3,781 matches
-
din Paris (1987-1988). Din 1994 este însărcinat cu afaceri ad-interim la Ambasada Română din Macedonia. Colaborează la „Steaua”, „Tribuna”, „România literară”, „Contemporanul”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Ateneu” ș.a. Debutează ca traducător în 1970 și își publică prima carte, monografia Republica Populară Polonă, în 1972 (în colaborare cu Lucia Badea). Monografia Ioan Paul al II-lea, papă pentru mileniul al III-lea (2000), bogat nutrită documentar, prezintă personalitatea marelui prelat prin mijlocirea operei și a biografiei, avansând ipoteza originii sale române. Aflându-se
MARES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288012_a_289341]
-
Lucia Badea). Monografia Ioan Paul al II-lea, papă pentru mileniul al III-lea (2000), bogat nutrită documentar, prezintă personalitatea marelui prelat prin mijlocirea operei și a biografiei, avansând ipoteza originii sale române. Aflându-se în contact direct cu literatura polonă, M. a tradus îndeosebi poezie, contribuția sa situându-se mai ales în perimetrul liricii contemporane. Din patrimoniul clasic selectează și transpune din versurile lui Adam Mickiewicz. Alte traduceri - Poeme (1973) de Tadeusz Róz˙ewicz, Bucuria scrierii (1977) de Wislawa Szymborska
MARES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288012_a_289341]
-
ca și de versiunea pe care o realizează în Poeme de Karol Wojtyla, viitorul papă Ioan Paul al II-lea. În proză M. traduce, singur sau în colaborare, din Michal Rusinek, Tadeusz Z.elenșki-Boy, Zenon Kosidowski ș.a. SCRIERI: Republica Populară Polonă (în colaborare cu Lucia Badea), București, 1972; Wyspianski, București, 1981; Ioan Paul al II-lea, papă pentru mileniul al III-lea, București, 2000. Traduceri: Zenon Kosidowski, Povestiri biblice, București, 1970 (în colaborare cu Anda Mareș); Stanislaw Jerzy Lec, Gânduri nepieptănate
MARES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288012_a_289341]
-
Ioan Paul II], Poeme, pref. Ioan Alexandru, București, 1992; Triptic roman, București, 2003. Repere bibliografice: Velea, Interferențe, 209-211; Stan Velea, Ioan Paul al II-lea - un papă poet, AUI, t. XLI, 1995; Dicț. scriit. rom., III, 79-80; Stan Velea, Literatura polonă în România, București, 2001, 366-371; Iovan Poiană, Poezia-comunicare cu Dumnezeu, „Crai Nou”, 2003, 3474. St.V.
MARES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288012_a_289341]
-
literatura bizantino-slavo-română. Stabilit în 1903 la Sankt Petersburg, a predat limba rusă în licee, continuând colaborarea științifică la secția de lingvistică a Academiei Ruse de Științe. În toamna anului 1906, numit privat-docent, a început să predea la Universitate. Alături de literatura polonă, ține un curs de limba română (al cărui titular fusese Polihronie Sârcu), expunându-și concepțiile în prelegerea Znacenie rumânskoi filologhii dlia slavistiki i romanskih izucenii, ce se încheie cu următoarea concluzie: „Așa cum știința limbii române este de neconceput fără slavistică
IAŢIMIRSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287493_a_288822]
-
25.VIII.1907, Câmpina), poet, prozator, dramaturg, jurnalist, folclorist și filolog. Descendent al unei familii de boieri a cărei origine pare să se situeze dincolo de secolul al XVI-lea, H. este nepot al lui Tadeu Hâjdeu (cărturar, poet de limbă polonă) și fiu al Elisabetei (n. Dauksza) și al lui Alexandru Hâjdeu. Tadeu, numele de botez, a fost schimbat mai târziu în Bogdan, iar adaosul Petriceicu voia să indice înrudirea cu Ștefan Petriceicu, domn al Moldovei în veacul al XVII-lea
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
un neam și la un trib de la care se trage dinastia conducătoare. Din secolul XIII, pe măsură ce și-a asumat dirijarea treburilor publice și a considerat că reprezintă țara alături de suveran, nobilimea și-a atribuit și numele tribului originar - bohemi sau poloni. Impunerea individualității etnice s-a datorat în măsură covârșitoare politizării cultului sfinților - Sfântul Ștefan în Ungaria, Sfântul Václav în Cehia, Sfântul Adalbert și Sfântul Stanisław în Polonia. Acestui subiect i-a fost consacrat un număr impresionant de publicații 14. În
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
nostre, dreptul raportându-se nu la o comunitate de persoane, așa cum avea loc în Europa de Apus, ci la teritoriul țării 16, iar nobilimea sileziană care recunoscuse în anul 1337 supremația regelui boem, solicita să trăiască în continuare după dreptul polon. • Fr. Prinz, Böhmen im mittelalterlichen Europa. Frühzeit, Hochmittelalter, Kolonisationsepoche, München, 1984, p. 71. • H. Fritze, op. cit., p. 273. S-a constatat că primii au dat expresie sentimentelor identitare slujitorii lăcașelor de cult, persoanele ecleziastice din preajma principelui, aceasta întâmplându-se din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
boeme a oscilat în funcție de timpuri și de interese. Cronicarul saxon Thietmar de Merseburg (975 sau 977-1018) și-a arătat antipatia față de stăpânitorul piast Bolesław I cel Viteaz (principe între anii 992-1125 și rege în ultimul an al domniei), implicit față de poloni. Gallus Anonymus, la rândul său, a glorificat victoriile repurtate de Bolesław I cel Viteaz și Bolesław al III-lea Gură Strâmbă (1102-1138) asupra germanilor, dar, în general, a făcut aprecieri mult mai echilibrate referitoare la germani decât la cehi, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Gallus Anonymus cehii erau cei mai înverșunați dușmani ai polonezilor, iar pentru Cosma de Praga - polonezii. Ideea de comuniune slavă ancestrală, mult vehiculată în istoriografia din anii comunismului, lipsește cu desăvârșire din scrierile acestei perioade. Cărturarul ceh afirma că principele polon Mieszko I (960-992), altminteri, aliat al Přemyslizilor pe parcursul întregii sale domnii, cu excepția ultimilor ani, a fost un om perfid cum n-a existat altul pe lume - el a acaparat Cracovia prin vicleșug și i-a omorât pe toți cehii găsiți
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
reacționat în primul rând, de teama pierderii identității sau, mai curând, a privilegiilor. Episcopul Jakub Świnka se plângea Scaunului Apostolic de faptul că franciscanii germani nu posedau polona și solicita ca predicile să fie rostite, întru „apărarea și slăvirea limbii polone“, în • J. Ehlers, Was sind und wie bilden sich nationes im mittelalterlichen Europa (10.-15. Jahrhundert)? Begriff und allgemeine Konturen, în Mittelalterliche nationes - neuzeitliche Nationen. Probleme der Nationenbildung in Europa..., p. 7-26. • Ibidem, p. 20-21. • F. Graus, op. cit., p. 16
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fiindcă vedeau în aceasta „o mare nedreptate, deoarece fiecare limbă are scrierile proprii, iar pe noi preoții ne silesc să rămânem ignoranți“ și să permită tipărirea cărților de istorie, cronicilor și legendelor, dar, mai cu seamă, a Bibliei, în limba polonă 39. Aidoma Franței, în Polonia dialectul curții cracoviene, considerat mai elegant și mai elevat, s-a impus treptat ca normă în cuprinsul întregii țări. În secolele XI și XII, drept criteriu pentru includerea în comunitatea ungară, gens Hungarorum, servea loialitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Cosma de Praga noțiunea Polonia, solidă și clar definită sub aspect geografic, începea să comporte și un vag sens de drept public. Gallus Anonymus a folosit construcția de drept Regnum Poloniae, iar ultimii Piaști - aceea de corona Regni Poloniae. Etnonimul poloni este atestat pentru prima dată la sfârșitul secolului X în legenda Sfântului Adalbert. Gens Polonorum / Polona a cunoscut în Evul Mediu o largă întrebuințare atât ca nume etnic, cât și pentru desemnarea militarilor; alături de acesta a circulat și etnonimul lech43
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a cunoscut în Evul Mediu o largă întrebuințare atât ca nume etnic, cât și pentru desemnarea militarilor; alături de acesta a circulat și etnonimul lech43. Nacione Polonus se întâlnește în sursele medievale extrem de rar; cuvântul națiune lipsește, de altfel, din limba polonă și cehă contemporană, în locul lui folosindu-se vocabula naród. Istoricii au plasat geneza națiunii poloneze medievale încă în perioada organizării tribale și încheierea procesului de cristalizare a conștiinței naționale • în secolul XIII. Națiunea medievală s-a întemeiat pe o viguroasă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Începuturile românilor și maghiarilor în Transilvania. Tradiție savantă și memorie populară medievală, în idem, Identități și solidarități medievale. Controverse istorice..., p. 166. comparat cu împărații romani, i se atribuia intenția de a înălța o reședință asemănătoare Romei 46. În timp ce cronicarul polon lăsa să se înțeleagă că țara a fost populată din vechime și că a avut dintotdeauna un conducător, cel praghez susținea că cehii au venit din afară și s-au așezat în locuri frumoase, dar nelocuite din epoca potopului 47
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ai comerțului cu vite pe drumurile ce traversau Polonia. Ion Neculce, în a cărui cronică imaginea lui Gheorghe Duca fost zugrăvită în culori sumbre, ne sugerează că rumeliotul, abia la sfârșitul celei de-a treia domnii, aflându-se în captivitate polonă, va regreta urmările politicii sale24. • M. Kogălniceanu, Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei, vol. III, ed. a II-a, București, 1874, p. 100. • N. Grigoraș, Marea răscoală populară din Moldova, p. 219. • Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, IV, nr.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
zile ale anului 1672 la Camenița după ce sunt enunțate cauzele care au declanșat revolta se amintește că: „s-a fost iscat mare fierbințeală. Au fugit la noi grecii și evreii“; Ilie Corfus, Documente privitoare la istoria României culese din arhivele polone. Secolele al XVI-lea și al XVII-lea, ediție îngrijită de Vasile Matei, București, Editura Academiei, 2001, p. 297-298, nr. 149. • Hurmuzaki, Documente, XV/2, p. 1343-1344; idem, XVI, p. 9-10, nr. XXI. • Idem, Documente, XVI, p. 11, nr. XXV
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Republica nobiliară, amenințată de iminenta campanie otomană, nu a găsit forța unei reacții hotărâte de sprijinire fățișă a răsculaților, dar le-a oferit găzduire celor care s-au retras peste Nistru din fața trupelor turco-tătare37. Regrupându-se sub oblăduirea tacită a polonilor, susținătorii lui Hâncu vor efectua câteva incursiuni în nordul țării, contribuind astfel la prelungirea ostilităților 38. Transformarea zonei dinspre hotarul nordic, acolo unde erau concentrate importante comunități armenești, într-un teren în care se întâlneau încercările de expansiune ale otomanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în orașul ardelean isca neînțelegeri în • N. Iorga, Documente românești din arhivele Bistriței, vol. II, București, 1901, p. 22-24, nr. CCIV. • N. Grigoraș, Marea răscoală populară din Moldova, p. 232-233. • Ilie Corfus, Documente privitoare la istoria României culese din arhivele polone, p. 298-299, nr. 150. • Ibidem, p. 298-299, nr. 154, nr. 301-302. Prezentarea atacurilor răsculaților aflați sub protecția Poloniei la N. Grigoraș, Marea răscoală populară din Moldova, p. 232-233. • N. Iorga, Armenii și românii: o paralelă istorică, extras din „Analele Academiei Române
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
15. Nu mai puțin surprins a fost, însă, și noul domn al Moldovei, dar din cu totul alte motive. Ele derivau din prezența lui Carol al XII-lea la Bender, dar, mai ales, din intrarea în Moldova a unei armate polone comandată de Józef Potocki, marele hatman al Coroanei, numit de Stanislaw Leszczynski, regele Poloniei, instalat de Carol al XII-lea. Sosită, în primăvara anului 1710, cu intenția de a face joncțiunea cu resturile armatei regelui suedez, ea a declanșat, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Petru I, avea nevoie de o demonstrație de forță din partea otomanilor, sugerându-le să înainteze către Hotin, adică spre granița cu Polonia. Ceea ce turcii au și făcut, dar au descoperit foarte repede că, în realitate, asigurările date de fostul rege polon erau false. De aceea, l-au dezavuat, obligându-l să părăsească teritoriul otoman, și l-au recunoscut ca rege legitim al Poloniei pe August al II-lea, restabilind relațiile diplomatice cu Republica Nobiliară Polonă 23. Se închidea, astfel, un cerc
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
realitate, asigurările date de fostul rege polon erau false. De aceea, l-au dezavuat, obligându-l să părăsească teritoriul otoman, și l-au recunoscut ca rege legitim al Poloniei pe August al II-lea, restabilind relațiile diplomatice cu Republica Nobiliară Polonă 23. Se închidea, astfel, un cerc în jurul Moldovei format din cetățile Bender, Giurgiu, Brăila și Hotin, destinat, așa cum observa și Charles-Joseph, prinț de Ligne, care a servit în armata austriacă în campaniile acesteia împotriva turcilor din anii 1788 și 1789
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Efectul, care s-a produs la scara întregii societăți a Principatelor Române, a fost consemnat, îndeosebi de cronicarii români care au fost martori oculari, de cele mai multe ori, ai acelor evenimente, în termeni a căror aciditate corespunde exceselor comise de sudezi, poloni, cazaci și tătari lipcani, încartiruiți în Moldova. Epitetele atribuite au fost, desigur, îngroșate de o stare de spirit ostilă lor, de la început, deoarece se dovediseră dușmanii aspirațiilor lor de sustragere de sub dominația otomană, de vreme ce se aliaseră cu asupritorii lor împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
introducere, o abordare a datelor esențiale privind problematica elitelor în spațiul românesc, în intervalul temporal enunțat deja, cu preponderență asupra celui moldovenesc, axându-ne pe componenta intelectuală. Pentru înțelegerea climatului cultural specific secolului XVII, se impune identificarea legăturilor româno-polone. Înrâurirea polonă a fost, de altminteri, hotărâtoare pentru evoluția statelor românești extracarpatice 20. Legături cu Republica Nobiliară au existat în tot evul mediu, dar în această perioadă ele se intensifică datorită, preponderent, relațiilor personale ale boierilor români cu nobili poloni, în plan
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
româno-polone. Înrâurirea polonă a fost, de altminteri, hotărâtoare pentru evoluția statelor românești extracarpatice 20. Legături cu Republica Nobiliară au existat în tot evul mediu, dar în această perioadă ele se intensifică datorită, preponderent, relațiilor personale ale boierilor români cu nobili poloni, în plan diplomatic, economic, cultural și chiar personal. Semnificative sunt, în acest sens, diplomele de indigenat polon cu care au fost înzestrați unii boieri moldoveni, membrii celor mai puternice familii dătătoare de voievozi și cărturari ai epocii. Așa au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]