2,509 matches
-
rolului factorului național”. De vreme ce adevărul istoric se recuperează anevoios, traversând adeseori numeroase falsuri, prejudecăți, incertitudini sau iluzii, orice abordare „universalistă” capătă un spor de consistență. Leonid Boicu și-a însușit de timpuriu asemenea opțiune metodologică, avertizând nu o dată contra spiritului provincial sau naționalist de natură să vicieze orice restituție istorică. Pornind de la constatarea, verificată documentar, că nici un popor ajuns în era civilizației nu a trăit în izolare deplină, românii nefăcând excepție de la regulă, analistul observă însă că „anume particularități de ordin
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Un ballo în maschera, care are ca subiect asasinarea regelui Suediei, a fost anulată din cauza cenzurii. Opera a fost prezentată ulterior la Romă în 1859. Verdi era implicat el însuși în politica în calitate de reprezentant de Busseto (unde trăia) în parlamentul provincial; mai tarziu, presat de Cavour, el a fost ales în parlamentul național și ulterior a devenit senator. În 1862 opera La forza del destino a avut premiera la Sankt Petersburg. Opera Macbeth revăzuta de compozitor a fost reprezentată la Paris
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
răspândit prin diverse publicații, poartă pecetea sorții sale de tânăr sărac, care făcuse o tentativă de sinucidere (va muri, de altfel, prematur) și se instalase pe o poziție acuzat de stânga. Personajele prozelor sale aparțin lumii rurale (schițele Mizeria satelor provinciale, Moș Crăciun pe ulițele satului) sau periferiei bucureștene (Capitala la periferie, Bal și amor la mahala, Iarna la periferie), prezentând „oameni veșnic flămânzi după o bucată de pâine, după dreptate, după o lingură de sare sau de mângâiere. Și când
AMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285315_a_286644]
-
decor polar sau exotic (Metamorfoză, Reverie, Paharul fermecat). Erosul e dominant în „fantazii”, precum Moartea Narcisului, o capodoperă a lui A., Scrisoare și Ex-voto... Câteva poezii (Pastel, Fantazie), și ironice, și elegiace, prefigurează maniera lui A. Mirea sau lirica plictisului provincial. În Fantazii, versificația devine mai suplă, apar distihul, trioletul, cvintetul și octava și chiar o formă astrofică, iar lexicul cunoaște o infuzie de neologisme. Un capitol important al activității lui literare îl constituie colaborarea cu alți scriitori, ce reprezenta o
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
a ziarelor occidentale În primă jum...țațe a deceniului nou.... R...zboaiele din Slovenia, Croația și Bosnia oculteaz... problemă kosovar.... Această, deloc rezolvat..., s-a adîncit În realitate și mai mult. În iulie 1990, cei 115 deputați albanezi din Adunarea provincial... proclam... atît egalitatea În drepturi a Kosovo În cadrul Federației, cît și statutul de „națiune”. Cu toate c... e dizolvat la ordinul Belgradului, Parlamentul din Kosovo se Întrunește clandestin. În anii urm...tori ia amploare dizidenta, sub impulsul Ligii Democrate conduse
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
dezbrăcat din barbaria sa", Ricimer, stăpânul Apusului, în a doua jumătate a secolului V, este suev după tată și get după mamă, iar Aetius este născut la Dunăre, ca fiu al unui scit din Durostorum. Pe de altă parte, fondul provincial iese tot mai mult la suprafață, ajunge să preia conducerea. Viața populară romană iese în evidență peste tot. Caracterul pur latin al regiunii dunărene, în secolele V-VI, este subliniat de un cercetător englez: "Populația peninsulei traco-ilirice era de limbă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atestată prin numeroase vestigii arheologice (așezări, cimitire, obiecte, monede). Populația din vechile orașe ale Daciei a mai dăinuit, în condiții modeste, până în secolele V-VI, pe locul și în apropierea orașelor romane de odinioară. Persistența populației daco-romane în vechile orașe provinciale este dovedită, în unele locuri, cel puțin până la invazia hunilor în Europa centrală (după 375), iar în altele se întâlnesc vestigii din secolele V-VI. În Dacia, în fiecare oraș, s-au aflat urme de locuire rustică sau rusticizată (ruralizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
retragerea armatei și administrației imperiale, în 275. În perioada următoare, populația a abandonat treptat felul de viață roman, confortul și mentalitatea urbane, chiar dacă persista în aria vechilor orașe, în clădirile și edificiile de odinioară. În orașe trăia o populație romană provincială, latinofonă, cuprinsă treptat de noua religie creștină. Această populație nu a conlocuit cu goții și gepizii nou veniți și nu a fost influențată de civilizația acestora (vezi capitolul III), ci trăia în forme de viață romană proprii. În orașe mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
doua jumătate a secolului al III-lea. Urmele descoperite, cum ar fi ceramică, urne funerare, aparțin dacilor liberi din Muntenia. În partea de mijloc și în sud-estul Transilvaniei se constată o îmbinare a patru elemente de cultură: dacică locală, romană provincială, daco-carpică extracarpatică și gotică. Pe baza urmelor descoperite, se poate afirma cu certitudine prezența dacilor liberi și a carpilor în fosta provincie romană, în a doua jumătate a secolului al III-lea și în secolul al IV-lea. Dacii liberi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de organizare sunt greu de reconstituit. O istorie a păgânismului și a confruntării lui cu creștinismul, în Dacia postaureliană, este imposibil de scris: o mare parte a patrimoniului vechii religii a murit aproape instantaneu, prin încetarea ordinii politice romane. Păgânismul provincial, atât de bogat, divers și complex, nu putea rămâne fără atavisme, dar, în contextul evoluției comunităților daco-romane, ele trebuie căutate în formele mai modeste de organizare și manifestare a vieții religioase. Astfel, în sudul Banatului și Olteniei, reintegrate Imperiului, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dispar"! Arheologia și numismatica dau mărturie că populația autohtonă a continuat să locuiască în vechile așezări sau în altele noi, înființate în cursul secolelor IV-VI. Ea și-a menținut felul de viață anterior-acel habitatus spiritual specific și tradițiile romane provinciale, și a contribuit astfel substanțial la închegarea unei culturi materiale (civilizații) "de mixtură", prezentă pe pământul fostei Dacii romane în vremea primelor migrații. Este vorba despre civilizația romană nord-danubiană, prezentă peste tot în Transilvania, Oltenia și Banat, în secolele IV
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din Dacia, populația autohtonă "nu s-a strâns în obști sătești", ci ele au continuat să dăinuie în noile condiții. Așa-numiții "deditici" din Dacia nu erau coloniști aduși aici, ci populația țărănească autohtonă din provincie, de unde existența unei țărănimi provinciale, organizată în obști. Sub romani, ca și înainte de ei, Dacia a rămas o țară de obști, care n-a cunoscut sclavagismul, nici colonatul prefeudal. După părăsirea Daciei, obștea și-a continuat în mod firesc existența ei veche de multe secole
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de colonizare cu elemente romane sau în curs de romanizare. Numărul coloniștilor a fost însemnat ("infinitas copias hominum") și ei proveneau din întreaga lume romană ("ex toto Orbe Romano"). Coloniștii erau atrași de bogățiile Daciei și erau exponenții (purtătorii) civilizației provinciale romane. În perioada aceasta, ca limbă a statului, a justiției, a orașelor, a comerțului și a armatei, latina a fost însușită treptat de autohtoni-în 212, prin constituția lui Caracalla, întreaga populație liberă din Dacia primea cetățenia romană. Rolul cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
romană puternică în apropierea Dunării, până la Tyras (gura Nistrului), teritoriu controlat de trupe din Moesia. Cu toate acestea, vecinătatea cu provinciile Moesia și Dacia a permis contacte cu civilizația și cultura romană, ceea ce a înlesnit încadrarea acestor populații în civilizația provincială romană. În Moldova nord-estică, ca și în Dacia nord-vestică (Crișana și Maramureș), romanizarea elementelor autohtone a continuat și după retragerea aureliană din 275, prin legăturile cu dacii romanizați. În legătură cu romanizarea, Roesler susținea că, în Dacia, "pe un teritoriu slab populat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prin a fi însușită integral de comunitatea populară autohtonă. Învățând (vorbind) treptat latina, localnicii din regiunea dunăreană n-au uitat brusc idiomul indigen, care a opus o rezistență dârză elementului latin, ceea ce amintește, cu lipsuri și reduceri, acel "sermo rusticus" provincial.55 După toate cele arătate, putem încerca unele concluzii. Un document despre "nașterea poporului român" nu avemla fel nu există vreo atestare despre locul și timpul când s-a închegat limba română. În ceea ce privește locul, teritoriul romanizat, unde se vorbea latina
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să plaseze "patria primitivă" a limbii române în sud-vestul provinciei Illyricum, în teritoriile ilirilor, în apropiere de Albania și de vechea Dalmație. Trebuie să se țină seama de caracterul unitar lingvistic și cultural (o singură limbă latină populară) al populației provinciale dintre Adriatica și Marea Neagră. O teză eronată (veche!), adoptată de mulți filologi și romaniști susținea o "simbioză albanezo-română" în centrul Peninsulei Balcanice. De fapt, relațiile limbii române cu albaneza sunt de altă natură: comunitatea de substrat etnic-social și lingvistic. Ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a-și lărgi sfera dominației spre răsărit. După eșecul încercării regelui Cazimir III de a instaura în Moldova un domn devotat Poloniei, puterea în țară a fost deținută în continuare de voievodul Petru. Acesta reușise să-și înlăture rivalul cu ajutorul "provincialilor unguri", demnitari din teritoriile răsăritene ale regatului ungar. Deoarece între Ungaria și Polonia nu se ajunsese la o înțelegere cu privire la orientarea politică a teritoriilor dintre Carpați și Nistru, după smulgerea ei prin luptă din sfera de dominație a Hoardei de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Moldova erau sprijinite de fruntașii politici din Maramureș, nemulțumiți de politica regilor angevini ce viza desființarea autonomiei lor și introducerea comitatului. Dragoș s-a întors în Maramureș, unde regele i-a răsplătit serviciile aduse, în timp ce împotrivirea populației locale (est-carpatice) față de "provincialii unguri" și oamenii susținuți de ei-feudalii maramureșenia crescut. Adevărata întemeiere a Moldovei a început de la voievodatul de pe valea Izei, cu centrul la Cuhea, unde se afla un domeniu întins, cel mai apropiat de Moldova, cu care Maramureșul avea legături. În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
individualizare se constată în Poemul oglinzilor, în care însă alunecarea spre expozitiv parnasian și declamație erodează efectul. Aceeași propensiune e vizibilă și în ciclurile „vitrinelor”, din Altare nouă, și al „străzilor”, din Fericirea celorlalți, în care mai apar motivul orașului provincial, câteodată în note bacoviene, și accente de satiră socială. Prezent și în aceste cicluri, eroticul, în registrul grațiozității ori al unei inefabile intimități, concurează, în volumul Lauda vieții, o robustă bucurie de a trăi, ce-și găsește expresia într-o
CRUCEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286537_a_287866]
-
este adeptul unui teatru de formulă clasică, preluând din atmosfera cehoviană sau din dramele sentimentale ale lui Mihail Sebastian un mod simpatetic de a privi oamenii obișnuiți cu viețile lor lipsite de spectaculozitate (Provincialii, 1978, Camera de hotel, 1983, Teme provinciale, 1987, Apel telefonic greșit, 1997). În opțiunile sale își face simțită prezența un romantism întârziat, nostalgic, narațiunile dramatice având un ton intimist, direct, iar omul fiind urmărit cu înțelegere și delicatețe. După 1990, C. publică versuri marcate de atitudini reflexive
CUBLESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286544_a_287873]
-
noua spiritualitate”, definită printr-o viziune a sintezei între tendințele dominante ale diferitelor generații; Comarnescu o denumea, cu un alt termen de circulație în acei ani, „completitudine”. Mircea Eliade a descris „spiritul criterionist” în Memorii, ca o emancipare de complexele „provinciale”, o creditare a „posibilităților de creație ale geniului românesc” în direcția unei culturi majore și o sfidare a tabuurilor impuse în discursul public de fobia „influențelor nefaste” sau a „ideilor subversive” - denunțate ca „mecanisme infantile de apărare inerente” minoratului cultural
CRITERION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
al vieții de provincie”. C.l. pledează pro domo, intervievând, pe tema revistelor literare din provincie, a utilității și legitimității lor, scriitori din aristocrația literară a momentului (Mihail Sadoveanu, Demostene Botez ș.a.), ale căror depoziții vin în sprijinul apărării publicisticii literare provinciale. Polemică se întinde pe mai multe numere, completată, de la Paris, cu un interviu al lui André Gide și, de la Ierusalim, cu o corespondență a lui H.N. Bialik. În numărul 13-14 din 1930 e inserat articolul Cezar Petrescu, plagiator?, în care
CUVINTE LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286631_a_287960]
-
și structura unui scriitor” (Eros și Daimonion). Lui N. Iorga, critic de direcție, i se impută atitudinea retardatară, militantismul anacronic, fiind vădit că „după război, prin trecerea pe primul plan a valorilor moderniste, sămănătorismul defunct s-a fragmentat în inele provinciale” (Regionalismul literar). Nici o afinitate cu G. Ibrăileanu: ca eminescolog, acesta „înțelege poezia ca un mecanic bicicleta, demontând-o în rotițe și bucăți, le admiră, le potrivește, le sună pe podele și le recunoaște izolat, fără a surprinde și principiul lor
CONSTANTINESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
mici subiecte și nu evadează aproape niciodată din acest spațiu. Tot ceea ce se petrece se petrece aici. La urmă, se observă că la el cercul s-a umplut de fantasme și că poemele ating temele grave ale existenței. Poezia plictisului provincial, poezia târgului blestemat, copii după „pozele” decadenților, manierism patetic, teama de universurile umide, fragilitatea ființei în fața elementelor, invenție poetică limitată și reluări obsesive într-o lirică astenică, ingenuă în măsura în care ingenuitatea se înțelege cu imitația modelului - toate acestea sunt adevărate sau
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Fundoianu, Imagini, 133-136, 170-177, 224-228, 323-325; Davidescu, Aspecte, I, 25-26, 231-236; Lovinescu, Scrieri, I, 403-407, IV, 581-584; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 1927, 312-316; Camil Petrescu, G. Bacovia, RVVR, 1922, 12, 13; Cezar Petrescu, G. Bacovia, poet al deznădejdilor provinciale, G, 1923, 7; Adrian Maniu, G. Bacovia, „Mișcarea literară”, 1925, 36-37; Perpessicius, Mențiuni, I, 227-230, 248-250, 341-343, II, 114-120, 238-246, 416-422, V, 426-432; Mihail Sebastian, Bacovia, RVS, 1929, 3; I. Valerian, „Scântei galbene”, VLT, 1926, 5; I.Valerian [Interviu cu
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]