1,463 matches
-
nu trebuie confundate cu descrierile ce au un rol bine determinat în economia narațiunii), astfel de secvențe lărgesc dimensiunea lumii sondate de autor. Nesfârșitele drumuri străbătute de Marlowe în căutarea vinovaților, deplasările aparent capricioase pe drumurile unei Californii suspect de ploioase se relevă a fi doar firimituri din marele desen universal. Aparentele îndepărtări de linia roșie a evenimentelor întăresc atmosfera de realism, de apartenență la o lume de oamenii vii, captivi însă ai unei existențe ce-și urmează propria logică: Ploaia
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ușă și am închis-o în urma mea fără zgomot, iar o rafală de ploaie suflă pe sub verandă, mai puțin rece ca buzele ei. Mona Mars este singura femeie din cortegiul de seducătoare întâlnite de Marlowe în răstimpul celor cinci zile ploioase căreia îi cere să-l sărute. E singura pe care n-o respinge și singura căreia îi va purta o amintire durabilă. Este și singura a cărei imagine se leagă de umezeala și răceala ploii și nu de căldura insuportabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
-și încheie relatarea invocând-o cu o irepresibilă tandrețe? Romanul iese, în felul acesta, de sub tirania simbolului morții, al „somnului de veci”. Adevărata încheiere ne trimite într-o neașteptată lume a dorinței neîmplinite, a pasiunii născute enigmatic într-o seară ploioasă, într-o casă sordidă: În drum spre centru, m-am oprit la un bar și-am băut câteva whisky-uri. Nu m-au ajutat deloc. M-au făcut doar să mă gândesc la Perucă Argintie, pe care n-am mai
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
adormit acum câteva nopți în mașină? Întrebări fără răspuns. Ele n-au legătură nici cu cazul investigat, nici cu personajul - Vivian - căruia i se adresează. Sunt simple repere din Bildungsroman-ul întors, derulat sub ochii cititorului în timpul celor cinci zile ploioase. Nu e un roman al inițierii, al maturizării senine, ci consemnarea acomodării resemnate la trista morală a lumii descompuse. Marlowe repetă frecvent că „nu-i pasă” de părerea celorlalți, că nu este intimidat de înjurături și agresiuni fizice. Insistența asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
convinge, modul în care Rorschach evocă nașterea testului petei de cerneală. El a fost de-a dreptul uimit să citească în jurnalul unui discipol al lui Leonardo da Vinci modul în care autorul și-a surprins maestrul, într-o seară ploioasă, „stând în contemplare în fața unui perete pătat de umezeală. Da Vinci îi descrie o splendidă himeră cu botul căscat, deasupra căreia plutește un înger frumos și cârlionțat, și o conturează cu degetul; apoi explică faptul că i se întâmplă adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu a plugarului. Plugarul asvârle sămânța în brazdele deschise, cu nobilul său gest milenar, sau invizibil, prin țevile articulate ale semănătoarei mecanice. Și după aceea, nu se mai întâmplă multă vreme nimic. Norii trec peste câmp, zilele senine și zilele ploioase se succed în mișcarea anotimpurilor - iar semințele încolțesc în întunericul umed al pământului, dar la anul, iată câmpurile pe care grâul se leagănă ca o mare foarte verde cu luciri albăstrii, și iată mișcarea greoaie a grânelor de aur în
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
ne întâlnim peste două zile, la biroul lui din Saint-Petersburg. În holul hotelului, am luat la întâmplare trei-patru volume de pe o etajeră așezată între două plante cu frunze mari, lucioase, ca să am cu ce să-mi ocup cele două zile ploioase, ca să nu mă mai gândesc la Vinner. Încercam să mă atașez de personajele romanelor americane, să cred în viața unui crescător de cai candid și generos, sau a unei tinere provinciale naive căzute în capcana marelui oraș... Dar, în chip
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
zis, stupid administrative, dar absolut convingătoare, cum ar fi locul și data nașterii... Locul și data nașterii... Am repetat datele astea care trebuiau să-ți rețină viața la marginea uitării, îmi aminteam acum ziua în care le aflasem. O zi ploioasă, în Germania, călătoria noastră care mă exaspera prin absența ei de țintă, când deodată ținta asta s-a ivit. Vorbele tale. Era cu câteva luni înainte de sfârșitul acelei vieți nomade care era viața noastră, de atâția ani... Mi-ai indicat
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
explicat vag că trebuia să refacem un contact într-unul din acele orașe pe care mă grăbeam să le străbat. Urâțenia lor, sărăcia pădurilor desfrunzite făceau ca ținta călătoriei noastre să fie dinainte nesigură, topită în aerul verde-albăstrui al zilei ploioase. Absurdă, precum munca noastră de acum, m-am gândit eu, amintindu-mi de prima mea vizită în Berlinul încă împărțit în două de Zid. Tăcerea ta, tăcerea cuiva care știe unde se duce, mă apăsa. Am început să vorbesc, simulând
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
se creadă că sfaturile noastre sunt imuabile. Oriunde și oricând pot interveni abateri creatoare, excepții care să întărească regula. Orice început trebuie să fie o lovitură de pistol. Teodorescu-Braniște dădea exemplul unui text care începea descriptiv: o zi mohorâtă și ploioasă în cimitir. După mai multe scene intermediare, urma și informația de la care pornea reportajul anchetă: o studentă s-a sinucis în cimitir. Este greșit. Procedând în acest fel, pierdem interesul cititorului, deși subiectul este interesant. Iată de ce, spunea cunoscutul ziarist
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
a Detroitului, asta Însemnând că vedea totul În alb și negru? Mai există o ultimă posibilitate. Ar fi posibil ca sentimentul de vinovăție al bunicii mele, acea spaimă paludică, umedă, care o inunda pe dinăuntru cu regularitate, ca un anotimp ploios, ar fi posibil ca acest virus incurabil să o fi făcut receptivă la farmecul lui Fard. Atinsă de flagelul păcatului, simțea ea oare că acuzațiile lui Fard aveau greutate? Lua condamnările lui rasiale la modul personal? Într-o noapte Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
primul an că domnișoara Lange nu dorea să Întrețină relații strînse cu chiriașii. Intraseră doar de două-trei ori În salon și nu cunoșteau celelalte Încăperi de la parter. Nu-i invitase niciodată la un aperitiv sau la o cafea. În zilele ploioase, seara, auzeau televizorul sub ei, dar domnișoara Lange Îl oprea devreme. Maigret avea aceste amănunte În minte În timp ce moțăia În pat, ca În fiecare după-amiază, iar doamna Maigret citea lîngă fereastră. Printre pleoape, comisarul ghicea penumbra aurie și dungile mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
se prefac că n-au auzit nimic. Numai Augustus zâmbește amuzat, deși rana îl înțeapă rău. De 30 de ani, de când o are la genunchi, s a obișnuit cu durerea. Când mai surdă, când mai acută. Mai ales în zilele ploioase. A ajuns parte din el. Nici nu-și imaginează cum ar putea trăi fără ea. Îi amintește de Pollio, de începuturile relației lor tulburi, uneori furtunoasă, alteori fructoasă, de Illyricum, când a simțit pentru prima dată excitația pe care ți-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
odinioară peste satele lor. Iarna din anul cu pricina a fost neobișnuit de caldă. În aer pluteau semne de primăvară, dar muntele din nord-vest fusese învăluit în ceață toată iarna și de-abia se mai deslușea. Când a venit anotimpul ploios, o dată cu sfârșitul primăverii, ploile n-au mai contenit și chiar și după venirea verii, serile și diminețile erau atât de reci, încât nu puteai sta afară dezbrăcat. Răsadurile de pe câmpuri n-au crescut deloc și multe s-au ofilit. Bucatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
apoi, nu mi-aș necinsti mai mult strămoșii dacă n-aș lua înapoi pământurile primite de la ei? Samuraiul căuta în van un sprijin, căci își simțea sufletul năruindu-se înlăuntrul său. Răpăitul ploii îi aduse aminte pe neașteptate de anotimpul ploios din vale. Zi după zi închiși în casă din pricina ploii, aerul dinăuntru greu de atâtea mirosuri, surcelele fumegând în vatră, copiii tușind, pământul surpându-se din pricina ploii... — Mai gândește-te, Hasekura! Samuraiul privea la imaginea omului atârnat în perete. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
întoarcă înapoi într-un ținut îndepărtat, la fel ca noi...” Eu și cu japonezii semănam cu un popor rătăcitor pribegind în căutarea unui colț liniștit de rai. Sau cu niște călători căutând lumina vreunei case într-o noapte neagră și ploioasă. După ce am plecat din Madrid în fiecare seară mi-au răsunat în minte cuvintele Domnului: „Fiul Omului n-are unde-Și odihni capul.” După ce Adunarea Episcopilor și-a anunțat hotărârea, oamenii s-au schimbat de-a dreptul și au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
urcară nenumăratele trepte ale Capitoliului și dispărură înăuntrul mănăstirii Ara Coeli. Nu se mai arătară din spatele porților închise. Se răspândi zvonul că erau niște trimiși din Ungaria și oamenii se împrăștiaseră care încotro. Timp de o săptămână, pe o vreme ploioasă de primăvară, Roma așteptă sărbătoarea Învierii. În biserici, toate altarele erau acoperite cu pânză purpurie pentru a jeli moartea lui Iisus, sfeșnicele erau stinse și lumea se ruga pentru învierea lui Iisus. Doar în jurul icoanei cu chipul Fecioarei Maria licăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să se ascundă. Ordinul nostru împreună cu ordinul dominican și cu cel augustin au ținut o mare adunare pentru rugăciune și în ziua de Înviere au mărșăluit prin oraș strigând că vor să se facă martiri. Șapte noiembrie. Într-o zi ploioasă optzeci și opt de misionari și călugări japonezi care fuseseră întemnițați au fost înghesuiți în cinci jonci și trimiși la Macao. A doua zi, treisprezece preoți, călugări și credincioși au plecat către Manila cu o corabie mică și prăpădită. Cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
au sărutat, dar cearta nu se terminase. Îl Îmbolnăvea să se despartă așa. S-a Întors În America cu un vapor luat din Genova. Luz s-a Întors În Pordenone, ca să deschidă un spital acolo. Locul acela era pustiu și ploios, și un batalion de arditi era Încartiruit acolo. Și iarna, În orașul acela ploios și plin de noroi, maiorul batalionului se culcă cu Luz - care nu mai cunoscuse vreun italian Înainte - și până la urmă i-a trimis lui Nick o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a Întors În America cu un vapor luat din Genova. Luz s-a Întors În Pordenone, ca să deschidă un spital acolo. Locul acela era pustiu și ploios, și un batalion de arditi era Încartiruit acolo. Și iarna, În orașul acela ploios și plin de noroi, maiorul batalionului se culcă cu Luz - care nu mai cunoscuse vreun italian Înainte - și până la urmă i-a trimis lui Nick o scrisoare În State, În care-i spunea că povestea lor fusese doar ceva Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
știam că și bătrânul era agitat, chiar dacă n-o arăta. E cu totul altceva să călărești pentru tine. A doua cursă a lui taică-miu cu Gilford a fost una de 4 500 de metri cu obstacole, Într-o duminică ploioasă, la Auteuil, În Prix du Marat. Imediat după ce s-a dus spre linia de start, am șters-o În tribune cu binoclul nou pe care mi-l cumpărase tata, ca să-i văd. Startul se lua la capătul Îndepărtat al pistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
rău asuprit Crengile-n foșnet stau să absoarbă Un adânc de amurg liniștit Obosit este pasul ce-atinge Puntea uzata de pește parau Copleșită de dorul ce plânge Mă adun între bine și rău Eu la fel ca si toamnă ploioasa Amestec de roșu și verde Înțeleg cum din gânduri întoarsă Nădejdea în inimi se pierde Peste umăr duioasa privirea Câtă lung spre adânci depărtări Iar în inima plânge iubirea Azi pribeaga pe triste cărări
Amurgul by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83223_a_84548]
-
mai tare le era frică de soldați În timpul musonului. Ploaia dădea jos acoperișurile din stuf de deasupra micilor verande ale tribului, iar ei trebuiau să trăiască În noroi și să-și culeagă lipitorile de pe corp la câteva minute. În timpul anotimpului ploios, Își agățau hamacuri din Împletitură de bambus În copaci și acolo stăteau și dormeau. Atunci veneau și soldații SLORC. Puteau Încercui o Întreagă așezare pe la spate, oamenii pomenindu-se prinși Între soldați și apele unui pârâu Învolburat, singura soluție fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
al din Centrului Shōwajima și am început din nou munca, după sărbătorile de la începutul lunii mai. În fiecare zi aranjam birouri, conectam calculatoare, până seara târziu. Cred că atunci m-am cam extenuat. Aveam aceleași dureri de cap. În sezonul ploios din iunie, durerile s-au accentuat. În fiecare zi simțeam că o greutate mare îmi apăsa creierul. Ochii tot mă dureau când încercam să mă uit atent la ceva. Dar, în timp ce munceam, parcă durerea se mai atenua. Mă concentram asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
iadul mă trage în jos. Eram rău. Sigur cad în iad! Nu mă mai întorc!», așa simțeam. Nu aveam poftă de mâncare. Aveam un fel de nevroză. Depresie. O depresie gravă, boală. Îm dădeam seama că înnebuneam treptat. În zilele ploioase, când nu munceam, dormeam înfășurat în plapumă. Ceilalți mergeau la jocuri elecronice, iar eu stăteam singur în cameră. Cei din jurul meu îmi spuneau cuvinte calme și le sunt foarte recunoscător, dar atunci eram total pierdut. Într-o zi, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]