676 matches
-
depresiunilor. Căci numai la un om cu elan, cu aspirații și cu pasiuni, depresiunile au acea capacitate de eroziune care consumă din viață, precum valurile mării din uscat. La un simplu deficient, depresiunile nu duc la nici o încordare, la nici un paroxism și la nici un exces, ci la o stare de indiferență și apatie, de stingere lentă și de monotonie liniștită, din care nu pot reieși acele reacțiuni personale și dureroase caracteristice pesimismului. A fi pesimist înseamnă a prezenta un paradox organic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o idee istorică, trebuie să aibă cel puțin un sentiment generator de tragic. Franța n-ar fi fost înaintea tuturor popoarelor în istoria modernă, dacă alături de lumea de valori căreia i s-a sacrificat nu ar fi avut dezvoltat la paroxism sentimentul gloriei. În numele acestei mari gratuități a mișcat ea istoria din loc, mai mult decât în numele ideii sau a necesității. Dar, pentru ca un popor să poată naște din sine superstiția unei glorii universale, trebuie să dispună de dimensiuni universale în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Acel domeniu al spiritului, care elimină un patetic al subiectivității, este lipsit de farmec și de atracție. Conceptul de geniu se aplică cu greu omului teoretic; ideea de productivitate infinită a spiritului o realizează artistul. Întrucât existența politică presupune un paroxism al individualității și o bravare a lumii în numele instinctului, conceptul de geniu se aplică și în sfera politică, istoria prezentîndu-ne destule ilustrații geniale. Este foarte caracteristic că Goethe s-a înțeles cu Napoleon; dar n-a priceput pe Kant, deși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-i actualizeze ultimele posibilități. Democrația a risipit prea multe energii fără vreun scop național. O dictatură însă trebuie să pună țara la teasc. Nimic să nu rămână neexploatat și nevalorificat. Marșul României în istorie să semene unei coarde încordate la paroxism. O amenințare care să crească cu fiecare pas. Să ne apropiem și noi de lume și lumea să știe că ne apropiem. Efortul care trebuie cerut acestei țări nu poate fi comparat decât cu acel ce l-au pretins bolșevicii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a vieții nu mai puțin amplă. Viața nu tinde spre împliniri complete; dinamismul e posibil numai în mărginire. De aceea, eroismul este în viață, pe când sfințenia, dincolo. Eroismul încearcă rezistențele ultime ale individuației. A fi erou înseamnă a trăi activ paroxismul ființei individuale în cadrul vieții. Cum la atâta tensiune nu rezistă nici viața și nici ființa individuală, prăbușirea este consecința inevitabilă. Eroismul nu e condiția firească a firii, dar este singura demnitate a devenirii. Tot ce s-a creat până acum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Fi-vom capabili să înțelegem tot ce e gotic, baroc și să ne asimilăm dinamismului lor? Oare să nu pâlpâie în noi nimic din ethosul eroic și convulsionar al Spaniei și Rusiei? Să ne fie pe veci străine excesele și paroxismul sufletului germanic? Nu vreau o Românie logică, ordonată, așezată și cuminte, ci una agitată, contradictorie, furioasă și amenințătoare. Sânt prea mult patriot ca să doresc fericirea țării mele. Spirala istorică a României se va înălța până acolo unde se pune problema
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
își împreunează palmele și declară ritos: — Mirodeniile și aromaticele sunt forța motrice a negoțului în Marea Exterioară, iar Golful Arabic e ca o pâlnie prin care se scurg bunurile aduse din Est spre imperiu. Interesul lui Asinius Gallus ajunge la paroxism: — Afacerea este deci rentabilă? întreabă entuziasmat. — Foarte! Punctează, ritmându-și cuvintele cu palma: — Piperul și ghimbirul cresc acolo în sălbăticie, pe când aici dai pe ele greutatea lor în aur și argint. Gallus ascultă cu atenție. — Corăbiile noastre pleacă spre est
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aș jigni dacă aș lua în serios metamorfoza ta religioasă, fiindcă, pentru mine, adevărații credincioși sunt sau proști, sau șarlatani! Prost și șarlatan nu ești, prin urmare ar trebui să te cred smintit ca pe Cervenko... Și încă Cervenko, prin paroxismul iubirii pentru iubire, e mai aproape de mine decât oricare alții. El iubește așa de mult omenirea, încît, în realitate, urăște pe toți oamenii, convins că numai el e om adevărat... L-am văzut ieri și m-a mișcat... E aici
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
scria, cum se scria, care erau discuțiile cele mai frecventate în literatură și multe alte asemenea întrebări făceau parte din obsesiile dureroase de atunci. Obsesii pe care, din păcate, a trebuit să le păstrez pentru mine, căci agonia comunismului atinsese paroxismul și toți cei pe care aveam să-i întâlnesc erau contaminați de politică, o trăiau cu intensitate maximă, intensitate potrivită, de altfel, momentului acela de mare și decisivă cotitură. Am plecat așadar spre Germania stăpânit de sentimentul dureros că nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
sfârșitul liturghiei. La Monterey, în 1967, s-a întâmplat un lucru ce ține de magie: muzicieni diferiți ca stil, rasă și gen abordat s-au manifestat împreună exact ca-n perioada genuină (că dacă scriu iar paradisiacă vă duc la paroxism!) a omenirii - all together! O spune prezentatorul, o repetă peste decenii producătorii, o resimt la vizionare spectatori complet neinformați despre ce-a fost acolo. Artiștii se plimbă prin oraș (legendara secvență cu Brian Jones privind ingenuu la camera de filmat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
Cunoști bine starea aceea ciudată, dinaintea marilor plecări; timpul se scurge lent și rapid, în același timp, insomnia atroce etc. Bănuiesc că așa simt timpul și condamnații, dureros și viu, în același timp. Mirel 31 ianuarie 2006 Mă enervează până la paroxism traficul rutier. Sunt șofer din 1997, însă am început să practic masiv abia de prin 2004 când am fost fericit să-mi cumpăr din banii mei prima mașină. Nu era mare lucru, o clasică Dacia 1310 fabricată în 1985. Ulterior
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
gelozie profesională ? Să fie incapacitatea de a accepta îmbătrânirea ? Sau să fie numai durerea veche că nu Justin, fiul lui, îi devine înlocuitor competent ? Atinsă din nou, struna asta dureroasă începe să vibreze cu o intensitate care se amplifică până la paroxism. Cu greu decide că un pic de mișcare i-ar face bine. Intră în vestiar și își schimbă din nou ținuta, de data asta în plăcutul costum de sport în care face alergări în parcul spitalului. Agenda deschisă pe biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
face să triumfe un ideal de libertate pentru fiecare ființă umană - în orice caz, pentru cele mai bine pregătite s-o cucerească. De la un secol la altul, el pune la punct toate instituțiile sale, care vor cunoaște într-o zi paroxismul. Idealul iudeo-grec: noul și frumosul Prin anul 1300 î.e.n., modul ciclic de a concepe lumea, dominant până atunci, suferă o modificare datorată câtorva mediteraneeni înzestrați cu o inventivitate nemaiîntâlnită până atunci: grecii, fenicienii și evreii. Acestora le este comună pasiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
din brațele lui, se zbate. Nici nu are timp să-și cauterizeze rănile sufletului. El râde flegmatic, respirația lui fierbinte o înfioră. O poartă pe sus către dormitor. Amețește în timp ce simte că o ia în stăpânire, o plăcere împinsă până la paroxism. Acum îl știe lepădat de toate, curat, singur cu ea, aflat dincolo de puterea voinței, un ghem de reflexe. De stări primare mute, cu fiecare clipă își mai leapădă o greutate, un clișeu, o interdicție, o îndatorire, prestanța, statura țeapănă, clarviziunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că va veni clipa aceea, rămăsesem ultimii, ascultasem la Europa Liberă erupția vulcanului de la Timișoara. Cred că stăteam la pândă. În cel mai strict regim totalitar urma să curgă sânge. Acest lichid esențial dă credibilitate oricărui eveniment. Amplifică emoțiile la paroxism. Bacăul se afla însă la periferia puterii, așă că pe la noi, într-o mahala, a fost și ceva operetă. Buricul lumii românilor e la București, de-acolo vin toate semnalele. Așa că frisonul se transmise circular înspre depărtări. Când au simțit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
o nelipsită bonetă, și ea „reglementară“. În ce privește condițiile „aseptice“ În care Parodi Își desfășoară activitatea, ele au menirea să sublinieze prevalența deducției polițiste asupra investigației, și ea polițistă. Iar sedentarul și chiar imobilul Parodi este prototipul anti-detectivului, căci duce la paroxism alt cuvânt Înrudit sonor cu numele său - și, totodată, pe culmi de glorii procedeul deducțiilor, tocmai Într-o celulă goală, nefrecventată decât de rari vizitatori ai Penitenciarului unde el Însuși ispășește pedeapsa pentru o crimă. V. Un lunfardo de mucava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
toate mizeriile astea din școală! Simte că nu le mai poate suporta! Oare, cum să scape de ele? Acum câteva zile i-a trecut prin minte ideea sinuciderii. Însă, o atare acțiune presupune un curaj imens, o disperare ajunsă la paroxism, o scârbă colosală de viață și o dorință ardentă de a trece dincolo, pe tărâmul celălat, "acolo unde nu mai există nici durere, nici întristare", cum spune tatăl său în biserică. Ce are ea la ora actuală din toate acestea
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
celui care ar asculta-o, dar care n-a trăit nimic asemănător? Cum ar putea, mai ales, să explice sentimentul nedefinit de așteptare care o stăpânește de atâta amar de vreme și, dacă se gândește bine, dintotdeauna, ajuns acum la paroxism? Așteptând cu nerăbdare să vadă Parisul, ca sub o vrajă în care își trăise întreaga adolescență, cu baluri, recepții, petreceri, discuții, ceaiuri, toalete și obiceiuri provinciale, toate perfecte în măsura în care erau după moda franțuzească, cu nenumărate romanțuri de amor, stupide de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a fost moartea. Trăind, de aceea, cu frenezie, dorind să-și umple mâinile, mintea, inima cu de toate - lecturi, vizite, spectacole, idei, oameni, flori -, ca și cum mâine i s-ar fi arătat, pe neașteptate, capătul. Iar acum așteptarea asta ajunsese la paroxism. E bolnavă, desigur, altfel nu se explică durerile. Are o șansă operându-se, rareori a dat cu piciorul șanselor. Dar, până la operația care va fi poimâine sau poate chiar mâine, n-are altceva de făcut decât să aștepte în acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Rămânea cu un ușor și, desigur, și relativ amuzament și cu suspiciune și neîncredere care nu făceau decât să amplifice dorința ori sentimentul ori nevoia Îpe care nu și-ar fi recunoscut-o) de iubire. Atunci se accentua, ajungând la paroxism aproape, dorința lui - de acum foarte veche, căci izbucnise, neclar, la șase ani - de a spune ce simte și încă mai mult, de a le povesti celor din jur, fie că-i știe, fie că nu, nu numai cum înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fac cu scrisul? Dacă mă las fascinat numai de simțuri...“, „Nu de simțuri, de sentimente“, „Dacă mă las fascinat numai de simțuri și de sentimente, ce-o să mai fiu în stare după aceea, după clipele în care ajung la un paroxism al simțurilor?“, „Iubirea o să te ajute și să te îndemne“, „Nu cred, asta-i doar în cărți“, „Dar eu simt așa!“, „Iar eu nu cred! Și deci ce-o să fie după aceea? N-o să mi se revolte conștiința, căreia i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vă hotărâți să vorbiți, dați-mi de știre și îl chem pe Marele Judecător. Vrea să vă asculte personal. 33 MARIN NU ÎȘI MAI DĂDEA SEAMA DE TRECEREA TIMPULUI. ORI DE CÂTE ORI DUREREA DEVENEA DE NESUPORTAT, URA ȘI FURIA LUI AJUNGEAU LA PAROXISM, FĂCÂNDU-L SĂ URLE CA O FIARĂ. ERA VAG CONȘTIENT DE CEEA CE SPUNEA; ÎN GENERAL ERAU CUVINTE DE BATJOCURĂ LA ADRESA CĂLĂILOR SĂI, CUVINTE NEINTELIGIBILE SAU FRAZE LIPSITE DE SENS. ELE NU AVEAU IMPORTANȚĂ. CONTA DOAR FEBRA SA INTERIOARĂ ȘI DORINȚA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
adversarul. A doua săgeată porni și păru a-și atinge ținta, dar, fulgerător, Amir se lipi de coama calului, lăsând săgeata să treacă pe deasupra lui. Trei săgeți. Caii alergau deja nebunește, ridicând cu copitele bucăți mari de zăpadă. Tensiunea atingea paroxismul. Apărătorii se strânseseră unii În alții, Încercând să nu piardă nici un gest al luptătorilor, căci totul se putea petrece Într-o fracțiune de secundă. Curajul căpeteniei mongole li se părea tuturor o superbă nebunie. Trei săgeți. Una din ele putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
puțină răbdare. Dacă Dumnezeu o vrea, copilul nostru va fi al nostru, fii sigură! - Oricum, mâine dimineață, înainte de a mă duce la spital, am să trec pe la Miliție, trebuie... Ina arăta prin întregul său comportament că neliniștea îi ajunsese la paroxism și pusese stăpânire pe inima, pe sufletul, pe întreaga ei ființă. Așa se explica și faptul că reedita mereu aceeași rugăminte fierbinte către soțul ei: Alex, dragule, în drumul tău către șantier, abată-te un pic și pe la Miliție și
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
tradiție care este una literară și cinematografică în egală măsură, textul lui Oesterheld capătă, odată cu decorurile tulburătoare ale lui Solano López, concretețea neliniștitoare a unui coșmar modern. Scris în contextul unui război rece care face să fie exacer bate până la paroxism temerile și angoasele întregii lumi, Exploratorii lui Marte întinde o punte între Pământ, Marte și cei care amenință, din mijlocul galaxiilor, propria noastă supraviețuire. Escatologia își află în vocea lui Oesterheld unul dintre interpreții ei memorabili. Pornind din mijlocul unui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]