1,125 matches
-
în felul propriu, pentru că ea nu deține imaginile, care îi prisosesc Anei Blandiana. Depășirea granițelor estetice impuse de Generația sa, prin lepădarea de cuvânt (și de literatură, în favoarea morții) și prin înlăturarea nevoii de expresie frumoasă, realizând, astfel, deconstrucția canonului paradigmatic, nu îi știrbește cu nimic din creația artistei. Rafinamentul limbajului se interiorizează, devenind un rafinament al ideii, concretul devine abstract, iar realitatea exterioară devine, din nou, o realitate interioară. Este vorba despre o poetică a demetaforizării, puțin mai sumbră, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
volume care îi succedă primului, Către Ieronim (1970) și Inima reginei (1971), volume care marchează evoluția spre o paradigmă livrescă, epurată de sensibilitatea acestui expresionism elementar. Demitizarea spațiului blagian, dominat de sat, constituie o amprentă personală, în termenii deconstrucției canonului paradigmatic. De asemenea, "erotismul imposibil, tragic, funest devine substanța poeziei. Unele poeme aparțin tot universului rural, dar nota distinctivă o dau poemele cu Ieronim, care se plasează, mai degrabă, sub semnul unui romantism blestemat, eminescian (Strigoii, Gemenii) sau poesc (Lenore)"176
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sunt înlocuite la Ileana Mălăncioiu de moarte, precum și de un eros de tip macabru, ambele devenind temele fundamentale ale creației acesteia, teme care se împletesc, în aproape toate volumele, în linia unui expresionism întunecat. Deconstruind și Ileana Mălăncioiu, parțial, canonul paradigmatic, și impunându-l pe cel individual, "cele două volume controversate ale acesteia, Pasărea tăiată și Urcarea muntelui, curpind o versiune subiectivă a lumii, dar totdată extrem de critică și de dură, e o poezie a tainelor simple ale lumii, percepute în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
are ceva de spus, fiind o prezență, pe cât de puternică în impunerea conceptelor filosofice în poezie, pe atât de discretă, în promovarea lor. Rigoarea textului său are ceva aproape canonic, Ileana Mălăncioiu folosind și ea transferul semantic în deconstrucția canonului paradigmatic modernist. De asemenea, la fel ca în cazul Anei Blandiana, "la această poetă de excepție și excepții, biogafia curată nu este chemată să valorifice superior o operă mai perisabilă, să-i aducă, în conștiința publicului, puncte suplimentare (cazul poeziei lui
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Am fost cunoscută ca poet interzis, înainte de a fi cunoscută ca poet", mărturisește aceasta, care fusese cenzurată încă de la debut, din 1959, pentru poezia Originalitate, din revista "Tribuna" de la Cluj. Apoi pentru textele din "Amfiteatru". În contextul în care canonul paradigmatic al Generației '60 cuprinde două laturi: canonul ideologic și canonul estetic, în încercarea noastră de a lansa constructe teoretice cu privire la poezia interzisă a Anei Blandiana, vom porni de la încadrarea acesteia în primul dintre cele două paliere. Fără a face o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
forțată este redată prin lexeme de tipul: condamnat, n-aude, nu vede, nu înțelege, dar înaintează, mame neîntrebate, acesta fiind, cu alte cuvinte, ceea ce Ștefănescu numea un lirism reflexiv. Este o poezie în care deconstrucția funcționează atât la nivelul canonului paradigmatic, cât și la nivelul canonului individual. Transmițând informația printr-un limbaj direct, în care nici necuvintele, nici un arsenal stilistic bogat nu își mai găsesc locul, autoarea deconstruiește orice semnificație originară a simbolisticii utilizate. Metafora este aproape inexistentă, miza fiind aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să ne naștem/ Din nou?/ Eu cred că suntem un popor vegetal-/ Cine-a văzut vreodată/ Un copac revoltându-se?" (Eu cred că suntem un popor vegetal). Metaforele de tip subversiv, existente în aceste două poezii, contribuie la deconstrucția canonului paradigmatic și chiar la deconstrucția canonului individual, prin reconsiderarea unor sensuri vechi și înnoirea lor, prin raportarea la context. Deși a comportat ușoare degradări semantice, natura a reprezentat, dintotdeauna, spațiu al refugiului, dar, mai ales, cadru prielnic desfășurării unor sentimente precum
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
redevine o realitate interioară, invelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Țipătul neputinței devine un urlet interior, adresat nimănui altuicva decât sieși însăși. Vorbind, în capitolele anterioare, despre deconstrucție ca fenomen predominant poeziei neomoderniste, și care poate fi paradigmatică, individuală, interioară, textuală etc., ajungem, astfel, la deconstrucția identitară, care, asemenea celorlalte, nu implică o demolare, ci o reconstruire a identității, printr-o reconsiderare a ei sau chiar o reorganizare. Altfel spus, sinele se poate confunda cu un altul, la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lumea exterioară se confundă cu lumea interioară, acest permanent joc al contrariilor, nefăcând altceva decât să releve polaritatea intimă a ființei autoarei. Am urmărit, astfel, prin prisma metaforei (considerată figura de stil regină), modul în care autoarea deconstruiește laolaltă canonul paradigmatic și canonul individual, îmbogățind neomodernismul cu noi înțelesuri, dar, totodată, îmbogățindu-se pe sine, printr-o revenire, reactualizare și reconsiderare a propriilor formule utilizate. În poezia Anei Blandiana, întâlnim, totodată, o serie de simboluri specifice, preluate din literatura populară sau
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ai școlii austriece de economie. Denumirea de "neoclasică" subliniază, pe de o parte, atașamentul față de libera concurență ca formă de organizare a economiei, iar pe de altă parte, modificările fundamentale aduse mai ales teoriilor valorii și plusvalorii. Generalizarea că eșafodajul paradigmatic neoclasic se sprijină pe un întreg aparat matematic, adică pozitivist, nu este întru totul adevărată. Într-adevăr, unii marginaliști se revendicau de la o asemenea perspectivă științifică, însă la fel de adevărat este că alții, precum Menger sau Clark, aveau perspective total diferite
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
multiplă, ideea de "niveluri de realitate" fiind indispensabilă perceperii unui fenomen atît de complex. Deci nu într-o derulare lineară putem vorbi de o eventuală "evoluție" a scriiturii cioraniene, ci situîndu-ne pe niveluri distincte. În logica obișnuită, axele sintagmatică și paradigmatică nu ar putea funcționa în juxtapunere, iar în fața unei mulțimi de opțiuni, alegerea este obligatorie : nu poți traversa strada și pe verde și pe roșu deodată. Dar pentru Cioran, a alege între două opțiuni, între două atitudini, două acte bine
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acest sens, argumentul lyotardian este acela că "proiectul modern (de realizare a universalității) nu a fost abandonat, uitat, ci distrus, "lichidat". Există mai multe feluri de distrugere, mai multe nume care o simbolizează. "Auschwitz" poate fi luat ca un nume paradigmatic pentru "neîmplinirea" tragică a modernității"118. Definind postmodernul drept "starea culturii în urma transformărilor care au afectat regulile de joc ale științei, literaturii și artelor, începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea", și, mai general, drept "neîncrederea în metapovestiri"119, Lyotard
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
această înțelegere, postmodernismul împărtășește mai multe caracteristici cu modernismul, decât diferențe majore. În alte accepțiuni, "discursul lui post este câteodată conectat cu un apocaliptic sens al rupturii, al morții vechiului și al apariției noului"145, fiind legat de schimbări revoluționare, paradigmatice din diverse domenii. În acest sens, s-a dezvoltat o întreagă "retorică a negației", ce valorizează discontinuitatea, ruptura, descentrarea, indeterminarea, dislocarea etc. Compagnon subliniază această ambiguitate a postmodernismului, ce rezultă din înțelegerea sa în termenii rupturii de modernism, și care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
reacție" respinge complet proiectul modern. Este simplu de observat că primul tip descris corespunde tezei continuității dintre postmodernism și modernism, în timp ce al doilea se încadrează în teoria rupturii, a negării, a depășirii complete a modernismului într-o modalitate de ordin paradigmatic. De asemenea, Foster mizează pe prima categorie, cea a postmodernismului de rezistență, pe care îl consideră mai productiv, mai ales că permite critica și explorarea modernismului, dar fără a trebui să se întoarcă la formele sale originare. Astfel, "un postmodernism
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
chiar pesimiste, susținătorii acestei interpretări consideră că diferențele sunt mult prea importante pentru a rămâne într-un stadiu cultural epuizat, care nu va putea fi apt să producă răspunsuri la noile provocări. De altfel, cei care susțin mutațiile de ordin paradigmatic (în sens kuhnian) dintre modernism și postmodernism concluzionează că abisul creat între ele a determinat ca discursurile, conceptele, practicile și strategiile să nu mai poată fi în nici un caz interșanjabile, fiecare dintre ele operând cu un set precis de reguli
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
logica, structura unei conștiințe de sine, nici un fundament sau cod al creației culturale, ci acel ceva care întâmpină în mod nemijlocit, nealterat de identitatea conceptului: epiderma modernității, cu infinitele sale striații. După cum observă M. Savage, Benjamin alege orașul ca loc paradigmatic al modernității nu pentru a i enumera acesteia din urmă trăsăturile, gesturile, procesele definitorii, ci pentru a o surprinde în caracterul ei de ruină și în penumbra visului care îi prevestește catastrofa: ca și cum suprafața lumii vestește, în mod natural, propria
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
set it in the wrong order, might be to imperil the tenuous links between fallen man and divine presence“. Atenția acordată detaliului textual, chiar materialității literei (în Merkabah, menționează Steiner pe urmele lui Scholem) sau cuvântului în articularea sa, este paradigmatică pentru înțelegerea limbii în textele lui Benjamin. Ele vorbesc de spre o dublă poziționare teologică: orice limbă este sacră, întrucât conține, în cuvintele ei, o modalitate anume a reve la ției; traducerea limbilor, pe de altă parte, nu înseamnă un
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
principale a acestor rânduri, anume conceptul de „experiență urbană“, textul despre Leskov are mai degrabă o valoare „arheologică“. El descrie premisele unei distanțări, ale unei modificări a percepției care, în urma dispariției gestului arhaic de a povesti, fac să survină personajele paradigmatice ale metropolei. Figura povestitorului este asimilată de Benjamin celei a meșteșugarului. Ambii realizează o continuitate între esența lu crului și propria lor activitate. Înainte de a istorisi, povestitorul relatează circumstanțele în care el însuși a aflat povestea. Într-un fel, ceea ce
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
miza experienței, ci, în mod dialectic, reve larea originarului, deci a autenticității, în fenomenul propriu-zis, așa cum se „donează“ acesta din punct de vedere empiric. Colecționarul este, de exemplu, „subiectul“ unei astfel de ex pe riențe, iar Eduard Fuchs, figura sa paradigmatică. Alegoria, respectiv imaginea dialectică sunt modalitățile care înlocuiesc, aici, reprezentarea conceptuală abstractă. Flaneurul, voi încerca să arăt în capitolul al treilea, este el însuși o alegorie a acestui mod de cunoaștere. Prin urmare, Benjamin nu limitează câmpul cunoașterii la fenomenele
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
conceptuală abstractă. Flaneurul, voi încerca să arăt în capitolul al treilea, este el însuși o alegorie a acestui mod de cunoaștere. Prin urmare, Benjamin nu limitează câmpul cunoașterii la fenomenele lingvistice sau la cele religioase, ci le consideră pe acestea paradigmatice pentru orice tip de experiență istorică. Con ceptul de „revelație“, de pildă, sau „gestul“ traducătorului văzut, în universalitatea sa, ca gest al regăsirii dialectice a originarului sunt, precum gestul colecționarului, instanțieri ale experienței istorice. Povestitorul ilustrează, pe de altă parte
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
aus dem Pneuma und in der Agape untereinander. Soziologisch heisst das: eine neue Art Verbindung, eine neue Intimität wird gescha ffen.“ Problema teologiei politice este aceea a relației dintre ordinea divină și cea umană, înțeleasă într-unul dintre chipurile ei paradigmatice ca reprezentare lumească a suveranității divine. C. Schmitt, în varianta din 1922 a Teologiei politice, citește această reprezentare ca legitimare a puterii suveranului, a „monarhului“, având atributul deciziei absolute. Taubes, în replică, descrie scenariul teologiei politice ca formulă a legitimării
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
schimbării și eterogenitatea spațială determină apariția unor figuri care exprimă un raport cu ruina inevitabilă a schimbării, cu locul marginal sau cu „rebuturile“ progresului tehnic: chiffonnier-ul sau, cum voi arăta mai jos, flaneurul. Figurile acestora sunt asociate de comentatori figurii paradigmatice a istoricului, cel care salvează ruinele trecutului. Un text interesant, din acest punct de vedere, este Et Cetera? The Historian as Chiffonnier, al lui I. Wohlfarth. Autorul identifică, plecând de la activitatea chiffonnier-ului, principiile materialismului istoric în versiunea lui benjaminiană. În
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
history and reconstructing itself in freedom.““ „Complicitatea mesianică“ dintre copil și adult conferă, așadar, scrierii lui Benjamin o valoare istorică precisă: aceea de a „redeem for the present the redeemer of things““. Rememorarea copilăriei înseamnă, de fapt, reactualizarea unei modalități paradigmatice de revrăjire a lumii și de recuperare a ceea ce istoria, în înclinația ei decisivă pentru uitare, lasă în urmă. Imaginile copilăriei berlineze a lui Benjamin vor fi, așadar, imagini dialectice, în care lumea burgheză a începutului secolului XX este sesizată
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
iar parcurgerea sa reprezintă mișcarea prin care orașul „crește“ în profunzimea sa, proliferează neintențional, își pune în chestiune limitele sau categoriile și își depășește simpla funcționare tehnică, prestabilită, unidirecțională. Un pasaj al lui Benjamin din „Tiergarten“ conține, în esență, imaginea paradigmatică a labirintului: „Sich in einer Stadt nicht zurechtfinden heißt nicht viel. In einer Stadt sich aber zu verirren, wie man in einem Walde sich verirrt, braucht Schulung. Da müssen Straßennamen zu dem Irrenden so spre chen wie das Knacken trockner
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
istoriei ale lui Benjamin permit o elucidare simultană, sistematică a celor trei discursuri și fac din conceptul de „expe riență urbană“ o metaforă complexă a modernității. Următoarele două etape ale acestei lecturi vizează experiența universului urban prin câteva dintre personajele paradigmatice care îl compun: flaneurul, peticarul (Lumpensammler-ul) sau, cu o anume particularitate, copilul familiei burgheze a începutului de secol XX. La o primă vedere, s-ar putea spune că acest segment al cărții reprezintă o particularizare a primului. Pentru Benjamin însă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]