KorAP: Find »[drukola/base=peceneg & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...27 >

665 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

și alogeni. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, se închegaseră pe malul sudic al Dunării, formațiuni politice autonome, alcătuite din alogeni și localnici, numiți de cronicari "barbari amestecați" (mixo-barbari). Acestea întrețineau legături de amiciție (alianță) cu pecenegii, instalați în nordul Dunării, și se sprijineau pe o populație rurală, păstori și agricultori, dar și pe orașele implicate în comerțul din regiune. Relațiile formațiunilor din sud cu populația din nordul Dunării aveau și o motivație militară, rezistența împotriva Imperiului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
referire la împrejurările de la Dunărea de Jos. Cadrul istoric al evenimentelor înfățișate de "toparh" este asemănător cu acela descris de cronicarii bizantini despre revolta din zonă. Astfel, autorul arată că populația aflată pe malul Dunării era tulburată mereu de năvălirile pecenegilor și conducătorii locali au apelat la "stăpânitorul de la nord", mai ales că "cei ce locuiau la sudul fluviului nu se deosebeau prin felul lor de viață de obiceiurile de acolo". În momentul în care dregătorul bizantin, logofătul Nicephoros, vrea să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că "cei ce locuiau la sudul fluviului nu se deosebeau prin felul lor de viață de obiceiurile de acolo". În momentul în care dregătorul bizantin, logofătul Nicephoros, vrea să lezeze această autonomie dunăreană, orașele refuză să se supună, preferând dominația pecenegilor care le respectau drepturile. Confruntată cu revolta de la Dunăre, stăpânirea bizantină a hotărât să trimită la fața locului pe vestarhul Nestor, om de încedere al împăratului, de neam ilir (albanez), cu titlul de "katepan de Dristra". Ajuns aici, în 1072-1074

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca reprezentant al populației locale nedreptățite din regiunea Dristra pentru a-și apăra interesele. Nestor, sub forța împrejurărilor, a trecut de partea revoltei de la Dunăre și a pornit împreună cu ei spre Constantinopol. În drum, ei au prădat și jefuit, împreună cu pecenegii, teritoriile Macedoniei și Traciei (cf. Attaliates, p. 205-206, 207-209). După câțiva ani, la urcarea pe tron a lui Nicephor III Botaniates, "sciții de la Dunăre" (localnicii, autohtonii) au trimis soli la Constantinopol pentru a-și mărturisi supunerea, iar cei aliați cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriile Macedoniei și Traciei (cf. Attaliates, p. 205-206, 207-209). După câțiva ani, la urcarea pe tron a lui Nicephor III Botaniates, "sciții de la Dunăre" (localnicii, autohtonii) au trimis soli la Constantinopol pentru a-și mărturisi supunerea, iar cei aliați cu pecenegii, care au jefuit, au fost predați împăratului. Solii trimiși, ca și numărul mare de monede bizantine descoperite pe teritoriul Dobrogei, se opun afirmațiilor unor istorici despre încetarea stăpânirii bizantine la Dunărea de Jos și despre constituirea unui "stat paristrian independent

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din Dârstor, în final, el însuși se va așeza în fruntea revoltaților, încercând să preia conducerea acestui "bogat colț de libertate" (Iorga). Anna Comnena scria că pe malul celălalt (nordic) al Dunării sunt "sciți" (români), care se bat cu "sarmați" (pecenegi), iar "sciții", refugiindu-se dincolo de Dunăre, se ocupă cu agricultura, semănând mei și grâu, deducem că ei sunt, de fapt, localnici. Attaliates menționează "cetățile (orașele) de la Istru" și în alt context, pentru prima jumătate a secolului al XI-lea, astfel

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
XI-lea, astfel, viitorul împărat Roman Digenis își face stagiul militar la Dunăre și ocrotește autonomia lor. P. P. Panaitescu zugrăvește și el starea complexă, paradoxală din această zonă, unde locuitorii preferă pe "stăpânitorul de la nord", în mod cert, hanul pecenegilor liberi din câmpia munteană, care a luat sub apărarea lui orașele dunărene și le-a dat pământ în țara lui, din nordul Dunării. Avem de-a face cu o populație locală, autohtonă, dar amestecată, pe ambele maluri ale Dunării, dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și comandanții săi militari. Aflată în stare de revoltă, aceasta nu mai recunoștea stăpânirea bizantină. Această situație corespunde informațiilor despre existența unor formațiuni politice autonome la Dunăre, piedică în calea expansiunii politice bizantine. Pe vremea lui Nichifor Bryennios, când pradă pecenegii și "neamul slavilor care refuză robia romanilor" năvălesc în "țara bulgarilor", între orașele pustiite se numără și "cetățile Paristriului" până la Vidin.18 Fapt este că la începutul domniei lui Alexie Comnenul (1081-1118) situația de la Dunărea de Jos și din sudul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
țara bulgarilor", între orașele pustiite se numără și "cetățile Paristriului" până la Vidin.18 Fapt este că la începutul domniei lui Alexie Comnenul (1081-1118) situația de la Dunărea de Jos și din sudul ei devenea tot mai dificilă pentru Imperiu. Valuri de pecenegi, urmate curând de cumani, se revărsau continuu în sud, îngroșând rândurile celor revoltați cărora li se alăturau bogomilii, instalați de Ioan Tzimiskes în regiunea Philipopol, aflați acum în conflict cu stăpânirea bizantină. În acest context, Anna Comnena amintește, la 1086

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dobrogeană întreagă și părțile învecinate. Din aceste evenimente și fapte rezultă că, în secolul al XI-lea, după instalarea Imperiului la Dunăre, s-a ajuns la o sinteză în această regiune. Este o imitație a ordinii, a ascultării turcești, de la pecenegi, conform mărturiei temeinice a cronicarilor bizantini, Attaliates și Comnena, crede Iorga. Fără a indica localitățile și ținutul asupra cărora se întindea stăpânirea acestora, este o evidență că pe teritoriul din Paristrion se închegau noi formațiuni politice locale. Conducătorii lor, ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai bună organizare și apărare militară a societății locale, dar pierzându-și caracterul nomad, ele au fost asimilate, împreună cu locuitorii de același neam cu acestea, de către autohtoni (români). După multe lupte, soldate cu victorii și înfrângeri, cu revoltații, bogomilii și pecenegii, aliați cu ungurii și cumanii, împăratul Alexie, în înțelegere cu cumanii, i-a zdrobit pe pecenegi la Lebunion (1091), care au fost eliminați din zona Dunării. În acest fel, în timpul lui Alexie, stăpânirea bizantină s-a instalat temeinic la Dunăre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost asimilate, împreună cu locuitorii de același neam cu acestea, de către autohtoni (români). După multe lupte, soldate cu victorii și înfrângeri, cu revoltații, bogomilii și pecenegii, aliați cu ungurii și cumanii, împăratul Alexie, în înțelegere cu cumanii, i-a zdrobit pe pecenegi la Lebunion (1091), care au fost eliminați din zona Dunării. În acest fel, în timpul lui Alexie, stăpânirea bizantină s-a instalat temeinic la Dunăre, fiica sa, Anna Comnena, scria că "Dunărea poartă corăbii mari cu poveri grele", referire la negoțul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
largi, bazare, mărfuri din belșug, în condițiile în care barbarii înșiși beneficiau de produsele schimbate în zonă. El precizează că de la Dristra sunt patru zile de drum, pe Dunăre, până la Vicina, la gurile ei, "un oraș cu mulți locuitori". Regele pecenegilor, cu carele și călăreții săi, se întărise cu șanțuri și doar intervenția gărzii bizantine asigura victoria împăratului. Față de "sciții" vecini, pecenegi și (ulterior) cumani, atitudinea cetăților de la Dunăre (Istru) era una de cooperare, ei vin aici pentru hrană, iar o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dristra sunt patru zile de drum, pe Dunăre, până la Vicina, la gurile ei, "un oraș cu mulți locuitori". Regele pecenegilor, cu carele și călăreții săi, se întărise cu șanțuri și doar intervenția gărzii bizantine asigura victoria împăratului. Față de "sciții" vecini, pecenegi și (ulterior) cumani, atitudinea cetăților de la Dunăre (Istru) era una de cooperare, ei vin aici pentru hrană, iar o clientelă era și peste Dunăre (în nord), o regiune bine locuită. Față de Imperiu, care stăpânea Dunărea și controla vămile, și urmărea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
locali dobrogeni sunt menționați în timpul revoltei de la Dunăre împotriva Imperiului, din anii 1074-1088. În aceste împrejurări apar în istorie, pentru prima dată, românii din nord, dintre Dunăre și Haemus-împăratul Alexie Comnenul cerea, în 1091, generalului Nicephor Melissenos să adune, împotriva pecenegilor, o oaste nouă în care erau și "cei ce duc viață nomadă, numiți în limba populară vlahi" (Anna Comnena). Acești nomazi erau păstori vlahi transhumanți, care locuiau în părțile centrale ale Munților Haemus și în Rodopi. Vlahii din Haemus aveau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din cauza fiscalității și a nedreptăților din Imperiu. Pe lângă privilegiile economice și politice, românii sud-dunăreni aveau și unele obligații militare, precum apărarea frontierei nordice a Imperiului. În regiunile dintre Dunăre și Haemus, trăiau alături de români și bulgari, și grupuri răzlețe de pecenegi și cumani, rămași aici din cursul năvălirilor anterioare. Sub aspect politic și administrativ, regiunea dintre Dunăre și Haemus aparținea statului bizantin și făcea parte din thema Paradunavon, cu capitala la Dristra, care îngloba și teritoriul Dobrogei (vezi mai sus). În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ceată de vlahi au trecut Istrul", cu referire la românii nord-dunăreni. Pe la 1210, când la Vidin a izbucnit o răscoală, în ajutorul țarului Asan Borilă a venit o oaste condusă de comitele Ioachim de Sibiu, alcătuită din "sași, români, secui, pecenegi", iar când a ajuns la râul Obozt (Olt), "trei căpetenii din Cumania ieșindu-i înainte a dat lupta cu ei, dintre care doi au fost uciși, iar al treilea, Karaz, a fost trimis legat la rege".30 În jurul lui 1200

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ele oferă elemente prețioase referitoare la alcătuirile politice din aceste regiuni. Aceste înjghebări prestatale sunt urmarea firească a evoluției generale a societății și a structurării sale. Astfel, în epica medievală islandeză, "Saga lui Eymund", se relevă implicarea vlahilor (Blokumenn) alături de pecenegi în luptele fratricide (intestine) pentru tronul Rusiei kievene. Pe sprijinul lor conta principele Sviatopolk, refugiat la pecenegi, în iarna 1018-1019, pentru ajutor împotriva lui Iaroslav cel Înțelept, cneazul Kievului. Aceasta este o dovadă a existenței unei formațiuni ce dispunea de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a evoluției generale a societății și a structurării sale. Astfel, în epica medievală islandeză, "Saga lui Eymund", se relevă implicarea vlahilor (Blokumenn) alături de pecenegi în luptele fratricide (intestine) pentru tronul Rusiei kievene. Pe sprijinul lor conta principele Sviatopolk, refugiat la pecenegi, în iarna 1018-1019, pentru ajutor împotriva lui Iaroslav cel Înțelept, cneazul Kievului. Aceasta este o dovadă a existenței unei formațiuni ce dispunea de resurse militare importante. Un alt episod ar fi cel din 1148, când o căpetenie "cumană", Lazăr, a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ni le oferă epopeea germană "Niebelungenlied" (Cântecul Nibelungilor), operă închegată în jurul lui 1200. Epopeea vorbește într-o strofă despre un "duce", Ramunc, din "țara vlahilor" (Wlachenlant), iar într-un pasaj alăturat, vlahii (vlâchen) sunt amintiți (evocați) alături de ruși, greci, polonezi, pecenegi, de unde deducem că "ducele" Ramunc era originar din regiunile românești de la est de Carpați. S-a considerat că acesta reprezintă un erou eponim al poporului român.35 În concluzie, putem presupune că, în secolele XI-XIII, s-au constituit în regiunile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acesta poate fi dedus: în 1211, Țara Bârsei, în 1222, Țara Făgărașului "țara românilor" (terra Blachorum), în 1224, "Pădurea românilor și pecenegilor" (Silva Blachorum et Bissenorum), iar în jurul Sibiului, Țara Amlașului. În prima jumătate a secolului al XIII-lea, asimilarea pecenegilor în rândul românilor era încheiată în mare parte. Termenul "pădure" (silva), "țară" (terra) se referă la împărțirea administrativă și politică, iar nu la geografie. "Pădurile" erau în posesia regelui în locurile în care statul maghiar încă nu pătrunsese, dar ele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autohtone cu instituții transplantate, ceea ce a dus la suprapunerea peste instituțiile ancestrale a altora noi, ceea ce a conferit Transilvaniei unele particularități. Cele dintâi semne ale schimbărilor au fost în domeniul politic și social-economic. Cetățile distruse sau avariate în timpul luptelor cu pecenegii, din a doua jumătate a secolului al XI-lea (lupta de la Chiraleș din 1068), printre care Dăbâca, Șirioara, Morești, Moldovenești, au fost refăcute și întărite. Astfel, la Dăbâca, se ridică noi valuri de pământ, înalte de 5 metri și șanțuri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
este preluată de la "românii schismatici" și cetatea Medieș-Satu Mare. La sfârșitul secolului al XI-lea și începutul celui de-al XII-lea, regatul Ungariei a reușit să reocupe teritoriile cucerite de Ștefan cel Sfânt, să le extindă și organizeze. Înfrângerea pecenegilor care dominau anterior regiunea, în a doua jumătate a secolului al XI-lea (1068), a dus la extinderea teritorială a regatului Ungariei pe văile râurilor Someș, Mureș și Târnave, pe care le-au organizat sub aspect politic și administrativ. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Pesta, în 1298.44 Pe teritoriile amintite mai sus au existat în această vreme colectivități românești și grupuri de pecenegi-regele Andrei II, în diploma din 1224, vorbea despre "pădurea românilor și pecenegilor"-o atestare a conviețuirii secuilor cu românii și pecenegii. Influența românilor asupra societății secuiești se manifestă în ocupații și obiceiuri, în onomastică și toponimie. Celelalte grupuri de secui din scaunele Odorhei și Mureș au fost așezate, mai târziu, pe teritoriile respective. Comunitățile (colectivitățile) secuiești aparțineau, sub aspect bisericesc, de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
X-XIII) În secolul al X-lea, românii erau închegați ca unitate de neam și limbă, iar sub aspect social-economic se aflau în plin feudalism timpuriu. Evoluția lor firească a fost brutal întreruptă de năvălirea noilor popoare migratoare de rasă turcă, pecenegii, uzii și cumanii, urmate mai târziu de mongoli, începutul secolului al X-lea și mijlocul secolului al XIII-lea. Năvălirile acestor populații au avut urmări negative asupra evoluției societății românești, dominația lor apăsătoare a întârziat cu două veacuri nașterea statului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]