780 matches
-
ca o junglă, în care ei nu pot trăi „ca toată lumea”. Una dintre ironiile epocii este că cei excluși de la consum sunt ei înșiși un fel de hiperconsumatori. Privați de adevărata participare la piața muncii, pradă lipsei de ocupație și plictisului, persoanele mai nevoiașe caută compensații în consum, în achiziționarea de servicii sau de bunuri chiar și în detrimentul lucrurilor de maximă utilitate 31. Multe familii ajung astfel să aibă abonament la televiziunea prin cablu, deși nu-și pot plăti factura la
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
bună. Să ne imaginăm o clipă lumea noastră eliberată de „tirania” fericirii. Ar fi oare, într-adevăr, oamenii mai buni? Ne îndoim. Nu suferim pentru că un mecanism pervers ne-a convins că trebuie să fim fericiți: eșecul, singurătatea, deziluziile sentimentale, plictisul, sărăcia, boala, moartea celor apropiați, toate aceste experiențe poartă în ele nefericirea, independent de orice poziționare ideologică și îndeosebi de „datoria de a fi fericit”. De îndată ce omul se debarasează de obligațiile comunitare, preocuparea sa irezistibilă pentru fericire nu poate decât
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
și ghete. Privea cu liniștită curiozitate turnul și pe locuitorul acestuia, Încercând parcă să se asigure că acela era locul pe care Îl căuta. - Bună ziua, a salutat. Un accent ce putea fi de oriunde. Pictorul a schițat un gest de plictis. Nu-i plăceau vizitele și, ca să le descurajeze, pusese afișe bătătoare la ochi pe povârniș (unul anunța câini răi, deși nu exista nici unul), informând că aceea era o proprietate particulară. Aici nu frecventa pe nimeni. Singurele lui relații erau cunoștințele
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu ochii acoperiți de un fișiu, montând și demontând orbește un AK-47 Într-un grup de milițieni din Bulo Burti, Somalia. Ca și al ostașului, războiul fotografului consta Întotdeauna Într-o mică parte de acțiune, plus un rest alcătuit din plictis și așteptare. Asta era situația. Așteptau ziua În care aveau să fie atacate pozițiile unei miliții rivale, când lui Olvido Îi atrăsese atenția instruirea unor recruți tineri. Fac instrucție legați la ochi, explicase Faulques, pentru cazul că li se blochează
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
intestin; încercare; încîntat; înșirat; întindere; kat; kent; kilometri; lac; lemn; limbă; liniar; loc; longeviv; lung; lungan; maleabil; Marin; material; a măsura; mesaj; metri; mic; moale; rașpa; nelimitate; noapte; ocupație; om; oraș; origine; palton; pantaloni; pariu; perdele; picioare; în picioare; pletos; plictis; pom; pompieri; posibil; prăjină; privire; profund; provocare; punct; răbdare; riglă; ruletă; salam; scund; scurt; scurtă; sfoară; sîrmă; slab; special; stîlpul; subțire; suliță; sunt; șosea; text; trage; traseu; trist; tunel; uimire; unitate de măsură; unitate; univers; ușor; veșnicie; voiaj; voință; vorbă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Zheng Biao Dezechilibru autoreglabil cu caracter temporar sau cronic. O îngrijire igieno-terapeutică este benefică. Punctele Fu sunt afectate. Simptomatologie generală Alternanță mai mult sau mai puțin frecventă a unei stării de spirit normale cu momente de oboseală psihică, pierderea entuziasmului, plictis, iritabilitate, hiperemotivitate, stare de rău general, tulburări ușoare de atenție și de memorie. Yu Zheng Li, formă obișnuită Boală care necesită o îngrijire terapeutică temporară. Punctele Zhang sunt afectate. Simptomatologie generală Bolnavul este conștient de starea sa. Angoasă, anxietate, pierderea
Manual de masaj tradițional chinez by Michel Deydier-Bastide () [Corola-publishinghouse/Science/2060_a_3385]
-
în vid, un esențial. Fapt care nu atenuează sentimentul eșecului, dar care purifică orice criză teribilă, delirantă, extazică a adevărului. Contemplate acum, vidul și esențialul nu mai dor; prin conștiința eșecului, disperarea e complementară melancoliei. În tinerețe, era complementară doar plictisului, anxietății și extazului. Dostoievskian, Cioran nota în aceeași scrisoare către Eliade: „Îmi e imposibil, dragă Mircea, să scriu despre un gânditor pe care-l iubesc, despre o carte citită, despre o întâmplare trăită. Toate nu ajută la nimic. Gândirea trebuie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
turmei din jur Ă să perseverez... în ființă fără teroarea viitorului” (484 Ă 2 decembrie 1946). Cum plătește Cioran o astfel de înstrăinare, nu față de viitor, ci față de propriul prezent?! Probabil că prin scris. Punitiv, scrisul însumează melancolia, anxietatea, neliniștea, plictisul. Așadar, scrisul ca drog: deopotrivă asumare a nimicului și depășire a lui. Sau, mai exact, scrisul ca amânare, căci există o „valoare metafizică a lui farniente” (435 Ă 20 noiembrie 1971), a cărui intuiție un Eliade nu ar fi putut
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lui Cioran, care face uneori, cum am văzut, apologia Infernului, i se pare că i-ar fi urât până și în Dumnezeu: „Mi-ar fi urât până și-n Dumnezeu, mai cu seamă în el. În teama asta de un plictis suprem, văd motivul neîmplinirii mele religioase” (I, 262). Comunicarea cu Dumnezeu rămâne, însă, unul dintre reperele gândirii cioraniene. La un pas de credință, el simte că ar fi fost și la un pas de sfințenie, pe care ar fi ratat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi spus: „Dumnezeu este ceea ce supraviețuiește evidenței că nimic nu merită să fie gândit” (idem). Să revenim, însă. Misticii, emulii lui Buddha, urmașii lui Iisus, toți caută pacea. O pace pe care lui Cioran pare să i-o aducă somnul, plictisul sau ploaia. „Prin somn, spune Cioran, ne reintegrăm în curentul anonim al vieții, regăsim o stare de pre-individuație, suntem cum eram înainte de a ne separa de cosmos ca persoane, prin somn, redevenim germen universal” (I, 105). În opoziție, „prin conștiință
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
somnul: „Zi de ploaie, notează Cioran. Am dormit toată ziua. Nevoie de-a mă cufunda în materie, de-a mă întoarce la ea, de-a mă topi în ea. Aceasta mi-a fost Coborârea în elemente” (I, 144). Până și plictisul poate fi pentru Cioran prilejul întoarcerii în originar și al trăirii extazului. Vorbind despre prima criză de plictis din copilărie, când a avut revelația „dublei naturi a plictisului”, Cioran mărturisește: „Am simțit deodată prezența nimicului în sângele meu, în oasele
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a mă întoarce la ea, de-a mă topi în ea. Aceasta mi-a fost Coborârea în elemente” (I, 144). Până și plictisul poate fi pentru Cioran prilejul întoarcerii în originar și al trăirii extazului. Vorbind despre prima criză de plictis din copilărie, când a avut revelația „dublei naturi a plictisului”, Cioran mărturisește: „Am simțit deodată prezența nimicului în sângele meu, în oasele mele, în respirația mea și în tot ce mă înconjura, eram vid ca obiectele. Nu mai era nici
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ea. Aceasta mi-a fost Coborârea în elemente” (I, 144). Până și plictisul poate fi pentru Cioran prilejul întoarcerii în originar și al trăirii extazului. Vorbind despre prima criză de plictis din copilărie, când a avut revelația „dublei naturi a plictisului”, Cioran mărturisește: „Am simțit deodată prezența nimicului în sângele meu, în oasele mele, în respirația mea și în tot ce mă înconjura, eram vid ca obiectele. Nu mai era nici cer, nici pământ, doar o nesfârșită întindere de timp, de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
timp, de timp mumificat” (III, 133). În acest context, pentru Cioran vid înseamnă ființă, adică extaz. Fie el și extaz al neantului. În plus, abia prin intuiția aceasta, a nimicului cu care se identifică, Cioran are revelația propriului sine: „Fără plictis n-aș fi avut identitate. Prin el, și din cauza lui, mi-a fost dat să mă cunosc. Dacă nu l-aș fi cunoscut niciodată, m-aș ignora total, n-aș ști cine sunt. Plictisul e întâlnire cu sine Ă prima
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cioran are revelația propriului sine: „Fără plictis n-aș fi avut identitate. Prin el, și din cauza lui, mi-a fost dat să mă cunosc. Dacă nu l-aș fi cunoscut niciodată, m-aș ignora total, n-aș ști cine sunt. Plictisul e întâlnire cu sine Ă prima percepere a nulității sinelui” (idem). Așadar, fugind de lume Ă deși, tainic, în căutarea ei Ă, având, deopotrivă, revelația vidului ca extaz, Cioran caută soluții pentru depășirea nihilismului și a golului, căci ieșirea din
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-l pe Cioran constatând cu uimire: „Să ai subit, sub efectul unei ciudate dezagregări a memoriei, percepția exactă a haosului originar. Toată materia din mine se fixează deodată la prima ei amintire” (I, 69). Printre soluții, nu numai somnul și plictisul, nu numai inactivitatea, ci mai ales, doar aparent ciudat, munca. Un fel de a munci care amintește cumva de existența călugărilor, pentru care extazul nu înseamnă doar rugăciune, ori contemplație pură, ci și ieșirea din sine, un abandon analog împlinirii
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
zece de bibliotecă. Între datul cu sapa și cititul prin terfeloage, alegerea mea e făcută. În plus, prefer să mânuiesc o sapă decât un condei” (II, 234). Înțelege chiar că munca fizică e un remediu împotriva anxietății: „Împotriva anxietății sau plictisului există un singur leac: munca manuală. Îmi dau zilnic seama de acest lucru. De aceea o și practic cât mai des cu putință, căci nimic nu este mai adevărat în cazul meu ca vocația pentru meșterit” (II, 243). Să mai
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
birui, sunt sigur. Dar cum să mă lupt cu boala? Ar însemna să declar război materiei. Trupul meu nu-mi aparține, ține de ea, de materie” (idem). Dincolo de meteorologie, dacă nu va fi având și el drept cauză tot meteorologia, plictisul: „În crizele mele de plictis, stomacul și creierul sunt cele mai vătămate. E ca și cum în ele s-ar forma o otravă, o substanță corozivă, un acid agresiv și distrugător” (II, 65). Oricum, organele, toate, par afectate: „Rinită cronică, guturai Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să mă lupt cu boala? Ar însemna să declar război materiei. Trupul meu nu-mi aparține, ține de ea, de materie” (idem). Dincolo de meteorologie, dacă nu va fi având și el drept cauză tot meteorologia, plictisul: „În crizele mele de plictis, stomacul și creierul sunt cele mai vătămate. E ca și cum în ele s-ar forma o otravă, o substanță corozivă, un acid agresiv și distrugător” (II, 65). Oricum, organele, toate, par afectate: „Rinită cronică, guturai Ă nu trebuie mai mult ca să
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Utopie și Apocalipsă, recunoaște: „temperamentul meu a ales. Toate opțiunile mele, înainte de a fi intelectuale, elaborate, conștiente, sunt organice, viscerale” (idem). „Trupul îmi e stăpân” (II, 114), spune Cioran, sau „Trupul nostru ne inspiră doctrinele noastre” (II, 189). Chinuit de plictis, găsește o cauză în bolile trupului. Se întreabă: „De unde-mi poate veni aplecarea pentru plictis?”. Și, continuă: „M-a chinuit întotdeauna, în toate orașele, în toate locurile unde-am trăit, la toate vârstele. Nu mi se pare că acum sufăr
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
elaborate, conștiente, sunt organice, viscerale” (idem). „Trupul îmi e stăpân” (II, 114), spune Cioran, sau „Trupul nostru ne inspiră doctrinele noastre” (II, 189). Chinuit de plictis, găsește o cauză în bolile trupului. Se întreabă: „De unde-mi poate veni aplecarea pentru plictis?”. Și, continuă: „M-a chinuit întotdeauna, în toate orașele, în toate locurile unde-am trăit, la toate vârstele. Nu mi se pare că acum sufăr mai puțin. Înclin să cred că această predispoziție ține de temperamentul meu, de fiziologia mea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
altceva, dar nu român. În unele momente, chiar crede că este altceva. Dar, și altceva fiind, nu o dată își descoperă identitatea precară în modelul etnic pe care îl particularizează. Iată: „O, rușii ăștia, ce aproape îmi sunt! Genul meu de plictis e întru totul slav. Dumnezeu știe din ce stepă mi-au venit străbunii. Port în mine, ca pe-o otravă, amintirea ereditară a nemărginirii” (I, 19). Apoi continuă: „În plus, sunt, ca sarmații, un om pe care nu te poți
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sau, mai general, locuitor al Europei centrale. Când simte în jur amprenta ei, trăiește clipe de extaz. Iată: „Ascultat la radio muzică țigănească maghiară. Sunt ani de când nu am mai auzit așa ceva. Vulgaritate deprimantă. Amintiri ale bețiilor din Transilvania. Copleșitorul plictis ce mă împingea să beau cu oricine. În fond, sunt un «sentimental», ca toți tipii din Europa centrală” (I, 88). Crede chiar că e purtătorul tarelor Europei Centrale. Spune: „E greu de imaginat un ins mai «sentimental», la modul prostesc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fie aceea a realismului domestic. Avînd o bună știință a înnădirii (și destrămării) relației dramatice dintre un bărbat și o femeie, dintre un soț și o soție, scriitorul ne prezintă în Calul verde un cuplu într-o situație de criză. Plictisul a erodat, insidios, conviețuirea celor doi. Se întîmplă... Cu ostenelile împîclite în rutină ale robotelii lui de funcționar, ce avînturi să-i mai ceri domnului Popescu? "Corect ca un principiu", înfundîndu-se în teancuri de hîrțoage, esgte oare numitul Ilie doar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
culegere, "Destine paralele" în care discursul poetic este aforistic și demonstrativ: "A te ridica până la ideea de copac până la capăt,/ a te ridica până la ideea de monstru până la capăt" ("Conștiința"). "Scrisorile de dragoste" revin la sentimentul timpului, al metamorfozelor, al plictisului și al angoasei adâncite în ciclul intitulat "Recviem",vibrație surdă cu lucide observații legate de existența mamei, care în clipa aceasta a dispărut: "Nu-mi vine să cred/ nu că eu nu te văd/ ci că tu nu mă vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]