adesea atunci și cu cruzime
Murad al III-lea () [Corola-website/Science/312316_a_313645]