1,257 matches
-
slava veche, în arabă și în latină, probabil de către un învățat din cercul lui Ilduin, în perioada carolingiană (secolul al nouălea). Data compunerii și paternitatea imnului constituie două probleme încă nerezolvate. Cum acrostihul imnului este alfabetic, numele autorului rămâne necunoscut. Prologul este dedicat „conducătoarei invincibile”, adică Fecioarei, căreia i se aduc mulțumiri pentru că, precum un războinic, s-a luptat pentru cetatea Constantinopolului, aflată în mare pericol, și a salvat-o. Apoi, imnul însuși poate fi considerat mai degrabă un poem pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și în alte ocazii solemne, cea mai cunoscută fiind cea din 626 când Constantinopolul, asediat de avari, apărat de patricianul Bonus și încurajat de patriarhul Sergios, ar fi fost salvat datorită intervenției Fecioarei: tocmai la această intervenție s-ar referi prologul dedicat Mariei. Așadar, s-a spus de multe ori că autorul prologului ar fi fost Sergiu, chiar dacă în tradiția manuscrisă nu există dovezi explicite în acest sens. Tradiția spune doar că imnul a fost cântat o noapte întreagă fără ca nimeni
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
când Constantinopolul, asediat de avari, apărat de patricianul Bonus și încurajat de patriarhul Sergios, ar fi fost salvat datorită intervenției Fecioarei: tocmai la această intervenție s-ar referi prologul dedicat Mariei. Așadar, s-a spus de multe ori că autorul prologului ar fi fost Sergiu, chiar dacă în tradiția manuscrisă nu există dovezi explicite în acest sens. Tradiția spune doar că imnul a fost cântat o noapte întreagă fără ca nimeni să se așeze jos de către evlavioasa populație a Constantinopolului care își manifestă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a compus și comentarii ale cărților profeților: a comentat Isaia, Daniel, Iezechiel și cei doisprezece Profeți Minori. S-au păstrat Comentariul la Isaia și scolii la celelalte comentarii în manuscrisele catenare (mai numeroase scoliile la Comentariul la Profeții Minori). Titlul prologului la întreaga operă exegetică a lui Esihie dedicată profeților, în ansamblul său, este interesant pentru că ne informează în privința modului cum lucra autorul: Împărțire în stihuri (Sticheròn) a celor doisprezece profeți, a lui Isaia și a lui Daniel, care are pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
romani. În întortocheata tragedie Rozamunda, unde se pare că L. ar fi prelucrat pe Vittorio Alfieri, întâmplările se petrec în timpul gepizilor și longobarzilor. O emfatică „legendă națională”, Jianu (tipărită în 1900), și o euforică „dramă războinică”, Peneș Curcanul (1903), un prolog la Povestea neamului..., proiectatul poem istoric în versuri al lui Al. Davila, dar și Zavistie, care aduce cu Năpasta lui I.L. Caragiale, și Ucigă-l crucea (aceste ultime două piese alcătuiesc volumul Două drame țărănești, 1903), drama Oricum! (reprezentată din
LEONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287779_a_289108]
-
dramatic notabil. SCRIERI: Traian și Andrada (în colaborare cu Grigore Ventura), București, 1893; Jianu (în colaborare cu T. Duțescu-Duțu), București, 1900; Peneș Curcanul (în colaborare cu T. Duțescu-Duțu), București, 1903; Două drame țărănești (în colaborare cu T. Duțescu-Duțu), București, 1903; Prolog în 16 cânturi la „Povestea neamului de la Traian la Carol I. 106-1906” de Alexandru Davila (în colaborare cu T. Duțescu-Duțu), București, 1906. Repere bibliografice: Sanielevici, Încercări, 68-76, 98-101; Chendi, Scrieri, IV, 140-143; Mihail Dragomirescu, Dramaturgie română, București, 1905, 324-344; Rebreanu
LEONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287779_a_289108]
-
unui comitet” devenit de la numărul 2 un „grup de studenți”, publicația menționează abia la începutul anului al doilea pe Doru Belimace ca „director prim” și „gruparea revistei” cu N.N. Angelescu, Alexandru Talex, Al. Dumitrescu-Redea și Aurel Iancu. Nesemnat, un scurt Prolog cu asperități și exprimări confuze anunță insolit asocierea prin „impetuozitate” a unor coechipieri „uniți sufletește, deși cu laturi diferite și oarecum adverși în atitudini”, dar „având cu toții același ideal” și „expunând licăririle unor suflete care se înțeleg destul de bine”. Sub
LICARIRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287801_a_289130]
-
orar, viitorul este separat de trecut și transformat Într-un domeniu temporal separat și independent. Aceste culturi nu comemorează, ele planifică. Nu sunt interesate În resurecția trecutului, ci În manipularea viitorului. În noul sistem de referință, trecutul este numai un prolog la viitor. Ceea ce contează nu este atât ceea ce s-a făcut ieri, cât ceea ce poate fi realizat mâine. Calendarul și orarul mai diferă și Într-un alt aspect important. În timp ce calendarele moderne au un caracter din ce În ce mai secular, În decursul majorității
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
apoi al Ministerului Culturii. Din 1963 L. a acordat premii literare pentru scriitorii tineri, iar din 1990 și pentru cei consacrați. L. se situează în continuarea revistei „Tânărul scriitor”, având ca obiectiv principal promovarea talentelor tinere. De altfel, într-un Prolog nesemnat din primul număr se precizează: „Ne adresăm în primul rând tinerilor, celor care s-au afirmat de pe acum sau celor ce se vor afirma”. Dar în afara acestei idei generoase, programul publicației conținea fraze tipice pentru ideologia comunistă: „«Luceafărul» nu
LUCEAFARUL-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287875_a_289204]
-
învățării pe de rost, el trebuia, în intenția lui Augustin, să ajute la instruirea catolicilor, fiind adresată oricui era capabil să recite un psalm, chiar dacă nu era știutor de carte, așa cum, în fond, erau majoritatea creștinilor. Astfel, după un scurt prolog, urmează douăzeci de strofe de cîte douăsprezece versuri fiecare, dispuse în ordine alfabetică, de la A la V, însoțite de un refren la începutul fiecărei strofe; textul se încheie cu un epilog de treizeci de versuri, fiecare dintre ele terminîndu-se printr-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru cunoașterea dreptului romano-vandalic. Istoria a fost scrisă înainte de moartea regelui Uneric în decembrie 484, deaorece din ea rezultă că e vorba despre o perioadă de persecuții. Ultimul capitol al operei, care relatează moartea regelui Uneric, nu e autentic. în prolog, scriitorul se adresează unui destinatar bine cunoscut, prieten și discipol al lui Diadoh de Foticeea, și îi oferă, așa cum îi fusese comandat, istoria evenimentelor din Africa, pentru a fi reelaborată. Această persoană ar putea fi episcopul Eugeniu, care se dusese
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poetul a găsit un alt material biografic, cele două Dialoguri pe care Sulpicius le adăugase la biografia sfîntului. De aceea, Paulinus scrie cărțile a patra și a cincea, în timp ce în a șasea, avînd în vedere ceea ce ne spune într-un prolog în proză, transcrie o a treia sursă, care s-a pierdut, adică o expunere a miracolelor lui Martin scrisă de Perpetuus și trimisă poetului ca s-o transpună în versuri. Deși a fost compusă în mai multe etape, opera trebuie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cîntată, după cum dovedesc structura ritmică (de-acum nu mai e metrică) și caracteristicile lingvistice, datorită cărora Psalmul trebuia să le fie accesibil chiar și celor neinstruiți și să poată fi memorat ușor. Poemul e structurat în ordine alfabetică*, mai puțin prologul, care introduce tema fundamentală, și epilogul. între strofe apare un refren, cîntat în cor; textul se bazează pe monorimă, deoarece fiecare vers se sfîrșește cu sunetul -e, ca în modelul augustinian. Bibliografie. Texte: M.G. Bianco, „Abecedarium Fulgentii Episcopi Ecclesiae Ruspensis
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a mai scris o operă, care însă n-a ajuns pînă la noi; aceasta ar fi trebuit să fie o completare a celei Despre erezii (De haeresibus) a lui Augustin (p. 000). Augustin alcătuise o listă de erezii, iar în prologul scrierii sale spusese că, după această listă, ar fi vrut să explice în ce anume ar consta atitudinea ereticului, însă apoi nu mai oferise această explicație. Primasius a vrut să completeze această lacună scriind, așa cum ne spune Isidor de Sevilia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sau cu siguranță false. Teofil a compus și un canon pascal pentru anii 380-479, pe care l-a trimis împăratului Theodosius în încercarea - de altfel, nereușită - de a impune numărătoarea pascală alexandrină în locul celei romane. Nu ne-au rămas decît prologul, complet doar într-o versiune latină, și scrisoarea de dedicație adresată lui Theodosius. S-a pierdut și un pamflet contra lui Ioan Hrisostomul, a cărui versiune latină realizată de Ieronim a fost utilizată de Facundus de Hermiane (în apărarea celor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ar fi scrisă de Chiril al Alexandriei pe baza unei povestiri a unchiului său; e vorba, în realitate, despre o omilie despre șederea Fecioarei Maria în Egipt. Bibliografie. PG 65 conține canoanele atribuite lui Teofil în colecțiile canonice bizantine (33-45), prologul la canonul pascal (48-52; însă e mai bună ediția B. Krusch, Studien zur christlich-mittelalterlichen Chronologie, Leipzig, 1880, pp. 220-226), fragmente de epistole emise de sărbători și din alte scrisori (53-64), fragmente de omilii (65-68); ibidem, 197-200, apoftegmele care îi sînt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fapt ce îl plasează înainte de 429. Unii cercetători (de exemplu, J. Liébaert) îl situează la începutul episcopatului său, iar G.M. de Durand sugerează că ar putea să dateze chiar dinainte de 412; G. Jouassard vorbește în schimb de anii 423-425. în prolog, unde se adresează unui frate întru credință pe nume Nemesinos, autorul declară că vrea să pună capăt nenumăratelor erori generate de pozițiile lui Arie și Eunomiu și ne oferă indicele operei, precizînd că aceasta se intitulează Thesauros deoarece „adună în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
același ca și în tratatul Despre întruparea Unului-născut (care în ediția lui Aubert figurează ca al optulea dialog despre Treime, inexactitate corectată de Migne; despre aceasta cf. infra), prezentat aici ca un bărbat în vîrstă și friguros. Totuși, încă din prolog, apare precizarea că, în text, interlocutorii vor fi indicați schematic cu A și B. Tot în prolog este motivată și alegerea genului dialogic: „...din cauza subtilității extreme a chestiunilor, pentru ca prin întrebări și răspunsuri propoziția în discuție să fie permanent construită
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dialog despre Treime, inexactitate corectată de Migne; despre aceasta cf. infra), prezentat aici ca un bărbat în vîrstă și friguros. Totuși, încă din prolog, apare precizarea că, în text, interlocutorii vor fi indicați schematic cu A și B. Tot în prolog este motivată și alegerea genului dialogic: „...din cauza subtilității extreme a chestiunilor, pentru ca prin întrebări și răspunsuri propoziția în discuție să fie permanent construită și distrusă într-o manieră concisă”. Primul dialog pornește de la Crezul niceean pentru a explica și a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Epistola către Petronius) privind existența unui calcul pascal întocmit de Chiril (informație pe care E. Schwartz o pusese la îndoială), chiar dacă Dionisie a văzut și o elaborare ulterioară a acestuia, care conținea anii 437-531. Falsificări ulterioare sînt în schimb un Prolog la calculul Paștilui și o Epistolă către papa Leon dedicată aceluiași subiect, amîndouă în latină (scrisorile 86 și 87 ale lui Chiril). Bibliografie. O ediție critică a epistolelor sărbătorești în curs de apariție sub îngrijirea lui P. Évieux, cu o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cirillo d’Alessandria: KOINWNIA 7 (1983), pp. 31-55. Epistola către Theodosius al II-lea: F.C. Conybeare, The Armenian Version of Revelation and Cyril of Alexandria’s Scholia on the Incarnation and Epistle on Easter, London, 1907, pp. 143-149 (trad. 215-221). Prologul și Epistola către Leon, în afară de PG 77, sînt editate de B. Krusch, Studien zur christlichmittelalterlichen Chronologie, Leipzig, 1880, care a demosntrat că nu sînt autentice. f) Omilii De obicei, editorii definesc drept omilii diverse, (pentru a nu fi confundate cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a lui Teodoret (Biblioteca, cod. 46); însă, așa cum reiese din argumente interne și din citate vechi (Sever de Antiohia și Colecția Palatină a Actelor de la Efes), autorul ei este Eutherius; editorul textului grec complet a intitulat-o Antilogia. După un prolog dedicat unui anume Eustathius, autorul respinge în 22 de capitole cristologia partidei chiriliene, în special afirmația conform căreia Logosul întrupat a pătimit: Eutherius, care nu acceptă communicatio idiomatum, crede că se poate spune doar că Isus Cristos a pătimit. Bibliografie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
printr-un edict al lui Iustinian. A murit probabil la Constantinopol, în a doua jumătate a anului 543. Titlul Trei cărți contra nestorienilor și a eutihienilor a fost dat de H. Canisio unui număr de trei tratate reunite sub un prolog unic pe care el le-a publicat în 1725 într-o versiune latină (textul grec a fost editat ulterior de A. Mai). Primul tratat este dedicat respingerii „opuselor aparențe susținute de Nestorie și Eutihie în privința divinității și a umanității Domnului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Sever are forma unui dialog (însă cei doi interlocutori nu au individualitate; e vorba de un expedient pentru prezentarea argumentelor și a contraargumentelor) între un „acefal” (cf. p. 000; de fapt, un monofizit severian) și un ortodox. Un scurt prolog afirmă că scrierea reprezintă o aprofundare a unor teme tratate în trilogia precedentă, la solicitarea cîtorva credincioși ortodocși care cred că adversarii utilizează acum argumente noi în raport cu cele deja combătute de Leonțiu. Scrierea aprofundează examenul critic al identității dintre natură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
severienii; așa cum spune Richard, aceasta trebuie să fi ocupat întregul prim volum al vechii ediții a operelor lui Leonțiu, din care a ajuns pînă la noi doar al doilea, cu cele două apendice și tratatul Contra nestorienilor. Așa cum rezultă din prolog, Contra nestorienilor trebuie să fi avut la origine opt cărți; ultima, în care autorul își propunea să examineze concepția nestoriană a unității persoanei lui Cristos, din nefericire s-a pierdut (dacă a fost scrisă). Așa cum a relevat L. Abramowski, importante
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]