KorAP: Find »[drukola/base=poală & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...260 >

6,499 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

degetele prin părul domnilor, șoptindu-le dulci promisiuni care-i făceau să roșească. Aceste promisiuni deschideau invariabil apetitul pentru Înc-o sticlă de șampanie. Când li s-a părut că sunt suficiente dopuri aliniate pe tejghea, femeile s-au prelins din poalele musafirilor, zâmbind când domnii Își dezmorțiră picioarele strâmbându-se de durere, și au Început să se plimbe, legănându-și șoldurile Îmbietoare, care contiunau să promită, Îndreptându-se către silueta obeză care stătea la o masă În cel mai Întunecat colț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
care Dora adopta diferite roluri - inspector extraordinar de pompele hidraulice, Îmblânzitoare de șerpi atestată, cântăritoare de cârnați - și refuza să capituleze până nu găsea dovezi concrete ale comorilor mele. Și Într-o noapte, spre mijlocul aceleiași luni, stând goală În poala mea, Își odihnea capul pe pieptul meu și se agita de parcă ar fi fost cu douăzeci de ani mai tânără, În timp ce șoptea cu o voce delicată și minunată totodată: — Nu, te rog. Nu, te rog, nu, te rog, nu... Treptat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
are nici un haz dacă ești mereu așa de serios. Hai, Întinde-te. Netezi cuvertura. Hai să te Învăț ceva despre bărbați și femei și alte lucruri. Neîndemânatic, dar fără să mă Împotrivesc, m-am Întins - parțial pe pat, parțial În poalele Dorei. Mângâindu-mă cu mâinile sale electrice, se deplasă mai Întâi pe piept, apoi, În jos, spre stomacul meu tremurând. Abia mă atingea, și totuși mă simțeam de parcă palma i-ar fi fost Încărcată cu lumina lunii. Niciodată nu m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
păroase. Totuși, când i-a spus că o să-i dea toată ciocolata pe care obișnuia s-o radă peste deserturi, a cedat. Zâmbind cu complicitate, bucătarul trase ușa dinspre curte, se aplecă și o ridică pe fetiță, așezând-o În poale. Apoi, plimbându-și degetul mare cărnos pe partea inferioară a corpului ei, mormăi tot felul de cuvinte agitate. Observând că pute, Dora era pe punctul de a-i cere ciocolata, când cineva a bătut la fereastră. Fața plată a Adelei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
cel cu spatele la cameră, doar cu un umăr vizibil, părea gata să se contopească cu umbrele. Dar chiar În prim-plan, am zărit fruntea plină de coșuri a unui adolescent. Mi-am amintit că băiatul care stătea cu pumnii Încleștați În poale ne făcuse să ne lansăm in tot felul de speculații. — Cu siguranță că acesta este urmașul acestui loc, m-am aventurat - și, văzând că Dora nu catadicsește să răspundă, am adăugat: Pare pus pe năzbâtii. Uită-te numai la coșurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Întoarsă Într-o parte, așa că i se vedea doar un obraz, palid ca turta de ceară. Și pe ultima scară, În fața pacienților și a angajaților stătea un băiețel de vreo doisprezece-treisprezece ani, cu fața plină de coșuri, pumnii Încleștați În poale și cu spatele țeapăn ca o scândură. Acum, peste zece ani nu era greu de spus cine era. Părul era la fel, ochii inteligenți și constituția atletică, aceleași. Domnul cu Păr Blond ca paiul. Dora a născut În 1907. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

a ne câștiga respectul și cinstirea celorlalți - deși, când eram mic, prefera să vorbească de ambițiile lui legate de viitorul meu mai ales în termeni financiari. „Să nu fii prost ca taică-tu“, îi zicea el în glumă băiețelului din poală, „să nu iei de nevastă o fată frumoasă, să n-o iei din dragoste - ia una bogată“. Nu, nu-i plăcea să fie privit de sus, dar deloc. Se spetea muncind - pentru un viitor de care nu-i era sortit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
la cravată, „ce frumos ți-ai tăiat friptura! ce frumos ai mâncat cartofii, fără să-i scoți din farfurie! îmi venea să te sărut, niciodată n-am mai văzut așa un gentleman mititel, cu șervețelul ținut așa de frumos în poală!“ Un zevzec, mamă! Un zevzec mititel, asta ai văzut - și exact asta și urmărea să obțină programul tău de pregătire. Bineînțeles! Bineînțeles! Rămâne un mister nu faptul că nu-s mort asemenea lui Ronald Nimkin, ci faptul că nu-s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
fi dat ca să nu vomiți sosul béarnaise pregătit de Sheldon. Așa că gata. Teribil număr de pantomimă a trebuit să mai execut în seara aia pentru ca să-mi pot da jos geaca de zylon de pe mine și să mi-o pun în poală ca să-mi acopăr vintrea, expusă lumii întregi în toată goliciunea ei. Și asta numai cu ajutorul șoferului, în a cărui putere poleacă stătea aprinderea luminilor din plafon și, astfel, distrugerea într-o clipită a cincisprezece ani de caiete îngrijite și note

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
de două ori pe zi și fructe niciodată consumate înainte de-a fi bine-bine spălate... Ce cald e-aici! Fui, cald de tot! Mamă, uf, ia să-mi dau eu jos geaca și s-o pun frumos împăturită aici, în poală... Da’ ce naiba fac? Un poleac nu se simte bine, îmi zice taică-meu, dacă nu calcă-n picioare în fiecare zi, cu cataligele lui uriașe, niște oase de evreu. De ce să-mi asum acest risc în fața celui mai înverșunat dușman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
în viață, una aurie dacă e mort. „Iată o măicuță cu stea aurie“, zice Ralph Edwards pe un ton solemn, prezentând o participantă la concursul radiofonic Adevărul sau consecințele, care în două minute, cu efort minim, va fi împroșcată în poală cu sifon și va căpăta un frigider nou-nouț, pentru bucătăria ei... Măicuță cu stea aurie e și mătușa Clara, cea de sus, de la etaj, numai că aici apare deosebirea - ea nu-și pune stea aurie în fereastră, căci pe ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
asta fără nici o diminuare a apetitului sexual. Știu o poezie, am bâiguit eu de parcă aș fi fost beat, de parcă m-aș fi crezut cel mai tare din parcare, și am de gând să ți-o recit. Ea era cuibărită în poala mea, cu ochii încă închiși, cu mădularul meu înmuiat lipit de obraz, ca un puișor ieșit din găoace. — Ei, hai, a mormăit ea, nu acum, știi că nu le am pe-astea cu poeziile. — Pe-asta ai s-o înțelegi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
vreodată! Din tot regnul animal! Ah, Păsuleț, ai o minte mare și-o pulă mare, și te iubesc! Și-apoi, pe banca aflată la nu mai mult de șaizeci de metri de vila familiei Lindsay, și-a îngropat peruca în poala mea și mi-a luat-o la muie. — Maimuțo, nu, am implorat-o eu, nu, m-am împotrivit eu în timp ce-mi trăgea în jos fermoarul la pantalonii negri, locu-i ticsit de caralii îmbrăcați în civil! Mă refeream la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
scandal public. Maimuțo, gaborii. Ea însă își săltă buzele puse pe fapte mari din deschizătura șlițului meu și îmi șopti: — Doar în imaginația ta. (O replică deloc lipsită de subtilitate, dacă chiar se voise subtilă.) Apoi mi se cuibări în poală aidoma unei mici jivine în căutarea unei vizuini. După care a făcut minuni cu gurița. În timpul cinei am tot auzit-o spunându-i primarului că în timpul zilei lucrează ca manechin, iar seara urmează cursurile de la Hunter. Din câte-mi dădeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

pentru soția lui dacă-și ținea ochii și urechile deschise. Așteptă o vreme Înainte de a duce ultima ladă În Încăperea maiorului. De-acum șampania curgea În valuri. Toți trei bărbații vorbeau concomitent, iar paharele maiorului Petkovici Îi cam căzuseră În poală. — Ce pepenași! spunea căpitanul Alexici. Ce coapse! I-am spus excelenței sale că dacă aș fi În locul dumneavoastră... Maiorul Petkovici trasa linii pe fața de masă cu degetul muiat În vin. — Prima regulă este să nu lovești niciodată În flancuri. Zdrobește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

cerceta mulțimea cu privirea. Dacă nu ar fi o Înmormântare, m-aș distra de minune. Ia uite, e și Margarita Missoni. Privi spre o fată zveltă, Îmbrăcată Într-o rochie neagră, tricotată, lungă până la pământ, cu frunze argintii brodate la poale. Era Înconjurată de bărbați mai În vârstă. — Sunt atît de disperată să o conving să folosească săpunul de lavandă. Credeți că e un păcat ca la un priveghi să socializezi cu lumea În interes de afaceri? Alixe nu așteptă un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

melodie. Intru în baie și sting lumina. Ca să nu văd ce-i în sacoșă. Ca să nu văd ce trebuie să iasă. În întunericul dureros de strâmt, înghesui un prosop în crăpătura de sub ușă. Mă așez pe veceu, cu pachetul în poală, și ascult. Asta-i ceea ce numim civilizație. Oameni care, altfel, n-ar arunca în ruptul capului un gunoi din mașină te izbesc fără să stea pe gânduri cu bubuitul radioului. Oameni care nu ți-ar sufla în ruptul capului fumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
că știi un descântec. Pula i se termină în stalactita roz pe care o formează prepuțul ridat. Vârful e perforat de un inel de argint. Și Helen îmi aruncă o privire, zâmbind, dar cu dinții încleștați. Puștiul ăsta, Stridie, apucă poalele halatului flaușat al Monei și zice: — Mamă, da’ ce de haine ai pe tine! Se apleacă peste oală și o sărută. — Noi practicăm nuditatea rituală, zice Mona, cu ochii în podea. Roșește și face un semn cu oala, zicând: Stridie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
sfori atârnă monede de alamă și mărgele de sticlă neagră. — Asta e o plasă Navajo de prins visele la care lucrez acum, zice. O scutură, și niște sfori se descurcă și rămân atârnând. Niște mărgele îi cad în rucsacul din poală. Prin aer plutesc pene roz. Zice: — M-am gândit că o fac mai puternică dacă-i pun niște pietre chinezești de ghicit. O supraenergizez, cum ar veni. Pe undeva, pe sub rucsac, în poala ei, e V-ul ras dintre picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Niște mărgele îi cad în rucsacul din poală. Prin aer plutesc pene roz. Zice: — M-am gândit că o fac mai puternică dacă-i pun niște pietre chinezești de ghicit. O supraenergizez, cum ar veni. Pe undeva, pe sub rucsac, în poala ei, e V-ul ras dintre picioare. Acolo se rostogolesc mărgelele de sticlă. Stridie zice la telefon: — Da, vreau numărul biroului de mică publicitate de la Carson City Telegraph-Star. O pană roz planează în derivă pe lângă fața lui; o suflă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
părul din ochi și zice: — Bine lucrat, mami. La prima adresă a mers destul de ușor. Și la a doua. În mașină, între vizite, Helen umblă prin tuburile aurii și cutiuțele sclipitoare, prin rujuri și farduri, cu trusa cosmetică deschisă în poală. Răsucește un ruj și se uită la el, zicând: — Eu cu astea nu mă mai dau. Dacă nu mă înșel, femeia aia la care am fost acum avea o eczemă. Mona se întinde și se uită peste umărul lui Helen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe domnul Drescher, la Geneva, dumnealui știe exact diamantul pe care-l doresc. Mona își ridică rucsacul de pe jos și scoate din el un set de carioci și o carte groasă, legată în brocart verde închis. Își deschide cartea în poală și începe să măzgălească cu o cariocă albastră. Îi pune capacul la loc și continuă cu una galbenă. Și Helen zice: — Nu mă interesează ce protecție are. Se va face în mai puțin de-o oră. Închide telefonul și-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
protecție are. Se va face în mai puțin de-o oră. Închide telefonul și-l pune pe scaunul de lângă ea. Pe scaun, între noi, se află agenda ei; o deschide și scrie un nume și data de azi. Cartea din poala Monei este o Carte a oglinzii. Orice vrăjitoare adevărată, zice, are o Carte a oglinzii. E un fel de jurnal și de rețetar în care aduni tot ce afli despre vrăji și ritualuri. De exemplu, zice, citind din Cartea oglinzii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de pe bord și zice: — Chestia asta are vreo legătură cu descântecul? Și, fără să mă întorc, zic: — V-a trecut prin cap să folosiți descântecul pentru controlul populației? Și Stridie râde și zice: — Cam așa ceva. Mona își lasă perna în poală și zice: — E vorba de ceaslov. Și, formând un număr, Stridie zice: — Dacă-l găsim, o să-l folosim cu toții. O să-l distrugem, zic. După ce-l citim, zice Helen. Și Stridie zice în telefon: — Da, aștept. Și către noi: E tipic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ca oamenii să nu ajungă să ardă cărțile. Stai liniștit, zice Helen, care conduce. Anticariatul avea trei exemplare din carte. Problema era că nu știau pe unde sunt. Și Stridie zice: — Erau amestecate toate. Mona a adormit cu capul în poala lui, iar el îi desparte părul în șuvițe roșii și negre. Doar așa adoarme, zice. Dacă i-aș face tot timpul așa, nici nu s-ar mai trezi. Mă duce cu gândul la soția mea, nu știu de ce. La soția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]