695 matches
-
borangic și-l lăsă să dea ocol unui țăruș de alun înfipt în pământ. Când hodorogită și bolovănoasă, când mânioasă și amenințătoare, când mieroasă și lingușitoare, când răcnită și gâfâită, când abia șoptită și gâjâită din gâtlej, vocea vrăjitoarei făcea pâcla nopții să vibreze de sunete neinteligibile și de melosuri păgâne. Cu 99 de picioare alergătoare/ Cătați-l, cercați-l,/ Să-i pară rudele și vecinii, frații și străinii/ Ca câinii ce hârâriesc, ca porcii ce grohotesc/ Cu 99 de limbi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o la fugă, urmat de ceilalți tâlhari. Când sihastrul Serafim și parintele Serghei vrură să‑i mulțumească misteriosului monarh‑protector, care Îi salvase de la pieire, de pe locul unde nu de mult stătuse cu brațele Întinse spre cer se Înălța o pâclă ușoară, iar firele ierbii bătucite se Îndreptau ca niște arcuri verzi. Izbânda finală va reveni totuși Necuratului. Într‑o zi, un pluton de encavediști va bate În miez de noapte la porțile mănăstirii. Lanterna va lumina chipul părintelui Serghei, lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mosor, Doar i-o da mai mult îndemn Coadei lingurii de lemn (Lemn de leac) Doar l-o-ntoarce berbeleac, Doar l-o duce vălătuc Pe ibovnicul uituc! Fluturai la vânt făină, Zloată se porni, haìnă; Aruncai și cu pîsat, Pâclă deasă s-a lăsat; Presărai atunci mălai, Și tot cerul îl spălai, Doar pe plai Cât un scai Mai juca un nour mic Zgriburit și de nimic; Luai din sân tărâțe coapte! Și tot norul, jos, în noapte, Ca o
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
și ager alerg - subtil fior - Prin săli orgolioase ori umede caverne... Și astfel, în Pământuri croindu-mi vaste porți Spre ritmuri necuprinse de minte vreodată, Aduc Înaltei Cumpeni povara mea bogată De-atîtea existențe și tot atâtea morți. LAVA Te-nnăbușai în pâcla încinsei atmosfere, O! tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul; Făptura nu sunase din trâmbiți de cratere, Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul... Ce surdă clocotire, ce-nceată așteptare Sub aburii roșiateci, sub aburii de fier, Când
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
verzi, șuierătoare, prin dinții veninoși. III Dar peste ochi și cuget căzu o deasă sită. Mă tolănii în voie pe caldul gliei sân Și îmi lipii obrazul și tâmpla obosită De scorojita coajă a trunchiului bătrân. L-am alipit. Când, pâcla de gânduri și simțiri Se lămuri deodată în limpezi închegări. Un văl purta deasupra. Din plasa lui subțire Cădea aromitoare năpada de visări, Se prelingea o rouă de umede mărgele Pe frunte... Pe tulpină, rășine moi și vii... Când iată
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
stârpi. Ce jale a cuprins Vechimea când năierii din vremea lui Iulian Apostatul vestiră de acel glas de coabe auzit, sfâșiind mările: "Pan, marele Pan a murit!" Mort, așadar, Peisagiul; închise ochiurile de păduri; sleite gâtlejurile de ape; isprăvit jocul pâclelor, ca un suflet jertfit pe zări; spart sirynxul trestiilor; corul de oceanide al frunzelor pe veci întristat! Dar zvonul s-a dovedit de minciună. După ierni pustii cătușele de argint ale fântânilor prinseră să se topească. Alte primăveri coborâră din
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
îmi memorase adresa și se ținuse de cuvânt : îmi trimisese, în carne și oase, ultima lui carte... În afară de el, de Maria, de Vizitatoare și poate de Iason, precaritatea stării mele mă împiedica să verific a cincea rotiță a mecanismului. Prin pâcla de repulsie care mă năpădise simțeam însă, vag, cum cineva mult mai puternic decât ei îmi ciocănea încheieturile. În același timp un gând, străin parcă și șters, îmi șoptea că, poate, străbăteam doar o probă... * În drum spre o bancă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Tăind orizontal, diametral. Copacii rari și ninși par de cristal. Chemări de dispariție mă sorb, Pe când, tăcut, se-ntoarce-același corb, Tăind orizontal, diametral. Alean E-n zori, e frig de toamnă, Și cât cu ochii vezi Se-ncolăcește fumul, Și-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Câmpiile pustii, - Și pocnet lung, și chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Și plângi... și-i frig de toamnă... Și-i pâclă prin livezi. Amurg
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
fumul, Și-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Câmpiile pustii, - Și pocnet lung, și chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Și plângi... și-i frig de toamnă... Și-i pâclă prin livezi. Amurg antic Havuzul din dosul palatului mort Mai aruncă, mai plouă, mai plânge - Și stropii căzând, în amurg, iau culori: De sineală, de aur, de sânge. Plutește un lanț de lebede albe, Iar visul din parc în lac
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de rău mi-a părut. Eu nu mai știu nimic, și m-am întors acasă, Uitați-vă ce gol, ce ruină-n amurg - Amurgul galben m-a-ngălbenit, și m-apasă, Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg. Dormitând În pâcla nopților de iarnă, cu hornuri ce fumează, Când lămpile de stradă cu miile veghează, În pâcla colorată mă duc abia simțit - Mai mult ca orișicine, îmi pare c-am greșit. Am fost atât de singur, și singur am rămas, În
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
-vă ce gol, ce ruină-n amurg - Amurgul galben m-a-ngălbenit, și m-apasă, Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg. Dormitând În pâcla nopților de iarnă, cu hornuri ce fumează, Când lămpile de stradă cu miile veghează, În pâcla colorată mă duc abia simțit - Mai mult ca orișicine, îmi pare c-am greșit. Am fost atât de singur, și singur am rămas, În creierul meu plânge un nemilos taifas... De sună-n ziduri ninse, vreo muzică de bal, Mai
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
În jur domnea o tăcere sinistră. Gaston plecase cu Endō câteva ore înainte de a-și face Takamori apariția în Sanya. Ploaia, care ținuse două ore în șir, s-a oprit în cele din urmă. Cerul mai era înnorat și o pâclă albicioasă se unduia deasupra acoperișurilor joase ale hanurilor. Celelalte case erau cufundate încă în tăcere deși lăptarul, pe bicicleta lui, anunța începutul unei noi zile. Se face repede dimineață aici, în Sanya, explică Endō. Gaston constatase asta și singur. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
băgat în seamă. Când a auzit pașii lui Gaston pe strada plină de băltoace, a iuțit pasul. Strada cotea la dreapta și apoi la stânga. Nu era nici țipenie de om pe această stradă dosnică din Yamagata. Totul era învăluit în pâclă. Deasupra unui zid din piatră, pe jumătate prăbușit, se înălța un camfor uriaș, ale cărui frunze răspândeau un miros foarte plăcut. Erau multe temple în zonă. Zidurile lor albe păreau să nu se mai sfârșească: Meizen-ji, Shinryoku-ji, Enryō-ji, Daihō-in. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
sleit de puteri. Părea că se amuză la vederea acestui ucigaș feroce lipsit de rezistență fizică. Era limpede că îi umbla ceva prin minte. Se gândea probabil la vreun plan de evadare, deoarece privea în direcția crângului ascuns acum în pâclă. Endō s-a ridicat și a început să urce iar, tăcut. În mod obișnuit, urcușul i s-ar fi părut ușor lui Gaston, dar nu băgase nimic în gură de când a ajuns la Yamagata și dormise pe apucate numai două-trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și în aer plutește o liniște nefirească. M-a mirat doar cantitatea destul de mare a proviziilor de alimente din magazie. În spatele gării am descoperit, ascunsă printre urzici, o fântână cu ghizdurile putrezite, unde apa se înverzise și prinsese parcă o pâclă. Probabil, nimeni nu mai băuse din ea de multă vreme. Am curățat-o, fiind însetat, după care am mai dat o raită prin toate încăperile. Pe telegraf, ca și acum, era un strat gros de praf. Deasupra, pe perete, o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ți toacă nervii dacă n-ai ce face. Privești un timp cum sporesc băltoacele, ai senzația, ascultând ploaia, că te afli într-o imensă peșteră și că tu nu ești altceva decât o stalagmită. Pe ochi ți se așază o pâclă umedă, iar în auz curge continuu acel foșnet de ploaie fără sfârșit... Stam sub streașina gării și uitasem că dorisem să vină o ploaie. Priveam ceasul de pe peron. Nu știu ce vroiam să văd, căci ora era aceeași, numai minutarul se învîrtea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
bănci încercînd, bineînțeles în zadar, să adorm. Întâmplarea era un semn că ieșirea din letargie nu înlăturase primejdiile care ne amenințau moralul. Într-adevăr, peste apa fântânii, care trebuia curățată din când în când, a început să apară iarăși o pâclă verde, ca o cocleală, iar prin sala de așteptare păianjenii au reînceput să-și țeasă pânza, deoarece, după câteva zile de derută, renunțasem să ne mai zbatem. Mâncam în silă și aveam sentimentul că lucrurile nu puteau evolua decât spre
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de arbuști țepoși ițindu-se din vegetația uscată, iar ceva mai încolo, ca niște insulițe înălțându-se dintr-o mare gri-verzuie, delușoarele izolate care se întindeau spre Odi. Era dimineața târziu și aerul era nemișcat. Spre amiază avea să fie o pâclă de arșiță care va face dealurile să pară că dansează și tremură. Atunci va merge acasă să ia prânzul, fiindcă va fi prea cald ca să mai lucreze. Va sta în bucătăria sa, care era cea mai răcoroasă încăpere din casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
vis, nu se sfârșiseră. Chestia cu aburii - ți-ai dat seama - se trăgea de la uzina din apropiere, presupui că e o uzină. Zi și noapte, e învăluită într-o ceață densă, ce nu lasă ochiul să distingă nimic dincolo. O pâclă care te urmărește și-n somn. Într-o noapte o să mori sufocat, în vis. Te vei trezi, vei scrie: cititorul va prelua o parte din angoase. Ai umplut Stațiunea cu tot felul de pierde-vară. Ai tunat și-ai adunat. Pregătești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
dincolo de atmosferă și luau viteză. După alte zece minute, ieșeau din conul de umbră al planetei, iar soarele inunda sala de pilotaj. În placa retrovizoare, imaginea lumii Yalerta apăru aidoma unei farfurii de lumină garnisită cu o mare bulă de pâclă întunecată. Gosseyn întoarse spatele acestei scene și-l privi pe Oreldon. Ofițerul albi când Gosseyn îi împărtăși planul - să-l contacteze pe căpitan. - Să nu creadă că eu sunt răspunzător, ceru el. Gosseyn îi promise pe loc. Dar se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
se strica. A doua zi după moartea portarului neguri mari acoperiră cerul. Ploi diluviene și scurte se abătură peste oraș; o căldură prevestitoare de furtună urmă acestor răpăieli neașteptate. Marea însăși își pierduse albastrul ei adânc și, sub cerul de pâclă, căpăta luciri de argint sau de fier, dureroase pentru privire. Căldura umedă a acestei primăveri te făcea să dorești arșițele verii. În orașul clădit în formă de melc pe fâșia lui de podiș, destul de puțin deschis spre mare, domnea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se năpustește la vale, smulgând, În trecere, copaci și pietre. Nenorocire celui care Îndrăznește să se apropie, nenorocire armatei care se Încumetă să-și Înalțe tabăra pe malurile lui! Din râu și din lacuri se ridică, În fiecare seară, o pâclă groasă, pufoasă, care escaladează povârnișul, apoi se oprește, pe jumătate amețită. Pentru cei care ajung acolo, castelul Alamut arată atunci că o insulă Într-un ocean de nori. Privită de jos, pare un bârlog de djini 1. În dialectul local
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
tot avem întreaga putere, să aruncăm o privire prin locul în care am nimerit. Dă drumul la lumină. Ripley comută. Un șir de proiectoare enorme și puternice, adevărate perle strălucitoare care-l încingeau pe Nostromo, deșărtară un flux orbitor în pâcla neagră, punând în evidență vântul și vârtejurile de praf. Niște roci stinghere erau singurele protuberanțe vizibile în acest peisaj devastat. Nici urmă de ceva viu, nici o zdreanță de lichen, nici un tufiș. Nimic. Numai vântul și praful dominau noaptea străină. ― Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
dreptate Kane când zicea râzând că lumea aceasta era un paradis conceput pentru cine știe ce creatură necunoscută. Dacă ar fi să aibă dreptate nu și-ar dori deloc să aibă de-a face cu un astfel de demiurg. ― Ce direcție? ― Cum? Pâcla și norii îi întunecaseră și gândurile. Dezmeticită, le alungă cu hotărâre. ― Ce direcție, Lambert? repetă Dallas în microfon, uitându-se la ea. ― E-n ordine... îmi fac prea multe gânduri. O cuprinse un val de părere de rău de pupitrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
el, astfel nu riscați să vă rătăciți. Pe al meu l-am branșat deja. ― Branșat și conectat, îi răspunse ea. Crezi că nu-mi cunosc meseria? ― Nu voiam să te jignesc, răspunse ofițerul științific. Lambert mârâi, apoi se avântă în pâcla deasă. ― "Căutătorul" merge fără probleme, zise Dallas lui Ash. Ne recepționezi perfect? În laboratorul științific situat sub burta astronavei, Ash își luă privirea de la formele neclare care se îndepărtau de navă și-și concentră atenția pe pupitrul luminat abundent. Trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]