739 matches
-
polemic arghezian reprezintă materializarea impulsului umoral de a se situa contra curentului. Vorbim de un reflex mental și atitudinal de a critica și respinge tot ceea ce este disonant alcătuirii sale interioare. Barbu Cioculescu, un subtil interpret al corespondenței argheziene, intuiește "propensiunea pentru conflict a unui temperament autoritar" încă de timpuriu. Scrisorile adresate Aretiei Panaitescu alcătuiesc un episod biografic ce acoperă trei ani din viața poetului (1903-1906) și, dincolo de o certă valoarea literară, ele aduc un plus de lumină în încercarea de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
exterioră percepută aprehensiv și/sau agresiv, când e vorba de oameni, și comprehensiv, când e vorba de latura necuvântătoare a naturii. Un parcurs existențial care, fără îndoială, a amprentat definitiv sensibilitatea lirică argheziană și i-a pus în lumină particularitățile: propensiunea spre negație, defularea agresivității în actul artistic, inadecvarea la "curent", obsesia rescrierii sub presiunea Logos-ului omnipotent, travaliul chinuitor. Evident, experiențele sociale ulterioare (aparent independente de vocația sa poetică), cum ar fi cea de laborant sau cea monahală, au scos
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
insul lor și se consolează în secret cu descoperirile verbale din teatru și romane: Destin, Împrejurări și puterea lor, Ereditate, Dragoste nenorocită și marea consolare începe cu dubitativul "dacă""135. Regăsim, în aceste fragmente argheziene, ținuta clasică a moralistului cu propensiune spre generalizare și spre problematizarea aspectelor vieții de zi cu zi. El e un observator detașat, care s-a retras în propria-i solitudine ideologică, de unde decretează apoftegmatic: "Omului nu-i este permis să-și acorde toate drepturile și libertățile
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unde vorbește de literatura contemporană lui, Arghezi este întodeauna în ofensivă. Însuși faptul că n-a aderat și n-a susținut consecvent nici un curent sau școală literară, ba, mai mult, le-a criticat ori de câte ori i s-a ivit ocazia semnifică propensiunea spre autonomie spirituală și, evident, refuzul de a intra într-un mediu cu potențial coercitiv pentru eul său creator. Astfel, ceea ce numim ars poetica argheziană reprezintă un corpus aparte din literatura de factură polemică și are câteva caracteristici care nu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu observația că dimensiunea comic-caricaturală argheziană sondează mai ales imundul existențial, însă tabloul afinităților se prezintă mult mai complexemplu Credem că nu ne înșelăm afirmând că spiritul publicisticii argheziene sintetizează și metabolizează, totodată, atât vehemența revoltei romantice (nicidecum retorica ei!), propensiunea către conflict și confruntare, statuarea categorică a propriei viziuni (ideologia pamfletarului la Angenot) care vădește un nedisimulat orgoliu al cunoscătorului, al celui ce posedă adevărul, cu alte cuvinte fundamentul infrastructural al discursului polemic eminescian, cât și modul comic-critic de a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ilustrez prin acest exercițiu presupozițiile necritice ale demersurilor celor doi autori, pe baza cărora se clădește întreg eșafodajul privitor la sacru și la înțelesurile lui. Cu alte cuvinte, se pot recunoaște cel puțin două trepte de inadecvare, ambele izvorâte din propensiunea pentru împietrirea în „obiect“, regăsită la nivelul limbajului în multi plicări și disocieri terminologice. Cele două „obiectivări“ forțate, nelegitime din perspectiva unui discurs religios propriu unei tradiții autentice, sunt următoarele: 1. instanțierea sacrului, prin utilizarea acestui termen cu pretenția că
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
utopia nu se raportează decât negativ la structurile ordinii prezente, insistând pe o proiectare rațională a unui viitor mai bun. Pentru a schimba prezentul, pe care-l denunță critic-negativ, utopia legitimează viitorul. În sensul de critică a ideologiei, utopia exhibă propensiunea spre predicții asupra consecințelor cărora dacă e să le raportăm chiar și la prezentul imperfect nu avem control, în sensul controlului pe care omul de știință, spre exemplu, îl are asupra unui experiment desfășurat în laborator. Fie și asumând diferența
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
expusă aici deschid calea pozitivării ideologiei, procesul, ajuns în acest punct, nu se află încă la capăt. De aceea, conjectura mea este că raportarea critică la gândirea și practica utopică trebuie corelată cu sublinierea conectării ideologiei la realitate și a propensiunii proiectelor utopice de a se situa dincolo de această realitate. Revenim, astfel, la concepția lui Paul Ricoeur, potrivit căreia cauza fundamentală a apariției ideologiei ca figură centrală a imaginarului decurge din necesitatea integrării sociale pe care orice societate o resimte. Ne
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
aceea de integrare, de conferire a identității în plan social. Cum am specificat deja, apariția ideologiei ca element central al imaginarului social e cauzată de necesitatea integrării, ceea ce permite depășirea funcțiilor sale "patologice". Pe de altă parte, întrucât este, din cauza propensiunii spre viitor, mai puțin consistentă decât ideologia, utopia trebuie abordată plecând de la funcțiile sale, și în special de la aspectele sale "patologice", care ne-o indică drept o fantezie și, prin raportarea negativă la realitatea socială prezentă, drept o provocare la adresa
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
care o implică dimensiunea "fantastică" a unei astfel de gândiri. Problema pe care o ridică însă gândirea de tip utopic, și pe care am detaliat-o în cel de-al doilea capitol al acestei cărți, nu este astfel rezolvată, din moment ce propensiunea spre un viitor "mai bun" nu reprezintă, în mod necesar, o soluție la problemele prezentului. Asta nu revine însă la a spune că utopia dispare din planul imaginarului social, că ea a ajuns la un "sfârșit", ci doar că ea
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
tota nostra est" (Quintilian), dar și valurile istoriei care au modelat în fiecare etapă condiții prielnice pentru proliferarea formelor literare de defulare a revoltelor acumulate, de compensare în plan ideal a înfrângerilor din planul concret material, pot fi explicații pentru propensiunea către satiră a scriitorilor români, în afara cauzelor care țin de înclinațiile și personalitatea fiecăruia, considerat ca individualitate. La toate acestea se adaugă și proliferările satirice comandate, derivate din necesitățile ideologice care au subordonat literatura în anii de după cel de-al
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în cadrul unei „alinieri” sau schimbarea „în bloc” a comportamentului acesteia. În teoria peisajului, mărimea unui actor este o reflectare a importanței acestei națiuni pentru alții. Ea este măsurată în factori demografici, industriali și militari. Fiecare pereche de actori are o propensiune de a colabora. „Distanța” care separă două state (în termeni de divergență a intereselor), „frustrarea” (gradul în care o alianță convine unui actor) și „propensiunea” sunt formalizate matematic, obținându-se astfel „energia” de care dispune „configurația” (alianța). Pe baza energiei
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
Ea este măsurată în factori demografici, industriali și militari. Fiecare pereche de actori are o propensiune de a colabora. „Distanța” care separă două state (în termeni de divergență a intereselor), „frustrarea” (gradul în care o alianță convine unui actor) și „propensiunea” sunt formalizate matematic, obținându-se astfel „energia” de care dispune „configurația” (alianța). Pe baza energiei configurației se poate construi un „peisaj energetic”, conform căruia se trag concluzii referitoare la felul în care se va schimba „configurația”, se fac comparații între
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
urmeze și să mă ridic imediat și să plec, dar bineînțeles că n-o făcui. Petrică reluă: "Filozoful tău bulgar Stancio Stancev nu face o ceapă degerată pe lângă filozoful ceh Ian Sprjna, care în cartea sa Asupra moravurilor vorbește despre propensiunea omului de jos, care vrea să ajungă sus călcând peste cadavre. Prietenia pentru el nici nu există, dar o mimează, știe că e o forță și o folosește cu perfidie fără cel mai mic scrupul, lovind cu barosul în fisura
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
într-o poveste care n-are nici o legătură cu mine. Accept că trebuie să scoatem tot ce putem din cartea asta, e-n interesul nostru; dar nu mă pune să-mi și placă. Să nu confundăm registrele. Pictor amator, cu propensiuni de-aviator liric? De ce nu romancier? Ăsta nu-s eu, nici într-o sută de ani.“ „Să presupunem că lucrurile stau cum ziceți voi.“, a revenit Maria, „Cu ce ne poate ajuta scriitorul ăsta ascuns? Și, mai ales, cum punem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi îmbrățișat! A fost ultimul meu gând, înainte ca luminile să se stingă. Semnătura: ss indescifrabil Nu trebuia să fii detectiv sau grafolog, ca să observi că ceva nu e-n ordine: scrisoarea avea aspect de jurnal. În plus, cu toate propensiunile mele de mitoman, nu reușeam s-o așez peste vreun fragment din viața mea, nu îi găseam locul în nici o spărtură. În ’97, predam deja la Litere, sucind pe toate fețele epocile și autorii: mă ocupam și de proza lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
român este cel mai mare mucenic pe care l-a văzut omenirea (Patrașcanu, 1937, p. 7). La Grande sonate pathétique a trecutului românesc este cântată, în partitura istoriografică, nu doar în gama specifică manualelor de istorie de către naționaliștii cu o propensiune cognitiv-emotivă în acest sens, ci și de către cei ce clamau înlocuirea lirismului tragic cu sobrietatea analitică. Astfel, spre exemplu, cedează în fața acestei ispite patetice Ion Ursu legatarul lui Dimitrie Onciul la catedra de Istorie a Românilor de la Universitatea din București
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Moldovei încep să nutrească, din ce în ce mai mult, sentimentul aproprierii de Rusia. Prin aceasta, acești domnitori se apropie de sentimentul poporului care nutrea totdeauna simpatie față de poporul rus și ucrainean" (Roller, 1952, p. 258). Filonul slav al duhului românesc a exprimat dintotdeauna propensiunea afectivă primordială a poporului român față de sufletul rus. Lupta pentru independență a românilor stă sub semnul unei serii de intervenții rusești, în jurul cărora se configurează mitul rușilor ca salvatori ai românilor. Prima expresie a mitului se materializează pe fondul războiului
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
vremea respectivă obișnuiau să amestece adevărul cu ficțiunea" (Mitu et al., 1999, p. 16). Unitatea I. Discursul monofonic (1991-1997). Retorica unității totale românești (geografică, etnică, limgvistice, de destin politic, trans-istorică etc.) a continuat pe aceleași coordonate fixate de discursul național-comunist. Propensiunea autohtonistă a discursului identitar românesc face ca principiul totalizant al unității să fie aplicat și civilizației dacice, apreciată ca un monument al unității civilizaționale. Civilizația dacică este "remarcabil de unitară pe întreg teritoriul locuit de daco-geți" (Daicoviciu et al., 1992
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
civile (Greenfeld, 1992, p. 31), naționalismul de tip individualist-liberal inventat și articulat doctrinar în Anglia de-a lungul secolelor XVI-XVIII a trecut printr-o succesiune de contorsiuni ideologice al căror rezultat a fost un naționalism colectivist-etnic cu inflexiuni exclusiviste și propensiuni autoritariste. O primă colectivizare s-a produs imediat după ce ideea naționalismului a traversat Canalul Mânecii, unde sub înrâurirea filosofiei "voinței generale" a lui J.-J. Rousseau, elementele liberale ale naționalismului au fost evacuate pentru a lăsa locul aspectelor de natură colectivistă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
socializare, datele necesare pentru integrarea în comunitate. Ele sunt, așadar, tot niște proiecții care își află resursele în imaginarul social și care pot deveni ideologice în măsura în care sunt împărtășite cu ceilalți. Efectul ideologic este vizibil, așadar, în punctul de intersecție dintre propensiunea subiectivă de a da un sens realității și expresia intersubiectivă a acestei realități, așa cum este aceasta proiectată prin diverse elemente discursiv-simbolice. Pe de o parte, ca subiect cunoscător și participant la procesul de cogniție socială, individul își manifestă subiectivitatea în
Teorie politică și ideologie by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
activității globale) implică, în general, mai multe exporturi decât importuri. După natura activității, impactul asupra balanței de plăți variază în funcție de valoarea adăugată specifică activităților respective. De exemplu, studii asupra Indoneziei, Thailandei (Ramstetter, 1997) sau Chinei (Sun, 1996) au arătat că propensiunea spre export a industriei electrice și electronice este mult mai mare decât aceea a industriei chimice. Referitor la nivelul de dezvoltare al proiectului investițional, proiectele investiționale (de producție) aflate la început necesită importuri masive de echipamente și produse intermediare, însă
Corporațiile transnaționale și capitalismul global by Liviu Voinea () [Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
export sunt maxime pentru firmele cu capital majoritar străin, față de cele cu capital local. Valoarea exporturilor depășește 75% din cifra de afaceri în 46% dintre aceste firme (să le spunem străine). Este firesc să regăsim în principal firmele străine cu propensiune spre export în sectoare tradiționale, precum textile și mobilă, cu accent pe costul scăzut al forței de muncă. Orientarea lor în această direcție se verifică și prin faptul că, la nivel agregat, ponderea valorii adăugate în cifra de afaceri este
Corporațiile transnaționale și capitalismul global by Liviu Voinea () [Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
liderii care să-i reprezinte în fața elevilor și profesorilor. Argumentul introducerii este, totuși, unul modernist: progresul pe care l-ar constitui postmodernismul în istoria formelor literare, deși ideologia postmodernistă neagă atât istoria, cât și ideea de progres. Ciudățenia reflectă iarăși propensiunea sofistică și afinitățile cu materialismul dialectic și istoric. În definitiv, postmodernismul se lasă explicat cel mai bine de critica marxistă prin corelația cu dezvoltarea stadială a capitalismului (vezi, bunăoară, lucrările lui Ernest Mandel, pe care se sprijină unul dintre cei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
evocând "lanțul lui Markov", ca reduplicare și diversificare fără limite, dar reducând starea T la antiteza primei materii lupasciene. În realitate, este vorba de o formă deghizată de monism, spre care biologii înșiși tind prin bioingineria clonării. În artă, e propensiunea spre invazia kitsch-lui, a simulacrelor golite de arheitatea ideilor platoniciene, prin lipsa participării (méthexis) la divin. Falsurile (repetiții cu diferență) nu au sens fără Adevăr. Or, starea T ascunde cu adevărat diferența ontologică a lui Heidegger. Adevăr "absolut" există doar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]