1,100 matches
-
respectivi. Din aceste considerente „relatările” bolnavilor, adesea veritabile construcții narative, constituie pentru specialiști un material psihopatologic particular etichetat ca „roman pato-biografic” (A. Stockvis, M. Robert, C. Enăchescu). Acest limbaj care exprimă noua experiență de viață a bolnavilor psihici este „materialul psihopatologic” din care medicul psihiatru va reconstitui ulterior configurația personalității bolnavului, „imaginea clinică a bolii”, dar și limbajul epistemic, care să delimiteze sfera disciplinei respective. Se poate desprinde clar acum, pe baza celor relatate mai sus, că în cazul psihopatologiei, câmpul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihologie, cât și în psihopatologie, ni se pare a fi una dintre problemele cele mai importante, întrucât, dat fiind caracterul particular al fenomenelor psihice, normale și morbide, ele își obiectivează natura și existența prin intermediul limbajului. Considerată astfel, din perspectiva gândirii psihopatologice și a „discursului epistemic” al acesteia, nebunia ne apare ca fiind integrată destinului ființei umane, ca un dat deontologic și nu ca un simplu „accident morbid”, ca o boală, așa cum este ea înțeleasă în sfera medicinei somatice. Nebunia devine, în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ton ridicat, gesticulează, recită versuri, este incoerent. În unele cazuri, caută să ne capteze atenția, bunăvoința, să iasă în evidență etc. 2) Examenul funcțiilor psihice ale bolnavului este foarte important și el reprezintă actul clinic prin care se fundamentează cunoașterea psihopatologică a cazului respectiv, în scopul stabilirii naturii tulburărilor sale, a depistării proceselor psihice tulburate și în final, stabilirea diagnosticului clinic pentru situarea suferinței într-unul din tablourile clinice sau grupele nosologice. Examenul clinico-psihiatric se desfășoară în următoarele etape succesive: a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
transformare corporală etc.) sau nesistematizate tematic, difuze, incoerente, cu tonalitate tristă (delir melancolic) sau cu tonalitate exaltat-pasională, euforică (delir de expansiune), idei delirante, simple sau unice, asociate cu halucinații etc. e) Tulburările de memorie ale bolnavilor pot lua următoarele aspecte psihopatologice: - tulburări de evocare mnezică imediată sau a unor evenimente anterioare, depărtate în timp; - amnezii lacunare, anterosau retrograde; - dismnezii, paramnezii, confabulații etc. f) Aprecierea stării de dispoziție și a vieții afective pune în evidență următoarele aspecte: - indiferentism afectiv, dispoziție tristă, depresivitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
conduite automate, unele dintre ele executate în virtutea unei relații de dependență sau induse sugestiv, conduite discordante în raport cu realitatea, conduite agresive, antisociale, de violență etc.; - inactivitate, pasivitate sau acțiuni bizare, periculoase, automate, stereotipe, negativism etc. Toate acestea pot avea o motivație psihopatologică, ele fiind reacții, conduite sau acțiuni dictate de stările delirante, halucinații, impulsiuni morbide etc. În majoritatea cazurilor, ele pot avea un caracter de periculozitate pe care examinatorul trebuie să-l surprindă, orientat fie împotriva persoanei bolnavului (autoagresivitate, acte suicidare), fie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cu un bolnav psihic pune următoarele întrebări pentru medicul psihiatru: a) Cum trebuie să înțeleg ceea ce spune ? b) Cum gândește acesta ? c) Cum acționează ? d) Care este sensul gândirii și al acțiunii acestuia ? Cu aceste întrebări intrăm în domeniul hermeneuticii psihopatologice. În această situație obiectul este reprezentat „prin ceea ce intervine patologic” în cadrul „istoriei individuale” a persoanei respective (L Binswanger, K. Lowith, H. Tellenbach). L. Binswanger remarca faptul că materialul hermeneutic în acest caz este reprezentat atât de elementele „verbale”, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Ceea ce trebuie reținut ca important, în actul hermeneutic, este faptul că subiectul trebuie întâi „simțit” și „cunoscut” de medic, printr-un act de reflecție și ulterior „gândit” și „etichetat” diagnostic din punct de vedere atât clinico-psihiatric, cât și în perspectivă psihopatologică. 9. RELAȚIA MEDIC - BOLNAV Domeniul psihologiei medicale Medicina este domeniul care se ocupă cu cercetarea cauzelor care produc îmbolnăvirile corpului omenesc, studiul bolilor, al evoluției și prognosticului acestora, precum și cu aplicarea celor mai eficace metode de tratament în scopul restabilirii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
detalii, până la descoperirea și cunoașterea experiențelor sufletești interioare ale acestuia. e) Capacitate de a „reconstrui” în plan mintal, „istoria psiho-biografică” a „cazului clinic” studiat, în sensul integrării tulburărilor psihice actuale în contextul biografic al bolnavului respectiv, fără a separa „accidentul” psihopatologic de viața acestuia. f) O mare mobilitate adaptativă în relațiile cu bolnavul și familia acestuia, capabilă să stabilească un acord cu caracter de „plasticitate cameleonică” corespunzător oricăror circumstanțe care apar în cadrul acestor relații. g) Crearea unei atmosfere de intimitate, încredere
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a II-a PSIHOPATOLOGIE CLINICĂ Psihopatologia clinică are ca obiectiv studiul organizării și al dezorganizării sistemului personalității, considerat ca spațiu de dezvoltare al „fenomenelor psihice morbide”. Ea studiază modalitățile patologice ale proceselor psihice, considerate individual, după o ordine sistematică, sindroamele psihopatologice, precum și nosologia psihiatrică. Este analizată dinamica proceselor psihopatologice, formele lor de manifestare individuală sau „complexe de simptome”, semnificația acestora în raport cu persoana și psihobiografia bolnavului. 10. CERCETAREA ȘTIINȚIFICA ÎN PSIHOLOGIE ȘI PSIHOPATOLOGIE Cadrul general al problemei Cercetarea științifică în psihologie și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca obiectiv studiul organizării și al dezorganizării sistemului personalității, considerat ca spațiu de dezvoltare al „fenomenelor psihice morbide”. Ea studiază modalitățile patologice ale proceselor psihice, considerate individual, după o ordine sistematică, sindroamele psihopatologice, precum și nosologia psihiatrică. Este analizată dinamica proceselor psihopatologice, formele lor de manifestare individuală sau „complexe de simptome”, semnificația acestora în raport cu persoana și psihobiografia bolnavului. 10. CERCETAREA ȘTIINȚIFICA ÎN PSIHOLOGIE ȘI PSIHOPATOLOGIE Cadrul general al problemei Cercetarea științifică în psihologie și psihopatologie are caracteristici proprii, specifice, datorate atât naturii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolnavului psihic. Dar din punct de vedere metodologic ea este rezultatul raționamentului medical care desemnează anormalitatea psihică. Prin urmare boala ca atare este de fapt un concept operațional, un construct al intelectului cunoscător, care desemnează în limbajul științific medical, transformarea psihopatologică a persoanei bolnavului sau „grupajul de fenomene psihice morbide” observate de medicul-cercetător la subiectul/bolnavul său. Ea este expresia științifică a stării de dezechilibru sau de tulburare patologică a personalității individului respectiv. Gândirea medico-psihiatrică, se înscrie în cadrul raționamentului clinic general
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din următoarele: - enumerarea caracteristicilor unui eveniment, obiect sau individ; - delimitarea și definirea acestuia. 2) Predicția: psihologii cercetători nu se mulțumesc numai să descrie lucrurile observate, ci fac de asemenea și predicții sub formă de ipoteze. Ipoteza, în cercetarea psihologică sau psihopatologică, este o predicție testabilă (care poate fi verificată). Ea derivă dintr-o testare anterioară urmând ca în cazul respectiv să fie demonstrată. 3) Controlul datelor obținute în cursul cercetării științifice. 4) Explicarea cauzelor care produc sau care influențează ori favorizează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tranzitoriu, în scopul analizei și cunoașterii „fenomenelor psihice morbide”, așa cum sunt ele întâlnite, în mod curent, în clinica psihiatrică. Reproducerea artificială a unor manifestări psihice anormale, de regulă de factură psihotică, reprezintă o formă de „acces controlat” pentru înțelegerea mecanismelor psihopatologice ale fenomenelor psihice morbide. Distingem, în sensul acesta, două aspecte: utilizarea în scopul unor ritualuri mistico-magice a unor substanțe psihotrope de natură psihodisleptică, capabile de a produce stări de extaz, trăiri onirice, derealizări și depersonalizări etc., ce au semnificația de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta, două aspecte: utilizarea în scopul unor ritualuri mistico-magice a unor substanțe psihotrope de natură psihodisleptică, capabile de a produce stări de extaz, trăiri onirice, derealizări și depersonalizări etc., ce au semnificația de comportamente culturale, fără o intenție de cercetare psihopatologică directă; administrarea unui lot experimental de animale de laborator, sau pe subiecți umani voluntari, a unor substanțe psihotrope cu acțiune selectivă, controlabile, în scopul reproducerii și studierii unor manifestări psihopatologice. Substanțele psihotrope În psihofarmacologie, prin substanțe psihotrope se înțelege acel
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
au semnificația de comportamente culturale, fără o intenție de cercetare psihopatologică directă; administrarea unui lot experimental de animale de laborator, sau pe subiecți umani voluntari, a unor substanțe psihotrope cu acțiune selectivă, controlabile, în scopul reproducerii și studierii unor manifestări psihopatologice. Substanțele psihotrope În psihofarmacologie, prin substanțe psihotrope se înțelege acel grup de substanțe chimice, naturale sau de sinteză, care, administrate unor subiecți normali, pot induce modificări variate ale funcțiilor psihice (euforizante, tranchilizante, sedative, anxiolitice, hipnotice) sau care la bolnavii psihici
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nu sunt nocive și sunt lipsite de consecințe negative pentru personalitatea subiecților supuși experimentului. Aceste experimente au o valoare deosebită întrucât ele ne oferă posibilitatea de a înțelege și urmări într-o manieră dirijată apariția, evoluția și disoluția unor tablouri psihopatologice produse în condiții de laborator, în mod dirijat/controlat de experimentator. Prin aceasta se poate face o corelație, sau o analiză comparată între psihozele clinice și psihozele experimentale sau între modelul natural și modelul experimental. Nebunia și ritualurile culturale Între
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
referit în primul rând la ritualurile culturale care utilizează drogurile psihotrope, tocmai pentru a sublinia prin aceasta relația care există între nebunie și conduitele culturale ritualizate. Dincolo de aspectele culturale, aceste forme de manifestare colectivă ale „nebuniei”, reprezintă teme de reflecție psihopatologică și psihanalitică în care trebuie să „vedem” și să „înțelegem” natura umanului, așa cum am arătat mai sus. Nevoia sau apelul la droguri nu este un fapt întâmplător sau un simplu divertisment. Specific conduitelor umane supuse cenzurii, el reprezintă o formă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Acestea privesc însă numai o latură a problemei experimentului în psihopatologie. Cele mai frecvent utilizate metode sunt metodele psihofarmacologice, de producere a psihozelor experimentale. Cercetările de psihofarmacologie care au ca scop producerea experimentală de modificări psihice, în scopul cunoașterii mecanismelor psihopatologice ale acestora, pe de o parte, iar pe de altă parte, testarea efectelor unor medicamente psihotrope noi, sunt de dată recentă, în comparație cu metodele experimentale mai sus menționate. Un mare număr de cercetători specialiști au consacrat importante studii în această direcție
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
înlocui sau reproduce modelul uman natural, existența umană. El poate constitui numai un reper, un punct de plecare de la care să dezvoltăm alte cercetări, dar între modelul experimental de laborator și modelul natural din clinică este o diferență considerabilă. Experimentul psihopatologic deschide în primul rând prespectivele unei dezvoltări a farmacologiei medicamentelor cu efect psihotrop, utilizate în tratamentul afecțiunilor psihiatrice. Marile răspunsuri la întrebările pe care le pune psihopatologia nu pot fi însă date de aceste experimente farmacologice, decât într-o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nu pot fi însă date de aceste experimente farmacologice, decât într-o anumită măsură. Psihopatologia este și rămâne o disciplină reflexivă, al cărui obiect, spiritul uman în primul rând, „este gândit” și „înțeles”. 12. ORGANIZAREA SISTEMULUI PERSONALITĂȚII ȘI DINAMICA PROCESELOR PSIHOPATOLOGICE Teorii despre personalitate În psihopatologie, orice analiză a fenomenelor psihice morbide, trebuie să înceapă cu studiul personalității, considerată ca ansamblu de referință al vieții psihice, întrucât personalitatea este „spațiul” în interiorul căreia se dezvoltă și se manifestă fenomenele psihice morbide. Concept
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se dezvoltă afecțiunile pulmonare; b) Tipul vultuos, pletoric, picnic-gras, de factură, ca teren patologic, apopletică; c) Tipul artritic, de factură picnică, înclinat către afecțiuni metabolice; d) Tipul limfatic, sau timico-limfatic; e) Tipul hipoplazic, nanic, cu aspect de infantilism. 2) Tipurile psihopatologice pure sunt rezultatul observațiilor clinico-psihiatrice efectuate asupra bolnavilor psihici. Aceste tipuri psihopatologice nu reprezintă boli psihice ci terenul pe care se pot dezvolta bolile psihice în anumite circumstanțe de viață ale individului respectiv. Ele reprezinte trăsături accentuate de personalitate prezente
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
teren patologic, apopletică; c) Tipul artritic, de factură picnică, înclinat către afecțiuni metabolice; d) Tipul limfatic, sau timico-limfatic; e) Tipul hipoplazic, nanic, cu aspect de infantilism. 2) Tipurile psihopatologice pure sunt rezultatul observațiilor clinico-psihiatrice efectuate asupra bolnavilor psihici. Aceste tipuri psihopatologice nu reprezintă boli psihice ci terenul pe care se pot dezvolta bolile psihice în anumite circumstanțe de viață ale individului respectiv. Ele reprezinte trăsături accentuate de personalitate prezente la unele persoane. Autorii francezi vorbesc, în aceste cazuri despre tipologiile psihopatologice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihopatologice nu reprezintă boli psihice ci terenul pe care se pot dezvolta bolile psihice în anumite circumstanțe de viață ale individului respectiv. Ele reprezinte trăsături accentuate de personalitate prezente la unele persoane. Autorii francezi vorbesc, în aceste cazuri despre tipologiile psihopatologice, iar autorii germani de variații patologice ale normalului. Aceste tipuri constituționale care reunesc condițiile unor dispoziții premorbide din care se pot dezvolta boli psihice sunt următoarele: a) Constituția perversă este caracterizată prin scăderea considerabilă a simțului moral, până la pierderea acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
g) Constituția epileptoidă se caracterizează printr-un temperament amorf, vâscos, egocentric, impulsiv, cu explozii imprevizibile de mânie, violent, obtuz. Cunoașterea acestor tipuri constituționale somato-psihice, este foarte importantă în evaluarea potențialităților personalității, în stare de normalitate, dar și a potențialului său psihopatologic, în ceea ce privește riscul de îmbolnăvire psihică. Din acest motiv, tipul constituțional este un prețios indicator al dinamicii psihopatologice a personalității și de el suntem întotdeauna obligați să ținem seama. Organizarea sistemului personalității Înțelegerea dinamicii proceselor psihice morbide, în sfera psihopatologiei, depinde
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
violent, obtuz. Cunoașterea acestor tipuri constituționale somato-psihice, este foarte importantă în evaluarea potențialităților personalității, în stare de normalitate, dar și a potențialului său psihopatologic, în ceea ce privește riscul de îmbolnăvire psihică. Din acest motiv, tipul constituțional este un prețios indicator al dinamicii psihopatologice a personalității și de el suntem întotdeauna obligați să ținem seama. Organizarea sistemului personalității Înțelegerea dinamicii proceselor psihice morbide, în sfera psihopatologiei, depinde de modul în care este conceput și înțeles sistemul personalității, ca mod de organizare. Pentru P. Sivadon
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]