1,318 matches
-
Întuneric, și după un timp am bănuit că o luase târâș de-a lungul zidului, apărat de Întuneric, până când a fost destul de departe de mașini ca să poată traversa aleea În siguranță Înainte de a o lua Înapoi. Pe o piatră din pavajul din spatele meu se auzi zgomotul unui toc, și mi-am ținut răsuflarea. Numai degetul meu mare s-a mișcat, Încet și sigur, trăgând Înapoi cocoșul revolverului, cu un clic care abia putea fi auzit, eliberându-i siguranța. M-am Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
scria „De vânzare“. Casa părea nelocuită de multă vreme. Era exact genul de loc pe care l-ai alege dacă ai vrea să te ascunzi. O peluză neîngrijită Înconjura casa, iar un zid scund o separa de o porțiune de pavaj, unde, cu botul În panta dealului, era parcat un Adler albastru deschis. Am pășit peste zid și am mers de cealaltă parte, trecând cu grijă peste o mașină de tuns iarba și lăsându-mă În jos pe sub un copac. Lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
am crezut că n-am auzit bine. Dar auzisem bine. Orice pretext e bun pentru a spori numărul sărbătorilor și vacarmul lor. " Pentru ce dansați?", l-a întrebat un curios pe unul din dansatorii care în zilele de sărbătoare transformă pavajul străzii în scenă. Răspunsul a venit sec. Porque no? "Pentru ce nu?" Un răspuns care nu înseamnă nimic și în același timp poate însemna totul. Într-adevăr, pentru ce nu? De aceea există dansul. De aceea există măștile. Indienii cu
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
acele domus ale Liviei sau Antoniei. O recluziune ce dura de mai bine de trei ani. Gajus răspunse cu glas umil: — Mă voi supune. În fundul atriului, între două statui ale Dioscurilor călare, pornea o rampă acoperită, într-un urcuș ușor. Pavajul era grosolan, potrivit pentru călărie. Nu se vedea unde duce, era pustie; doar de o parte și de alta, la distanțe regulate, vegheau Augustinienii. Drumul imperial, îi zise tribunul. E interzis să mergi pe el. Numai împăratul trecea pe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Îi veniră pe buze îndemnul și numele adresate, cu ani în urmă, îndrăgitului mannulus pe care îl lăsase pe malul fluviului Rhenus. — Haide... Incitatus. Repetă, aplecându-se lângă urechea calului: — Incitatus! Calul răspunse imediat, încordându-și ritmic mușchii puternici. Odată cu pavajul străzii care aluneca pe sub copitele calului, dispărea și trecutul. Senzația era amețitoare. De o parte și de alta a străzii, lumea se oprea și saluta. Pe promontoriul aflat în mijlocul golfului se afla, singură pe o stâncă, la capătul unui urcuș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un doliu rușinos, fără funeralii; vestea despre cumplitul proces nocturn se transmitea rapid, iar ceilalți senatori, treziți brusc, se adunau în grupuri speriate în casele prietenilor. Curia era închisă, zona Forurilor era pustie, cu porticurile aflate încă în umbră. Pe pavaj, printre palatele închise, răsunau pașii cadențați ale cohortelor lui Chereas și Sabinus, care patrulau prin oraș. Cei ce ieșiseră în stradă se retrăgeau repede sub porticuri, ca în vremea lui Tiberius. Germani Corporis Custodes staționau înarmați, insensibili și nemișcați, cufundați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ia și să aibă grijă de ea. A adoptat copii. De ce nu și pisici? Zăbovitul pe alei nu era cel mai potrivit lucru de făcut la el în cartier, însă văzu că era deocamdată singur. Așa că porni pe lângă pietrele de pavaj ale aleii spre locul cu pricina, având grijă să nu facă vreun zgomot pentru a speria pisica. Aceasta zăcea trântită pe o parte și mieuna slab. Oare ar putea să o ia de acolo? Ar încerca să-l zgârie? Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pildă, placatul adversarului. De unde se afla, adică la mai puțin de un metru de motociclist, se aruncă în aer spre motociclist, amintindu-și să țintească sus și să folosească corpul celuilalt pentru aterizare. - Iisuse, icni motociclistul în timp ce se rostogoliră pe pavaj și acroșară în plin un container de gunoi. - La naiba, murmură Burke, simțind cum pielea de la cot îi este jupuită. Nenorocitul dracului! - Nu am făcut nimic! încercă motociclistul să se apere. Ce ai cu mine? - Taci din gură! Burke îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu? Bell spuse prin stația Motorola: - Agent 5212, răspunde! Niciun răspuns. - Agent 52, pe ce stradă te afli? Sachs mai privi o dată atent pe alee. Inima ei aproape se opri. - Nu se poate. O luă la fugă și găsi pe pavaj lângă un container de gunoi o pereche de cătușe desfăcute și o frânghie de plastic, care fusese tăiată. Atunci se apropie și Bell. - A deschis nenorocitele astea de cătușe și apoi a scăpat și de strânsorile de la picioare. - Bine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Îl privi, fără resentimente. El și cu Basie colaboraseră la centrul de detenție ca să rămînă În viață, dar Basie, pe bună dreptate, se descotorosise de Jim, de Îndată ce reușise să plece spre lagăre. Camionul se izbi de o groapă adîncă din pavaj, alunecă pe șosea și se opri În malul cu iarbă. Părăsiseră marginea de nord a Shanghai-ului și intrau Într-o regiune de cîmpuri și orezării nelucrate. Dincolo de un șir de movile funerare, la vreo două sute de metri depărtare, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Dar o dată mai văzuse Jim lumea atît de viu ca acum. Oare avioanele americane aveau să vină iar? Cu o Încrucișare exagerată a ochilor, menită să-l indispună pe doctorul Ransome, cercetă cerul. Voia să vadă totul, fiecare piatră de pavaj de pe străzile din Chapei, grădinile sălbăticite din Amherst Avenue, pe tatăl și pe mama sa, Împreună În lumina argintie a avionului american. Fără să se gîndească, Jim se ridică În picioare și scoase un strigăt. Dar paznicul japonez Îl Împinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pămînt Încărcătura de piatră și pietriș. Soldați Înarmați și polițiști de la aviație, cu uniformele albite de praf, păzeau valea cu puștile În mînă. Urmăriți de santinelele japoneze, sute de soldați chinezi capturați, cu tunici zdrențuite, cărau țiglele și pietrele de pavaj din locul de descărcare și puneau bazele unei piste de beton. Deși era seară și În ciuda tuturor privațiunilor din ultimele luni, Jim putu să vadă În ce stare jalnică se găseau acești prizonieri chinezi. Atît de slabi că erau aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
debarcaderul funerar de la Nantao. Ținîndu-se de umărul lui Jim, el se tîrÎ pe podeaua umedă a camionului. Coborîră și rămaseră Împreună În norul de praf alb, lîngă basculantă. Doamna Hug stătea lîngă tatăl ei pe o grămadă de pietre de pavaj, ținîndu-i de mînă pe băieții englezi. Soldații chinezi Își umpleau coșurile și scuipau pe pietre. Așa cum se cățărau pe terenul accidentat spre pistă, chipurile lor ca de cretă păreau că iluminează aerul serii. În jurul lor, santinelele japoneze priveau fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
puțin timp printre urzici. Bocancii și pămîntul de la picioarele lor erau acoperite de var. Jim ridică o bucată de ceramică cenușie. Nici unui paznic japonez nu-i păsa dacă lucrau la pistă, dar Basie ținea deja În mîini o piatră de pavaj. Jim porni În urma unui soldat chinez dezbrăcat spre pistă. Urcă panta și străbătu terenul accidentat. Chinezii Își aruncară jos coșurile și se Întoarseră la basculantă. Jim lăsă bucata de ceramică În tranșeea puțin adîncă, plină cu pietre și cărămizi sparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
vîrstă, bărbații Își descheiară pantalonii largi și urinară pe trepte. La zece metri mai jos de ei, chinezii urmăreau fără un sunet cum jeturile arcuite de urină formau un șuvoi spumos, care curgea În jos, spre stradă. CÎnd ajunse la pavaj, chinezii se dădură Înapoi, cu fețele lipsite de expresie. Jim se uită la oamenii din jurul lor, funcționari, hamali și țărănci, știind foarte bine ce gîndeau. Într-o bună zi, China va pedepsi restul lumii și se va răzbuna crunt. Proiectorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
se gândea la mine. Nu merse mai departe. Se întoarse, vârî cheia în broască și închise ușa în spatele ei. În seara următoare cinam împreună cu Manlio într-unul dintre localurile din centru cu mese puse afară, mese care se mișcă pe pavaj și trebuie să te apleci să pui o bucățică de lemn sub un picior, apoi te ridici și-ți dai seama că se clatină în altă parte, exact ca și viața. Manlio glumea, se umfla în pene, dar nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
iubesc pentru că n-o iubesc decât pe ea, oasele ei, mirosul ei de femeie săracă. Și vreau să urlu la toată apa aceea că nu va reuși să o ia cu ea într-unul din pârâiașele care se scurg pe pavajul pustiu. — Vreau să fiu cu tine. Mă privește cu niște ochi pe care apa pare să-i fi ruginit, mâna ei îmi mângâie buzele, îmi strecoară un deget între dinți. — Mă mai iubești? spune. — Mai mult, Buruiană, mult mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
acolo nu circulau tramvaie și arareori automobile, câțiva bătrâni veneau să se însorească în după-amiezile fragile și blânde de toamnă, când frunzele unei duzini de castani sălbatici care creșteau exilați acolo, după ce tremuraseră în vântul de miazănoapte, se rostogoleau pe pavaj sau acopereau șederea băncilor de lemn vopsit totdeauna în verde, în culoarea frunzei proaspete. Acei arbori domesticiți, urbani, în formație corectă, care, când nu ploua, își primeau rația de apă la ore fixe printr-o rigolă și-și întindeau rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acopereau șederea băncilor de lemn vopsit totdeauna în verde, în culoarea frunzei proaspete. Acei arbori domesticiți, urbani, în formație corectă, care, când nu ploua, își primeau rația de apă la ore fixe printr-o rigolă și-și întindeau rădăcinile pe sub pavajul pieței; acei copaci prizonieri ce așteptau să vadă soarele răsărind și apunând peste acoperișurile caselor; acei copaci încușcați, care duceau pesemne dorul pădurii îndepărtate, îl atrăgeau cu o forță misterioasă. În coroanele lor cântau câteva păsări, urbane și ele, învățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Tu nu ești tu! Eu nu sunt eu! Și sărmanii ăștia copaci sunt oare ei înșiși? Le cade frunza mult, mult mai devreme decât fraților lor de la munte, și rămân oase goale, iar scheletele acestea își proiectează umbra scurtată pe pavaje sub strălucirea felinarelor electrice. Un copac luminat de lumina electrică! Ce ciudată, ce fantastică vedenie cea a coroanei lor când arcul voltaic le conferă aparența metalică! Și aici, unde brizele nu-i leagănă...! Bieți copaci cărora nu le e dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Street. Felinarul cu gaz montat pe zidul de la Garden House, la colțul cu West Street, coborât până la o lucire stinsă În urma restricțiilor impuse iluminatului public, abia dacă se mai vedea, dar o dâră lată de lumină se revărsa peste pietrele pavajului din ușa de la Lamb House, lăsată deschisă de Minnie În graba plecării. — O să plătim amendă din cauza ta, o tachină Burgess. Atragi zeppelinele. — Iartă-mă, Burgess, răspunse Minnie supusă. Eram așa Îngrijorată. Îl găsiră pe stăpân prăbușit Într-un fotoliu, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să iasă puțin la aer, dat fiind că era atât de plăcut. Străzile erau liniștite, cu puține trăsuri sau mașini. Era ora amurgului, când Londra arăta cel mai bine. Lămpile cu gaz tocmai se aprindeau, aruncând umbrele platanilor desfrunziți pe pavaj și, din loc În loc, prin grădini, câte un cireș prematur Înflorit Împrăștia o pată rozalie pe pereții de cărămidă. — Șaptezeci de lire pentru Muza tragică e o insultă, zise Du Maurier. — Știu, dar ce pot să fac? Macmillan au pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
rareori Încălzită de razele soarelui, nu contribuise cumva la depresia finală, letală a lui Fenimore, sau privind În sus de pe Ramo Barbaro, aleea Întunecoasă, strâmtă și urât mirositoare din spatele casei, la geamul de unde Fenimore se aruncase pe pietrele tari ale pavajului de dedesubt. Era unul dintre dezavantajele Închipuirii de scriitor faptul că avea imaginea clară, viscerală, a ultimelor clipe ale bietei femei - zborul precipitat prin aer, durerea orbitoare a impactului, semiconștiența sufletului zbătându-se să se elibereze din trupul zdrobit. Articolele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de Fenimore, care ajunsese, se vede, la concluzia că În viața ei nu mai era loc pentru bucurie și acționase rațional În consecință. Se cutremură la imaginea mentală a lui Fenimore zăcând zdrobită, Într-o grămadă gemândă pe pietrele de pavaj de pe Ramo Barbaro... Dar mai erau și alte drumuri către neant, mai simple. Drogurile, derivatele opiumului. Să te stingi În miez de noapte, fără durere... Ceea ce Îi aminti de Alice, care, paradoxal, refuzase oferta prafului uitării, deși avea toate motivele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
voia să fie ascuns de amenințătorii bărbați întunecați în galeria atelierului meu și m-a rugat să-i cumpăr un aparat de fotografiat special, tocmai de aceea nu chiar ieftin, cu care, așa spunea el în șoaptă, se putea fotografia pavajul prin cracul de la pantaloni. Plângea și râdea în același timp. Se izbea cu fruntea de pereți mai rău ca oricând, era pierdut fără flaute și într-o bună zi a dispărut, nu s-a mai întors niciodată. Cu puțin înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]