768 matches
-
cu prilejul săpăturilor de la Complexul de porci Bucecea, când s-au găsit schelete omenești, precum și două vase de lut, unul mai mare și altul mai mic, ultimul aflându-se în colecția Muzeului Județean Botoșani. In lucrarea "Așezări din Moldova (de la paleolitic și până în secolul al XVIII-lea)", apărută la București în anul 1970, autorii N. Zaharia, M. Petrescu Dâmbovița și Em. Zaharia citează existența la jumătatea distanței dintre Bucecea și Leorda a unei necropole feudale cu morminte conținând monede și obiecte
Bucecea () [Corola-website/Science/299346_a_300675]
-
interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice: așezarea din perioada Latène de „la Cazemată” (la 700 m de centrul satului); și situl de la „Râpa Bulgarilor”, aflată la 1 km sud de sat, sit ce cuprinde urme de așezări din paleoliticul superior (cultura Aurignacian); neolitic (cultura Boian), Epoca Bronzului (cultura Basarabi), perioada Latène (secolele al III-lea-al II-lea î.e.n.), secolul al IV-lea e.n. și din Evul Mediu Timpuriu (secolele al VIII-lea-al IX-lea). Celălalt obiectiv, clasificat
Slobozia, Giurgiu () [Corola-website/Science/299376_a_300705]
-
în urmă cu 4 milioane ani până în ultimii zeci de ani. Arheologia nu include că disciplină paleontologia . Arheologia este foarte eficientă și utilă atunci când sunt cercetate societățile preistorice, atunci când nu există înregistrări scrise. 99% din istoria omenirii cuprinde intervalul dintre paleolitic până la apariția scrierii. Arheologia are mai multe obiective, care variază de la studierea evoluției umane la evoluția culturală. Disciplină implică topografie, excavare și în cele din urmă , analiza datelor colectate pentru a afla mai multe despre trecutul. În domeniul de aplicare
Arheologie () [Corola-website/Science/296548_a_297877]
-
între China și Europa a existat din cele mai vechi timpuri, bazându-se pe schimburi de mărfuri, înlesnind totodată și contacte diplomatice și culturale. Specialistul în preistorie, "André Leroi-Gourhan" consideră acest drum ca fiind un spațiu de schimburi încă din paleolitic, însă care n-a fost evocat în cronicile chinezești decât începând din secolul al II-lea î.Hr.. Această necesitate de schimburi au dus treptat la crearea unui drum comercial. În timpul împăratului Wudi (141 - 87 î.e.n.) s-a dublat întinderea Hanatului
Drumul mătăsii () [Corola-website/Science/298460_a_299789]
-
Istoria scrisă a Japoniei a început cu cele "Douăzeci și patru de Istorii", o colecție de texte istorice chineze din secolul I d.Hr. Există totuși dovezi ce arată că oamenii au locuit pe insulele japoneze începând cu paleoliticul târziu. După ultima eră glaciară (circa 12.000 î.Hr.) ecosistemul arhipelagului japonez a adăpostit dezvoltarea umană. Succesiunea și cronologia perioadelor din istoria Japoniei sunt tributare calendarului nipon. Modelul lui a fost luat după cel folosit odinioară în China (începând cu
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
au ocupat pentru prima dată insulele japoneze; sfârșitul acestei perioade este marcat de primele elemente de olărit neolitice. Factorii geologici și naturali formează un fundal important pentru studiul culturilor din pleistocenul japonez. În primul rând, ordonarea cronologică a rămășițelor din paleoliticul japonez se bazează pe informații referitoare la stratificația solului. În al doilea rând, schimbările climei și scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul și forma țării, fiind necesară astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului târziu, insula
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Japoniei) precum și cu vestul insulei Honshu (centrul Japoniei). Diferența climatică din aceste zone și faptul că erau legate cu diferite părți ale continentului asiatic a fost cauza pentru care în nordul și sudul Japoniei s-au format, de-a lungul paleoliticului, sfere de cultură separate. Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Diferența climatică din aceste zone și faptul că erau legate cu diferite părți ale continentului asiatic a fost cauza pentru care în nordul și sudul Japoniei s-au format, de-a lungul paleoliticului, sfere de cultură separate. Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
cel de la Nogawa din regiunea Kantō, sunt rare, fiind totodată dificilă datarea acestor situri prin metoda carbonului. Stabilirea cronologiei culturilor are, deci, tendința să se bazeze pe analiza detaliilor și a tipologiilor artefactelor din piatră atribuite acestei perioade. Denumirea de „paleolitic timpuriu” a fost dată unui mic număr de unelte neșlefuite, mai vechi de 30.000 de ani, unele dintre ele datând poate din ultima perioadă interglaciară (100.000-70.000 î.Ch.). Descoperite în Peștera Fukui și Sozudai din Kyushu, precum și
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
cercetătorii nu au căzut încă de acord asupra perioadei în care insulele japoneze au fost locuite pentru prima dată. Mulți arheologi japonezi și străini neagă vehement vechimea uneltelor, stabilită în primul rând prin asimilare cu cele de pe continentul asiatic. Rămășițele paleoliticului târziu (cca. 28.000 - cca. 10.000 î.Hr.) sunt în mod dramatic diferite de cele din paleoliticul timpuriu. Aproximativ după anul 28.000 î.Hr. se observă o creștere rapidă a numărului culturilor arheologice, timp în care uneltele din piatră din
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
prima dată. Mulți arheologi japonezi și străini neagă vehement vechimea uneltelor, stabilită în primul rând prin asimilare cu cele de pe continentul asiatic. Rămășițele paleoliticului târziu (cca. 28.000 - cca. 10.000 î.Hr.) sunt în mod dramatic diferite de cele din paleoliticul timpuriu. Aproximativ după anul 28.000 î.Hr. se observă o creștere rapidă a numărului culturilor arheologice, timp în care uneltele din piatră din nordul Japoniei sunt fabricate folosind o nouă tehnică de șlefuire, bazată pe folosirea uneltelor ascuțite, asemănătoare celor
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
î.Hr. se observă o creștere rapidă a numărului culturilor arheologice, timp în care uneltele din piatră din nordul Japoniei sunt fabricate folosind o nouă tehnică de șlefuire, bazată pe folosirea uneltelor ascuțite, asemănătoare celor folosite de către oamenii din Eurasia în paleolitic. Însă mici diferențe există în tehnica de prelucrare a acestora, semnificația acestor diferențe fiind interpretată diferit de către oamenii de știință, rezultând păreri contrare referitoare la relațiile Japoniei cu continentul, în paleolitic. Una din teorii interpretează noul tip de unelte ca
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
ascuțite, asemănătoare celor folosite de către oamenii din Eurasia în paleolitic. Însă mici diferențe există în tehnica de prelucrare a acestora, semnificația acestor diferențe fiind interpretată diferit de către oamenii de știință, rezultând păreri contrare referitoare la relațiile Japoniei cu continentul, în paleolitic. Una din teorii interpretează noul tip de unelte ca un produs al dezvoltării, propunând astfel ideea că Japonia a format o cultură aparte, cu toate că nu a fost izolată de continent. O altă școală de gândire vede această inovație, în domeniul
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Manciuria. În mod evident, a avut loc și o dezvoltare independentă de influențele exterioare, iar relativa sărăcie de date arheologice pentru regiunile continentale face dificil studiul asemănărilor dintre rămășițele materiale din arhipelag și cele de pe continent. Dacă înrudirea culturilor din paleoliticul japonez este neclară, la fel de puține lucruri se pot spune și despre modul de viață al oamenilor care au locuit în această perioadă pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse la
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
din arhipelag și cele de pe continent. Dacă înrudirea culturilor din paleoliticul japonez este neclară, la fel de puține lucruri se pot spune și despre modul de viață al oamenilor care au locuit în această perioadă pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse la scăderea nivelului mării în timpul ultimei perioade din pleistocen. Oricum, nivelul de astăzi al mării a inundat aceste zone, limitând accesul cercetătorilor la culturile arheologice care au supraviețuit până astăzi în
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
autoritățile municipale au ales să sărbătorească aniversarea a 1.100 de ani de existanță a orașului în 1999, pentru niște motive care nu au fost explicate. Arheologii au descoperit că în zona orașului se găsesc urme de locuire încă din paleolitic, ca și din perioada scitică, ceea ce dovedește locuirea neîntreruptă a locului. Numele actual al orașului este în mod tradițional legat de așezarea Ltava care este menținată în Letopisețul Ipatiev din 1174. Regiunea a aparținut Marelui Ducat al Lituaniei în secolul
Poltava () [Corola-website/Science/306786_a_308115]
-
agricolă stabilă și o societate complexă, centralizată, care a devenit o piatră de temelie în istoria civilizației umane. Nomazii vânători-culegători s-au mutat în valea Nilului până la sfârșitul Pleistocenului Mijlociu în urmă cu 120 de mii de ani. Până la sfârșitul paleoliticului , climatul arid din Africa de Nord a devenit tot mai cald și uscat, forțând populația din zonă să se concentreze de-a lungul regiunii. Istoria propiu-zisă începe prin unirea sub conducerea unui singur rege, a celor două regate mai vechi, a celui
Istoria Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302979_a_304308]
-
agricolă stabilă și o societate complexă, centralizată, care a devenit o piatră de temelie în istoria civilizației umane. Nomazii vânători-culegători s-au mutat în valea Nilului până la sfârșitul Pleistocenului Mijlociu în urmă cu 120 de mii de ani. Până la sfârșitul paleoliticului , climatul arid din Africa de Nord a devenit tot mai cald și uscat, forțând populația din zonă să se concentreze de-a lungul regiunii. Istoria propriu-zisă începe prin unirea sub conducerea unui singur rege, a celor două regate mai vechi, a celui
Egiptul Antic () [Corola-website/Science/302264_a_303593]
-
Comerțului, Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră, Comunitatea de Alegerea Democrat, și GUAM Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică. Țara dorește să adere la NATO și Uniunea Europeană. "Articol principal: Istoria Georgiei" Ținutul actual al Georgiei a fost populat încă din paleoliticul mediu. În secolul al VI-lea î.Hr. a luat ființă statul georgian de vest, Colchis, în secolul al IV-lea î.Hr. cel de est, Iberia. Cele doua regate georgiene din antichitatea târzie, Iberia în estul țării și Egrisi în vest
Georgia () [Corola-website/Science/302360_a_303689]
-
vedere arheologic,este inclusă prin descoperirile din apropiere (Bugiulești comună Tetoiu) și se află în aria de antropogeneza de pe malurile fostului lac Getic.. Descoperirile arheologice întâmplătoare în zona înconjurătoare localității atestă o continuitate neîntreruptă a vietii omenești începând încă din paleolitic .O dovadă în acest sens o constituie așezările neolitice descoperite în Bălcești,precum și unele urme materiale aparținând triburilor din prima epoca a fierului scoase la la lumină pe teritoriul comunei vecine Valea Mare. Existența populației trace și anume a triburilor
Comuna Diculești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302018_a_303347]
-
fort de apărare vechi, însă fiind insuficient explorat arheologic nu s-au făcut decât estimări aproximative despre epoca în care a fost construit. Fosilele descoperite în acest loc au confirmat însă faptul că în zonă au fost identificate urme din Paleolitic, iar mai multe dovezi arheologice au făcut trimiteri spre faptul că zona a fost locuită din perioada geto-dacică. În satul Ciocâltei, comuna Roești s-a născut în anul 1888 ziaristul și prozatorul Dimitrie Theodorescu, care la maturitate devine Dem Theodorescu
Comuna Roești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302041_a_303370]
-
prelungeau până spre Dealul Patriarhiei, Radu Vodă, Dealul Văcăreștilor și actuala Șosea a Viilor, alcătuind așa numita Podgorie a Bucureștiului. Istoria sectorului V este legată de vatra străveche a Bucureștiului, ale cărei vestigii arheologice atestă așezări omenești încă din perioada paleoliticului. Mărturii ale unei civilizații preistorice descoperite în Dealul Mihai Vodă sau urmele culturii geto-dacilor de pe malurile Dâmboviței, bisericile și așezămintele domnești renăscute de atâtea ori din ruine, drumurile comerciale și evoluția târgului medieval până la crearea urbei moderne, toate acestea vorbesc
Sectorul 5 () [Corola-website/Science/302514_a_303843]
-
sociale: procese de orășenizare sau modernizare - tendințele de evoluție socială: dezvoltare etc. În capitolul Societatea în perspectivă evoluționistă, (Sociologie, 1982) descrie în prima fază evoluția pământului, evoluția plantelor și animalelor. Vorbește despre • Homo sapiens, • Homo sapiens sapiens • Omul primitiv din paleolitic • Grupurile de animale - comportamentul „social al comunităților” de animale (exemplul cu maimuțele langur) In general descrie aspecte legate de evoluția speciei umane și comportamentului acesteia. Traian Herseni are meritul de a fi abordat o noua direcție, a cărui fundament îl
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
care se vor înconjura de numeroase mistere pentru a apăra puterile castei. Ei, fie că erau preoți indieni, egipteni sau greco-romani, au ajuns să posede cunoștințele științifice ale omenirii, dețineau calculele calendarelor, prevedeau timpul și eclipsele. Vrăjitoria apare încă din paleolitic. În desenele rupestre din peștera Trois-Freres (Franța) sau de pe stâncile din Tassili (Sahara) apar imaginile unor vrăjitori străvechi în exercițiul activității lor, total asemănători cu cei din zilele noastre la populațiile subdezvoltate. Imaginile din peșteră arată un vrăjitor deghizat într-
Vrăjitorie () [Corola-website/Science/303308_a_304637]
-
într-un animal ciudat, semănând cu un iepure având coarne de cerb. Îmbrăcămintea lor dă impresia unor apariții îngrozitoare: om-bizon, om-cal sau om fără nas, gură și urechi, de exemplu așa numitul "Marele zeu marțian" de la Jabbaren (Africa). Recuzita vrăjitorului paleolitic este bogată și variată. Dispune de unelte și culori preparate de el pentru tatuajele rituale. Confecționează figurine și păpuși, în general animale, pe care le "înzestrează" cu puteri magice, în cadrul unui ceremonial. Acest obicei încă se păstrează azi în Sicilia
Vrăjitorie () [Corola-website/Science/303308_a_304637]