610 matches
-
de notație. În estul Europei autoritatea religioasă ortodoxă nu a încurajat noul sistem de notație (neumele continuă să fie utilizate astăzi, în paralel cu notația modernă). Din același motiv polifonia nu a fost adoptată în serviciul religios ortodox. Muzică medievală polifonica s-a dezvoltat exclusiv în vestul Europei. Ea a avut două forme de manifestare. Dat fiind faptul că există o intensă viața religioasă muzică medievală polifonica, deși s-a dezvoltat din muzică populară, a îmbrăcat formele superioare ale muzicii sacre
Istoria muzicii () [Corola-website/Science/302933_a_304262]
-
Din același motiv polifonia nu a fost adoptată în serviciul religios ortodox. Muzică medievală polifonica s-a dezvoltat exclusiv în vestul Europei. Ea a avut două forme de manifestare. Dat fiind faptul că există o intensă viața religioasă muzică medievală polifonica, deși s-a dezvoltat din muzică populară, a îmbrăcat formele superioare ale muzicii sacre în cadrul Bisericii romano-catolice. Dintre numeroasele influențe exercitate de muzică populară asupra coralului gregorian, deosebit de rodnica s-a dovedit cea a cântării pe mai multe voci. Ciocnirea
Istoria muzicii () [Corola-website/Science/302933_a_304262]
-
realizările sale geniale în arhitectură, pictură și sculptură, formând o clasă aparte, Michelangelo poate fi considerat printre cei care prezintă în arta sa elemente ale viitorului stil baroc. Termenul de muzică baroc definește o schimbare în muzica timpului, care din polifonică devine "baroc" prin utilizarea lungimilor contrastante a diferitelor fraze muzicale, a folosirii contrapunctului și a armoniei. Nașterea operei ca gen muzical aparte s-a produs la începutul barocului prin fuziunea dintre muzică și poezie, fiind mai apoi dezvoltată și evoluând
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
monodie. Ulterior, s-a dezvoltat continuu, având nevoie de timp pentru a evolua și a ajunge la genul structurat pe care îl știm azi. Dezvoltarea și evoluția operei s-au făcut în timpul perioadei artistice și stilului numit rococo. Sintetizarea scriiturii polifonice vocale a Renasterii (in scopul simplificarii tesutului melodic) conduce catre aparita scriiturii omofone, pe de-o pare, si a tonalitatii functionale-gravitationale, pe de alta parte. Astfel, muzica barocului a început prin a fi omofonică, dar a devenit polifonică odată cu apariția
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
Sintetizarea scriiturii polifonice vocale a Renasterii (in scopul simplificarii tesutului melodic) conduce catre aparita scriiturii omofone, pe de-o pare, si a tonalitatii functionale-gravitationale, pe de alta parte. Astfel, muzica barocului a început prin a fi omofonică, dar a devenit polifonică odată cu apariția unor compozitori de talia lui Bach și Haendel, pastrandu-si caracteristicile tonal-functionale. De fapt, cei doi au ridicat polifonia muzicii baroce la un nivel de complexitate, armonie și muzicalitate nemaiîntâlnite până atunci. Muzica barocului permitea improvizații, întrucât adeseori
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
ca o „sonată pentru orchestră” , chiar dacă de fapt diferențele dintre aceste două genuri sunt complexe. Pe la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului al XIX-lea comentariile critice la adresa simfoniei au subliniat în mod repetat calități distinctive: o textură în esență polifonică și o nuanță „publică”. Simfonia a fost în mod constant apreciată pentru abilitatea sa unică de a uni o gamă atât de variată de instrumente în așa fel încât nici o voce nu este predominantă, toate contribuind unui întreg . Datorită prestigiului
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
și Dmitri Șostakovici sunt încă strâns legați de forma tradițională, în simfoniile lui Albert Roussel sau Arthur Honegger se recunosc motive impresioniste, unii recurg la forme comprimate, ca Max Reger, Darius Milhaud, Paul Hindemith, Anton Webern, alții adoptă stilul liniar polifonic, ca Arnold Schönberg, Karl Amadeus Hartmann. După 1950, se constată o diminuare a interesului pentru compoziția de simfonii. Totuși, o serie de compozitori au mai intreprins încercări fructuoase în acest gen: Orchestra, așa cum se regăsește ea la sfârșitul tranziției către
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
tot mai ornamentală și poartă numele de „discant“. Începând cu secolul al XII-lea se adaugă o a doua și o a treia voce de discant, fapt care accentuează dinamica mișcării vocilor și impune conturarea a două procedee de creație polifonică: imitația și contrapunctul. Polifonia combină voci de diferite intonații și cu ritm diferit, cu accente, culminări și cadențe care nu coincid și care sunt dezmembrate în motive de diferite dimensiuni, deosebindu-se prin dinamică și timbru, dar supuse unor reguli
Polifonie () [Corola-website/Science/311206_a_312535]
-
motive de diferite dimensiuni, deosebindu-se prin dinamică și timbru, dar supuse unor reguli precise de sonoritate simultană, proprii fiecărui stil. Diferitele forme ale polifoniei sunt: Imitația și contrapunctul, două tehnici de compoziție, pot coexista. Ele se îmbină în creații polifonice din ce în ce mai elaborate, astfel că perioada sec. XIV- XVII este cunoscută în muzică drept ”Epoca de aur” a polifoniei vocale sau a contrapunctului sever (se evidențiază prin caracter bine determinat al normelor intonaționale și ritmice). În paralel cu polifonismul vocal, în
Polifonie () [Corola-website/Science/311206_a_312535]
-
nu pot produce sau nu practică interpretarea pe mai multe voci), între care: vioara, mandolina (mai rar), bouzouki, clarinetul, taragotul, specii diverse de flaute și fluiere, saxofonul (alto sau tenor), naiul, trompeta ș.a. După cum s-a mai spus, și instrumentele polifonice de acompaniament pot susține momente solistice: țambalul (cel mai adesea, în introducerea pieselor), acordeonul, chitara și pianul (foarte rar). Îndeosebi muzica instrumentală poate împrumuta instrumente întâlnite în fanfare - diverse alămuri (trompetă, goarnă, trombon, tubă, fligorn, eufoniu ș.a.) și percuții caracteristice
Muzică populară () [Corola-website/Science/312342_a_313671]
-
presă, fiind nominalizat de unii critici literari pentru categoria debut eseistic. Autorul s-a remarcat prin susținerea unui dialog instituțional între Biserică și modernitate. A scris în favoarea reformei învățământului confesional, bazat pe o viziune deschisă a unui creștinism integru dar polifonic, criticînd totodată birocrația ecumenistă și tentația clericalizării. Neamțu s-a disociat de orice mesianism teologico-politic și de curentul agrarian ('neopășunist'). Refuzând anexarea în trena unui paseism utopic, Neamțu a susținut teza conform căreia "creștinismul mileniului III va fi urban sau
Mihail Neamțu () [Corola-website/Science/309649_a_310978]
-
prin care Musil însuși judecă și analizează lumea cu personajele sale. Caracteristica acestor personaje este că fiecare în parte reprezintă în felul ei o idee, ceea ce l-a făcut pe Stéphane Gödicke să califice opera lui Musil drept un "roman polifonic". După Anschluss-ul din martie 1938, editorul lui Musil părăsește Viena. Începând din luna iulie, Germania refuză publicațiile editurii Bermann-Rowohlt, ceea ce conduce la prăbușirea vânzării cărților lui Musil. Se refugiază împreună cu soția sa, Martha, la Zürich, în Elveția. Rămas fără venituri
Robert Musil () [Corola-website/Science/309812_a_311141]
-
muzica de film. Se folosesc efecte de ecou, amplificarea suprasaturată (care duce la distorsionarea sunetului de chitară, orgă) ș.a. Părțile vocale au o scriere pe mai multe voci, în cele mai multe cazuri omofonă (ritmul coincide, doar înălțimile diferă), însă uneori și polifonică (cazul celebrei formații americane Beach Boys, dar și a românilor Sideral sau Phoenix). Forma muzicală este de cele mai multe ori simplă, strofică, permițând însă intervenția unor momente instrumentale de amploare. Sub aspect armonic (acordic), rock-ul psihedelic se arată foarte bogat
Rock psihedelic () [Corola-website/Science/310400_a_311729]
-
sub stăpânire persana și deci în direct contact cu alta tradiție muzicală remarcabilă), dar și de influențele rusești și apusene. Muzică de cor este cea mai veche din tradiția georgiana, si este aproape singură din Europa care s-a dezvoltat polifonic. Doar în muzică din Corsica și Sardinia se mai întâlnește un asemenea fenomen, dar acolo e mai evidentă influență responsoriilor bisericești. Polifonia este mai răspândită la georgienii din șesurile centrale ale țării decât la cei de la poalele Caucazului. În est
Cultura Georgiei () [Corola-website/Science/305686_a_307015]
-
ocazie pentru studenții și elevii din școlile de muzică de a se implica creativ prin introducerea în limbajul rock a unor elemente avansate (instrumente muzicale atipice - cum este cornul francez în formația Sfinx, armonii elaborate, aranjamente pe voci în stil polifonic cult - renascentist la Sideral, Phoenix, înregistrarea alături de orchestre simfonice sau de cameră). Atracția către rock manifestată de mulți „conservatoriști” va aduce, îndeosebi în anii șaptezeci, la rezultate indiscutabil superioare din punct de vedere estetic, în comparație cu formațiile aclamate din Vest (precum
Muzică rock românească () [Corola-website/Science/313108_a_314437]
-
ritm, armonie și melodie. Încep să se deosebească ""Solosonate"" (pentru un singur instrument, de obicei vioară) și ""Triosonate"" (două instrumente soliste și un "basso continuo"). În special datorită compozițiilor lui Arcangelo Corelli (1653-1713), în această perioadă se delimitează două tipuri polifonice de sonată: ""sonata da chiesa"" (bisericească) și ""sonata da camera"" (de cameră, laică). "Sonata da chiesa", piesă gravă, constituită din patru mișcări sub forma "lentă-rapidă-lentă-rapidă", relua complexitatea contrapunctică a vechilor ""ricercare"" sau ""canzona"". Acest model a rămas valabil pentru mulți
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
Brahms. A scris și o serie de articole intitulată "Compozitorii noștri", dedicată mai ales personalității lui Mihail Glinka. Vorobchievici a fost primul autor al unui manual de armonie muzicală în limba română. A avut contribuții substanțiale în afirmarea cântării corale polifonice din Bucovina. I-a îndrumat pe Ciprian Porumbescu, Eusebie Mandicevschi, Ilarion Verenca, Dimitrie Gherasim, Constantin Șandru, Constantin Procopovici, Dimitrie Cernăuțeanu, Tudor Flondor, George V. Mandicevschi, Gheorghe Chindiu, Ecaterina Mandicevschi, Mihai Ursuleac, Constantin Buchental s.a. Lucrările sale au circulat în manuscris
Isidor Vorobchievici () [Corola-website/Science/313496_a_314825]
-
un tub, de suflul executantului”. Aspectul instrumentului aduce mult cu acela al unui saxofon, fiind descris chiar astfel („saxofon de jucărie”) în brevetul de invenție obținut de către fabrica Couesnon. Totuși, construcția instrumentului determină o distincție importantă: couesnofonul este un instrument polifonic (capabil de a produce mai multe înălțimi în mod simultan), în vreme ce saxofonul este monofonic (produce o singură înălțime la un moment dat). Nu există un consens în ce privește numele inventatorului instrumentului. În vreme ce unii autori consideră grăitor faptul că couesnofonul a fost
Couesnofon () [Corola-website/Science/313445_a_314774]
-
1982 se ocupă de formele din Septuaginta pentru nume proprii care conțin literele ain și het, ח/ע. Unele nu transcriu aceste litere de loc, altele le transliterează prin chi și gamma, ceea ce arată că literele het și ain erau polifonice în vremea transliterării . Această carte este în principal o culegere de articole din domeniul lingvisticii istorice a ebraicei biblice publicate anterior în reviste și antologii științifice. Li s-au adăugat două articole noi, unul din ele (p. 66-71) subliniind locul
Yehoshua Blau () [Corola-website/Science/314864_a_316193]
-
I Proba de instrument compusă din: a) un studiu, din trei studii propuse de candidat, de nivel de dificultate cel puțin al programei ultimei clase de gimnaziu, ales prin tragere la sorți de către acesta, executat fără partitură. ... b) o piesă polifonică la trei voci, la alegerea candidatului, interpretată fără partitură. ... Notă: Această probă se apreciază de fiecare evaluator cu o singură notă. Proba a II-a Recital instrumental: a) o sonată clasică, integrală, la alegerea candidatului, executată fără partitură; ... b) o
ANEXE din 29 august 2014 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.432/2014 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2015-2016. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/265834_a_267163]
-
I Proba de instrument compusă din: a) un studiu, ales, prin tragere la sorți, de către candidat, din trei studii pregătite de acesta, având nivelul de dificultate cel puțin al programei ultimei clase de gimnaziu, interpretat fără partitură; ... b) o piesă polifonică la două voci, executată fără partitură, la alegerea candidatului; ... c) improvizații la instrument pe o temă dată de comisie. Notă: Această probă se apreciază de fiecare evaluator cu o singură notă. Comisia va stabili tema pe care candidatul va improviza
ANEXE din 29 august 2014 la Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.432/2014 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2015-2016. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/265834_a_267163]
-
4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68. Deși este cunoscut în principal ca un virtuoz al viorii, George Enescu era și un pianist rafinat, apreciind posibilitățile polifonice pe care i le dădea pianul, în comparație cu vioara. Într-un articol prilejuit de debutul recent al sezonului muzical bucureștean din 1936, în care George Enescu avea programate 10 recitaluri, patru concerte simfonice și șase camerale, cronicarul Mihail Sebastian scria: „George
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
luate interviurile (ar putea fi important, de exemplu, dacă o discuție a avut loc la începutul anilor '90 sau după 2000), sau informațiile despre persoanele intervievate este, probabil, o opțiune strategică (și criticabilă) în interiorul metodei sale pe care o numește „polifonică”. Acest tip de tratare prea puțin individualizată a materialului permite însă concentrarea pe tonul comun al mărturiilor și pe câteva elemente recurente, a căror identificare și analiză ne ajută să rămânem, după ce am citit cartea, cu ceva mai mult decât
Vremuri Second-Hand, de Svetlana Aleksievici – Istorii afective, de revendicat () [Corola-website/Science/296112_a_297441]
-
mocnea deja flacăra artistului. Simțind nevoia unui orizont mai larg, micul Johann copia pe furiș compoziții ale renumiților organiști, J. Pachelbel, J. Froberger, J. K. Kerl. Încorsetarea în regulile severe i-a servit însă la obținerea unei virtuozități de scriitură polifonică, atât de necesară artistului în mânuirea cu lejeritate a mijloacelor de exprimare. După cinci ani (1700), se mută la Liceul din orașul Lüneburg, unde devine și corist la biserica Sfântul Mihail. Timpul petrecut la Lüneburg are mare importanță, deoarece aici
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
Georg Böhm, elev al lui J. Reincken și continuator al școlii germane nordice de orgă. De la reprezentanții acestei școli, Bach și-a însușit stilul amplu și fastuos, precum și dramaturgia și lirismul acestei muzici de orgă. De la Böhm preia tradiția prelucrării polifonice a coralelor, pe care o va duce la mare înflorire în formele bazate pe coral. Dornic să asimileze cât mai mult, se îndreaptă spre Hamburg pentru a-l auzi și cunoaște pe organistul și compozitorul Johann Adam Reincken. Lipsit de
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]