5,338 matches
-
vorbirii naratorului și cele ale personajelor este inversat, la început în unități mai mici ale textului, apoi în unele și mai mari, situația narativă personală devine predominantă, dat fiind faptul că celelalte elemente narative (referința la personaje prin nume sau pronume personal) apar deja în forma personală mai des decît în cea auctorială. 7.1.7. Colocvializarea vorbirii naratorului În afara tendinței spre diferențiere a vorbirii naratorului de cea a personajelor, o tendință opusă poate fi observată în romanul modern, și anume
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
liber pe care Richardson însuși o pune între ghilimele. Citatul poate fi recunoscut ca stil indirect liber prin transpunerea lui "Oh, mult iubita mea Clary!" în "Oh, mult iubita ei Clary!", exact așa cum "eul" Arabellei este mereu înlocuit ulterior de pronumele "ea", iar pronumele "tu" care se referă la Clarissa este întotdeauna înlocuit de "eu" sau "mie, pe mine": "las-o să-mi spună" prin urmare, trebuie să însemne "lasă-mă pe mine (Arabella) să-ți spun ție (Clarissa)" în vorbirea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Richardson însuși o pune între ghilimele. Citatul poate fi recunoscut ca stil indirect liber prin transpunerea lui "Oh, mult iubita mea Clary!" în "Oh, mult iubita ei Clary!", exact așa cum "eul" Arabellei este mereu înlocuit ulterior de pronumele "ea", iar pronumele "tu" care se referă la Clarissa este întotdeauna înlocuit de "eu" sau "mie, pe mine": "las-o să-mi spună" prin urmare, trebuie să însemne "lasă-mă pe mine (Arabella) să-ți spun ție (Clarissa)" în vorbirea directă: "Un bărbat
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
152, 169, 173 problematizarea identității eului narator, 240 probleme de demarcație, 211, 213, 225 proces de concepere, 62-72, 125, 268 proces de transmitere, 26, 33, 44-45, 48-49, 129, 225 profil narativ, 30, 115-118, 120, 125-127, 129, 228, 336 nivelare, 126-127 pronume personale, 67-68, 75, 88-89, 148, 153, 217, 237, 242-244, 247, 252, 263, 265, 281-282, 325, 341 alternare a referinței, 159-175, 337 ca pro-nume, 713 ca semnale de secvențe, 241-242 pronume fără referință, 240-244, 246, 255 proscrișii, ca eroi de roman
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narativ, 30, 115-118, 120, 125-127, 129, 228, 336 nivelare, 126-127 pronume personale, 67-68, 75, 88-89, 148, 153, 217, 237, 242-244, 247, 252, 263, 265, 281-282, 325, 341 alternare a referinței, 159-175, 337 ca pro-nume, 713 ca semnale de secvențe, 241-242 pronume fără referință, 240-244, 246, 255 proscrișii, ca eroi de roman, 34 prototip al situației narative, 30-31 punct de vedere (point of view, perspectivă), 32-35, 37-38, 49-50, 64, 71-72, 76, 110-111, 115, 119, 121-123, 130-132, 138, 149, 161-164, 177-180, 189, 195-196
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
100 Vezi H. James, The Notebooks, 241-242. 101 Ibid., 88, 94, 201, 231, 243-244, 274. 102 În interpretarea pe care o face nuvelei "The Turn of the Screw" ("O coardă prea întinsă"), Edmund Wilson a citit schimbarea de sens a pronumelui "eu" din Notebooks (Caietele...) ca pe o "reflectare a îndoielilor lui James, comunicate în mod inconștient de însuși James". O astfel de explicație nu este pe deplin convingătoare. Cauza acestui fenomen este nu atît incertitudinea autorului, cît faptul că procesul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
similare. Bronzwaer scrie cele ce urmează în legătură cu propoziția de început a romanului, și anume "Am împins ușa încet", care se referă la întoarcerea naratorului la persoana întîi, după o lungă absență, în casa în care a copilărit: "În primă analiză, pronumele eu de aici se referă la autorul implicit sau la narator. Este un pronume pur instrumental, care poate din acest motiv să funcționeze ca un inițiator al narațiunii. Totuși, prin articolul hotărît al substantivului "ușa", implicarea acelui "eu" în poveste
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Am împins ușa încet", care se referă la întoarcerea naratorului la persoana întîi, după o lungă absență, în casa în care a copilărit: "În primă analiză, pronumele eu de aici se referă la autorul implicit sau la narator. Este un pronume pur instrumental, care poate din acest motiv să funcționeze ca un inițiator al narațiunii. Totuși, prin articolul hotărît al substantivului "ușa", implicarea acelui "eu" în poveste are loc dintr-o dată: acum vorbește despre o ușă care îi este familiară. Reacția
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Univ. of Michigan 1953, 32 ș.u., citat de S. Chatman în The Later Style of Henry James, Oxford 1972, 57. Chatman stabilește aici că și în timpul revizuirii romanului mai vechi Americanul, James a înlocuit numele personajului principal cu un pronume personal. 443 De exemplu, Albrecht Neubert, Die Stilformen der "Erlebten Rede" im neueren englischen Roman, Halle/Saale 1957, 13 ș.u.; G. Steinberg, Erlebte Rede, 85-86, P. Hernadi, Beyond Genre, Ithaca și Londra 1972, 193 și R. Pascal, The Dual
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
romanul Robinson Crusoe și cea din romanul Pincher Martin, Mark Kinkead-Weekes și Ian Gregor găsesc un contrast într-o structură a acestor două opere care este identic cu opoziția personaj-narator vs. personaj-reflector: În timp ce în fragmentul din romanul lui Defoe predomină pronumele personal, în cel din opera lui Golding atenția ne este captată nu de privitor, ci de lucrurile care sînt privite. Autorul urmărește să ne facă să trăim cît de direct este posibil ceea ce este descris [...]. Nu sîntem niciodată un auditoriu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Dutch Scultz (toate publicate în 1975) autoarea ajunge la concluzii care sînt foarte semnificative în implicațiile pe care le au în naratologie, de pildă: "Potrivit clasificării lui Benveniste, care face distincția între histoire și discours în ceea ce privește folosirea timpului și a pronumelor, se poate spune că scenariul respectă sistemul temporal de discours, dar îl adaptează pe cel pronominal de histoire. Putem găsi aceeași combinație în romanul Gelozie al lui Robbe-Grillet, de pildă. Această combinație produce un efect de detașare emoțională (sistem pronominal
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
unul de plecare. Vom susține acest punct de vedere odată cu construirea propriei definiții. Ponderea relativă a lui "eu", respectiv "noi", traduce în general diferențele de conținut ale relațiilor sociale, cu promovarea frecventă a necesității depășirii abordării egoiste, atomizante. Dar încărcarea pronumelui "noi" cu toate virtuțile poate oculta ceea ce îl poate face ca uneori să devină "periculosul pronume", cum îi spune Richard Sennett. "Locul este geografie, o locație pentru politică; comunitatea evocă dimensiunile sociale și personale ale locului. Un loc devine o
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
lui "eu", respectiv "noi", traduce în general diferențele de conținut ale relațiilor sociale, cu promovarea frecventă a necesității depășirii abordării egoiste, atomizante. Dar încărcarea pronumelui "noi" cu toate virtuțile poate oculta ceea ce îl poate face ca uneori să devină "periculosul pronume", cum îi spune Richard Sennett. "Locul este geografie, o locație pentru politică; comunitatea evocă dimensiunile sociale și personale ale locului. Un loc devine o comunitate atunci când oamenii utilizează pronumele noi" (Sennett, 1998: 137). Însă pentru aceasta este nevoie nu de
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
poate oculta ceea ce îl poate face ca uneori să devină "periculosul pronume", cum îi spune Richard Sennett. "Locul este geografie, o locație pentru politică; comunitatea evocă dimensiunile sociale și personale ale locului. Un loc devine o comunitate atunci când oamenii utilizează pronumele noi" (Sennett, 1998: 137). Însă pentru aceasta este nevoie nu de un atașament local, ci de o anumită manieră de gândire. O colectivitate lărgită poate constitui o comunitate atunci când membrii săi translatează credințele și valorile împărtășite în practici rutiniere concrete
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
stat. Una din consecințele neintenționate ale capitalismului modern este creșterea valorii simbolice a locului creând condițiile agregării comunității. La locul de muncă fiind alienați, oamenii caută o altă scenă pentru atașament și profunzime. Astăzi, în noul regim de timp, utilizarea pronumelui noi a devenit un act de autoprotecție. Dorința de comunitate este defensivă, exprimând adesea respingerea imigranților și a altora din afară cea mai importantă arhitectură comunitară fiind zidurile ridicate în fața ordinii economice ostile" (Sennett, 1998: 138). Cum am văzut, pentru
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
ești cel care decide cine face parte din comunitatea ta sau dacă o face viața pentru tine. Cum comunitatea este mai mult decât "eu" dacă ar fi să avem o certitudine, măcar aceasta o putem accepta modalitatea în care definim pronumele noi devine esențială pentru modul în care definim comunitatea. A ști cine este în comunitatea ta înseamnă a ști cine este inclus în mod corespunzător în noi. Dacă în privința includerii familiei, prietenilor, vecinilor, există un consens destul de larg cu privire la includerea
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
originile acestui nume (dar nu în detaliu, cum o fac dicționarele enciclopedice ale Bibliei), de semnificația lui și de istoria lui. În privința semnificației, nu tranșează între părerile contradictorii, dar afirmă: „E sigur însă că numele divin nu mai este un pronume prin care omul îl desemnează pe Dumnezeul sau, nici un substantiv care îl situează printre ființe, sau un adjectiv ce-l califica printr-o trăsătură caracteristică. Este perceput ca un verb, este, pe buzele omului, ecoul Cuvântului prin care se definește
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
dacă s-a optat pentru redarea lui într-o altă formă, cum este, de cele mai multe ori DOMNUL, această formă trebuie folosită fără excepție oriunde apare în original Tetragrama și este cu totul nepermis să fie substituit, din rațiuni stilistice, de pronume. Iar cuvântul care îl traduce pe ’elohm trebuie să fie net diferit. • Un grup aparte îl constituie lucrările de tipul celebrei cărți Perì theiôn onomatôn, „Despre numele divine”, a lui Dionisie pseudo-Areopagitul, care se ocupă de fapt de cognoscibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de invocare, el subzista doar în cazul lui All"h (se spune y" Ra≤m"n, dar y" All"h). Divergențele încep când este vorba de etimologie: de la rădăcina ‘LH, WLH, LWH sau de la persoană a III-a masculin a pronumelui personal? În ipoteza că All"h ar veni de la al + il"h, reținută de majoritatea filologilor, este mai puțin interesant pentru noi să vedem cum s-a făcut trecerea de la il"h la All"h; în schimb, originea și semnificația
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
A treia ipoteză, pe care Gimaret o considera „cam trasă de păr”, susține că All"h derivă de la ultima litera, H, ce desemnează persoană a treia (al-gh"’ib). Oamenii l-ar fi denumit inițial Hu, Huwa, apoi au prefixat acestui pronume așa-zisul l"m al-milk (= l ce indică posesia), căci ale lui sunt toate, ajungându-se astfel la forma lahu, iar apoi, din venerație, au adăugat articolul hotărât, lungind și vocală a72. Dar cei mai multi teologi sunniți, cu excepția mu‘taziliților, preferă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
și de Cinste”; GG „în mărire și cinstire”, Marr „praeditus gloria et munificentia”; RB „qui détient la majesté et la magnificence”; DM „plein de majesté et de munificence”; YA „Full of Majesty, Bounty and Honour”; Arb „majestic, splendid”. Alcătuită din pronumele demonstrativ 9ó, care are întotdeauna sens de posesor, în anexiune cu un nume (mal"l) și un nume verbal, ambele articulate, această formulă celebra, prezența în două versete, 55, 27 și 78, e considerată de unii Numele suprem al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
104 etc.): „Domnul cerurilor și al pământului”; Rabb al-mašriq wa al-maghrib (26, 28/27 etc.): „Domnul Răsăritului și al Asfințitului”; Rabb al-‘arš al-‘aðim, (9, 129/130 etc.): „Stăpânul Marelui Tron” (aici e prezenta metaforă regalității); sau cu un pronume sufix: rabb, rabbuka etc. Comentatorii sunt unanimi în a proclama că numai Dumnezeu merită să fie numit al-Rabb în chip absolut, pentru ca ale Lui sunt toate și toate asculta de El109. Semnificații de bază: stăpân universal. 2.1.7.4
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
au avut decât două opțiuni: fie verb la indicativ prezent, fie propoziție. Traducerea ASM a ales a doua variantă în mod vădit pentru a sublinia că e vorba de un nume - pentru aceasta pune majuscula la toate componentele propoziției, afară de pronumele relativ- și pentru a explicită caracterul permanent al acestei acțiuni divine. Semnificație de bază: răspunde favorabil rugăciunii. 2.1.13.8. Șam‘: SOI „cel ce aude” (34, 49: 14, 41)/„asculți” (3, 33); ASM „Cel care aude”; GG „Auzitorul”/„Cel
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
două numerale cardinale utilizate că adjective: A≤ad și W"≤id și unul ordinal: al-’Awwal. În sfârșit, tot nume divine sunt considerate expresiile 9ó al-mal"l wa al-’ikr"m 9ó al-”awl și 9ó al-Quwwa, alcătuite dintr-un pronume demonstrativ ce are întotdeauna sens de posesor (:ó) în anexiune cu un substantiv ce numește calitatea posedata, ori expresia Q"bil al-Tawb, alcătuită dintr-un participiu activ și un substantiv verbal sau chiar propoziția L" il"ha ’ill" huwa. În afară de
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
care o pune sintagma YHWH ’A:Än"y atunci cand YHWH nu este lăsat netradus, ci este tradus cu „Domnul”, este rezolvată diferit. Septuaginta, consecventă, alătura doi de kýrios, cel care îi corespunde lui ’A:Än"y fiind uneori însoțit de pronume. (e.g. Ps 8,1: kýrie, ho kýrios hQmÄn). Traducerea ecumenica a Bibliei în limba franceză face la fel: „Seigneur, mon Seigneur” și, de asemenea, Revised Standard Version, în limba engleză, „O Lord, my Lord”. Dar Vulgata traduce cu „Dominus Deus
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]