1,085 matches
-
un loc oropsiți, ghemuindu-se unul în altul, ca un stol de păsări, trăgând din chiștoace. Moti Lal urcă pe marginea șanțului, să-l atragă pe Forester într-o altă discuție fără rost, apoi îl urmează până la cort și se proptește în ușă. În cele din urmă, Forrester este forțat să cedeze și-i vorbește. Așadar, cine e stăpâna ta? Moti Lal se întunecă la față. Întotdeauna a fost greu de controlat, chiar și înainte să-i moară mama. Tatăl o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Cămilele încep să zbiere, să se ridice pe copitele din spate, răsucindu-se în apă, încercând disperate să se elibereze. Oamenii și lucrurile sunt absorbite, luate pe sus de puhoi. Pentru câteva clipe, Moti Lal reușește să-și țină umbrela, proptindu-se țeapăn pe picioare în spuma învolburată, cu o expresie gen „iată că plouă“ întipărită pe față. Apoi, este măturat de puhoi și umbrela o ia la vale de nebună, plutind pe apele umflate. Apa îi pătrunde în plămâni, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
partea albă a sângelui tău, n-ai cum să dai dai greș. Maiorului îi vine o idee. După ce proferează înjurături și bombăne, începe să scotocească în jurul biroului, apoi se îndreaptă de spate și se duce spre un raft cu cărți. Proptindu-se de perete, găsește ce căuta: un volum albastru, subțire. I-l aruncă lui Pran. — Citește cu voce tare. Pagina o sută douăzeci și șase. Expirând puternic, se așază înapoi pe scaun. Este o colecție de poezie, uzată, pătată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
pentru spectacolul de cinema, devenit de acum de notorietate. Slujitorii în livrea au scos cu binișorul din sală fetele puternic drogate cu opium, apoi, sătui să-i tot adune de pe jos pe moștenitori, i-au aranjat nițel și i-au proptit în fața ecranului. Astfel așezați, deși au mai rămas câteva scaune ieșite din rând și niște noduri de cravată asimeterice, par atrăgători, uluitori chiar. Această abilitate de a arăta perfect chiar și când sunt sub influența drogurilor puternice pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
e sigur că știe ce s-a întâmplat. Cineva din mulțime a aruncat o bombă Mills. Un atentat. Dar după cum se pare, nici el nici Minty n-au fost atinși și mahout-ul lor se uită la ei întrebător, cu călcâiele proptite în dosul urechilor elefantului său. În interiorul howdah-ului, miroase a vopsea proaspătă și a excremente de elefant. Sir Wyndham se îndreaptă cu precauție. Zgomotul continuă. Pocnitori. Cineva aruncă pocnitori. Un grup de bărbați dansează prin mulțime, cu mâinile în aer. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se află acolo doar Jean Loup, îmbrăcat seducător pentru a-l atrage pe maior; dat cu puțin ruj, cu pantaloni strâmți pe corp și cămașă kaki descheiată până la brâu. Jean Loup se poticnește, acoperindu-și ochii. Cu aparatul de fotografiat proptit de o creangă, Birch se împleticește și înjură, apoi (cu adevărat profesionist) își revine și întoarce lentila spre acțiunea ce se desfășoară la nivelul solului. Această acțiune este, ca să folosim un termen holliwoodian, senzațională. Camera îl urmărește pe nabab cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nu are nimic de băut, așa că i se întinde un cocteil, ceva nou, american, cu mult gin. Fără a-l întreba nimic despre el, sau a-i oferi informații despre cum i-a mers în ultimele șase luni, ea îl proptește lângă Selwyn, care se sprijină de o amuletă de ebonită, discutând cu un grup de oameni de cultură eminenți. La apropierea lor, Selwyn ia un aer foarte acru. Nu pare să moară de dorința de a-l revedea pe Jonathan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
într-o casă europeană, dintr-un district învecinat, este angajat ca bucătar-șef. În cele din urmă, cad de acord ca frații lui Yusef să păzească caravana. La sfârșitul săptămânii, lăsându-i pe finlandezi pe camioanele lor, iar pe Short proptit în pat cu plosca la șold și câteva cutii de fasole, expediția poate porni pe ultimul tronson al călătoriei, iar profesorul Chapel se leagănă periculos pe spatele unei cămile în mijlocul cetei de bărbați. Pagină separată Zi de zi, ceata avansează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ca o încheiere Zeul Neantului. În acest timp, Homer, care, la început, de bine de rău, se ținuse de bara din fața altarului, atârna acum moale, ca o marionetă, cu picioarele rășchirate grotesc și cu brațele bălăbănindu-i-se de la subțiorile proptite de sulul metalic. - Nu ești dumneata Barbara Hamilton? - Ba da, răspunse un glas mirat de femeie. Dar de unde știi? Era amplificatorul care reproducea "pista sonoră" a memoriei lui Homer. - L-am auzit odată pe Adrian Gord vorbind despre dumneata. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
aplaudând. Era sărbătoare, cred..., una în care mă eliberam de răutăți și-mi puteam pipăi sufletul, prin cuvinte mărturisite în șoaptă. Tu mă știi, femeie...! Nu mă pot lipsi de tine, chiar dacă aș avea punctul de sprijin de care să proptesc pârghia nopții de veghe. Umbrele fug după tine Din toate câte le simt, durerea este cea care mă strică; fie că-mi apasă cu pietre pe suflet, fie că mi smulge din trup bucăți. Bucuria e doar o întâmplare ca să
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
namilă cu fața roșie și cozi înnodate pe creștet. În taior verde, părea, la fiecare pas, că se prăvale dintr-un pod. Șovăind către mocirla din șanț, femeia se prăbuși brusc. S-au repezit s-o ridice cîțiva țărani. Au proptit-o în picioare apoi, scîrbiți, au lepădat-o pe-o șiră de paie. Pe obrazul ei negru cu găvane albe se scurgea, ca o smîntînă, mocirla. Pavoazată cu crengi de brad și covoare cu trandafiri roșii, scena constituia un decor
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
greoi În șanțul În care, beat și el, nea Mitu Păcătosul sforăia adânc somnul vinului din găleata zincată. În vreme ce carul, cu codirla atârnând, se Îndrepta către Răsărit, nea Mitu Începu să se trezească nu din beție, dar din somn. Se propti cum putu În capul oaselor, se frecă la ochi cu palmele și căscă de-i trosniră fălcile și-i săriră doapele din urechi. Deși avea privirea Încețoșată, veselia nu i se ștersese de pe chip. Își dezmorți toate oasele și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
au săltat-o În căruța unuia care mai căra câțiva godaci la obor. Fiindcă animalul nostru era prea mare și i-ar fi putut pricinui necazuri În cei treizeci de kilometri pe care Îi avea de făcut, căruțașul i-a proptit peste picioarele legate două câte două scândura pe care s-au așezat el și Încă un vlăjgan Înalt și grăsan. S-au Întors a doua zi, nu izbutiseră s-o vândă la prețul cerut de tata, s-au repezit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
clipe. Pe urmă am Împins ușor. Ea tremura. Am Împins mai tare, mă durea, ea și-a lipit gura de mine ca să nu țipe. Și-atunci n-am mai știut de nimic: am tras-o de umeri și m-am proptit În ea cu toată puterea. Cred că a și strigat, dar eu nu auzeam nici dacă mi se prăvălea cerul În cap. Noroc că grecu’ doarme vara În fundul curții, sub șopron, și n-a auzit nimic. O pătrunsesem, dar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
multe ori la el În casă. Odaia În care se lăuda mucosul c-a intrat e plină de n-ai unde arunca un ac cu calabalâcul din alte Încăperi, că grecul s-a apucat de zugrăvit. Iar În dreptul ferestruicii e proptit un dulap greu, din lemn de nuc, moștenire de la Costas Dagdelinis, bătrânul. Mi-am văzut de cititul meu și i-am lăsat În boii lor pe sclifosiți. Abia după ceva vreme am băgat de seamă că de la ultima masă plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din spatele școlii, spre cimitir, pe unde știa că lăudărosul Își scurta drumul spre casă. Ăla n-a Întârziat prea mult, mergea clătinându-se din pricina beției și n-avea nici o grijă. Enin cel tânăr l-a trântit Între buruieni, i-a proptit cuțitul În burtă și o mână pe gură. «Și ia zi, Întâi ai Împins ușurel, nu?» - și i-a strecurat puțin cuțitul În carne, mai sus de buric. «Pe urmă mai tare - de ce tremuri, mă?» - ălalalt zbiera Înăbușit sub palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o mână pe gură. «Și ia zi, Întâi ai Împins ușurel, nu?» - și i-a strecurat puțin cuțitul În carne, mai sus de buric. «Pe urmă mai tare - de ce tremuri, mă?» - ălalalt zbiera Înăbușit sub palmă. «Și când te-ai proptit a treia oară, câți centimetri ai vârât, mă? Zece? Cinșpe? Sau a Încăput toată mătărânga?» - și, scurt, l-a Înjunghiat În burtă și i-a răvășit mațele. «Nu eu, nu eu, am mințit», apucase să strige lăudărosul Înainte să primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca un bezmetic Încoace și Încolo, a răsturnat aparate, tăvi, sticle cu revelator și fixator ba chiar, nefericitul, s-a pomenit În brațe cu scheletul care atârna cuminte În stativul lui. Norocul l-a Îndrumat către ușă și i-a proptit clanța În palmă. Când Foiște a izbucnit pe hol, inspectorul Albu se afla În Colțul pionierului, studia gazeta de perete Cutezătorii și se interesa dacă În școală știa vreun elev să bată toba sau să sufle-n goarnă, așa cum impunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
schimbe vorba. Într-un rând, Lizi se Îndopa, cu horcăieli, dintr-un borcan cu salată de teci de fasole grasă, dreasă cu usturoi, smântână și oțet. Dar nu ăsta ar fi fost necazul, că ajunseserăm să ne obișnuim: din țâțoaiele proptite pe masa cea lungă din cancelarie Începuse să curgă laptele, care deja făcuse două pete pe cămașa zmeurie. Intră Dordonea. O vede. Fără să scoată nici măcar un sunet, se repede la ghiveciul cu ficusul și-și varsă și sufletul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
l-a rostogolit pe podele. Aghiuță s-a ridicat și el de parcă fusese azvârlit pe arcuri și, la repezeală, i-a ars huidumei două palme. După care s-au Încăibărat. Ea Își Înfipsese ghearele În gâtul lui, iar el se proptise În lațele ei și dădea caraghios din picioare, că pierduse contactul cu solul: zdrahoanca Îl ridicase de la pământ și era hotărâtă să-l sugrume. Până să sară să-i despartă, colegii au admirat puțintel scena, după care au intervenit: lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fi putut frige un bou. Dar nu le păsa. Se bucurau la vederea focului, urmăreau cum limbile galbene și roșii cuprindeau lemne din ce În ce mai groase. Când flăcările se potoliră, stropiră jarul cu apa adusă În gură și În pumni din Gropan. Proptiră, În sfârșit, țepușa Între două crăcane Înfipte În pământ și Blondul trebui s-o Învârtă Întruna ca să nu se ardă prea mult pe-o parte. Întinseră pe iarbă o cămașă și pe ea Lică așeză ce avea În traistă: mămăligă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mult de biciclete și de plasă, iar Blondul era gata să se pună pe bâzâit și să se milogească pentru iertare. Lică se ridică și, ca și cum cei doi uriași n-ar fi fost acolo, se duse către un tufiș, se propti cu spatele la ei și Începu să se ușureze. Își fluiera un cântec ca pentru el. Scoase un zgomot nerușinat și râse de unul singur: „Pișatu’ fără bășină e ca nunta fără lăutari!”. Vocea Îi creștea, ca și veselia: „... ca femeia nebătută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și că inima i-ar fi sărit din piept pe gură, s-ar fi prăvălit În țărână și ar mai fi bătut de câteva ori. Pe Ploconul din anul care urmase, Tușa povestise Întâmplarea așa: Străinul, călare pe bicicletă, se proptea cu pieptul de trunchiul salcâmului; ochii se holbau Îngroziți la inima ce țâșnise pe gură; de capătul subțire al barierei Închise atârnau doi copii; În spatele a toate, mare, cu ochii ferestrelor sparți și găuriți, cu streașina strâmbată de ploi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pocnea În cap pe petrecăreț cu o bâtă scurtă și groasă. Povestea acelui om darnic și bun la suflet era, și ea, neobișnuită. Se apucase Într-o zi să-și sape o groapă pentru o umblătoare nouă; cazmaua i se proptise Într-un vas plin cu bani de aur din cine știe ce vremuri vechi. Norocosul nu era nicidecum un zgârcit, așa că s-a apucat să Împartă câte un bănuț pe la multele sale rubedenii. Dărnicia lui l-a pierdut, căci au aflat jandarmii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
apă prin vecini. Când venea Îngrijitoarea cu găleata, ne turna cu o cană, ne curăța nițeluș, ne alinia frumușel unul câte unul și folosea din nou argumentul pedagogic al nuielei pe palma udă. Îmi așteptam neînchipuit de curajos rândul: Îmi proptisem ochii În sânii Cosânzenei. De câte ori izbea cu nuiaua, se clătinau de două-trei ori și mișcarea lor Îmi dădea amețeli. Nu aveam nici un gând porcos În cap, numai mă treceau vertijuri plăcute și nelămurite. Fără să vreau, Îmi mușcam limba și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]