900 matches
-
deci mai mult decât extraordinar ca pentru singură Bilazora să se întâlnească o excepție si singur numele acestui oraș să fie rupt din ceruri, mai ales când observăm că zorile nici nu sunt albe, ci roșii. O etimologie, mult mai prozaică dar mai verosimilă, a fost propusă de dl. Iirecek care derivă acest cuvînt din Veles-ura ce s-a schimbat în Bila-zora în ortografia celor vechi, și unde ura, ure la Albaneji înseamnă punte, iar Veles va fi fost numele propriu
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
nesăbuită la singurătatea cea mai sfâșietoare, și unde, ca în cazul lui Dumnezeu, absența însăși să devină prezență. Dacă Bătrânul ar fi apărut pe coridoare ar fi fost ca și cum ar fi crescut marea, spălând țărmul și nelăsând decât o realitate prozaică. Așa, absența lui era ca o mare retrasă, care îngăduia tuturor ipotezelor, temerilor și explicațiilor să înflorească în discuții. " Am început să bat și eu cîmpii", mi-am zis, întrucît mă încurcam în presupuneri care mai de care mai fanteziste
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nouă religie și jucam rolul de profet, stabilisem un adevărat ritual de spălare a mâinilor, având un rol simbolic: de a îndepărta de pe degetele celor care se apropiau de mine orice urmă de realitate, de a-i dezinfecta de adevărul prozaic de toate zilele pentru a-i face apți să pătrundă în metafizica promisiunilor mele. Ceva asemănător îmi cerea, probabil, și Francisc care mă privea atent și răbdător. M-a lăsat să-mi săpunesc de mai multe ori mâinile și tot
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cazul să insiste: Nu vezi că azilul trăiește în minciună? Aș prefera, te rog să mă crezi, să plecăm de aici". Am mai făcut o încercare să strâng cioburile, să le lipesc la loc: "Cum poți să fii atât de prozaică? Sper că glumești". Fatală încercare! "Ba nu glumesc deloc", izbucni Laura într-un acces de râs sănătos. După care deveni serioasă și pe un ton grav, de care n-aș fi crezut-o capabilă, m-a întrebat: "Tu chiar nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lui putere, aproape magică, îl înlănțuise. Fără asta mecanismul azilului ar fi scârțâit și, cu vremea, s-ar fi blocat, poate. Mirajele, prudențele, presupunerile, temerile, îndoielile, șoaptele n-ar mai fi fost justificate, totul ar fi intrat într-o logică prozaică, limpede, aspră care nu i-ar mai fi legat de nici o taină; și cu ce să umple golul pe care li-l da această desprindere pe niște coridoare care n-ar mai fi dus nicăieri? Bătrânul reprezenta cordonul lor ombilical
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-mi mențin încrederea în forța mea proprie, să manifest optimism și să-l răspândesc în jurul meu. Consider bătrâni, indiferent de anii trăiți, pe acei oameni care privesc spre pământ și nu spre cerul unor preocupări zilnice. O preocupare, oricât de prozaică ar fi ea, îl scoate pe om din acea pasă proastă a vieții! Când ai un țel în viață, nu simți gândurile negre ce întunecă uneori existența umană. Îmbătrânești mai ușor atunci când nu ai ce face ca preocupare zilnică și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
și Cipriano Algor, după cele spuse de el, nu e greu de imaginat cu cât entuziasm, dar el tresări brusc, uitând parcă de sentimentele pasionate, Am uitat să scot valiza din mașină, atât a spus. Fără să prevadă încă consecințele prozaicului act, cu Găsit tropăind pe urmele lui, deschise ușa furgonetei și luă valiza. Avu o primă intuiție asupra a ce urma să se petreacă intrând în bucătărie, a doua când intră în cameră, dar siguranța absolută n-a avut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nesăbuită la singurătatea cea mai sfâșietoare, și unde, ca în cazul lui Dumnezeu, absența însăși să devină prezență. Dacă Bătrânul ar fi apărut pe coridoare ar fi fost ca și cum ar fi crescut marea, spălând țărmul și nelăsând decât o realitate prozaică. Așa, absența lui era ca o mare retrasă care îngăduia tuturor ipotezelor, temerilor și explicațiilor să înflorească în discuții. „Am început să bat și eu câmpii”, mi-am zis, întrucât mă încurcam în presupuneri care mai de care mai fanteziste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nouă religie și jucam rolul de profet, stabilisem un adevărat ritual de spălare a mâinilor, având un rol simbolic: de a îndepărta de pe degetele celor care se apropiau de mine orice urmă de realitate, de a-i dezinfecta de adevărul prozaic de toate zilele pentru a-i face apți să pătrundă în metafizica promisiunilor mele. Ceva asemănător îmi cerea, probabil, și Francisc care mă privea atent și răbdător. M-a lăsat să-mi săpunesc de mai multe ori mâinile și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cazul să insiste: „Nu vezi că azilul trăiește în minciună? Aș prefera, te rog să mă crezi, să plecăm de aici”. Am mai făcut o încercare să strâng cioburile, să le lipesc la loc: „Cum poți să fii atât de prozaică? Sper că glumești”. Fatală încercare! „Ba nu glumesc deloc”, izbucni Laura într-un acces de râs sănătos. După care deveni serioasă și pe un ton grav, de care n-aș fi crezut-o capabilă, m-a întrebat: „Tu chiar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lui putere, aproape magică, îl înlănțuise. Fără asta mecanismul azilului ar fi scârțâit și, cu vremea, s-ar fi blocat, poate. Mirajele, prudențele, presupunerile, temerile, îndoielile, șoaptele n-ar mai fi fost justificate, totul ar fi intrat într-o logică prozaică, limpede, aspră care nu i-ar mai fi legat de nici o taină; și cu ce să umple golul pe care li-l da această desprindere pe niște coridoare care n-ar mai fi dus nicăieri? Bătrânul reprezenta cordonul lor ombilical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să se reproducă, pur și simplu, să se repete pe ei Înșiși. Această activitate de repetiție lipsită de imaginație le absoarbe toată atenția și intenția și Îi lasă pe acești oameni supți și goi și face ca banii să rămînă prozaici. Dacă nu-i poți folosi cu imaginație, mai bine să lași banii să-și facă singuri treaba. Banii devin din ce În ce mai imaginari: acordurile migălite și ostenitoare care le stabilesc valoarea se schimbă mai repede ca gîndul. Bine, gîndi Diavolul. Se apleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fi vrut ca ea să vorbească o engleză mai bună - Îl umplu de mîndrie, căci vorbesc despre un timp cînd lumea era Încă tînără și oricine putea să Îi recunoască magia. Marea problema a lumii de azi este că e prozaică, Îi lipsește legătura cu magicul, e lipsită de imaginație, de respectul pe care i-l datorează. Chiar și războiul și-a pierdut grandoarea, armele sînt impersonale, oamenii Îi folosesc numele mai ales ca Înjurătură, rareori mai recunosc natura lui divină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Vinea și, mai ales, ale viitorului Tristan Tzara („În gropi fierbe viața roșie“, cel mai radical experiment poetic predadaist din România acelor ani). Extravertirea cabotină și iconoclastă proprie atitudinii minulesciene va fi reciclată dadaist de același Tzara, iar începuturile poeziei prozaice a avangardistului Geo Bogza se vor resimți puternic de pe urma influenței lui Minulescu, mărturisite de altfel în al său Jurnal de copilărie și adolescență (Editura Cartea Românească, București, 1987). Modernismul estetic al stîngii românești antebelice În preajma răscoalelor țărănești din 1907, stînga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu un „oniric”, un „abstracționist” (cum îl vedeau mai tinerii critici ai epocii, în contra realismului socialist), ci un (para)realist: „Nu e greu de văzut că universul lui Urmuz se încheagă din datele unei realități cotidiene puternic localizate și foarte prozaice. Obiectele care o compun sînt surogatele civilizației noastre citadine”. Încadrîndu-l, pe urmele lui G. Călinescu, în categoria „marilor sensibili schimonosiți” a căror realitate „ne arată o față însuflețită de trăsături comice și oribile”, Crohmălniceanu îl plasează pe Urmuz și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
arătă. Încăperea, În spatele ei, se cufundase În Întuneric, astfel Încât Antonio nu zări decât o umbră albă - o formă cu părul blond și punctulețul aprins al unei țigări ce-și elibera În noapte o firavă undă de fum. Emma nu purta prozaica pijama cu dungi, din vremea căsătoriei, ci o cămășuță lucioasă, provocatoare, probabil din atlas. Rămase la fereastră, cu coatele sprijinite pe pervaz. Expiră un norișor de fum și scutură cenușa În gol. Își rezemase capul de marginea geamului și fixa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Jones n-a mai făcut aproape nimic care să-i alerteze pe anglo-saxoni. Se pare că se mulțumea să-și limiteze remarcele privind problemele rasiale la ironii despre anumite cadavre făcute în camera de îmbălsămare, ironii care ar fi părut prozaice în cele mai liberale dintre instituțiile de îmbălsămare. Au fost ani de aur nu numai afectiv și financiar, ci și din punct de vedere creator. Lucrând cu un chimist numit dr. Lomar Horthy, Jones a creat Viverin-ul, un lichid pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ușor, lăsând să pătrundă lumina, care apoi aluneca de o parte și de alta, fără a găsi un mediu prea propice pe metalul lipsit de luciu. Totul era hipnotizant, în mod ciudat. Alea sunt din plumb, spuse Bez în mod prozaic, arătând către barele mai groase. Li se spune butelii. Ai putea să înveți și tu limba asta. Mă concentram mai mult pe cele două poduri fixe care mergea de pe o parte a șinei cu știfturi până pe cealaltă, la câțiva metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
1, din frunze și din diamante. Bill, în rolul lui Bottom, purta capul de măgar, singura piesă de costumație pe care și-o pusese, și aștepta ca MM să dea semnul de început. —Bine, Helen, cheamă zânele, se auzi vocea prozaică a lui MM, rupând vraja. Arată bine, nu? întrebă ea întorcându-se către Sally și Sophie. —Peaseblossom, Cobweb, Moth și Mustardseed! zise Helen pe un ton cam obosit. Ranjit, în chip de Peaseblossom, intră făcând roaba, și strigă: „Gata!“ când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
hotărârea care-l aștepta Întotdeauna acolo, fie să folosească imensul inel de fier ce atârna de ușa din lemn, lovindu-l de placa metalică de dedesubt și făcând mesajul sosirii sale să bubuie prin curtea deschisă, fie să folosească mai prozaicul clopoțel. Alese a doua variantă și, o clipă mai târziu, o voce vorbi prin interfon, Întrebând cine era. După ce-și oferi numele, ușa se deschise cu o smucitură. O Împinse În lături, o trânti În urma lui și străbătu curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Cine se pricepea miraculos diabolic de precis la femei, dîndu-și seama, la fix, că tocmai deschiderea oaselor bazinului placidei și insignifiantei Gala corespundea exact idealului de spiritualitate al căpcăunului catalan și că, din păcate, tocmai această prozaică deschidere l-a împins pe marele și ascunsul introvertit să trudească până la sfârșitul vieții ca un turbat?!... Și măcar sfiosul Dali, drept recunoștință, a pictat un tablou secret, amestecând un sfert din trăsăturile sale cu trei sferturi din cele ale
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aibă în preajmă oameni inteligenți și interesanți, fiind, pe de altă parte, alergic la tot ceea ce aducea a prost gust, grosolănie și spirit suburban. Era modest, harnic, nu se dădea înapoi de la nici un fel de munci, fie ele oricât de prozaice. Tare precum granitul în materie de principii, oricând gata însă pentru compromisuri raționale, pasionat și, în același timp, lucid, tăios ca un brici față de impertinență și impostură, coseur cât stă bine, plin de vervă, dar și capabil să asculte pe
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
cum o numea În paginile Integralului Stephan Roll, nu-i pot rămîne străine aspectele insolite ale cotidianului citadin, În care Își dau Întîlnire, Într-o convergență complexă, elemente ale cosmosului tradițional al poeziei, cu altele, trimițînd la realitatea imediată, chiar prozaică: „Toate plantele au poposit În acest / Catalog de mașini agricole: Sena” - sună două versuri din prima secvență a poemului ce dă titlul cărții. Iar În altă parte: „zgomotele descresc ca prețul cerealelor”, „corect arborii stenografiază pe cer”, „strigătele urcă la
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Scriind, la apariție, despre acest volum, G. Călinescu Îi nota „structura discursivă”, și pe de altă parte, o schimbare a registrului imagistic, coborît de la elementele, ca să zicem așa, „nobile”, chiar prețioase, la altele, aparținînd unei arii mai „modeste” și mai prozaice a realului. Discursivitatea e Într-adevăr o notă importantă a acestei poezii, - și criticul putea cita cu ușurință bunăoară fragmentul următor, din Pe deasupra dosarelor, unde descoperă „o invectivă aproape proletară Împotriva platitudinii burgheze”: Nu, n-am fost eu alături de voi
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
face, de fapt, și la poetul nostru, cu o eliberare a imaginației, cu o „alchimie a cuvîntului”, cu o translație fantezistă a obiectului dat, Într-un registru combinatoriu „delirant” din punctul de vedere al realității constituite, acceptate În datele ei „prozaice”. Considerată atent, dincolo de spectacolul imagistic ce fură ochiul cu Înscenările sale neobișnuite, proza lirică a lui Voronca se organizează, credem, În jurul a două teme fundamentale. Una acoperă cîmpul semantic al Închiderii, limitării, opacității, stagnării - cealaltă circumscrie seria deschiderilor, a transgresării
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]