628 matches
-
din infinitatea acelei necropole, alte zeci de mii rămîneau neexplorate, uitate pentru totdeauna. M-am simțit Înconjurat de milioane de pagini abandonate, de universuri și de suflete fără stăpîn, care se cufundau Într-un ocean de beznă, În timp ce lumea care palpita În afara acelor ziduri Își pierdea memoria pe neștiute, zi după zi, simțindu-se cu atît mai Înțeleaptă cu cît uita mai mult. Se iveau primele sclipiri ale zorilor cînd m-am Întors la apartamentul din strada Santa Ana. Am deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
copilă poposită la fântână Te îngînă Pe câmpia clară... Verde crud, verde crud... Mugur alb, și roz și pur, Te mai văd, te mai aud, Vis de-albastru și de-azur. Amurg de vară Histerizate fecioare pale, La ferestre deschise, palpită... În amurguri roșii, nupțiale, Stau pale, și nu se mai mărită. Eu trec, îmbătrînit, ca și ele, Și-asemenea inima mea plânge - Din treacăt, tuturor, în perdele, Le pun cîte-o roză de sânge. Fanfară Ce tristă operă cânta Fanfara militară
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
scund, fără să fie însă pitic, Zinzin concerta de două ori pe zi în parcul din curtea orfelinatului, la concertul de dimineață se oprea toată răsuflarea din casa de copii, se adunau cu toții în jurul violonistei ca un plămân uriaș care palpită în ritmul sunetelor, uneori puteai vedea copii plutind prin copaci, femei mătăhăloase agățate de câte o cracă, infirmiere scormonind pământul, după masă cei din cartier și chiar din centrul orașului se aliniau de-a lungul gardului și așteptau concertul care
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pe pian și o învăța cum să asculte sunetele, cum a convins-o că sunetele cele mai frumoase vin din interiorul nostru, "uneori sufletul ne stă în urechi, alteori în ochi, alteori în talpa piciorului, pipăim roua ierbii, pământul, sufletul palpită acolo, în talpa piciorului nostru, ne conduce pașii direct spre Dumnezeul nostru", spunea Maria transfigurată de fericire, Sandei știe că sufletul Mariei se afla în talpa piciorului, altfel nu ar fi alergat ca într-un zbor planat prin pădure în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
steagul Armatei Eliberatoare miezul!... Cei doi flăcăi, năimiți de dimineață, apărură atunci, clătinându-se de povară. Mama mea! amândoi împing, de-a bușilea, câte un pepene falnic, care numai nu grohăie, în veșmântul lui, verde-lăcuit. Primul dintre cei doi pepeni palpită sub tăișul iute al baionetei, împrumutată de la Marin Tărniceru, miezul roșu, catifelat răsfrânse iscusite miresme și gurile se podidiră de apă, astfel încât nici Nicanor nu putu să nu cuvânteze, ceea ce nu ar fi voit, ca sub o irepresibilă toană: Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și scrobit, ar fi găsit înotând un fir creț din părul pubian al bucătăresei. Întră în biroul lui și închise bine ușa după el. Se zgribuli imediat, de cum intră: E frig, își zise Profesorul. Probabil oi fi uitat deschisă fereastra... Palpitând molatic, flăcările din șemineul cu horn clădit din pietre îi dauriră ușor trăsăturile în nuanțe jucăușe de cupru. Parcurse încet drumul pe dinaintea fațadei bibliotecii, culegând absent, de pe cotoare nedeslușite de tomuri, scăpărări de litere ce mijeau cabalistic prin negura încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
luat-o cu mine. Acum m-am relaxat. - Uite, ca să nu mă crezi toantă de-a binelea... Ridică bărbia - parcă s-a mai ascuțit nițel - și-și ia un aer transpus: - „Prin decolteul adânc al bluzei, îi ghiceam sânii fragezi, palpitând. Aș fi putut să jur că dinspre ea venea un miros amărui, de frunze de nuc strivite-ntre degete și fum. Când respira, nările ei arcuite îi fremătau ca la o sălbăticiune, iar pleoapele se lăsau ușor, încețoșându-i privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
le păstram În minte formau În interiorul meu un soi de corp străin, a cărui natură nu puteam să o Înțeleg. Era vorba oare de schimbarea, de confuzia sentimentelor? Nu, resimțeam această suferință În coșul pieptului, În adâncul măruntaielor, o simțeam palpitând Înăuntrul meu ca un mic animal ascuns acolo. Ca și cum ți-ai da brusc seama că doctorul și-a uitat un instrument În adâncul corpului tău, după o operație chirurgicală. Femeia Își reveni și oam auzit-o spunând smiorcăindu-se Încetișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
un buldozer. — Am sperat tot timpul că va cădea avionul. Nu vroiam s-o văd moartă. Apoi nu mai spune nimic. Acum stă lângă tine. Și-a revenit puțin. E mai puțin speriată, mai puțin amețită. E o meduză care palpită. Pentru că între voi s-a întors apa voastră amniotică. O simt, plutiți una către cealaltă în tăcerea asta. În noaptea asta capul îi va cădea din când în când, dar nu-ți va lăsa mâna. Iar mâine va ști exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nu trădează Îndoiala. Din contră, totul caută s-o ascundă. Așa cum Îl vedem În statui, Apolo Înaintează ținînd În mîini lira și arcul, mîndru și melodios. VÎntul Îi flutură buclele blonde. La șold Îi atîrnă tolba cu săgeți, iar marea palpită În fața celui care, odinioară, la Delfi, a străpuns cu săgețile sale un șarpe monstruos ce pustia ținutul. Ucigătorul șarpelui rupe limitele cărnii și se Înalță În transparența sufletului său solar. Aceasta e fața olimpiană a Greciei peste care plutește un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Încarnat frumoasa Galateea. Lucrurile sînt totuși mult mai clare dacă facem abstracție de zeiță. Cum ar spune Rousseau, Pygmalion preferă minciuna descoperită de el unui adevăr descoperit de altul. MÎngîind statuia, degetele sale așteaptă Înfiorate ca piatra sa Înceapă să palpite și să devină carne omenească. El ne declară astfel cu pasiune că Încrederea grecilor În sculptură mergea pînă acolo Încît o socoteau capabilă mai mult decît să imite viața; s-o Înlocuiască. Desigur, e greu să credem că lumea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Oedip. Dar În locul unui vagabond cu rănile deschise care strigă orgolios, sînt liber pentru că nu mi-e teamă să-mi aduc aminte ce i-am răspuns sfinxului, el așază În centrul universului o statuie care se Însuflețește, ale cărei buze palpitînd se pregătesc să guste fericirea trecătoare dar reală a lumii. SÎnt liber, ar putea să replice Pygmalion, pentru că nu mă tem să iubesc ceea ce va muri... (...La ce mi-ar folosi o statuie care ar rămîne piatră nesimțitoare, cînd buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Nefertiti, al cărei obraz de cuarțit roz de la muzeul din Cairo m-a făcut să mă Întreb dacă este o nebunie să te Îndrăgostești de o statuetă; e beat de soare, dar sub această mască hipnotică a melancoliilor artei amarniene palpită și acum sîngele; ochii Închiși, bărbia Împinsă Înainte, un obraz bolnav de lumină, profund deosebit de hieratismul obișnuit al artei egiptene; buzele senzuale au o febră care lipsește Giocondei; nu le interesează surîsul, ci viața, să muște din fructul vieții pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
poartă urma unei mîini omenești ca și coloanele Parthenonului. Nicăieri ca acum n-am Înțeles mai bine uimirea perșilor În fața elinilor, care stăteau pe o bucată mică de pămînt arid, În fața mării, și discutau despre fericire. În carnea ta, zeiță, palpită toată această sete de fericire, toate speranțele și temerile trupului Întins pe nisip, lîngă marea Înflorind În lumină. Tu nu spui: iată cît de frumoși și nepăsători sînt zeii! Trupul tău repetă mereu: Iată de cîtă frumusețe și de cîtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Exaltarea bucuriei cuprinde, pe de o parte, privilegiul de a fi fost trimis oaspete ale acestei existențe sub diversele ei aspecte, de la frumusețile naturii la iubire și bucuria de a putea parcurge diversele lumi ale Creatorului: Simt că toate stelele palpită în mine. Lumea țâșnește în viața mea ca o apă curgătoare. Florile se vor desface în ființa mea. Toată primăvara priveliștilor și a râurilor suie ca o tămâie în inima mea, și suflul tuturor lucrurilor cântă în gândurile mele ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tenta putridă. ce se întâmplă în aer, în mine și în pământ, câtă vreme în cer se primenesc anotimpuri, nu-i timp de răsuflet, doar grabă, chicotit gâfâit, despletiri de fiori și o singură, mare, sfântă slujbă. alunecare miezul pietrei palpită și mut se dezghioacă în calicii de floare, în nebănuite catifele și moliciuni. acolo se desfată o culoare ce aduce a sidef și foc. miezul pietrei are sămânță de lună, sămânță de soare. uneori, e verde și doare, neliniștit, adună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
trupul de iască sau renașterea ce stă să înflorească? cine sunt eu? cine sunt eu, întinderi nelămurite ce ard mocnit în tundra interioară? sunt primul meu țipăt aruncat lumii ca o momeală. cine sunt eu, peșteri nesfârșite ale universului ce palpită întunecat? sunt firava lumină a primului meu zâmbet conștient. cine sunt eu, lumină a conștiinței, răsărind ca limba de șarpe șuierătoare? sunt sclipătul sidefat rămas pe urma atingerii. cine sunt eu, creangă a bucuriei scuturată ades asupra mea? sunt floarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
Unde mergi? Răspunde! — De unde vii? Arată actele! — Stai! Stai sau trag! Mergi grăbit, alergi, repede, tot mai repede, tot mai repede, gara o simți În spate cum se face, În urma ta, tot mai mică, iar petele roșii, ca sângele proaspăt, palpită pe cărarea Încețoșată pe care Înaintezi cu picioarele tot mai moi, cu pantofii uzi de rouă. E o schimbare bruscă de sunete, de culori, de lumină. Verdele intens al brazilor urcă spre culmea Învăluită În abur, dedesubt verdele fraged al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
În șoaptă, dar există oare În viață ceva mai greu de făcut decât drumul pe care singur ți l-ai ales prin ceață și Întuneric? Pe podeaua de scânduri Înnegrite de motorină dintre cele două șiruri de bănci pete roz palpită sub bocancii tăi, sunt florile roz din mărul Înflorit de-afară, o adiere de vânt le-a aruncat prin fereastră, mergi febril, Încordat, pe podelele lucii, oglindă, atenție să nu aluneci, atenție să nu aluneci! Îți dregi glasul, Îți potrivești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
un râs batjocoritor sau fără să dai jenat din umeri. Natura îl făcuse bufon. De fapt era pictor, dar picta foarte prost. Îl cunoscusem la Roma și încă nu-i uitasem tablourile. Avea un entuziasm sincer pentru banalitate. Sufletul lui palpita de dragoste pentru artă și picta modelele care trândăveau pe scara lui Bernini din Piazza di Spagna, fără să fie impresionat de pitorescul lor evident. Iar atelierul lui era plin de pânze pe care făcuse portrete de țărani cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorîndu-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
moșie veneau la porunca lui, fete sau neveste, fără împotrivire, ca și cum ai găsi nerod să te împotrivești unui cataclism. Le ținea câteva zile la dânsul, apoi le da drumul. Cine le cunoștea mai dinainte nu le mai recunoștea. Trupurile lor palpitând de tinerețe, sânii puternici, coapsele vânjoase, râsul sănătos, toate dispăreau. Ca niște umbre împovărate, mute, gălbui, își vedeau de treabă, parcă boierul le-ar fi stors în câteva clipe toată pofta de viață. Le furase fără milă și tinerețea, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mare, ritmul temelor imită valurile și printre note se profilează luna. Reluat la București, desigur că-și va pierde farmecul, și voi constata chiar că e mediocru. Cu Ioana alături, se desfășurau împrejurul nostru miracole, și, în același timp, simțeam palpitând în noi tot ce a fost, tot ce va fi. Dar uneori luam și pe Hacik, și atunci lăsam patefonul acasă. În inimă i se chinuiau toate dorurile, și de pe arcușul lui acceptam toate romanțele. Așa, la lumina lunii, misterios
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-mi schimb poziția, căci mi-e milă să-l trezesc din somnul lui dulce de înger transformat în pisic. Oricât l-aș mângâia, niciodată nu se plictisește. Dacă mă opresc, întinde capul spre mine ca să-l mângâi mai departe și palpită întreg de voluptate când mâna mea se prelinge de la cap, de-a lungul șirei spinării. Cred că, indiferent de unele trăsături comune, fiecare pisică își are caracterul ei, care evoluează și el. Totul este să o privești mereu cu atenție
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca cerul de dimineață. Eram toate amorezate de el. Atunci o prietenă m-a între bat: „Dacă zici atâtea când îl vezi, ce ai fi în stare să faci pentru Rege?“ „Mi-aș da sufletul pentru el!“ i-am răspuns, palpitând. „Mare brânză!“ a replicat realistă cealaltă. — Și pe urmă? — Pe urmă, la cincisprezece ani și jumătate, pe vremea când încă mă mai plimbam pe patinele cu rotile, m-am măritat. — Cu cine? — Să vezi cum a fost. Se declarase războiul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]