866 matches
-
rău subiectul. În relația poezie - eros, un alt poet de Început, Barbu Paris Mumuleanu introduce (În prefața la volumul Rost de poezie adecă stihuri, 1820) un element nou: fantezia („acel năluc al minții”). Esența poeziei rămîne Însă tot pătimirea, iar pătimirea este cu precădere de natură sentimentală. „Mișcarea patimilor celor dinlăuntru” naște rostul poeziei. Fantezia este instrumentul care transformă patima sufletească În rostire lirică: „această faptă a poeziei nu iaște alt, decît o mișcare a simțirii, o patimă sufletească și naștere
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să armează, cu dînsăle biruiește, Ele sînt a lui dorințe, pentru ele să jărtfește. Pacea lui nu-i vro pace sau de arme contenire, Ci este după răceală a dragostei Înnoire. Războiul lui nu-i spre moarte, ci spre dulce pătimirea, Cari-nghimpă și deșteaptă și iuțăște toată firea.” Poemul acesta (și, În genere, toate versurile lui Conachi) se grupează În jurul unei vaste figuri a oximoronului. Relația rece - cald, dulce - amar este urmărită pe toate planurile. CÎteva definiții sînt fine. Pentru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a sufletului, de zmintire, apoi, a lucrurilor: „Toate-au lipsit de la mine, de toate petrec departe, Toate curg spre osîndirea ticăloasăi melc soarte. Alerg, mă duc și vin iarăși, cufundat Întru uimire, Căci cu nimică nu să-mpacă sufletul de pătimire. Abia zorile răvarsă și doresc de asfințire, Pentru că În toată vremea sufletul mi-i În clătire.” De la clătirea sufletului, Conachi ajunge la trecerea lumii spre neant: „Lumea stă pe o schimbare, toate trec și mor și cher...” La originea acestei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Soarele, ce eu cu plînsul Îl Întîmpin cînd răsare, Și luna ce mă găsăște În suspin și În oftare, Pentru mine nu colindă decît În cerc de durere. Pămîntul tot În cutremur și stihiile-n perzare Sămăna Înspăimîntate de atîtea pătimiri...”. De aici pînă la ideea că există o conjurație a „rălelor” din univers și că omul Îndrăgostit a devenii, prin chiar intensitatea pasiunii lui, o jucărie În mîinile sorții nu este o cale prea lungă. Conachi ridică jalea pe fundamentul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În poezia lor. N-a dispărut nici plăcerea chinului erotic. Sihleanu spune Într-un vers: „iubesc a mele chinuri și voi a suferi”. Și tot el: „Iubirea pentru mine e numai o durere, Un șir de suferințe, un lanț de pătimiri...” Însă, atingînd această clapă, simțim numaidecît sunetul eminescian. 10. GÎndul pătimirii În dragoste nu ocolește ideea de jertfă. Jertfa este moartea benevolă. PÎnă a ajunge la această soluție limită, jeluitorul cere milă, milostivire. Poemele sînt, pur și simplu, terorizate de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spune Într-un vers: „iubesc a mele chinuri și voi a suferi”. Și tot el: „Iubirea pentru mine e numai o durere, Un șir de suferințe, un lanț de pătimiri...” Însă, atingînd această clapă, simțim numaidecît sunetul eminescian. 10. GÎndul pătimirii În dragoste nu ocolește ideea de jertfă. Jertfa este moartea benevolă. PÎnă a ajunge la această soluție limită, jeluitorul cere milă, milostivire. Poemele sînt, pur și simplu, terorizate de acest sentiment creștinesc transpus În spațiul eroticii. Robirea cere Îndurare, Înțelegere
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cînd și viața ne omoară, Două inimi ce-s unite cînd să despart vor să moară. Ah, să murim, căci prin moarte vom veni iar la unire Moartea pentru noi Îi viață, dacă n-are despărțire.” Conachi se instalează În pătimire și trăiește numai cu sentimentul morții În față atunci cînd ibovnica slăvită dispare. Jocul de-a moartea s-a terminat. Rămîne numai senzația de zădărnicie a lumii și dorința de cufundare În Întuneric. Tonul devine deodată sincer, mașinăria retoricii amoroase
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sentimentul morții În față atunci cînd ibovnica slăvită dispare. Jocul de-a moartea s-a terminat. Rămîne numai senzația de zădărnicie a lumii și dorința de cufundare În Întuneric. Tonul devine deodată sincer, mașinăria retoricii amoroase nu se mai vede: „Pătimire, tu ești numai hrana sufletului meu, Cu durerea și năcazul de-acum a petrece vreu. Nădejdea și bucuria ce m-au putut folosî Decît scîrbă mai amară curînd a-mi agonisî! Mă lepăd de toate-a lumii, mă cernesc, mă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pann, faptul n-are o importanță capitală pentru tema acestui eseu. CÎntecele la care mă refer folosesc cunoscuta retorică amoroasă. Aflăm, aici, toate elementele a ceea ce Paul Cornea numește „erotica combustiunii”. Ele s-ar putea rezuma astfel: amorul este o pătimire În doi; despărțirea schimbă culoarea universului („lumea toate le negrește / amîndoi dacă nu sînt”); amorul are legi și legile pot fi Înțelese etc. Alte imagini: cînd pleacă, Înamoratul ezită să dea „veste scîrbită”, iar cînd, În fine, se hotărăște s-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce se Întunericează, a muncilor În silă, a legii cumplite, vrăjmășești. Să se observe că la Anton Pann suferința În amor are o puternică nuanță de agresiune asupra ființei. Nu este numai un chin dulce, ci și o peire, o pătimire În munci rele. Dealtfel, sentimentul fundamental al acestor CÎntece este acela de Înșelăciune. Pann este foarte sensibil la astuțiile femeii. Presimte trădarea și vede ușor ura ce Încolțește În iubirea cea mai năvalnică. Poeziile sale oscilează Între laudă și misoginie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
noptieră și se apropie, încurajat. Celelalte umbre își unduiră spinările și se dădură deoparte, atât cât să-și facă loc și umbra lui. Intră în lumea lor amenințătoare, chipurile celelalte o priviră dușmănoase și o încolțiră. Se simți vinovat pentru pătimirile umbrei lui. Își întinse brațele în lături și umbra, în captivitatea zidului ei, repetă semnul crucii, ducându-și suferința până la capăt. Ar fi fost simplu, pentru a nimici poporul de umbre, să sufle în lumânare. Dar ele nu s-ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
arzând materiile patimilor tale așezate pe el, care nu erau patimi trupești sau materiale, ci spini nemateriali: nori, întuneric gros, ceață și negură. Vreau să spun că te subțiai prin post și prin ostenelile privegherii, ale rugăciunii, ale tuturor neplăcutelor pătimiri, și te spălai neîncetat prin lacrimi fierbinți, în rugăciune, în felul mâncării și mai ales al băuturii. Astfel, am izbutit cu greutate să te fac pe tine un vas încăpător și nu numai încăpător, ci și curățit și în stare
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
lor un număr mare de creștini care refuzau să se închine idolilor păgâni și să le aducă jertfă. Scopul urmărit de persecutori consta „în înfricoșarea celorlalți creștini, sperând astfel într-o părăsire totală a credinței creștine. În realitate însă, aceste pătimiri nu făceau decât să-i întărească și mai mult în credință, să-i determine și pe alții să îmbrățișeze creștinismul și, în final, «prin mucenicia lor să biruie Hristos»”<footnote Pr. Nicolae Chifăr, Teologie și spiritualitate patristică, Editura Trinitas, Iași
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
L-a întrebat: «Doamne, unde mergi?» A răspuns Hristos: «Vin să Mă răstignesc a doua oară». Petru a înțeles că în răspunsul dumnezeiesc se cuprinde crucea sa. Căci nu putea fi răstignit iarăși Hristos Care, primind moartea, Se despărțise de pătimirea trupului. «Ce a murit, a murit păcatului odată pentru totdeauna, iar ce trăiește, trăiește lui Dumnezeu» (Rom. 6, 10). A înțeles, așadar, Petru, că Hristos a doua oară va trebui să Se răstignească prin slujitorul Său. Astfel că de bunăvoie
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
Domnului. Aflăm din Actele martirice că, ea se afla în luna a opta de sarcină (căci fusese arestată însărcinată), iar ziua spectacolului se apropia, astfel că ea era în mare frământare, ca nu cumva, din cauza sarcinii, să fie amânată (de la pătimire). Căci nu se îngăduia (după legile romane) ca femeile însărcinate să fie condamnate la moarte. Apoi să nu-și verse sângele ei sfânt și nevinovat printre alți nelegiuiți (mai în urmă). Dar „și însoțitorii ei de mucenicie erau adânc întristați
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
cu mare grijă, dragoste și pietate în locuri de taină, cunoscute numai de ei. Noaptea mergeau la mormintele lor, le tămâiau, aprindeau lumânări și se rugau. Creștinii păstrau pe ascuns evlavia sfintelor moaște și scriau scurte biografii cu viața și pătimirea sfinților mucenici. Așa au luat naștere actele martirice, acele colecții de documente care atestă martirajul unor creștini în primele secole ale istoriei creștine. După cum se știe, martirii au intrat în memoria creștinilor, în cultul Bisericii și în sinaxarele ei. După
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
L-a întrebat: «Doamne, unde mergi?» A răspuns Hristos: «Vin să Mă răstignesc a doua oară». Petru a înțeles că în răspunsul dumnezeiesc se cuprinde crucea sa. Căci nu putea fi răstignit iarăși Hristos Care, primind moartea, Se despărțise de pătimirea trupului. «Ce a murit, a murit păcatului odată pentru totdeauna, iar ce trăiește, trăiește lui Dumnezeu» (Rom. 6, 10). A înțeles, așadar, Petru, că Hristos a doua oară va trebui să Se răstignească prin slujitorul Său. Astfel că de bunăvoie
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
Domnului. Aflăm din Actele martirice că, ea se afla în luna a opta de sarcină (căci fusese arestată însărcinată), iar ziua spectacolului se apropia, astfel că ea era în mare frământare, ca nu cumva, din cauza sarcinii, să fie amânată (de la pătimire). Căci nu se îngăduia (după legile romane) ca femeile însărcinate să fie condamnate la moarte. Apoi să nu-și verse sângele ei sfânt și nevinovat printre alți nelegiuiți (mai în urmă). Dar „și însoțitorii ei de mucenicie erau adânc întristați
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
amenințe integritatea înaltelor trăiri de capă și spadă: Carol cel Mare intervine între junii Orlando și Ranaldo, încredințând-o pe Angelica mai vârstnicului duce Namo de Bavaria (fiindcă și "moșul duce Namo, of și caină/ scotea din piept cuprins de pătimire,/ ba încă tremura cumplit sub haină,/ cu chip sleit și jale în privire"...). Din păcate, Boiardo lasă poemul neterminat, dar geniul renascentist al lui Ariosto îi va găsi o rezolvare încă și mai savuroasă, cu implicații de lungă durată în
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
o părăsea ca renăscut. În timpul unui ospăț sacru, mărturisea că a devenit misticul lui Attis, iar un sacerdot anunța vestea cea bună celor inițiați: Mângâiați-vă, o misticilor, căci zeului i-a fost dată eliberarea! Tot astfel și nouă, după pătimire ni se va oferi izbăvirea. În aceste cuvinte întâlnim promisiunea unei mântuiri, temă de altfel decisivă pentru aderarea la un cult ale cărui caracteristici orgiastice nu erau total străine unui grec, dacă ținem cont de procedeele de odinioară prin care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a se abține de la animalele sufocate și adaugă regula de aur: Să nu faci altuia, ceea ce nu vrei să ți se facă ție; privitor la abținerea de la sânge, pare să se refere la interdicția de a ucide. În Actele și Pătimirile martirilor, atât cât ne permit sursele cele mai sigure, ni se vorbește despre refuzul unui creștin de a sacrifica zeilor și Geniului împăratului, deoarece numai simplul act formal îi solicita asentimentul față de o putere umană, care se folosea de temeiuri
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care se folosea de temeiuri religioase, pentru a-și afirma propria poziție în ochii supușilor. Din aceste documente, în opoziție cu religiozitatea idolatrică, descoperim și că slujirea creștinului este rezervată exclusiv lui Dumnezeu. O altă caracteristică a Actelor și a Pătimirilor era aceea că protagoniștii își manifestau propria credință printr-o mărturisire publică, care devenea astfel vestire (kèrygma), fiind și semnul unei demonstrații a libertății interioare a martirului, fidel conștiinței sale și lui Dumnezeu până la moarte. În a doua jumătate a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Imperiul și puterea armelor sunt limitate. Ulterior, un alt centurion, cu mult curaj și emoție, a proclamat inocența și sfințenia lui Isus pe muntele Calvar (cf. Lc 24, 47) tot în fața celor prezenți. Câțiva soldați au fost martorii oculari ai pătimirii, morții (cf. In 19, 23-34) și învierii glorioase a lui Isus (cf. Mc 27, 4). E foarte probabil ca tocmai aceștia să fi fost cei care, reîntorcându-se în patrie și precedându-i pe apostoli, ar fi mărturisit pentru prima
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pe un malefacere, un a face rău aproapelui. În optica creștină a vremii militare saeculum desemna o obligație civilă falsă. Etic vorbind, chestiunea a fost rezolvată de către mucenic subiectiv, fără pretenția efectuării vreunei evaluări universale și obiective. 4.2.2. Pătimirea sfântului centurion Marcellus Passio S. Marcelli reproduce actele procesului unui centurion martir. Se afla într-o localitate neprecizată din provincia tingitană în timpul sărbătorii lui Maximianus (21 iulie 298) când, remușcările conștiinței, determinându-l să renunțe la viața militară, a aruncat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pomeniți, care au pătimit în aceiași zi când, pe cât se pare, datorită martiriului lui Pamphilus s-a deschis „o ușă mare“, iar trecerea spre înaintarea în împărăție s-a ușurat pentru el și pentru cei împreună cu el. 4.2.6. Pătimirea sfântului centurion Ferreolus, martir Pe când creștinii din toate provinciile, lui Dumnezeu dragi și diavolului nesuferiți, erau presați să ia parte la rituri sacrilege, un oarecare Crispinus, guvernator pe atunci al orașului Vienne, potrivit poruncii primite de la împărați, a început să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]