872 matches
-
public, căci acei musulmani convertiți de-a sila refuzau să-și renege religia. Ei au trimis la Fès mesaje sfâșietoate. Fraților, spunea una dintre epistolele lor, dacă la căderea Granadei am dat greș cu datoria noastră de a porni în pribegie, a fost doar din lipsă de mijloace, căci noi suntem cei mai săraci și mai slabi dintre andaluzi. Astăzi, am fost nevoiți să acceptăm botezul spre a salva viețile soțiilor și copiilor noștri, dar ne este teamă că vom stârni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și de alianță. Asta e realitatea. Poate, peste câțiva ani, lucrurile se vor schimba, dar astăzi, nici unul dintre suveranii musulmani pe care i-am întâlnit nu mi s-a părut îngrijat de soarta granadinilor, fie că e vorba despre noi, pribegii, sau de bieții străini. În privirile mele era nu atât dezamăgire, cât mai degrabă surpriză. — Ai să mă întrebi, continuă Khâli, de ce le-am spus acestor oameni care erau aici contrariul adevărului. Vezi tu, Hassan, toți oamenii ăștia încă țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Granada. În fiecare zi se uită la ea, și, uitându-se la ea, oftează și se roagă. În fiecare zi revin în amintirile lor bucuriile, obiceiurile, o anume mândrie mai cu seamă, lucruri pe care nu le vor regăsi în pribegie. Singura lor rațiune de a trăi este de a se gândi că în curând, datorită marelui sultan sau Providenței, își vor regăsi casa, culoarea pietrelor ei, miresmele grădinii ei, apa fântânii ei, intacte, neschimbate, ca în visele lor. Ei trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ucis, poate ca să se răzbune sau ca să se apere, dar nu ca să fure! Ceea ce este adevărat nu are însemnătate decât pentru Dumnezeu; pentru noi, important este ce cred oamenii. Tatăl tău avea de gând s-o pornească din nou în pribegie, spre Tunis sau vreun alt oraș, când inima lui a amuțit, brusc, în zilele de ramadan din anul trecut. Salma respiră adânc înainte de a continua: — Invitase câteva persoane acasă pentru a cina împreună de întreruperea postului, dar nici una nu avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dezmierd copilul și pe mama sa, să-i contemplu pe amândoi în gesturile de zi cu zi, mai cu seamă la alăptat, care mă emoționa mereu. Așa că n-aveam deloc chef să-i trag după mine pe drumurile anevoioase ale pribegiei. Nici spre Florența, nici măcar spre Tunis, așa cum mi se sugerase în anul acela, în niște împrejurări ciudate. Mă aflam într-una din zile la cardinalul Giulio, cu puțin timp înainte ca el să plece spre Toscana, când se înfățișă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înțelegere. La această euforie nebunească, eu nu mă simțeam în stare să mă alătur, atât de tare rămăseseră întipărite în minte istorisirile ultimelor zile ale Granadei, când tata, mama, Sara și întreaga mulțime a celor ce aveau să ia calea pribegiei erau convinși că dezrobirea era sigură, când nutreau cu toții un dispreț unanim pentru Castilia triumfătoare, când deveneau bănuitori față de oricine cuteza să se îndoiască de sosirea iminentă a ajutoarelor. Prevenit de pățania alor mei, învățasem să nu mă încred în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
voii Celui-de-Sus. Când i-am explicat, în câteva cuvinte scurte, despre ce era vorba, Maddalena s-a ridicat în picioare. Încet, după obiceiul ei, dar fără nici o șovăială, de parcă ar fi știut dintotdeauna că o voi chema după mine în pribegie. L-a luat de mână pe Giuseppe și a pornit în urma mea spre a ne duce la papă, care ne-a binecuvântat, ne-a lăudat curajul și ne-a încredințat ocrotirii lui Dumnezeu. I-am sărutat mâna și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Granada: oare nenorocirea e cea care mă cheamă sau eu sunt cel care chem nenorocirea? O dată mai mult, fiule, sunt dus de marea asta, martoră a tuturor peregrinărilor mele și care te duce acum și pe tine spre prima ta pribegie. La Roma, erai „fiul Africanului“; în Africa, vei fi „odraslă de rumi“. Oriunde ai fi, unii vor dori să-ți cerceteze pielea și rugăciunile. Ferește-te să le măgulești instinctele, fiule, ferește-te să cedezi sub presiunea gloatei! Musulman, evreu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Virgil Jones, apoi se lăsă din nou tăcerea. Vultur-în-Zbor nu-și uitase jurământul făcut sieși în acea dimensiune interioară: va renunța la căutare și, dacă va putea, își va clădi o viață aici. Așadar, aici era sfârșitul unor secole de pribegie, al unei epoci matusalemice de rătăcire oarbă spre locurile în care îl arunca mâna sorții. Ar fi trebuit să simtă ușurare, dar simțea doar tensiune. Oricui îi e greu să-și golească mintea de toate țelurile și să le substituie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fascinează, rămâne în mine. Nu sunt al despărțirilor, ci al revenirilor. Nu am fascinația înaintării, ci a unei mereu întoarceri. Nu plecare, ci mereu revenire. De fapt, nu am plecat niciodată. Am revenit mereu, întors ca dintr-o continuă despărțire, pribegie. Cunoașterea, întâlnirea mea cu locuri străine a fost mereu ca o revedere. Nu am trăit fascinația întâlnirilor cu locuri străine, neobișnuite - chiar atunci când am avut astfel de experiențe -, ci totul era parcă revenire. Mai fusesem cândva pe acolo. M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe niște personaje puternice. Ogier, originar din Danemarca și păgân, a îmbrățișat religia creștină, sub influența lui Trantefoli și a intrat în serviciul lui Carol Magnul . Mai târziu el s-a răzvrătit împotriva împăratului și a trebuit să ia drumul pribegiei . A devenit astfel căpetenia uneia dintre acele bande de pirați normanzi care pustiiră în nenumarate rânduri Franța sub domnia degeneraților urmași ai lui Carol Magnul . Portretul pe care un vechi cronicar i-l face lui Carol Magnul , după o descriere
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
scenaî. Începem, deci, cu Orlando . ORLANDO Milon sau Milone , un cavaler de familie mare și înrudit de aproape cu Carol Magnul , fusese izgonit din Franța și excomunicat de Papa pentru că se casatorise în taină cu Berta , sora împăratului . După o pribegie lungă și plină de suferințe , umblând pe jos ca niște cerșetori , Milon și soția sa au ajuns la Sutri în Italia , unde se adăpostiseră într-o pivniță și în acea pivniță a venit pe lume Roland . Mama a rămas să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
săbii, arcuri, buzdugane sau măciuci de pălit urșii, unii fără arme, alții doar cu câte un vârf de coasă, se scurgeau pe văi și pe potecile codrilor. Începuse să cadă burnița, iar drumurile erau Înnămolite. Apropiata sosire a iernii transforma pribegia În ceva mult mai deznădăjduit, Într-o plecare fără Întoarcere, Într-o ieșire din spațiul ocrotitor al casei, din universul blând al focului din vatră, spre necuprinsul pădurilor asupra cărora se așternea, aspră și străină, iarna. Toate aceste vești ajungeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fie prețioase și pline de lumină. Bătrânul logofăt Litovoi se obișnuise cu desele ei plecări, fie spre Albești, fie spre Cetatea de Scaun. Nu protesta și nu Întreba de ce Întârzie cununia. Acum, Însă, chiar și el trebuise să ia drumul pribegiei, pornind spre nord. Erina Îl adusese, chiar În acea dimineață, la Suceava. După sfatul de taină cu voievodul, Oană avea să se Întâlnească cu tatăl Erinei. Apoi toți boierii, de rang mare sau mic, aveau să fie primiți de măria sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Înfrângerea. În vocea măriei sale nu exista nici un tremur. În privirile căpitanilor săi nu se vedea nici o retragere din fața oceanului de oameni care se pregăteau de invazie. Cei ce plecau spre taberele de luptă și cei care plecau mai departe, În pribegie, aveau să le spună celorlalți, care se simțeau singuri sub cerul plumburiu al Începutului de iarnă, că Moldova se va bate până la ultima suflare. Dar nu va Îngenunchea. 25 noiembrie 1474, Drumul Mătăsii, China Ștefănel trecuse Marea Chinei de Est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de Apărători. Apropierea tropotelor de cal Îi făcea pe mulți pribegi să ridice privirile. Iar imaginea mantiilor albe cu semnul scutului și spadei și clinchetul ușor al săbiilor aducea ceva nou În expresia lor. O undă de speranță. Ca și cum, deodată, pribegia lor dobândea un sens. Ca și cum totul ar fi făcut parte dintr-un scenariu al apărării, iar acea apărare avea sorți de izbândă. Nu era doar o fugă din calea năpastei. Era o retragere gândită În detaliu la Cetatea de Scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Istanbul. Apoi, Împrejurările făcuseră ca voievodul să accepte invitația pârcălabului Cetății Albe de a petrece sărbătorile de Crăciun În locurile care cu un an În urmă fuseseră distruse din cauza invaziei otomane. Era un semn că oamenii care porniseră atunci În pribegie au sprijinul și recunoștința domnească pentru sacrificiul lor. Era și un prilej de a vedea satele renăscute și de a Îmbărbăta copiii orfani și văduvele celor căzuți la Vaslui. Acestor „semne” li se adăugau o seamă de scaune de judecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Am Îndeplinit-o. - Atunci? Întrebă Angelo, calm. În loc de răspuns, Vlad scoase un răvaș pe care i-l Întinse lui Alexandru, care se afla Între tatăl său și comandantul Apărătorilor. Tânărul Îl deschise și traduse din română În italiană. „În amintirea pribegiei noastre din tinerețe și a dorinței noastre de răzbunare din acei ani, te rog un singur lucru. Caută-l pe cel care ne-a salvat atunci, după moartea tatălui meu. Știu că vei elibera Belgradul, ca și unchiul nostru Iancu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
campania din 1462, aveau să fie nevoiți mai apoi să se retragă, să lupte și iar să se retragă, până când și ultimul pas de pământ moldovenesc le va fi fugit de sub picioare. Și apoi să moară sau să plece În pribegie. Voievodul se ridică Încet, iar privirile sale măsurară, parcă cu curiozitate, statura solilor. Nu era Îmbrăcat cu hlamida purpurie tivită cu blană albă și nici nu purta pe cap coroana bunicului său Alexandru cel Bun. Avea veșminte mai sobre, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
părintele său, voievodul Bogdan, nu Îngăduia. Poate că fusese singur În tinerețile lui, după ce tatăl său fusese asasinat, iar el fusese scos de Cosmin Oană din casa de la Reuseni și dus, Împreună cu vărul său, Vlad, dincolo de munți. Fuseseră ani de pribegie. La Cluj, la Hunedoara, la Buda, la Viena, la Ravenna, la Veneția, la Roma. Dar atunci nu fusese singur, ci doar Însingurat. Era alături de Vlad și, uneori, alături de Matei. Erau, Într-un fel, o familie. Iancu de Hunedoara era tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În aer. Turcii caută, În haos, autorul atentatelor. Nu e nimeni. Voievodul Împături răvașul și i-l Întinse lui Alexandru, când o altă săgeată se Înfipse În scutul mare, venețian. - Încep să se Întâmple lucruri... murmură Alexandru, care, din zilele pribegiei, rămăsese alături de domnitor. Unii ar spune că nu sunt lucruri, ci minuni... Vine furtună pe cer senin... Nu e nimeni... Dacă Amir Baian ar fi aici, ar formula altfel mesajul. Este Nimeni... Voievodul deschise al doilea mesaj, pe care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. 16. Căci este scris: "Fiți sfinți, căci Eu sunt sfînt." 17. Și dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; 18. căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, 19. ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85040_a_85827]
-
un eminent cercetător al istoriei literare, moldovenești mai cu seamă, un animato r de viață literară, un osator bun și un admirabil profesor, întâi de liceu, apoi de universitate... C.D. Zeletin SONET MAMEI Cu pașii - n vânt și gându - n pribegie, Mai mare dragul să privești ninsoarea; Își scutură ‐ n ghirlande albe floarea și cu mireasmă de demult adie . Zăpada amintirii umple zarea, Pe drumuri mă‐ nsoțești, copilărie; Tu, mamă, vii, cu tâmpla argintie, Ca‐ n alte vremuri să‐mi arăți
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Mii de monahi și monahii au fost nevoiți să părăsească mănăstirile. Exodul forțat al monahilor din mănăstiri a fost o adevărată dramă a monahismului românesc și a vieții duhovnicești. Din Mănăstirea Cetățuia au plecat 11 călugări care au apucat drumul pribegiei. Au mai rămas doar 5 călugări, aceștia îngrijindu-se de slujbele zilnice, ei ducând mai departe și ostenelile muzeului și ale gospodăriei<footnote Arhiva Centrului Eparhial Iași, fondul Cancelariei, Dosarul 135/1959, Regiunea Iași footnote>. În a doua jumătate a
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
cunoscut sângeroasele lupte de succesiune care duseseră la eliminarea Imamului Ali. Dincolo de dezbaterea doctrinară, majoritatea mullahilor accepta, totuși, ideea de Constituție, spre a pune capăt arbitrariului regal. Veniți cu sutele ca să obțină bast, le plăcea să-și asemuiască fapta cu pribegia la Medina a Profetului, iar suferințele poporului - cu acelea ale lui Husein, fiul Imamului Ali, a cărui pătimire reprezintă echivalentul musulman cel mai apropiat Patimilor lui Christos. În grădinile legației, bocitoare profesioniste, roze-khwan, povesteau auditoriului despre suferințele lui Hussein. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]