564 matches
-
marile schimbări ale anotimpurilor (Sângiorz, Sâmedru), foc ce reprezintă, de fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă, mai ales la solstițiul de iarnă când puterea acestuia este cea mai scăzută. Pentru ca trecerea ritualică, de la profan la sacru, să fie posibilă, în imaginarul tradițional există metamorfoze diferite ale soarelui care mijlocesc împlinirea vechiului timp și deschiderea vieții celei noi. Ipostază solară, Crăciunul, îmbătrânit de vreme, la solstițiul de iarnă, moare, pentru a renaște într-un alt
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Dint-aceste picături, / A purces părău de vin, / Să scăldăm pe Moș Crăciun, / Moș Crăciun / Cel mititel, / Mititel / Și-nfășățel."119 Liantul ontologic dintre cer și pământ este ilustrat antitetic, opozițiile semantice având rolul de a anula, de fapt, dihotomia existențială sacru / profan. Oximoronul, de la nivel sintagmelor descriptive (veșmânt de primăvară, negru, mohorât) este reluat la nivelul macro-textului care se organizează în jurul conflictului existențial dintre Dumnezeu și Moș Crăciun care-și părăsește statutul de zeu solar și duce pe umeri povara pământescului: "Bună
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pictorului de război, femeia datora multe, din punctul de vedere al compoziției, unui tablou de Bonnard: Indolenta. Deși, pentru femeia de pe perete, „indolentă” nu era expresia nimerită. Markovic continua să o studieze. - Îmi permiți să-ți pun o Întrebare de profan? - Desigur. - De ce e totul atât de geometric și cu atâtea diagonale? Faulques i-a dat o ceașcă cu cafea și a sorbit din cealaltă. - Cred că diagonalele fac mai bine ordine. Fiecare structură are propriul cod de circulație. Semnalele ei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
între științele naturii și cele ale spiritului, înseamnă tocmai a vedea întregul în parte sau a interpreta întregul prin parte. Iar așa "înțelegi" și demersurile omului, în economie, artă, morală, religie" [Noica, 1986:26-27]. Recuperarea "generalului sacru" în beneficiul "individualului profan" ar fi o dreptate care cu destulă întîrziere s-ar putea face și omului care trăiește pentru "acum și aici". 17 În scenariul formulat de Propp, momentul "încălcării" este plasat în poziția a treia, prefigurînd celelalte relații instituite între înșelătorul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
exprimă și întăresc solidaritatea grupului în asemenea manieră încât un cult îi este dedicat grupului însuși a fost acceptată în mod unanim. Dar astăzi nimeni nu mai crede că este posibil să privești societatea ca un ansamblu omogen. Diviziunea sacru/profan, crucială în argumentarea Formelor elementare, continuă să suscite dezbateri, deoarece nu a apărut niciodată nici un consens privind definiția sacrului. Analiza marxistă se înscrie și ea într-un cadru funcționalist, dar cu o dimensiune suplimentară, ignorată de Durkheim: religia este înțeleasă
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
din ambele sate consideră că graiul lor este cel specific Mărginimii Sibiului. În ce privește limbajul specific anumitor ocazii ceremoniale (cântece, strigături, poezii populare) și limbajul ritual din utilizat în actele religioase și magice menit să distingă și mai mult sacrul de profan (Bernea, 2004: 412) -, din nou cei în vârstă sunt păstrătorii de drept ai acestor elemente, tinerii declarându-se necunoscători (există o mare discrepanță, semnificativă statistic, mai ales între grupele de vârstă 18-25 și 58-65 de ani, în ce privește cunoașterea cântecelor, jocurilor
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
rol de mediator al contactului între public și intelectual, mediul de lucru poate fi și poarta (invizibilă) a turnului de fildeș. Pentru secolul XIX, sociologul depistează secta politică, boema și revista de nișă ca zona de înstrăinare a intelectualului din profan 15. Accepțiunea elitistă asupra intelectualului conectează indisolubil cărturarul de produsul activității sale - bunul cultural -, iar dacă intelectualul preia și rolul intelighenției, el va fi și distribuitorul creațiilor, linia de transmisie către marele public. O astfel de abordare aparține sociologului american
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
de exemplu, La nuit du Vojd (Noaptea lui Vojd), prim roman al scriitorului Hervé Bel (text foarte bun, de altfel), publicat în 2010, care a și obținut un premiu literar elitist (Edmée de la Rochefoucauld). E greu de explicat, pentru un profan, ce anume din această formulă, și de ce, acționează decisiv asupra subconștientului unui cititor, dar se pare că funcționează... Lucrurile merg însă mult mai departe în ziua de azi. Potrivit unor comentatori avizați, comunitatea virtuală a cititorilor influen țează de acum
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
diferență este că Bastiat, combătându-le, lupta în ansamblul lucrurilor de partea economistului profesionist împotriva credințelor populare exploatate de părțile interesate, în timp ce propuneri similare sunt astăzi propagate de o școală influentă de economiști într-un limbaj extrem de impresionabil și, pentru profan, neinteligibil. Este îndoielnic că, printre erorile pe care am fi sperat că Bastiat le-a ucis o dată pentru totdeauna, există vruna care să nu fi cunoscut o înviere. Voi oferi doar un exemplu. La o relatare a binecunoscutei fabule economice
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
Impresionând în primul rând prin calitatea stilului, în care concizia și acuratețea terminologică se combină în mod fericit cu paradoxul și formularea fulgurantă, memorabilă, eseurile abordează principalele antinomii ale gândirii și culturii europene: intelect activ/intelect contemplativ, tradiție/modernitate, sacru/profan, Imperium/Sacerdotium și, mai ales, binomul Orient/Occident, așa cum apare acesta din perspectiva relației dintre ortodoxie și catolicism. SCRIERI: Le Rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, pref. Michel Meslin, Paris, 1996; ed. (Râsul patriarhilor. O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285528_a_286857]
-
doar În sprijinul ei noțiunea de simbatie firească, cum În alte poeme aduce noțiunea de milă. Mila, credința sînt concepte religioase. Există la Conachi și această nuanță („tehnica poeziei - zice G. Călinescu - este alunecarea continuă și savantă Între mistic și profan” *), Într-un loc femeia este Împodobită cu fire dumnezeiască, Însă pasiunea este atît de năvalnică În senzualitatea ei Încît ideea unei Zulnii ca simbol al iubirii de divinitate este exclusă. Marele logofăt de la Țigănești nu e Dante, nici Zulnia, mamă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a transmiterii lui (controlate) "în planul astral unde sfidează legile spațiului fizic"24. Din acest punct de vedere, celebrele sabaturi din istoria magiei n-ar fi altceva decât întâlnirile dintre corpurile astrale ale magicienilor într-un alt univers decât cel profan, obișnuit. Constantin Bălăceanu-Stolnici, în Dialoguri despre cele văzute și cele nevăzute, insistă și asupra unor personaje celebre, dar bizare, care ar popula planul astral la care au acces veritabilii magicieni. Este vorba de daimonii teriomorfi, antropomorfi și chiar fitomorfi. Interesant
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
cincizeci de ani? Îngîndurată, posac îngîndurată. O secundă, îi captez privirea, dar masca posacă rezistă. Repet atacul. Aceeași mască. Din spatele ei apare brusc... masculul (observați depreciativul gelosului). Zvîcnetul ei fericit. Acum are douăzeci și cinci. Rămîn (și mai bătrîn) pe bancă. Sacru/ profan. În imensa catedrală St. Gatien, misă amplă, cu sute de tourinezi, în lungile bănci, îmbrăcați elegant. Scenariu bine cunoscut de toată lumea, desigur, dirijat însă, discret, de un personaj lung, lung, cu alură de (chiar) dirijor. Aceeași solemnitate refăcînd, probabil, pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
terminologia lui Durand: unități care combină categoria timpului și a spațiului pentru a explica o unitate particulară, o structură funcțională și chiar simbolică: sala de judecată; răscrucea drumurilor etc.). În timp ce codurile și cronotopoii sunt specifici și spațiului religios, și celui profan (îi regăsim reprezentați în imaginarul politic), complexele și bestiarele sunt legate mai ales de manifestarea explicită a sacrului și a fantasticului. Dintre toate aceste clase, doar bestiarele sunt lipsite de narațiune, pentru că se prezintă mai curând ca un inventar de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Medievalitatea rămâne prinsă, privită a posteriori, în jocul antitezelor și al paradoxurilor (așa cum am discutat anterior), indiferent de punctul de vedere din care este abordată. Foarte importantă și determinantă pentru alte structuri ale imaginarului medieval este relația dintre sacru și profan (repartizată pe cele două registre: religios și laic, fiecare sub-împărțit în două alte sub-categorii, aflate dihotomic sub semnul valorii acreditate sau negate); relația este prolifică atât în zona reprezentărilor "artistice", cât și pentru mentalități. Bipolaritatea pozitiv-negativ generează și consacră diverse
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
codului eroic structura de basm a inițierii - proba și depășirea acesteia -, atât în povestirile cronicărești (mai ales în letopisețele moldovenești, mai atente la traseul meritoriu al personajelor), cât și în paginile vieților de sfinți, acolo unde miraculosul irupe continuu în profan (cazul Jitiei Sfântului Gheorghe din Mineele râmnicene, a Jitiei Sfântului Tiron din Cazania lui Varlaam, a Jitiei Sfântului Sisinie din Codex Sturdzanus). Pornindu-se de la situații reale, ca în cazul martirului Gheorghe, tras pe roată și decapitat în Nicomedia sub
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pentru a-l schimba (Visele lui Mamer și Proorocirea Sibilei) și de a-și înfrânge frica de necunoscut. Moștenită din literatura bizantină și transmisă prin calendarele vremii, dar având o legătură mai veche cu civilizația greco-romană, literatura oraculară este ecoul "profan" al legendelor eschatologice. Ea răspunde unei preocupări obsesive pentru viitor, componentă permanentă a sensibilității umane, pe care o reflectă și o leagă de capacitatea de preîntâmpinare a situațiilor nefaste (Boia, Pentru o istorie a imaginarului 33). Biserica nu întârzie să
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
topoï, ce jalonează însă întregul imaginar medieval: locul nașterii (ieslele), locul propovăduirii (pustiul, casa obișnuită, grădina și casa Domnului), locul morții (Golgota, crucea și mormântul). Multiplicarea centrilor locuirii terestre determină o posibilă reconsiderare a dihotomiei stabilite de Mircea Eliade, sacru−profan. Deși casa reface, prin ritualul întemeierii, Creația și (con)centrează lumea, devenind omphalos − echilibrând simbolic, ca o ancorare la distanță în plan orizontal, muntele și arborele (axis mundi) −, în viața privată cotidiană această dimensiune a sacralității se pierde. În același
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
medicină legală, fapt insuficient recunoscut atunci, menționând, la începutul lucrării, că "dacă există vreo știință în care să i se pară oricui lesne a-și spune cuvântul, dar în care mai cu osebire n-ar trebui să fie îngăduit unui profan a se amesteca, apoi acea știință este psihiatria"100 și, mai departe, "cu psihiatria lucrul avu loc: se păru că nu-i mare distanța de la o recunoaștere până la a cunoaște; așa că în psihiatrie, până în timpurile din urmă, nu se păru
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
galantă de factură rococo), se diferenția de stilul teatral, acesta din urmă privilegiind modurile moderne și accesibile publicului mai larg. Doar o anumită minoritate, mai exigentă, înțelegea prin „stil ecleziastic” un limbaj sobru, sever și a cappella, net opus celui profan. Un exemplu de missa-cantata este faimoasa Gloria în Re major pentru soliști, cor și orchestră (RV 589) de A. Vivaldi (1678-1741), împărțită în 12 numere. Însă exemplul cel mai superb al acestui gen este Misa în Si minor pentru soliști
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Dumnezeu, ea rezervă împărăția Domnului pentru fiii ei. Cine se desparte de Biserică și se unește cu alta își calcă promisiunile față de Biserică, și cine părăsește Biserica lui Hristos nu va avea răsplată de la Hristos, căci devine un străin, un profan, un dușman. Cine nu are ca mamă Biserica nu poate avea pe Dumnezeu ca tată. Numai dacă a fost cineva în afara corăbiei lui Noe și totuși a scăpat, poate că scapă și cel ce e în afara Bisericii. Ne îndeamnă Domnul
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
ucigașe. Față de umanitățile tradiționale, organizate de principii transcendente, omul modern le pare o tulburătoare excepție. Fie că trăiește heideggerian în uitarea Ființei, absorbit de lumea ființărilor maniabile, fie că nu mai are acces decît la un sacru adumbrit, camuflat în profan, fie că a devenit o ființă provincială, autoexilată într-un domeniu periferic al realului, omul modern pare să fie într-o situație proastă, în criză de mijloace pentru a se orienta spre transcendent . Există oare loc, într-o reflexie stîrnită
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
răul absolut, precum șarpele sau păianjenul, sau animale care, deși domestice, au o atitudine negativă față de om, precum calul și pisica. Medierea În interpretarea clasică a sacrificiului, conturată de Hubert și Mauss (1997), acest ritual produce o consacrare a umanului (profan): victima este sacralizată În gestul oferirii ei către divinitate, iar actul imolării aduce sacralizarea celor care participă la ceremonial. Conceptul de consacrare se referă la o „alterare radicală a mediului, prin stabilirea În interiorul lumii vizibile a unor forme definite, concrete
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Sacrificiul, Înțeles ca „o violență fără risc de răzbunare” (1995, p. 19), Înlocuiește crima inițială și lanțul de violențe asociat ei cu o omorâre controlată ceremonial și, prin aceasta, creează normele și valorile culturale, fixează instituțiile sociale, distinge sacrul de profan și oferă baza pentru toate construcțiile mitologice. Girard consideră că orice ritual Înseamnă repetarea, În plan simbolic, a unui eveniment primordial. Sacrificiul reia și substituie totodată o crimă care a avut loc cândva. Pentru Girard este vorba nu despre o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
schimbă modul de utilizare a orașului: coloanele strict organizate ale defilărilor unităților militare sau sportive, procesiunile alegorice care evocă momente ale istoriei sau cortegiile masive ale militanților și publicului larg, toate creează un nou cadraj spațial și „monumentalizează” spațiul urban profan de zi cu zi. Toate acestea alcătuiesc ceea ce istoricul francez Pierre Nora (1984) a numit locuri ale memoriei, adică elemente spațiale care evocă un anumit trecut și Își metamorfozează permanent semnificațiile În funcție de procesele sociale de construire a memoriei colective. Perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]