3,713 matches
-
casă. Dormeam. În noaptea aceea în care mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, iar Bau-Bau (un fel de om cu ochi fosforescenți care plutește într-un sac negru, invizibil, un fel de bucată de întuneric mișcătoare) m-a pândit după colțul umbros al camerei lui tata, așteptând să-mi țiuie urechile de atâta beznă și tăcere ca să se desprindă de unde era ascuns, l-am visat pe Matei mare. Se făcea că era la o masă de scris, nebărbierit, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Îmi zgâriați mașina cu o cheie? Îmi băgați căcat în cutia poștală? - Groh, a făcut maestrul turbând. Ce îți facem? Nici nu îți poți imagina ce îți vom face! Planetele nu iartă! Marea cunoaștere este răzbunătoare! Galaxia fantomelor albastre te pândește la colț! Înțelepciunea universală... - Domne, am zis, lasă glumele și orăcăiala asta banală, zi care-i treaba: îmi accepți demisia au ba? Să știu și eu un lucru, că încep să cred că-mi bat gura degeaba cu tine. - Aaaarrrh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mă ai la mână? Te înșeli! - și-și înfige unghiile în obrajii mei. E prizonieră ca și mine? E prizoniera mea? Ea e oare închisoarea mea? Între timp s-a deschis o ușă. Apare Elfrida. — Știam de pericolul care te pândea și am reușit să te salvez, spune ea. Poate sistemul a fost puțin brutal, dar nu aveam de ales. Acum, însă, nu mai găsesc ușa acestei cuști cu oglinzi. Spune-mi, repede, cum pot să ies de aici? Un ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
captivantă: majoritatea covârșitoare a victimelor cunosc persoana care le ucide. Nu sunt ucise de străini, ci de prieteni, familie, colegi de serviciu. Mamele își ucid copiii, soții își ucid nevestele, soțiile își ucid bărbații. Angajații își ucid patronii. Pericolul te pândește de unde te aștepți mai puțin. Oare o fi adevărat? Nu în Johannesburg, reflectă ea. Acolo oamenii sunt victimele tsostis-ilor care colindă străzile noaptea, hoților de mașini care sunt întotdeauna gata să-și folosească armele și atacurilor violente întâmplătoare ale unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
venea un miros amărui, de frunze de nuc strivite-ntre degete și fum. Când respira, nările ei arcuite îi fremătau ca la o sălbăticiune, iar pleoapele se lăsau ușor, încețoșându-i privirea. Părul ei rebel avea reflexe negre albăstrui. O pândeam în oglinda retrovizoare și aerul parcă ardea între noi.” Ei, nu mai spune! Uite și mai încolo: „...promisiunile gesturilor ei încetinite, aeriene și buzele pline pe care și le mușca leneș, inconștient, care-i dădeau un aer de copil veșnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Cât vrei! Cât încape, și insulele Feroe pe deasupra. Dar tu scrii despre p... și nu cred că nu te-ai documentat... N-ai scris acolo, negru pe alb, că e autobiografică? Ai spus c-ai stat zile întregi s-o pândești? Că-ți găsiseși un loc pe o bancă, unde așteptai să apară, chiar dacă amorțeai stând pe lemn, că-i simțeai parfumul discret în aer? Ai povestit că ți-ai făcut de cap c-o rusoaică în Franța? Și mie-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în pat umed, unde respiră. Numai atunci... Trebuie să le vorbești... Să nu râzi, chiar trebuie să le vorbești! O vreme vor plânge după rădăcinile lor, se vor răsuci în cutii... Nu durează floarea, trebuie să fii acolo, s-o pândești, s-o auzi cum mișcă... Știi că floarea tremură și cântă când se deschide? Ai gustat vreodată din rădăcina arborelui-om? E acră, acră-amăruie ca agurida... Eu am găsit leacul... umbrela verde-a seflerei, aphelandra zebrată, trompete roșii de maurandia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
distrus și doza pentru internet, pentru că, prin internet, știe ea că transmit informații, o spionez. Tocmai instalaseră pe blocul din față o reclamă, dar aceea nu e defel o reclamă, ci o antenă camuflată, o mașinărie de ascultare. I-a pândit cu binoclul de după perdea, și-a cumpărat special binoclu pentru asta, și-a observat tot, absolut toate mișcările suspecte... Noroc că-mi luasem calculatorul la slujbă, dar dischetele mi le-a făcut harcea-parcea... - Ai devenit și tu „kaghebist împuțit”? - Normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
zi și de ce dintr-odată, În perioadele de reflux, absolut toate iguanele marine de pe o anumită stîncă se puneau În mișcare la unison și se aruncau În mare, să pască pe cîmpurile de alge aflate la mare adîncime, unde le pîndeau cu nesaț rechinii lacomi. Aproape o oră mai tîrziu se Întorceau la fel cum plecaseră, bulucindu-se, și cele care ajungeau primele alegeau la Întîmplare noua locație ce avea să fie, din acea clipă, motiv de dispută. Era cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
plajă și se străduia, exersînd mai bine de două ore, să-și mențină brațul În formă prin aruncarea harponului la vreo treizeci de metri, spre a-l Îngropa pînă la mîner Într-o moviliță de nisip. Alteori, prefera să-i pîndească printre stînci pe rechinii prea Încrezători, ai căror dinți avea să-i folosească mai tîrziu ca lame de ras sau vîrfuri de săgeată, cu ajutorul cărora prindea alți pești mai mici. Îl incita această luptă cu rechinii, aproape la fel de mult cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a camufla cu pietre și crengi intrarea În peșteră. CÎnd se simți mulțumit de treaba pe care o Încheiase, convins că nimeni nu avea să reușească vreodată să descopere ascunzătoarea, se Îndepărtă În grabă, se cățără pe culmea abruptă și pîndi de acolo, ascuns printre buruieni, mișcările de du-te vino ale celorlalți membri ai echipajului. Spre prînz, cei patru bărbați, care stăteau de ceva vreme lîngă șalupă, Începură să se Îngrijoreze din pricina Întîrzierii tovarășului lor și spre seară se Împrăștiară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
către acompaniatorul ei spontan și Începu să cînte Într-un fel grav și profund personal, Într-un mod nepotrivit cu tinerețea și cu aparenta-i fragilitate. Fu, neîndoielnic, un moment magic pentru cei prezenți, dar mai ales pentru bărbatul care pîndea din beznă și care rămăsese acolo tăcut, ținîndu-și răsuflarea și cu părul zbîrlit, pentru că era prima oară cînd reușea să asiste, fie și din umbră, la o scenă atît de simplă ca aceea, În care o femeie normală - nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu avusese niciodată ocazia să poruncească nimănui să facă nimic, iar acum o făcea, și ceilalți nu crîcneau. Și era ceva cu adevărat măreț să se furișeze prin coclaurile de pe insula pe care o cunoștea atît de bine și să pîndească ascuns mișcările „sclavilor” lui, să perceapă dimensiunea colosală a fricii lor și s-o Întețească prin mici detalii care le răpeau liniștea, menținîndu-i Într-o constantă stare de anxietate. În acele clipe se simțea ca un zeu care vedea totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
afla și ce anume făcea. Ceea ce simțea acum era ceea ce trebuie să fi simțit căpitanul de pe Old Lady II cînd, dindărătul jaluzelelor de la fereastra cabinei sale de la pupa, observa mișcările echipajului, fără ca nici măcar secundul să poată ghici vreodată dacă Îi pîndea sau trăgea liniștit la aghioase În patul lui. Apoi, În timpul nopții, cînd dădea ordine, vicleanul căpitan stabilea pedepsele și recompensele, iar În felul ăsta obținea de la oamenii lui mai multă supunere decît oricare dintre colegii săi, pentru că veghea invizibilă ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ochii Închiși fiecare potecă, fiecare stîncă, rîpă sau prăpastie și, la zece metri distanță de Începutul plajei și de posibila strălucire a focurilor de tabără, nu avea de ce să se teamă de prezența intrușilor. Avea să rămînă prin urmare acolo, pîndind din umbră, și poate că avea să-l doboare, dintr-o singură Împușcătură drept la țintă, pe detestatul căpitan sau chiar pe negrul Miguelón. Îi trecu prin minte o idee grozavă. Să-l ucidă pe căpitan și să fugă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ca ea să vină la Întîlnire. Cu părul negru șiroindu-i de apă și căzîndu-i pe umeri, cu pielea arămie și udă reflectînd flăcările, cu ochii imenși și Întunecați strălucind de dorință, atît lui Diego Ojeda, cît și bărbatului care pîndea din Întuneric li se păru că apariția Niñei Carmen În acel moment era cea mai minunată și mai incredibilă din tot ce se putea imagina. Se lungi pe pătură, Își Înclină capul și Îi zîmbi lui Diego Ojeda, care Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Închiși, fără zgomot, aproape fără să trezească păsările care se odihneau În cuiburile lor. Acela era regatul său, pe care-l străbătuse de mii de ori, iar În anumite ocazii, În nopți asemănătoare, se strecurase la fel pentru a-și pîndi prizonierii, asigurîndu-se că rămîneau pe loc și că nu Încercau să se răzvrătească Împotriva lui. Ajunse pe plajă aproape o oră mai tîrziu și se opri la adăpostul umbrelor. În cea mai mare liniște, Îi observă pe bărbații care dormeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ridica în odaie, mirosul de naftalină se întărea, K.F. îi făcea semn domnișoarei că pot ieși, treburile erau rezolvate, negustorii din Vladia știau că întotdeauna tot ce se cumpăra era dublu, pentru amîndouă femeile, din Vila Katerina. Radul Popianu a pîndit de cîteva ori din ușă, ori a privit prin ferestrele aproape opace de praf și murdărie de muscă pînă cînd s-a lămurit că de fapt domnișoara Sofie nu vrea nimic. De fapt, de la un timp nu mai dorea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
poate de neprotocolar. Poarta de fier s-a deschis singură cînd a ajuns în fața ei, un țăcănit sec întîi și după aceea a alunecat înlăuntru prin propria-i greutate. Asta însemna că domnișoara K.F. îl aștepta. Îl aștepta și îl pîndea din spatele ferestrei colorate, a vitraliului, privind printr-o crăpătură a sticlei. Apoi i-a ieșit în întâmpinare, în prag, fără să-l lase să aștepte cumva, așa cum se întîmpla în mod obligatoriu cu oricine ar fi venit la Vilă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că doar mușuroaiele umede, proaspete sînt adevărate, acelea care au legătură între ele, prin care trece aerul și prin care cîrtița își mai scoate botul de lopată din cînd în cînd. Restul sînt prăfuite, uscate și din miezul lor te pîndește moartea. Din această mică asemănare se putea deduce chiar tehnica supraviețuirii Serviciului și a oamenilor săi. Tuturor le cerea să strîngă înainte de toate orice amănunt, orice element care participă la "configurarea cazului". Întâi trebuiau să aibă o imagine exactă. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de un moment crucial. Celor dinlăuntru le găsise un sens îmbătrînea, era ceva surprinzător, dar se petrecea oricum și fără voia sa. Dacă ar fi fost doar îmbătrînirea, treacă-meargă, dar putea fi ceva mai mult decît asta, ceva care îl pîndea nerăbdător, mai avea puțin timp și se va întîlni față în față cu necunoscutul. În mod normal ar fi trebuit să se ducă la primul-ministru și să-i înainteze demisia. Un om care începe să fie preocupat de moartea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
țineau în viață, îl făceau să treacă mai ușor peste încă o zi. Nici nu știa ce s-ar fi făcut dacă notele și rapoartele ar fi fost impecabile, probabil că ar fi fost copleșit de gîndurile negre care-l pîndeau la fiecare clipă de liniște, de răgaz. Se trezea dimineața neliniștit. Avea un gust amar în cerul gurii, dar asta nu conta, grav era că se trezea singur în odaie. Era singur în încăperea uriașă care altădată i se păruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
destul de greu să iei astfel de hotărîri schimbare, noutăți, riscuri! Dacă n-ar fi fost el, Mihai Mihail, șeful Serviciului, ar fi fost foarte probabil ca un alt șef să fi trecut cu vederea peste slabele semnale ale primejdiei care pîndea în adîncuri. Era mult mai periculos să răscolești, să cauți, astfel te apropii de primejdie, o dai la iveală, dacă te faci că n-o observi, dacă ai norocul și chiar nu o vezi s-ar putea prea bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu va mai trebui să treacă prin asemenea primejdii, înțelegi, am ridicat Serviciul ăsta cu mintea și cu brațele mele în așa fel, încît să fie în afara oricărui pericol, am vrut ca oamenii mei să fie apărați de nenorocirile care pîndesc întotdeauna pe cei care lucrează în branșa asta, nu mi-au trebuit decît inși inteligenți, deștepți, corecți, morali, devotați. N-am avut nevoie nici de maeștri ai pistolului ori ai pumnalului, nu mi-au trebuit luptători, aventurieri, oameni de curaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și asta te poate tulbura cînd te gîndești că vei sta în fața ei în realitate, nu doar în imaginație. N-a avut vreme să-și stăpînească pe de-a-ntregul emoția, deoarece ușa s-a deschis imediat, de parcă K.F. ar fi pîndit din spatele ei. Era cu adevărat minunată, ochii albaștri, de un albastru închis, dens, străluceau de parcă ar fi băut un pahar de vin înainte, purta o rochie din catifea neagră, nu prea complicată, dar îndeajuns de provocatoare ca să poată observa albeața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]