843 matches
-
mistic al Bisericii, creștinismul diferă de toată înțelepciunea dialectică a grecilor antici. Fenomenologia teologică a lui Michel Henry ne arată deci în ce măsură raportul între creștinism și epoca clasică a fost unul de discontinuitate: distanțarea ascetică față de fenomenul sexualității are, în patristică și filozofia greacă, motivații și intensități diferite. Aceste viziuni ontologice contrastante sunt subîntinse de două concepții distincte asupra „sinelui” și „corporalității”. Ultima lucrare a lui Michel Henry poate fi văzută ca o încercare de a reabilita percepția patristică (atât dogmatic-teologică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
are, în patristică și filozofia greacă, motivații și intensități diferite. Aceste viziuni ontologice contrastante sunt subîntinse de două concepții distincte asupra „sinelui” și „corporalității”. Ultima lucrare a lui Michel Henry poate fi văzută ca o încercare de a reabilita percepția patristică (atât dogmatic-teologică, cât și practic-spirituală) asupra corporalității. Comentariile sale sunt un serios avertisment dat oricărei analize superficiale, de tip sociologic, a pasajului istoric dintre epoca clasică greacă și era creștină. Vtc "V" „Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
numai participând activ - prin eliberarea de iluzoriul mundan - la misterul „interiorității reciproce” a Vieții, adică la însăși nașterea Fiului de către Tatăl. În acest punct, Henry atinge un punct specific al teologiei mistice a lui Meister Eckhart - care urmează aici tradiția patristică 1 - ce vede nașterea adevăratului Sine al persoanei doar prin pătimirea lucrărilor dumnezeiești. Eliberarea de prizonieratul exteriorității alienante a lumii nu s-ar putea împlini fără integrarea omului în sânul unei mișcări mai vaste de flux și reflux, asemănătoare efluviilor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în Eu sunt Adevărul. Împărțită în trei mari capitole și, respectiv, în patruzeci și opt de paragrafe, ultimul volum al lui Michel Henry acordă dialogului cu istoria filozofiei cea mai mare pondere, în timp ce analiza monumentelor de gândire creștină (biblică și patristică) ocupă un eficace rol secund: după „răsturnarea fenomenologiei” operată în prima parte (I ¬1-¬15), alăturată unei cuprinzătoare „fenomenologii a trupului” (II ¬16-¬32), apare finalmente și „fenomenologia Întrupării: mântuirea în sens creștin” (III ¬33-¬48), întregită de o concluzie
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
e.g. industria pornografică a Internetului). Convingerea lui J. Milbank este că acestei epidemii nocive nu i se poate răspunde numai printr-o reformulare a unei „metafizici a bunătății și frumuseții obiective”3, de care teologia creștină - cel puțin în formula patristică - poate da seama. Dar triumful narativ și poetic al cunoașterii teologice nu poate rămâne indiferent la provocările lui Nietzsche și a epigonilor săi. Obiceiul „demascărilor” istoriografice derivă în mod clar din filozofia perspectivistă nietzscheană. „Ontologia violenței” legitimată prin recursul la
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
se autodenumește un gânditor de inspirație „creștin-augustiniană”, convingerea lui Milbank este că principalele argumente precum și metodologia abordării sale rămân problematice din punct de vedere teologic. Aceasta transpare mai ales în abordarea fundaționalistă a lui MacIntyre, care nu rimează cu tradiția patristică. Teologii Bisericii apostolice n-au apelat la dialectică pentru a fonda adevărul credinței creștine (sau, altfel spus, credința lor în adevăr). Părinții au admis că orice știință își vizează obiectul „după general”, tinzând astfel să elaboreze un „metadiscurs”. Orice știință
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ipostaze ale unei ontologii regionale care oferă o cunoaștere limitată despre mecanismele de funcționare ale unei societății umane circumscrise în timp și spațiu. Aflată în relație cu științele sociale, teologia nu concurează în aceeași competiție. Înțeleasă în buna sa definiție patristică, teologia nu predă în primul rând o doctrină, ci un etos sau, altfel spus, o esențială „stare de spirit”. În aceasta trăiesc laolaltă grija și compasiunea, pacea lăuntrică și reconcilierea. A descoperi pacea lui Dumnezeu nu înseamnă, nici pentru cel
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Sfântul Atanasie cel Mare vede înălțarea Fiului pe Cruce ca pe-o restaurare ecologică fără precedent în toată economia divină: „Domnul a venit ca să surpe pe diavolul și să curățească văzduhul”1. Ar fi pripit să vedem în această exegeză patristică un simplu ecou al mitologiei elenistice târzii, împărtășită de autori ca Plutarh sau Filon Alexandrinul 2. Referința la „demonii aerului” nu este metaforică, ci metafizică. Epurării efectuate pe Cruce îi corespunde, într-un orizont perfect palpabil, o performanță lingvistică fără
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a condamnat botezul forțat al evreilor în Africa, în sec. al VII-lea) sau Ambrozie de Milan (care în anul 390 d.Hr. a condamnat masacrul de la Tesalonic condus de împăratul Teodosie I) au mult mai multe de spus. Literatura patristică, interpretând spiritual Scripturile, oferă o pledoarie energică în favoarea unei „teopoetici a păcii”, în contrast cu melodrama modernilor târzii, care nu vor putea niciodată interioriza porunca „iubirii de vrăjmași”1. Creștinismul tradițional ne reamintește că sacrificiul necesar pentru salvarea unui om, recunoscut ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
démocratie, suivi de Les droits de l’homme, comentarii de R. Mougel, prefață de M. Fourcade, Desclée de Brouwer, Paris, 2005. Marrou, Henri-Irenée, Sfântul Augustin și sfârșitul culturii antice, trad. rom. de D. Stoianovici, Editura Humanitas, București, 1998. Marrou, Henri-Irenée, Patristică și umanism, trad. Cristina și Costin Popescu, Editura Meridiane, București, 1996. Marrou, Henri-Irenée, Teologia istoriei, trad. rom. de Nina și Ovidiu Gimigean, Editura Institutului European, Iași, 1995. Matsoukas, Nikos, Introducere în gnoseologia teologică, Editura Bizantină, București, 1997. Maxim Mărturisitorul, Cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
meditazione teologica sul senso della storia, non scorge contrapposizione tra impostazione teologica ed esperienza della libertà in ogni persona. Mi sembra immediato ravvisare in queste riflessioni l’eredità spirituale e intellettuale dell’umanesimo cristiano alle sue radici, nella migliore tradizione patristica.” Ilaria Ramelli, Archaeus tc "" Cuprinstc " Cuprins" Cuvânt înainte (Mihai Șora) 5 I. Cvadratura cercului teologico-politic: un argument 9 Instituții și modernitate 9 Eșecul teologico-politic 13 Teologia fără epistemă 16 Așchii, rumeguș și limbă de lemn 20 Gramatica Ortodoxiei: aproximări distante
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dumnezeiască. Nici nu este nevoie să mai menționăm faptul că toate aceste descrieri sunt originale și independente de oricare alt izvor literar<footnote Hilarion Alfeyev, „The Patristic Background of St. Simeon The New Theologian’s of the Divine Light”, Studia Patristica, vol. XXXII, Peters, Leuven, 1997, p. 229. footnote>. La Sfântul Simeon atașamentul sau afecțiunea față de lumină nu este o delectare păgână. Iluminarea, darul luminii adică darul lui Dumnezeu care se face comunicabil spre creatură, sub forma unei străluciri a luminii-energie
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
Însuși Mântuitorul (Mt., 5, 8). Liviu PETCU - Diacon, Asistent cercetător științific, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, doctorand în Teologie Ortodoxă, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei șaguna”, disciplina „Patrologie și literatură patristică”.
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
realitate însă, aceste pătimiri nu făceau decât să-i întărească și mai mult în credință, să-i determine și pe alții să îmbrățișeze creștinismul și, în final, «prin mucenicia lor să biruie Hristos»”<footnote Pr. Nicolae Chifăr, Teologie și spiritualitate patristică, Editura Trinitas, Iași, 2002, p. 14. footnote>. Unii dintre creștinii mărturisitori (martiri) erau din rândul clericilor, alții erau cetățeni romani sau chiar slujeau și statul ca ostași, funcționari, dregători de toate vârstele și stările sociale. Din sfetnici și ostași de
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
Vedeți că am vocație de neguțător de cai în cultură. Nu mai vorbesc de șansa pe care o are din capul locului cu un tată profesor de dogmatică și deci cu o bibliotecă de toată frumusețea chiar acasă. Îl interesează patristica și, în felul acesta, vreau să-l prind pentru filozofie, trimițîndu-l la sursele platoniciene și aristotelice ale patristicii. Mă apropii de sfârșitul Originii operei de artă. Lucru remarcabil făcut, dar vă mărturisesc că mi se rupe inima gîndindu-mă cât timp
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
are din capul locului cu un tată profesor de dogmatică și deci cu o bibliotecă de toată frumusețea chiar acasă. Îl interesează patristica și, în felul acesta, vreau să-l prind pentru filozofie, trimițîndu-l la sursele platoniciene și aristotelice ale patristicii. Mă apropii de sfârșitul Originii operei de artă. Lucru remarcabil făcut, dar vă mărturisesc că mi se rupe inima gîndindu-mă cât timp și câtă energie au putut pierde Gabi și prietenul lui pe altarul lui Heidegger. Și vreau să-i
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vinovăția femeii de a fi provocat izgonirea din rai, referiri asemănătoare întâlnim și în cartea lui Jankin, al cincilea soț al târgoveței din Bath, sau în Povestirea preotului. Adam întruchipează rațiunea, Eva - dorința carnală, aceasta fiind concepția impusă de teologia patristică și medievală. Idealul de viață pe care trebuia să îl urmeze un om virtuos, în încercarea de a se mântui, semăna mai mult cu un vot monahal: sărăcie, castitate, supunere. Biserica a jucat un rol important în impunerea unei anumite
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Roman de la Rose). Deși începe să relateze despre experiența proprie alături de cei cinci soți, numai în nouă versuri își declară franc autoritatea.328 Totuși, viața ei devine singurul exemplu, în ultimă instanță, la care apelează, cu toate că este marcată de ideologia patristică a vremii. Târgoveața reușește o performanță demnă de un mare orator: îi manipulează pe ceilalți, chiar dacă se sesizeză falsitatea preceptelor pe care le impune.329 „Percepe cuvintele, ca și sexul sau banii, drept arme strategice în războiul dintre sexe și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
vinovăția femeii de a fi provocat izgonirea din rai, referiri asemănătoare întâlnim și în cartea lui Jankin, al cincilea soț al târgoveței din Bath, sau în Povestirea preotului. Adam întruchipează rațiunea, Eva - dorința carnală, aceasta fiind concepția impusă de teologia patristică și medievală. Idealul de viață pe care trebuia să îl urmeze un om virtuos, în încercarea de a se mântui, semăna mai mult cu un vot monahal: sărăcie, castitate, supunere. Biserica a jucat un rol important în impunerea unei anumite
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Roman de la Rose). Deși începe să relateze despre experiența proprie alături de cei cinci soți, numai în nouă versuri își declară franc autoritatea.328 Totuși, viața ei devine singurul exemplu, în ultimă instanță, la care apelează, cu toate că este marcată de ideologia patristică a vremii. Târgoveața reușește o performanță demnă de un mare orator: îi manipulează pe ceilalți, chiar dacă se sesizeză falsitatea preceptelor pe care le impune.329 „Percepe cuvintele, ca și sexul sau banii, drept arme strategice în războiul dintre sexe și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
sexual, violările erau foarte frecvente, iar unele femei pentru a-l evita se aruncau în fluviu. Chiar și Maxentius (306-312) la Roma și Maximinus la Alexandria și în Gaza, s-au purtat față de tinerele creștine cu o sălbăticie libidinoasă. Literatura patristică este plină de episoade grăitoare despre curajul soldaților creștini implicați sufletește, pentru salvarea surorilor creștine din brațele proxeneților. O ultimă situație: vigilența gărzilor judiciare creștine, care acționau în secret pentru ca cei supuși proceselor să rămână statornici pe durata judecății, pentru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
XII Fulminata, unele dintre ele fiind nesigure. Dacă admitem că legiunea ar fi avut soldați creștini din Melitene, așa cum este posibil, nu trebuie să credem că aici creștinii ar fi fost numeroși numai pentru a da plauzibilitate evenimentului. Întreaga literatură patristică citată ne evidențiază interesul Bisericii primare față de problema serviciului militar și interpretarea războiului drept din perspectiva Sfintei Scripturii și a teologiei creștine, în care se insista asupra respectării conștiinței personale și a prețuirii păcii. Imaginea soldatului este aplicată în sens
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990, p. 879. footnote>. Adevărurile propovăduite de acești corifei ai teologiei creștine și cuvintele lor inspirate nu au fost îngropate de uitare și nu s-au diminuat în secolele de când au fost rostite. Literatura patristică este atemporală și nu devine desuetă sau vetustă. Ea este mereu actuală, căci, ca orice capodoperă, ea „scapă de sub acțiunea Timpului. E un corp bine închegat. E un moment cristalizat, deși trecător. E scoasă din flux”<footnote Nicolae Steinhardt în
Actualitatea şi folosul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi. In: Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
stadiul actual și de perspectivă al teologiei. Ele nu trebuie înțelese și primite ca aparținând unor vremuri trecute, căci nu trebuie să ne întoarcem la trecut și să trăim cufundați în el; nu ne gândim să ne întoarcem la epoca patristică și să o luăm de model, ci înseamnă, însă, a lua din literatura patristică „duhul de totdeauna al Ortodoxiei și a-l păstra cu sfințenie, ca îndreptar al credinței și al vieții ei, ca remediu al suferințelor ei, ca împlinire
Actualitatea şi folosul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi. In: Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
aparținând unor vremuri trecute, căci nu trebuie să ne întoarcem la trecut și să trăim cufundați în el; nu ne gândim să ne întoarcem la epoca patristică și să o luăm de model, ci înseamnă, însă, a lua din literatura patristică „duhul de totdeauna al Ortodoxiei și a-l păstra cu sfințenie, ca îndreptar al credinței și al vieții ei, ca remediu al suferințelor ei, ca împlinire a lipsurilor ei, ca garanție a existenței ei”<footnote Profesor Dr. Teodor M. Popescu
Actualitatea şi folosul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi. In: Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]