4,003 matches
-
Sfatului, la stradă, și-i oprea cu șuierătoarea pe bicicliști: „Stop, mă! De ce nu stai? Te prefaci că nu Înțelegi românește, ai?“ Unii chiar se prefăceau. CÎnd a auzit-o Însă pe cea cu pușca și cu ciorile, m-a potolit: — Lasă că ne Întîlnim mîine cu tata și vedem ce-i de făcut, bine? A și Închis cu ocazia asta postul, trăgînd la sfîrșit, peste toate ușile Încuiate, o alta exterioară, parcă era totuna cu peretele casei, asigurată pe deasupra cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
preluate de Régis Burnet: Considerații tactice ghidează probabil această alegere. Grigore cel Mare dorește să dea un chip (veut donner un visage) Bisericii din vremea sa. Să ne reașezăm în context: la sfârșitul secolului al VI-lea, invaziile se cam potolesc, iar barbarii sunt instalați cam pretutindeni în vechiul Imperiu Roman. Nu sunt toți creștini, nici nu mai încape vorbă. Se cuvine așadar ca Biserica să declanșeze o vastă operațiune de evanghelizare. Grigore alege un crainic (héraut) pentru această întreprindere: Maria
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lanț. El însuși a legat strâns gâtul Satanei, apoi mâinile la spate, l-a azvârlit în tartar, i-a pus piciorul sfânt peste grumaz și i-a zis: Toată vremea aceasta ai făcut multe rele; n-ai vrut să te potolești cu nici un chip. Astăzi te arunc în focul veșnic. A chemat Iadul și i-a poruncit: Ia-l pe acest cap al răilor și ticăloșilor și păzește-l până când îți voi porunci eu! și Iadul, luându-l cu sine, s-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ție nu-ți era sete? Ba da, dar vouă vă era mai sete decât mie. Și te săturai tu, dacă am fi băut noi?! Păi, uite, asta nici nu mi-a trecut prin minte. V-am văzut că v-ați potolit setea și nu știu cum, dar m-am simțit împăcat, mângâiat, plin de bucurie, ca atunci când plouă... Poți spune că m-am saturat și eu, dacă vouă nu vă mai era sete. Și acuma mi-e la fel. Mi-e cald în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Unduia ușor în briza dimineții, buclele se desfăceau, lunecau pe umerii veșmântului, se adunau la loc... Stătea nemișcat. Nu știu ce mă așteptam să văd, dar rămăsesem și eu acolo, uitându-mă la el, spre soare, parcă prin el... Era liniște. Se potolise și vântul, nici valurile nu se mai auzeau, se făcea liniște, tot mai liniște, o liniște dulce, cum nu mai simțisem vreodată, cu atâta bucurie și blândețe și cald în inimă... și tot dulce era în cerul gurii, "ca și cum gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
petalele lui sunt atât de parfumate și catifelate). Da, dar toată lumea știe că pe florile mele a întins Maica Domnului scutecele Lui Iisus ! De aceea parfumul meu e așa de prețuit", spuse rozmarinul. Când, într-un târziu, zarva se mai potoli (fiindcă ieșise Luna), în lumina argintie toate florile au văzut pe tufișul de salcâm picături mari de rouă, care lunecau ca niște lacrimi mari, tăcute, pe pământ. Și se făcu tăcere. "Din ramurile mele s-a făcut o cunună suspină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
am fost și eu acolo , pe muntele acela, unde spui tu mă izbise vântul, așa, într-o doară, chiar lângă o sămânță mică, neagră o fi fost chiar bunică-ta. Aș fi vrut să merg mai departe, dar vântul se potolise, așa, deodată... și nu mă mai puteam mișca. Am reușit să mă trag doar oleacă mai deoparte, să nu se agațe de mine unul care tocmai urcase și avea picioarele goale și pline de răni de! muntele nu-i o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
iar, să-i așeze, dar, de fiecare dată, cei doi îngerași cădeau. S-a gândit că s-o fi spart postamentul în formă de nor pe care stăteau, fiecare separat dar nu, era întreg, așa cum îl știa. Afară, larma se potolise. Din depărtare, începu să bată clopotul mai încet... mai tare... mai încet... Ah ! Cât se ocupase de îngerași, pierduse deja vreun sfert din film. Degeaba se mai uita ! Pierduse începutul ! Mai bine s-ar fi dus cu ceilalți la colindat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
înainte de moartea dintâi, am să fac de acum înainte: rămân cu El. Și dacă El va fi înălțat, o să ne atragă la El. Pe mine și pe surorile mele. ....Mi-e sete. Mereu mi-e sete. Și nu-mi poate potoli setea asta nimeni decât El. Voi privi până la sfârșit fața Lui și voi răspândi cât pot lumina Lui. Până la sfârșit. Fiindcă Lumina nu are sfârșit și nici iubirea Lui. * ...așa că eu am rămas acasă, să-i aștept pe amândoi. Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
voi!" Iar de vindecat, nimeni nu I-a cerut să-i vindece, fiindcă nici măcar nu știau că sunt bolnavi de uitare. Iar uitarea, ca și răutatea, trebuie să și-o vindece omul, singur. Începând cu răutatea. Tăcuserăm amândoi. Furtuna se potolise. Deasupra noastră strălucea chiar Orion. Constelația Orion. Cu stelele spadei lui, închipuia o cruce. Ca aceea pe care o făcea bătrânul pe piept, când vorbea cu tatăl nostru. Mă învățase și pe mine cum se face. Și așa, cum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
corp comun cu tine, deci suferă cu tine, se bucură cu tine... Și ce-i cu asta, ce are a face cu Iisus !... Știi ce ?! Dacă n-ai răbdare, dă-te jos din barcă, du-te înot la mal sau potolește-te și ascultă ! Alege ! ...Aoleu ! am încurcat-o ! Și ce s-a mai încruntat la mine ! Am tăcut mâlc și m-am făcut mic pe fundul bărcii, iar el a continuat: Așa că, fiindcă totul suferea cu omul și murea fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
au alungat din casa noastră, ne-au alungat din ținut... ne-au luat tot ce fusese al lui tata... acuma stăm aici și trăim singuri, cum putem, din ce ne dă pământul și marea. Și tot nu li s-a potolit ura. Băiatul (cu obidă în glas): Da, nu mă atinge nimeni, sunt "necurat" dar ca să mă bată, nu se tem că se "murdăresc" de mine. Dar las' că de data asta le-am venit eu de hac ! Când i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și ea. Ea mi-a spus că atunci, deasupra rugului, a trecut un vultur uriaș. Deodată. O pasăre așa de mare cum nu se mai văzuse pe acolo. S-au speriat toți. A început o ploaie repede, flăcările s-au potolit și au putut să mă dezlege și să mă dea jos. Eu știam că venea musonul...(rămâne o clipă cu privirea în zare) Mama (se ridică): Hai, gata ! (se duce la masă și-și reia ocupația) Băiatul (gata să plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Gruia. Când au ieșit din salon, profesorul a grăbit pasul, pentru a ajunge cât mai repede În cabinetul său. Gruia l-a urmat. Odată cu Închiderea ușii În urma lor, un râs sănătos a pornit din piepturile celor doi... Când s-au potolit, profesorul a reușit să articuleze: ― De multă vreme n-am mai râs cu lacrimi. De fapt, vorbirea celor de la țară este o comoară. Nu-l pot uita pe unchiul lui Petrică, de la Pomârla, pe care l-aș fi ascultat zile
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
amarnic decât înainte, tropăind din răsputeri cu picioarele în dușumea. Banii!... Ba-aaanii!... Vreau ba-aaaaanii!... Dă-mi ba-aaaaanii!!... urla și se tânguia mititelul, printre sughițuri. Virgil îl mai lăsă câteva minute să se jeluiască, după care, văzând că tot nu se potolea, încercă să-l îmbuneze dându-i un creion bicolor nou-nouț și un carnețel cu multe pagini, pe care să mâzgălească, dar copilul, după ce luă creionul și carnetul și le răsuci puțin în mâini cu o anumită curiozitate, le azvârli cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de ceas, spre veselia și deliciul de neînchipuit al copilului. În cele din urmă, văzând că mătușa sa dădea semne de oboseală, iar copilul se arăta dornic s-o țină așa mult și bine, Mariana strigă la el să se potolească și, ca să fie mai convingătoare, îl ademeni cu un portofel vechi de piele. La vederea portofelului, Ștefănel se repezi să-l ia din mâinile mamei sale, cu ochii lucind de încântare și, tot repetând "portopelu, portopelu", se așeză în poponeț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Ștefănel și să-i facă diseară un om de zăpadă. Auzind de sanie și de zăpadă, copilul se apucă să țopăie de bucurie și să țipe că vrea afară, dar mama sa îi arse câteva palme la poponeț, ca să-l potolească. Ieșind afară din casă, Virgil se pomeni luat pe sus de vântul năprasnic și înghețat, care-i tăie pentru câteva clipe răsuflarea. Ninsoarea care se pornise peste noapte părea idilică privită doar de lângă gura sobei. Cu o lopată mare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
paltonului, și-o porni, cu vântul în piept, spre secția financiară. La birou era cald și bine și, luându-se cu lucrul, uită de vremea de-afară. Spre seară, când se întoarse acasă, constată însă că, departe de a se potoli, viscolul se întețise. Vântul sufla acum în rafale, ca în inima Bărăganului, și zăpada creștea văzând cu ochii, așternându-se în troiene. Ai văzut dacă n-ai vrut să asculți de vorbele mele?... se apucă să-l certe Mariana, de cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
hărmălaie cumplită, până în clipa când vecinul Caloianu, venit și el să dea o mână de ajutor la descărcarea lucrurilor din mașină, îl amenință pe bulgărește cu o sfântă de bătaie, dacă nu voia să înțeleagă de vorbă bună să se potolească. Virgil avea și el toate motivele să fie bucuros și fericit, dar, contrar firii sale, la început se arătă destul de reținut. Cu toate că aștepta de mult ziua când avea să fie din nou în satul lui de baștină, el nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
acum și cei de la Cluj, sau ne apucăm și noi să trecem la fapte?... Ei, ce părere aveți?... Vorbele lui Tase fură urmate de câteva clipe de liniște. Dintr-un apartament vecin începură să răsune niște bocănituri ritmice, care se potoliră ca la o comandă. Trebuie să trecem la fapte, zise Sandu Bura. Am stat destul în expectativă. Ajunge. Dacă nu facem nimic acum, o să ratăm ocazia. Mediciniștii sunt pregătiți să se implice... Tot așa și noi, cei de la filologie, confirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
un cerc de foc și au rămas secretul lui erotic pentru tot restul vieții. Femeia aceea ciudată și fără nume a intuit și satisfăcut toate dorințele lui nemărturisite, toată setea lui de senzualitate pe care Dora nu știuse să o potolească în lungii lor ani de conviețuire care părea fericită. Era un ipocrit ! De fapt, în adâncurile lui, își dorise întotdeuna ca Dora să răspundă cu mai multă ardoare chemărilor lui de dragoste. Era oare prea pudică sau prea cerebrală, prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
zi întreagă. Către seară, l-a salvat conductorul care l-a hrănit, l-a adăpat și l-a țesălat în vederea unei deplasări dis-de-dimineață la moara de la Zvoriștea, cu o căruță bine vârfuită cu saci. Și așa războiul s-a mai potolit, dar nu s-a sfârșit. Calul a avut și în continuare parte de un regim de teroare, cu bătăi și înfometări ori de câte ori se ivea prilejul... Că doar el era chiaburul nr.1 din toată herghelia de gloabe bătute de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
gândurilor tale... Că iubirea nu-i un fel de ciulama pe care s-o mănânci pentru a-ți stâmpăra foamea... Ție ți s-a urât cu binele! Dar nici ciulamaua ta nu-i un fel de iubire care să-ți potolească arșița din suflet! Dintre cele două, eu am ales iubirea! Iar tu păstrează-ți soiul ăsta de bine pentru tine. Bună alegere!.. Nimic de zis!.. Ți-aș fi totuși recunoscător dacă mi-ai spune care-i persoana, cine-i alesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
zgripțuroaică, despre talpa iadului, despre... Ninetista, posesoare de soț sfânt apărător de ibovnică, rămânea însă la punctul ei de vedere. Era tot calmă, cu obrajii la fel de inundați de lacrimi cuminți și implora niște sfinți despre care nu mai auzisem, ca să potolească nu știu ce spirite rele. Cea mai înțeleaptă mi s-a părut a fi Nineta, care zicea că a cunoscut două ibovnice care-l avuseseră ca apărător chiar pe Zorel, soțul ei drag, dar cu nu știu ce farmece și mătănii făcute la Sfânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ridicând cu mare importanță arcușul am început reprezentația. Conștient de marele meu talent, vă imaginați că nu mi-am amestecat vocea cu gloata, asumându-mi cinstea de a cânta solo refrenul. Ce aplauze, ce mulțumiri, ce uimire!... Nici nu se potolise bine ecoul primelor aplauze, că un vecin de la geamul primului etaj a și strigat: "Bisssss! Mai zi o dată refrenul, Z!" La fel de savant, am așezat vioara la gât, și-am început să cânt pentru alte aplauze care n-au întârziat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]