669 matches
-
de la o înmormântare, cu toate că ele au încercat să-l consoleze. Deodată, peste un sfert de ceas de la plecarea prințului, Aglaia a dat fuga sus pe terasă, atât de grăbită, încât nici măcar lacrimile nu și le ștersese și avea încă ochii plânși; dăduse fuga pentru că venise Kolea, care adusese un arici. Toți au început să se uite la arici; la întrebările lor, Kolea le-a explicat că ariciul nu-i al lui și că acum se duce undeva cu un prieten, gimnazist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ei, deci de trei zile, Lebedev începuse să se comporte foarte rău. Subit, devenise soios și pătat, cravata îi ședea strâmb, gulerul redingotei era rupt. Acasă făcea chiar tărăboi, de se auzea din celălalt capăt al curții; Vera venise odată plânsă și îi povestise. De îndată ce-și făcu acum apariția, începu să vorbească foarte ciudat, bătându-se în piept și învinovățindu-se de ceva... — Am primit... am primit răsplata pentru trădarea și mârșăvia mea... O scatoalcă am primit! încheie el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
luă rămas-bun de la prinț pe la ora unsprezece seara; dar nu bătuse de miezul nopții și veni în fugă un om trimis de Daria Alexeevna, transmițându-i „să vină repede, că-i de rău“. Prințul își găsi logodnica încuiată în dormitor, plânsă, disperată, isterizată; mult timp nu auzi ce i se spunea prin ușa încuiată, în sfârșit deschise, îl lăsă numai pe prinț să intre, încuie ușa la loc și căzu în genunchi în fața lui (cel puțin așa avea să susțină pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sarcina oamenilor nedisciplinați. Pe urmă toată lumea se urni și câmpul se umplu de pași. Numai Apostol Bologa rămase pironit pe loc, cu ochii mereu la spânzuratul căruia vântul îi zvârcolea aripile hainei. ― Bietul om! zise deodată căpitanul Cervenko, cu glas plâns, lângă Bologa. ― Cum? Ce zici? făcu Bologa tresărind și adăugând îndată, ca să-și ascundă emoția: De ce bietul om? De ce adică... Dar nu sfârși, nici nu așteptă răspunsul căpitanului. Plecă pe cărare, spre sat, după ceilalți, ca și când i-ar fi fost
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
început că viața omului numai atunci e prețioasă când urmărește un ideal! sfârși Bologa patetic. Datoria noastră părintească de-abia acum începe! Trebuie să ne dăm toate silințele ca să facem din odorul nostru un om și un caracter! Doamna Bologa plânse și-și frânse mâinile. Din discursul soțului ei înțelegea că i se cere să-și astâmpere dragostea de mamă, mângâierile și răsfățările. Totuși, se supuse fără murmur. Bologa, sărbătorit de o lume întreagă, martir, cu aureola temniței și cu barba
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ordin să vă... ― A, da... așa-i... Atunci, bine... Atunci așteaptă puțin, făcu Apostol, plictisit numai pentru că trebuia să se despartă de Ilona. Intră în cancelarie, spuse că pleacă la cartier, apoi se duse dincolo unde Ilona îl aștepta tremurând, plânsă, cu o bănuială rea în inimă. ― De ce te cheamă? șopti ea atât de încet, parcă odaia ar fi fost plină de vrăjmași la pândă. ― Ei, cine știe ce fleacuri, mormăi Apostol cu glas indiferent, gătindu-se de drum. Apoi, după ce își puse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
uită la oamenii din preajma lui, gîndindu-se că generalul n-a venit și probabil că doarme... Lângă movila pretorului zări un doctor cu ceasul în mînă: "Nu-i doctorul Meyer... nu, nu..." La picioarele gropii recunoscu apoi pe Klapka, cu ochii plânși, îngroziți, care-l obosiră, încît întoarse capul. La doi pași, în stânga, stătea un țăran sprijinit în hârleț cu capul gol, cu părul asudat și lipit pe frunte, cu obrajii umezi de lacrimi. "Uite groparul... Vidor..." se gândi dânsul cu bucurie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
am rămas singur pe plajă. Stors de vlagă, nu mă simțeam în stare să fac doi pași și m-am trezit prins în mrejele tristeții. În asemenea situații mă puneam pe plâns. Nu știu dacă pot să-i spun chiar plâns. Erau niște lacrimi mari care se prelingeau precum sudoarea. La moartea lui Kizuki am învățat un lucru pe care n-am să-l uit niciodată: moartea nu se află la polul opus vieții, ci face parte din viață. Era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
zările II Nici Munții Carpați ai răbdărilor mele nu-i lăsa, Doamne, să se macine-n stele C-atâta cât poate omul să ducă nici piatra nu ține nici apa nu-apucă III Durerea-i comună din nou ne adună în plânsă cunună Crâmpeie de țară Zvârcolire amară De toate acestea or fi cu putință întărește Doamne dreapta credință în Munte nemunte și-n Mare nemare Răzbat din adânc dorinți seculare LECȚIE DE GEOGRAFIE "De două mii de ani acest pământ din trupurile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
lângă mine, gâfâia un timp de osteneală, după aceea se liniștea și rămânea lângă mine așa de tăcut și de nemișcat, că de multe ori uitam de dânsul. Nevastă-sa Măriuca era tristă și slabă, o zăream câteodată cu ochii plânși. Într-un rând m-am întâlnit cu boierul tocmai când ieșea din prisaca lui Ion, călare pe calul lui negru. Mă întâmpină cu un zâmbet pe fața-i blândă, bărbătească și mă întrebă: —N-ai văzut pe Voinea? L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu vița-de-vie. Se tăia, se lega, se săpa? Sau invers? Zâmbetele din spatele sticlei îngălbenite de vreme nu-mi răspund, dar îmi șterg lacrimile de pe față la fel ca atunci când eram mică și veneam înaintea lor cu genunchii zdreliți și obrajii plânși și prăfuiți. Mi le șterg și pun în locul lor un zâmbet. Mirela-Ionela Petcu La Ostrov Motanu își șterge transpirația de pe frunte și înjură cu sete, luând la rând dumnezei, mame, viticultori și cosoare. După ce se răcorește de năduf, îi vine
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
verde și simplă, fără griji, stres, incertitudini, lipsuri și angoase. Voiam să mă refac, mergând din sat în sat, din oraș în oraș, descoperind țara puțin câte puțin, regăsindu-mă, apropiindu-mă de o preferabilă maturitate, îndepăr tându-mă de posibilul plâns. Am avut parte de câteva discuții revigorante, de un chip frumos de femeie, de prietenia de moment a unui croitor, de fragmente de credință, de apă rece, de somn adânc, de cearșafuri curate, de fructe proaspete, de băuturi tari și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Elena Marin Alexe Ia-mi Doamne ochiul plâns și așază-l cu grijă în palma Ta. Acolo nici un nor nu-l atinge și lacrima se va usca. Sărută clipa și tristețea din glasul ce suspină, atingând aripa ruptă a darului refuzat și aruncat cu mânie. Alungă timp și
Alinare by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83237_a_84562]
-
după porcărie, îmi sărută mâna cu recunoștință. „Ce fel de iubire este asta?”, am întrebat o muiere, disprețuitor, dacă duhul îmi rămâne acasă și vin la tine doar cu carnea? Dar bestia scăpără din ochi solzișori de oțel călit, și plânse, spovedindu-se, că mereu mă vede că țâșnesc din dușumele, între ea și omul ei. Că o gârlă de sânge cald i se suie din inimă în creștetul capului și că șipotul roșu îi coboară în măruntaie și în lujerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Le-a scris desigur numai pentru el, fără să bănuiască, pe vremea lui, că le-a scris și pentru mine: „Nu-ncape vorbă, dincolo mi-e partea. Femei vor fi cam la vreo două Să-mi vadă moartea. Din chipul plâns al mamei se răsfrânge Tristeți, pe chipul celeilalte, care De-asemenea mă plânge: Frumos: Femeile duc confindență Și flori și plâns la un mormânt străin, La o necunoscută existență. ...În amintirea lui, și pentru că îl cunosc destul de bine, am scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
catifelate păreau azi mai lungi, mototolind cu nervozitate un ziar. Figura ei de păpușă blondă, de păpușă de Nurenberg, cu gura roșie și mică, cu obrajii de porțelan roz, era crispată și ochii mari albaștri, ochii de sticlă limpede, erau plânși; ondulările regulate ale părului oxigenat, auriu ca o perucă, erau deformate și corpul majestuos, plin, totdeauna conștient de statura lui bogată, sta lânced, obosit, învelit fără grijă în chimonoul de dimineață. Din când în când apuca brusc mâna Linei fără
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
unde o simfonie a visului îmi tresare sufletul și-mi preschimbă întunericul în lumină. Dezordinea vieților albe într-o totală ordine și pentru ca să fiu, Eu, atât de CATEGORICĂ, voi aprinde această noapte a tăcerilor cu milioane de stele prin fereastra plânsă a dragostei albe și EA, DRAGOSTEA FLĂMÂNDĂ DUPĂ VOCILE INFINITULUI. Da, infinitul albastru al acestui DELIR, ce îmi sfâșie distanța și mă face să îngenunchez în TRESĂRIRILE UNUI TELEPATIC VIS, Da, visul de-a iubi, la fel de mult un început de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
dragostei albe și EA, DRAGOSTEA FLĂMÂNDĂ DUPĂ VOCILE INFINITULUI. Da, infinitul albastru al acestui DELIR, ce îmi sfâșie distanța și mă face să îngenunchez în TRESĂRIRILE UNUI TELEPATIC VIS, Da, visul de-a iubi, la fel de mult un început de iarnă plânsă, prin norii cețoși ai delirului în ZESTREA ÎNNOPTĂRILOR, unde nici un RĂCNET nu e la fel de conceput, așa cum înghețul dorului îmi sfâșie, întreaga-mi ființă. Și Eu, ce trebuie să fac, cum să pot să mă mint mai bine, Cum să exist
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
nu e la fel de conceput, așa cum înghețul dorului îmi sfâșie, întreaga-mi ființă. Și Eu, ce trebuie să fac, cum să pot să mă mint mai bine, Cum să exist, prin toate aceste DRAPERII ALE TEMPLULUI SFÂNT; unde iubirea mea e plânsă, iubirea mea e condamnată să doară, iubirea mea din toate anotimpurile, De ce nu îmi răspunzi și faci ca întunericul din mine să-mi ardă, să-mi moară. Aprinde CETĂȚI DE CUVÂNT, ca zorii să se preschimbe în gând și lumile
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
o imensitate albastră de gânduri. IUBIRE STELARĂ IUBIRE STELARĂ După ce m-am trezit din congelarea sufletului ucis în dezordinea unei iubiri, am fost sigură pe un început de an, cu lucrurile ce le-am găsit așezate de la sine. Fereastra iubirilor plânse îmi făcuse semn să nu mai disper să privesc bunătățile ce se holbau la mine de pe o masă a timpului. Și Eu trebuia doar să le fac semnul discret al ființei conștiinceoase ce știu să nu mai privesc spre anul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
A STELEI MORBINDE Sunt singură în noaptea suferindă, Cuvintele îmi sunt cristale, prin vieți de-a-valma. Depărtarea, mă arde, depărtarea mă vinde, De vrei să mă știi, cum alerg prin tăcerea cimitirelor albastre, De vrei să mă știi, cutreerând prin crucile plânse. Vino și vezi cum sângele mi-e bolnav în adâncuri de iarnă. Vino și vezi-mi veacul cum a înfrunzând prin sfâșieri, tremurânde. Dar, eu știu că numai bunătatea lui Dumnezeu va împărți dreptatea în așa fel încât cel vinovat
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de voci traversa prin SPĂRTURILE CERULUI, starea de liniște a CONCEPTULUI și EL FLĂMÂND de banalități suferinde. Da suferința contestă țipătul glacial al DELIRULUI până în subconștientul muribund al învinsului. Eu știu o viață plină cu absurditățile unui învingător în iubirea plânsă a nopților. Când la o masă de CER hăituit, mâna continuă să scrie pe un nor de CEAȚĂ la fel de ARSĂ ÎN MEMORIA CORALILOR de unde o mare de doruri învinge în capcanele geroase ale întâmplărilor Dar și ciudățenia de chipuri albastre
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de zile speciale, când, din CER Dumnezeu te privește și-ți binecuvântă harul și puterile tale de ființă nemuritoare. Și cine să înțeleagă toate aceste taine ce numai genele norilor le întrevăd prin rupturi de CER și CUVÂNT, de speranțe plânse, de aglomerări albăstrite de gând, Și prin picăturile de rouă a unui ținut de viață însingurată unde doar memoria celor iubiți, mai revine în ajutorul sufletului plâns și așezat într-o dezordine totală a acestei lumi ce se vrea a
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a hazardului ce a stăpânit întunericul unui suflet neglijent în calea dragostei pământene. Dar pământul acceptă DUREREA DE TRUP, DUREREA DE SOARE, DUREREA DE MARE, din SPUMA UNIVERSULUI DISTRUS. Undeva se plimbă prin ploaie iubirea, undeva mi-e dorul prea plâns, și diminețile sunt imposibile în chemările alintului stins. Mi-e atât de dor, să calc desculță prin ploaie, și mi-e atât de trist în SUFLETUL ALBASTRU DE SOR. ZDRENȚE DE UMBRE Soarele s-a ascuns în umbra haitelor de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sfârșește odată cu o liniște albă din PUSTIURI ALBE. Dar undeva departe în ZESTREA ALBASTRĂ DE EROS, sufletul poetului rămâne un ZID DESPĂRȚIT DE TIMP, despărțit în ideee. Nu-i nimeni în lumea sufletelor de lună, e-o aghiazmă a nopților plânse. Nu-i nimeni în sufletul meu de pământ sau sufletul meu de poem prin arderea târzie a nopților. Undeva din ruine e pustiu și urlă din mine, PĂMÂNTUL, Ei, morții mei vin să mă vindece, îmi sărută prin vieți viețile
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]