3,259 matches
-
suspendă apariția, L. n. cedează redactorilor literari coloana a cincea din prima pagină și primele coloane din pagina a doua, publicând în continuare un variat material beletristic și critic. Principalul colaborator literar al gazetei este C. Dobrogeanu-Gherea, prezent cu articole polemice (controversa cu G. Panu, autor al seriei de foiletoane intitulate Critica și literatura, apărute în „Epoca literară”) și de critică literară. Au mai scris aici H. Sanielevici și Em. D. Fagure. În foileton apar traduceri de bună calitate literară, din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287887_a_289216]
-
și istorico-literare vor fi adunate în două volume intitulate Valori franceze (1959-1968). Întemeiate pe o ideologie de stânga, mărturisită cu onestitate și curaj chiar și după 1989, când o asemenea atitudine era blamată de mediile intelectuale, intențiile cărții sunt declarat polemice, cu o dublă finalitate în timp - una generală și una imediată. În studiile din primul volum autorul află seve revigorante în moștenirea clasicilor. De aceea năzuiește să readucă în actualitate personalități ale Franței de odinioară, alături de „adevărații” scriitori ai Franței
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287822_a_289151]
-
L. rejudecă operele din unghiul câte unei trăsături definitorii pe care o enunță încă din titlu. Sprijinindu-se în primul rând pe text, comentariul argumentează cu eleganță și nu evită formularea directă, fără echivoc a judecății de valoare. Accentele deliberat polemice feresc demonstrațiile de uscăciunea expunerilor documentar-universitare. A doua secțiune se încheagă mai ales din evocări ocazionale. Mai interesante sunt intervențiile din cel de-al treilea grupaj, reprezentând răspunsuri la unele afirmații conjuncturale, ceea ce nu îndreptățește seriozitatea cu care sunt combătute
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287822_a_289151]
-
să semneze pagini de critică în „Ateneu” (1970), colaborează la „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Steaua”, „Tomis”, „Tribuna”, „Viața românească” ș.a. Editorial debutează în 1977, cu volumul Poezia lui Vasile Voiculescu. Cartea dedicată lui V. Voiculescu dezvoltă o pledoarie pasională și polemică pentru cunoașterea și mai dreapta prețuire a liricii voiculesciene, „citită” atât în tabloul liricii românești moderne, cât și în interiorul creației scriitorului. Fervoarea justițiară, uneori patetică, a autorului vizează (re)considerarea reliefurilor ocultate de comentatorii anteriori. Demersul critic, îmbinând abordarea cronologică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
la edițiile Poezii (I-II, 1983) și Poezii alese (1996), îndeosebi aceasta din urmă recuperând o parte notabilă din lirica religioasă scrisă de V. Voiculescu după 1944. St. O. Iosif. Doinirea ca vocație și destin (1985) revizuiește, într-o tonalitate polemică proprie criticului, opinii tradiționale și mai ales poncife provenite din definirea poetului „prin ceea ce nu are el și au ceilalți”. Miezul demonstrației stă în interpretarea doinei ca pattern al întregii creații și în decelarea deschiderilor către modernitate induse de reinterpretarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
cărții”, „Convorbiri literare”, „Tribuna românilor de peste hotare” și la publicații străine precum „Revue de la dialectologie romane”, „Münchener Allgemeine Zeitung”, „Europa orientale”, „Archivum romanicum” ș.a. A fost distins cu Premiul Academiei Române pentru studiul Sufixele românești (1915). Și-a mai semnat articolele polemice Filologus, Gramm sau Grammaticus. Ca istoric literar, P. s-a ilustrat în domeniul literaturii române vechi prin cursurile ținute la Universitatea din Iași. Istoria literaturii și a limbii române din secolul XVI (1921) cuprinde într-un prim capitol analiza primelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
sa: Liviu Rebreanu, N. Iorga, Tudor Arghezi, Gala Galaction. În prim-plan stă preocuparea de a defini trăsătura dominantă a fiecărei personalități, trăsătură care, dincolo de oscilații și aparente contradicții, explică și ordonează totul în jurul unui reper fundamental. Pledoariile, uneori motivate polemic, sunt țesute din mărturii directe și citate din scrierile celor evocați și tind să demonstreze unitatea profundă care face din om și operă un întreg exemplar. Alte trei „portrete” - Petre Pandrea, D. Tomescu, C.S. Nicolăescu-Plopșor - sunt contribuții notabile la cunoașterea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286172_a_287501]
-
spre Occident, i-au pus într-un raport singular cu balcanitatea - ca dat istoric și, nu mai puțin, ca fenomen moral și cultural -, modelând, în ultimă instanță, o paradigmă inconfundabilă, de sentiment și conștiință: b. românesc, categorie care, când folosită polemic, când înnobilată moral și estetic, astfel repusă ciclic în discuție, reinterpretată și reevaluată, dovedește, prin chiar aceasta, că ea contează cu adevărat în existența noastră (istorică, dar și în cea cotidiană) și în devenirea culturii naționale. Nu fără unele prezențe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
cel balcanic și oriental în plăcerea povestirii, dispoziție digresivă, pitoresc și umor, bogăție paremiologică, ironie, realism, morală echilibrată, măsură omenească, a bunului-simț. Complementar rolului jucat de Anton Pann, b. literar românesc își descoperea prin Nicolae Filimon și Ion Ghica fața polemică, dezvăluitoare a unui rău moral-social cu explicații, cel puțin în parte, istorice. Ciocoii vechi și noi (1863) este imaginea înălțării pe scara socială, folosind orice mijloace, a lui Dinu Păturică în, deloc întâmplător, perfectă simetrie cu vertiginoasa ruinare și cădere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
nu e decât metafora unei lumi inconștient agonice, lăsând să se ghicească un aer de impostură, instinctualitate decadentă, pierdere în climatul moral al unui „triumf” precar și narcotizant. E punctul cel mai înalt, în ordine estetică, atins de versiunea dominant polemică, a b. literar din Ciocoii vechi și noi. La rându-i, Ion Ghica a dat în unele pagini din Convorbiri economice și mai cu seamă în Scrisori către Vasile Alecsandri (din 1879 și până spre sfârșitul vieții), cu mobilitatea asociativă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
în fine, și alte prezențe semnificative, în paleta diversificată a b. literar interbelic: Stănică Rațiu, cu versatilitatea lui hiperbolică, în Enigma Otiliei, romanul lui G. Călinescu, umanitatea amestecată, de port dunărean (Jean Bart, Europolis), reabilitarea lui „Mitică”, în replica dată, polemic, lui Caragiale de către Camil Petrescu (comedia Mitică Popescu), apropierile de o viziune a absurdului, în cheia unei poetici a grotescului și a subminării parodice, de la Urmuz la Tudor Arghezi (Cimitirul Buna-Vestire). Dar capodopera rămâne Craii de Curtea-Veche (1929), semnată Mateiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
la mijloc de Rău și Bun”, la treapta unei „slave stătătoare”. Trebuie să i se recunoască „momentului” Mateiu I. Caragiale - Ion Barbu atingerea unui nivel al sintezei superioare a b., de rafinament estetic și complexitate semantică, cu nu puține implicații polemice față de o înțelegere sumară și vulgarizată a lucrurilor. După al doilea război mondial, „paleta” perspectivelor și a „formelor” literare care valorifică același filon continuă să dea semne de vitalitate și diversificare în proza românească, de la accentul pus de autori ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
lucrarea fiind una din cele mai bune monografii eseistice din ultimii ani. Întrucâtva asemănătoare este a doua carte publicată de P., Ionesco. Anti-lumea unui sceptic (2002), consistent eseu monografic, care își propune „să dezvolte, în paralel, mai multe premise explicit polemice în raport cu ionescologia franceză, anglo-americană și românească” și să ofere „o posibilă soluție pentru a răspunde astăzi, în era poststructuralistă, unor multiple provocări hermeneutice”. Sub titlul Ficțiune și teatralitate (2003) sunt grupate texte critice - nu cronici propriu-zise, ci tot eseuri - referitoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288733_a_290062]
-
sinteză, prefețe de catalog (inclusiv ale Pavilionului Românesc la mai multe bienale de la Veneția), va participa la emisiuni radiofonice și, ceva mai târziu, de televiziune. O activitate intensă, întreprinsă cu un simț precis al valorii și cu o specială vervă polemică. În 1956 e numit asistent (apoi lector și conferențiar cu delegație) la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București (în 1975 va deveni șeful Catedrei de istoria și teoria artei). În 1971 și 1972 a fost director al Editurii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
gazetarul se întreabă, sarcastic, de ce nu am avea, măcar la departamentul agriculturii, miniștri ierbivori și propune premierului să pună în fruntea acelui departament un „bou adevărat” și viței la cele două secretariate. În publicistica postbelică, direcționată de ideologia comunistă, patosul polemic, vehemența fără nuanțe îi vizează, de astă dată, pe adversarii regimului, exponenții capitalismului internațional și pe toți cei care, în opinia oficială, serveau scopuri ostile regimului. Prin reminiscențele din copilărie incluse în text, prin referirile la existența amară a țărănimii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
NOUĂZECISM, Termenul a fost creat spontan, după modelul celui - ceva mai vechi - de optzecism, mărturisind o intenție polemică sau, în orice caz, una de individualizare și definire programatică a unei promoții literare. Cuvânt cu sens vag, ivit inițial în sfera publicisticii, ulterior acceptat și în terminologia criticii literare, n. este presupus a exprima concis și sintetic particularitățile literaturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
fi străini de rafinatele cuceriri ale scriiturii textualiste, iar sporul lor de gravitate și realism este dublat uneori de o exacerbare a ludicului, dar nu pe coordonate livrești, ci mai degrabă în registrul unei fronde dezabuzate. În focul unor confruntări polemice, optzeciștii i-au etichetat pe nouăzeciști drept continuatori - ori, mai bine zis, epigoni, imitatori inferiori esteticește - ai lor, în vreme ce nouăzeciștii, în replică, accentuează asupra diferențelor. În același timp, scriitori din generații - ori promoții - mai tinere, emergenții „douămiiști”, fie se revendică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
are un caracter canonic. Ne readuce și la ceea ce am spus la început, că în mentalitatea orientală cauzalitatea se acordă cu miraculosul. REABILITAREA SOFIȘTILOR Dezvoltarea dialectică cea mai extinsă a discreditării sofisticii de către Socrate se află în cele două dialoguri polemice ale lui Platon: Protagoras și Gorgias: Să observăm că primul e subintitulat: „despre sofiști”, iar celălalt: „despre retorică”. Așadar, aceste două concepte, de „sofistică” și de „retorică”, s-au suprapus mai mult sau mai puțin, ca să zicem așa, din capul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ca să nu-l mai amintesc pe Maiorescu, erau autorități înainte de a fi împlinit 30 de ani și mult înainte de a-și fi tipărit primul volum. Cel mult respectul mutual, experiența, colegialitatea pot autoriza unele consilii și observări, fie cordiale, fie polemice, dar numai pe teren de egalitate. M. UNGHEANU: „PĂDUREA DE SIMBOLURI” (SAU: DESPRE STIL) Cu sau fără intenție depreciativă s-a spus despre M. Ungheanu că face o critică precumpănitor „culturală” și „ideologică” și nu una estetică. Asemenea afirmație, evident
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
NECESITATEA POLEMICII 1. Există o relație organică între polemică și spiritul critic în genere? 2. Se simte, în viața noastră literară, lipsa unei polemici „răsunătoare”, angajând probleme fundamentale ale literaturii? 3. Ce aspecte ale actualității noastre literare ar trebui abordate „polemic”? 4. Credeți în polemica „spectacol”, subiectivă, sau în confruntarea de principii, obiectivă? Cum vedeți, în consecință, relația „polemică de idei” - „polemică cu cuvinte”? 5. Care ar fi mijloacele ideale ale polemicii? Cum „se aplică” ele în publicistica noastră literară? * ** 1
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
subiectivă, sau în confruntarea de principii, obiectivă? Cum vedeți, în consecință, relația „polemică de idei” - „polemică cu cuvinte”? 5. Care ar fi mijloacele ideale ale polemicii? Cum „se aplică” ele în publicistica noastră literară? * ** 1. Cred că spiritul critic este polemic prin esență, adică „actul critic” (cum le place confraților să spună) presupune, chiar inexplicit sau indirect, cel puțin un germene polemic. Simplul fapt de a afirma o valoare (afirmație de altfel la rândul ei presupusă în simplul fapt de a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
fi mijloacele ideale ale polemicii? Cum „se aplică” ele în publicistica noastră literară? * ** 1. Cred că spiritul critic este polemic prin esență, adică „actul critic” (cum le place confraților să spună) presupune, chiar inexplicit sau indirect, cel puțin un germene polemic. Simplul fapt de a afirma o valoare (afirmație de altfel la rândul ei presupusă în simplul fapt de a comenta o operă) înseamnă a asuma virtual disputa și contestația. În multe cazuri afirmația critică are din capul locului caracter ofensiv
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
că polemica e un mod de „abordare” și nici că o asemenea „abordare” ar putea fi pe alese, dintre diferite „aspecte”. 4. Nu știu ce poate fi „polemica-spectacol”. Orice mare polemică e spectaculoasă, adică interesează pe foarte mulți, adică îi implică. Dar „polemică spectacol” în sensul de a da o „reprezentație” și a parada în fața unei mulțimi mai mult sau mai puțin indiferente sau amuzate, asta nu e nimic altceva decât „panaramă”. Nu știu nici ce poate fi asta: „polemică de cuvinte”; expresia
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
o vindictă personală, dacă aceasta nu e joasă și dacă talentul e înalt. Altfel, nu e decât „tribulație”. Un tip în genul lui Coriolan Drăgănescu nu poate decât să ragă și să amenințe. Asta nu e pamflet și nici, bineînțeles, polemică. 5. Mijloacele „ideale”? Competența, consecvența, logica, precizia. Bineînțeles, talentul și cultura. Cine se angajează în polemică trebuie să știe la ce se expune. Impostura se menține greu de tot în polemică, fiindcă adversarul, dacă e un adversar serios și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
caracterul monumental pe care-l ambiționează o atare operă. Faptul că în ciuda obiectivității efective a operei și în ciuda ținutei ei academice, autorul nu se poate stăpâni de a-și exprima, sub tonul său de generalitate, pornirile subiective, pledoariile pro-domo, obsesiile polemice și idiosincraziile, nu mi se pare deloc un defect, ci dimpotrivă un farmec al acestei opere. Asemenea porniri pasionale, asemenea vindicte platonice și asemenea aluzii revendicative găsim și la Iorga. Ele au, la amândoi, ceva debonar și naiv, dezarmant, simpatic
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]