631 matches
-
se trezi. Afară răsunau pași, pe trepte, în coridor. Sări în mijlocul odăiței și rămase pironit acolo, cu inima zgribulită, murmurând din buzele-i albe: ― Doamne-Dumnezeule... Dumnezeule... Ușa se deschise larg, cu zgomot mare, izbindu-se de perete. Din întuneric apăru pretorul cu o foaie de hârtie în dreapta, în ținută de campanie, cu ochii stinși în obrajii bulbucați sub casca de fier. În dosul lui veni plutonierul, de asemenea cu cască, ținând ceva pe brațul stâng și în mână, cu privirea speriată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în ținută de campanie, cu ochii stinși în obrajii bulbucați sub casca de fier. În dosul lui veni plutonierul, de asemenea cu cască, ținând ceva pe brațul stâng și în mână, cu privirea speriată, ca și cum ar fi fost sigur că pretorul are să-i facă vreo observație aspră. În întunericul ușii, afară, se zvârcoleau capete multe, sclipeau ochi înfrigurați, ca o vedenie dintr-o baladă sângeroasă. In mijloc, neclintit, cu părul lung, puțin vâlvoiat, Apostol cerceta din ochi, fără a-i învîrti
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
În întunericul ușii, afară, se zvârcoleau capete multe, sclipeau ochi înfrigurați, ca o vedenie dintr-o baladă sângeroasă. In mijloc, neclintit, cu părul lung, puțin vâlvoiat, Apostol cerceta din ochi, fără a-i învîrti în orbite, cu luciri repezi, fața pretorului, hârtia din mâna lui, casca plutonierului. Și în fiece clipă milioane de gânduri îi răsăreau și mureau în creieri, parcă toți atomii materiei cenușii s-ar fi aprins și ar arde cu flăcări clocotitoare. Pretorul se apropie de masa pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
orbite, cu luciri repezi, fața pretorului, hârtia din mâna lui, casca plutonierului. Și în fiece clipă milioane de gânduri îi răsăreau și mureau în creieri, parcă toți atomii materiei cenușii s-ar fi aprins și ar arde cu flăcări clocotitoare. Pretorul se apropie de masa pe care hârtia albă râdea neatinsă, ridică sentința sub lumina lămpii și, fără introducere, începu să citească rar, cu voce clară, întorcînd ochii spre Bologa după unele cuvinte pe care le apăsa ca și când ar fi fost
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
neatinsă, ridică sentința sub lumina lămpii și, fără introducere, începu să citească rar, cu voce clară, întorcînd ochii spre Bologa după unele cuvinte pe care le apăsa ca și când ar fi fost subliniate. Apostol asculta și se uita numai la buzele pretorului, roșii, late, uscate, netezite uneori cu vârful limbii trandafirii. Înțelese deslușit "în numele împăratului", "crimele săvârșite, dar neizbutite, de trădare și dezertare la inamic", "degradare și eliminare din gradele armatei", "moarte prin ștreang..." ― Sentința va fi executată imediat! sfârși pretorul, îndoind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
buzele pretorului, roșii, late, uscate, netezite uneori cu vârful limbii trandafirii. Înțelese deslușit "în numele împăratului", "crimele săvârșite, dar neizbutite, de trădare și dezertare la inamic", "degradare și eliminare din gradele armatei", "moarte prin ștreang..." ― Sentința va fi executată imediat! sfârși pretorul, îndoind hârtia și aruncând o privire furișă în fața lui Bologa. ― Imediat... imediat, repetă Apostol foarte domol, adăugând în gînd: "Dar ora?... De ce nu spune ora?" Atunci surprinse un gest al pretorului și văzu că plutonierul se apropie atât de umilit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
moarte prin ștreang..." ― Sentința va fi executată imediat! sfârși pretorul, îndoind hârtia și aruncând o privire furișă în fața lui Bologa. ― Imediat... imediat, repetă Apostol foarte domol, adăugând în gînd: "Dar ora?... De ce nu spune ora?" Atunci surprinse un gest al pretorului și văzu că plutonierul se apropie atât de umilit, că părea un necunoscut rătăcit aici cine știe cum. ― Conform sentinței... degradare... tunica militară... trebuie haină civilă, zise iar pretorul, începînd cu glas sever, zăpăcindu-se de ochii lui Bologa și isprăvind rugător
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în gînd: "Dar ora?... De ce nu spune ora?" Atunci surprinse un gest al pretorului și văzu că plutonierul se apropie atât de umilit, că părea un necunoscut rătăcit aici cine știe cum. ― Conform sentinței... degradare... tunica militară... trebuie haină civilă, zise iar pretorul, începînd cu glas sever, zăpăcindu-se de ochii lui Bologa și isprăvind rugător. Apostol nu pricepu, dar fără să priceapă, își descheie încet tunica, își scoase gulerul și-l puse pe masă, peste călimara ruginită, apoi lepădă haina, o împături
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de două ori cu dosul palmei. Cămașa îi era umedă de sudori calde, ridicată și cocoloșită la spate, între bretelele vărgate. Își potrivi cămașa în spate și-și îndreptă bretelele, care-i alunecaseră puțin de pe umeri. Atunci, uitîndu-se întrebător în fața pretorului, văzu că ochii lui îi examinează cu spaimă gâtul alb, subțire, cu arterele umflate. Se întoarse spre plutonierul care-i întindea ceva și observă că și plutonierul se uită la gâtul lui. Se tulbură și se întrebă în gând de ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o îmbrăcă repede, dârdâind de frig, dar de pălărie nu se atinse. Plutonierul, grăbit să sfârșească, o așeză binișor pe masă, deasupra gulerului, acoperind de tot hârtia albă, lucitoare. Urmă o tăcere în care tremurau numai privirile speriate. În sfârșit, pretorul își drese puțin glasul și vorbi, încurcăndu-se îndată: ― Dacă ai vreo dorință... eu... noi... conform legilor... orice dorință în clipa... Apostol îl privi drept în ochi, lung, fascinator și apoi, brusc, se întoarse cu spatele, parcă și-ar fi adus
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încurcăndu-se îndată: ― Dacă ai vreo dorință... eu... noi... conform legilor... orice dorință în clipa... Apostol îl privi drept în ochi, lung, fascinator și apoi, brusc, se întoarse cu spatele, parcă și-ar fi adus aminte că pe pat e ceva... Pretorul avu o mișcare de curiozitate, să vază ce va face, dar își reveni în fire și ieși cu demnitate, urmat de plutonierul care trase încet ușa, fără să mai învîrtească cheia în broască. Obișnuit cu zgomotul lacătului, Apostol se uită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un copilaș iubit: ― Scoală, fiule, și fii tare în ceasul încercării din urmă precum a fost Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos... Apostol Bologa se cutremură, dar se ridică îndată și se uită împrejur cu ochi întrebători. Descoperind în ușă figura pretorului, își aduse aminte și întinse brațul spre masă după pălăria moale, fără panglică și roasă pe margini. Atunci își văzu ceasornicul, retrase brusc mâna, desfăcu binișor curelușa și-l dădu preotului, fără să-și arunce ochii pe cadran, zicând încet
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fără să-și arunce ochii pe cadran, zicând încet: ― Constantine, să nu mă uiți... Popa strânse ceasornicul în palmă, sub crucea care tremura. Apostol luă pălăria, o mototoli între degete și privi nedumerit în ochii lui Boteanu și apoi spre pretorul din coridor. ― Bologa... a sosit ora... Curaj! zise pretorul, dispărând imediat. Apostol se îndreptă spre ușă, trecu pragul și, în capul treptelor, se opri uluit. Ograda era plină de soldați cu făclii aprinse, cu căști lucitoare ca la o retragere
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Constantine, să nu mă uiți... Popa strânse ceasornicul în palmă, sub crucea care tremura. Apostol luă pălăria, o mototoli între degete și privi nedumerit în ochii lui Boteanu și apoi spre pretorul din coridor. ― Bologa... a sosit ora... Curaj! zise pretorul, dispărând imediat. Apostol se îndreptă spre ușă, trecu pragul și, în capul treptelor, se opri uluit. Ograda era plină de soldați cu făclii aprinse, cu căști lucitoare ca la o retragere cu torțe în ajunul unei sărbători mari. Flăcările sfârâiau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tuturor oamenilor. Îl cuprinse frigul, tresări și, cu amândouă mâinile, își îndesă pălăria în cap, trăgînd-o pe ochi, să nu mai vază nimic. Apoi, foarte agitat, își ridică gulerul hainei peste gâtul gol. ― Înainte! răsună deodată peste sfârâitul torțelor glasul pretorului, undeva, departe. Apostol vru să pornească, dar nu-și putea urni picioarele. Preotul era lângă el. Se agăță de brațul lui, mulțumit c-a găsit sprijinul, și coborî treptele. Merse un răstimp. Împrejur auzea numai sfârâit de făclii și zgomot
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tare, fiule, fii tare! bolborosi popa Constantin, plângător. Apoi Apostol simți iarbă sub tălpi. Și deodată picioarele începură să-l doară, ca și când ar fi dus o povară peste puterile lui. ― Faceți loc!... Pe dincolo, părinte! se auzi, foarte răgușit, glasul pretorului. Atunci Bologa, nerecunoscând glasul și vrând să vază cine a strigat, ridică fruntea și dădu cu ochii, de-abia la vreo zece pași, de un stâlp alb și lucios, cu un braț cârligat în vârf. Ștreangul se legăna puțin și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gâdila nările și fumul îl supăra fiindcă-i întuneca vederea. Plecă puțin capul și, aproape de picioare, văzu pământul deschis ca o rană urâtă, gălbuie. Groapa nu părea adâncă și lutul era azvârlit numai în dreapta, alcătuind o movilă, pe care stătea pretorul, înălțîndu-se deasupra tuturor, ca și cum el ar fi trebuit să... În stânga, la marginea gropii, un coșciug de brad, gol, descoperit... Capacul, cu o cruce neagră la mijloc, zăcea alături de o cruce mare de lemn, pe care scria, cu slove strîmbe: Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu o cruce neagră la mijloc, zăcea alături de o cruce mare de lemn, pe care scria, cu slove strîmbe: Apostol Bologa... Numele i se părea străin și se întrebă aproape supărat: "Oare cine să fie Apostol Bologa?" ― Gata?... Gata! strigă pretorul, pe movila de pământ, fluturând o foaie de hârtie. Apostol ascultă numai începutul sentinței, pe urmă se uită la oamenii din preajma lui, gîndindu-se că generalul n-a venit și probabil că doarme... Lângă movila pretorului zări un doctor cu ceasul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol Bologa?" ― Gata?... Gata! strigă pretorul, pe movila de pământ, fluturând o foaie de hârtie. Apostol ascultă numai începutul sentinței, pe urmă se uită la oamenii din preajma lui, gîndindu-se că generalul n-a venit și probabil că doarme... Lângă movila pretorului zări un doctor cu ceasul în mînă: "Nu-i doctorul Meyer... nu, nu..." La picioarele gropii recunoscu apoi pe Klapka, cu ochii plânși, îngroziți, care-l obosiră, încît întoarse capul. La doi pași, în stânga, stătea un țăran sprijinit în hârleț
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în stânga, stătea un țăran sprijinit în hârleț cu capul gol, cu părul asudat și lipit pe frunte, cu obrajii umezi de lacrimi. "Uite groparul... Vidor..." se gândi dânsul cu bucurie și vru să-i facă un semn. Dar tocmai atunci pretorul sfârși citirea cu glas ascuțit și strident ca un scârțâit de ușă cu țâțâni ruginite, și Apostol își luă seama, întrebîndu-se speriat ce-o să fie acuma... Peste o clipă auzi, din spate, limpede, o voce șovăitoare: ― Trebuie... pe scaun... Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
teamă că iar nu va putea mișca picioarele... Trebuie... trebuie să încerc", îi fulgeră prin creieri. Apoi deodată se simți cuprins în brațe. Se îngrozi. Groparul îl sărută pe obraji, apăsat, cu buzele și mustățile ude. ― La o parte! răcni pretorul, spăimântat, ridicând brațele. Apostol se urcă pe scaun și se lovi cu capul de ștreangul ce atârna de sus. Pălăria i se înfundase pe ochi. O scoase și o aruncă în groapă. În aceeași clipă izbucni un plâns gros, disperat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de el! Era doritor de... discuții intelectuale... Sau măcar să steie el de vorbă cu intelectualii... Îi spuneam: Domnule șef, Învățătorul de țară e tot un fel de țăran, dacă vrei intelectuali, du-te la târg, acolo stai de vorbă cu pretorul, cu prefectul... Maică-ta nu-l putea deloc suferi - și i-o spunea de la obraz. Dar el dacă n-avea obraz... În ’40 s-a refugiat printre primii, am aflat că, În ’41, după liberare, printre primii s-a Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
formată din două sau mai multe sate, fiind prima treaptă administativă, condusă de un primar ce se supunea altor erarhii administrative mai înalte: plasa și județul. Plasa avea în subordinea sa mai multe comune din jurul ei și era condusă de pretor sau subprefect, iar județul avea cel puțin două plase de care răspundea prefectul și era cea mai mare formă administrativă, care se supunea șefului statului. Așa dar, prin aplicarea noilor decizii s-a trecut la formarea comunelor, a plaselor și
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
sus, printre care și domnișoara Aurelia Dumitrescu, funcționar principal, care s-a străduit să fie utilă în toate activitățile primăriei, cunoscând toate aranjamentele, bugetul, legile scrise și nescrise ale primăriei și era toată nădejdea notarului, a primarului și chiar a pretorului de la Sulița, ori a prefectului de Botoșani, care se tot schimbau, dar ea a rămas talpa primăriei și perfecționată în efectuarea unor situații urgente cerute de forurile superioare. Era nemăritată, locuia într-o casă proprietate personală, avea un frate militar
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
urmau a fi predate statului, în funcție de starea socialpolitică și suprafața de teren ce o deținea fiecare familie. Neachitarea cotelor se termina cu trimiterea în judecată ca fiind sabotor al economiei republicii. Pentru a nu fi comună codașă în îndeplinirea sarcinilor, pretorul și prefectul (mai târziu, activiștii, împuternicitul și secretarii de raion și regiune) erau, mai tot timpul, pe teren sau în ședințe, muștruluind pe cei convocați de la comune și aceștia întoriși de la ședință, fie președinte, fie vicele, sau directorul școlii de
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]