KorAP: Find »[drukola/base=pumnal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...21 22 23 ...61 >

1,506 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

vrei să spui? Vitellius păli. Oare Listarius îl văzuse? — Șterge-ți firimiturile alea de la gură, strigă băiatul. Ai mâncat prăjiturile mele cu miere și susan... Ai mâncat ofranda pentru Zeiță. Ți-am spus că ăsta-i un sacrilegiu! Vitellius ascunse pumnalul și își șterse gura cu dosul mâinii. Îi făcu semn băiatului să pornească înaintea lui pe cărare și începu să meargă aplecat, înfruntând furtuna. Se întreba ce se întâmplase cu cealaltă prăjitură cu miere și susan - fuseseră două, iar el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
zburau prin aer, duse de vânt. În cele din urmă, se arătă Ausper, care ridică un deget descărnat și, fără să rostească un cuvânt, îl îndreptă spre inima lui Valerius, apoi dispăru. Atingerea degetului pe piept fu ca tăișul unui pumnal. Îngrozit, îl strigă pe Lurr, lipindu-se de trupul calului. Apoi o strigă pe Velunda. În clipa aceea, Lurr ieși din pădure, veni spre Valerius, apoi se întoarse și dădu să o pornească din nou spre pădure; alergă de mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
bucuros să te predea, fiindcă era sigur că te vom pedepsi. Dar noi nu suntem ca romanii și știm să-l deosebim pe vinovat de cel nevinovat. Preotul cel bătrân încuviință grav. — Tu nici măcar nu știi cum se ține un pumnal. O iubeai pe Velunda... Tu ești un om blând, zise un tânăr războinic, aranjându-și pe umăr haina scurtă din blană. Valerius ținea cupa în mâini, dar nu luă nici o înghițitură. — Omorâți-mă. — Cum să te omorâm? întrebă alt preot, netezindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o haină de in și ieșise pe stradă, în mijlocul mulțimii. Dăduse peste pretorienii înarmați și amenințători, incitați de Otho. Aceștia se repeziseră la el și îl trăseseră afară din lectică; nimeni nu sărise în ajutorul împăratului care cădea sub loviturile pumnalelor. Numai niște batavi încercaseră să ajungă la el, dar, cum nu cunoșteau orașul, greșiseră drumul; în vremea asta, Galba era omorât de mulțime. Pretorienii îi tăiaseră capul dintr-o lovitură. Pentru că nu putea să-i țină în mână capul chel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îl va pedepsi pe Otho. Aliază-te cu Vitellius. Faptul că șarpele ucide, spuse Julius Civilis, e oare un motiv să te aliezi cu scorpionul care e pe punctul să înțepe șarpele? — Eu nu sunt roman - Julius Civilis își ascuțea pumnalul în fața colibei în care stătea Valerius. Trei bărbați erau așezați în jurul mesei: Valerius, Julius Civilis și hangiul, care venise în sat în noaptea dinainte. Nu sunt ca fratele tău. Antonius Primus e gal, dar cetățean roman, și se supune vechilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că poate obține asemenea virtuți în schimbul banilor. Am înapoiat darurile pentru că femeile noastre nu se împodobesc cu bijuteriile romanilor și nu se îmbracă în mătăsurile lor. — Dar banii, i-ai refuzat? — Las în seama altora asemenea gesturi mărețe - Julius puse pumnalul pe masă. Romanii m-au învățat că banii sunt folositori. Îi voi folosi ca să lupt împotriva lor cu orice mijloace. Luă săculețul de piele pe care-l lăsase jos când intrase și i-l întinse hangiului, care-l îndepărtă imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și gladiatorii... Va înainta foarte greu, între două banchete... Nu se va implica personal în nici o luptă; asta a lăsat-o în seama legaților lui. Vitellius se îndreaptă spre Gallia, iar de aici se va duce în Italia. Julius luă pumnalul și îi încercă din nou lama, gânditor. — Asta-i tot. Nu uita nici un cuvânt din ce ți-am spus și încearcă să ajungi cât mai repede la Galbiana. Maktor se ridică. — Îmi pare rău că trebuie să-mi părăsesc taverna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îi ceruse să răzbune moartea Velundei. Strânse amuleta în pumn, nefiind în stare să vorbească. Acum și Salix era în pericol. Oare n-ar fi trebuit să dea fuga la Pretoriu, să-l caute pe Vitellius și să-i înfigă pumnalul în inimă? Oftă, disprețuindu-se, fiindcă știa că n-ar fi avut curaj să facă așa ceva. Antonius îl luă pe Valerius pe după umeri. Cei doi se îndepărtară de tabără și intrară în pădure; totul era verde, înflorit. Deasupra capetelor lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
gura. — Ia cupa și închină, îi șopti Errius. Ce-i cu tine? Antonius clătină din cap, dar nu luă cupa. Continua să-și privească mâinile, ca și cum ar fi vrut să și le țină în frâu, ca să nu înșface singure un pumnal și să-l înfigă în inima imperator-ului. Îl ura pe Vitellius. Îl urâse de cum îl văzuse. Îl recunoscuse imediat pe bărbatul din viziunea pe care o avusese pe când lupta împotriva quazilor. Multe nopți, Antonius fusese urmărit de amintirea acelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Războiul îi va îngădui să-l elimine pe omul acela respingător din fața lui. Nu avea să procedeze ca Julius Civilis, care, potrivit tradiției germane, își lăsa părul și barba să crească și nu și le tundea până când nu-și înfigea pumnalul în inima celui pe care-l ura. Antonius avea să-și cultive ura în minte, zi și noapte. Era convins că, nu peste multă vreme, urma să-l vadă pe Vitellius mort la picioarele sale, așa cum mureau acum gladiatorii în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o poartă laterală. Mâna grăsanului se sprijini iar pe geununchiul lui. — Îl vezi pe cel cu tunica albă cu două dungi roșii? E arbiter. Iar cel din spatele lui, care duce armele... Vezi cum Salix ezită când trebuie să-și aleagă pumnalul... Skorpius însă... Grăsanul izbucni într-un hohot de râs admirativ. Skorpius înșfăcase rapid un trident, un pumnal și o plasă. Lui Valerius i se părea că scena se derula cu încetineala unei ceremonii funerare. Veni un al treilea bărbat, însărcinat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
albă cu două dungi roșii? E arbiter. Iar cel din spatele lui, care duce armele... Vezi cum Salix ezită când trebuie să-și aleagă pumnalul... Skorpius însă... Grăsanul izbucni într-un hohot de râs admirativ. Skorpius înșfăcase rapid un trident, un pumnal și o plasă. Lui Valerius i se părea că scena se derula cu încetineala unei ceremonii funerare. Veni un al treilea bărbat, însărcinat cu probatio armorum. Verifică armele, încercă lamele și vârfurile, apoi plecă, urmat de omul care adusese armele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ale flautului. Spectacolul putea începe. O melodie gravă răsună în amfiteatru; mulțimea amuți. Cei doi gladiatori se înfruntau. Skorpius ridică brațul și îndreptă tridentul spre coiful galului. Salix respinse repede lovitura cu scutul și se aruncă înainte, încercând să înfigă pumnalul în piciorul adversarului. Skorpius sări într-o parte, ferindu-se. Apucă tridentul cu ambele mâini și lovi cu putere scutul lui Salix. Speriat, Valerius îl văzu pe acesta dând înapoi câțiva pași și căzând în nisip. Se ridică însă rapid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lovitura reușită, nu se aștepta ca lupta să continue și nu-și luase poziția de apărare. Uriașul rămase înmărmurit. Întinse tridentul, încercând să oprească scutul lui Salix, dar acesta făcu un salt spre dreapta și ajunse în lateral, înfigându-i pumnalul în coapsa dreaptă și răsucindu-l în carne. Apoi se retrase rapid, privind sângele ce țâșnea din rană, pe când Skorpius urla furios din cauza durerii cumplite, dar fără să cadă sau să se clatine. Mulțimea se ridică în picioare, unduindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Salix! strigă Valerius cât putu de tare. Salix! Nu-i venea să creadă că prietenul său era încă în picioare, în ciuda rănii, nu-i venea să creadă că stătea acolo viu, cu picioarele depărtate, cu scutul în mâna stângă și pumnalul în dreapta, cu capul apărat de coiful căruia soarele la asfințit îi împrumuta străluciri roșietice. Skorpius se ridică. Coapsa și spatele îi sângerau. Se clătină. Luă încet tridentul și se aruncă înainte furios, dar fără apărare. — Ucide-l imediat! Grăsanul de lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mai distreze mulțimea în arenă. Skorpius se ridică și-și șterse cu dosul mâinii sângele care continua să-i curgă din gură. Îl căută din ochi pe secutor. Clătinându-se, se apropie și se prăbuși peste el. Îi duse lama pumnalului la gât, imediat sub marginea coifului, și abia dacă sfâșie pielea. Sângele înroși nisipul. În picioare, Valerius privea pierdut spre arenă. Mulțimea începu să strige, reclamând dreptul ei de a hotărî dacă învinsul va trăi sau va muri, fiindcă nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
al prietenului său și nisipul îmbibat de sânge. Îl văzu pe Salix deschizând ochii. Amfiteatrul se cufundase într-o liniște ireală. Flautele și orga tăcuseră. Mulțimea îi privea pe cei doi gladiatori: Salix întins pe pământ, Skorpius lângă el, cu pumnalul în mâna dreaptă. Salix se ridică încet, clătinându-se. Parcurse cu privirea tot amfiteatrul, fără grabă, apoi îngenunche, își duse brațul stâng la spate și întinse mâna dreaptă cu degetul mare în față și celelalte în jos, spre infern. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
absolută. Valerius se eliberă din strânsoare, copleșit de sentimentul neputinței. Nu putea face nimic pentru a-l salva pe Salix. Privi spre arenă. Contururile ei tremurau din cauza lacrimilor care-i împăienjeneau ochii. Skorpius se apropie de Salix și-i puse pumnalul la baza gâtului, în partea stângă. Salix apucă încheietura învingătorului, ca să stabilească adâncimea loviturii. Pentru ultima dată, privi spre spectatori. — Salix, nu! Poate că Salix auzi strigătul lui Valerius. Fără să ezite, continuă să strângă cu ambele mâini încheietura lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în partea stângă. Salix apucă încheietura învingătorului, ca să stabilească adâncimea loviturii. Pentru ultima dată, privi spre spectatori. — Salix, nu! Poate că Salix auzi strigătul lui Valerius. Fără să ezite, continuă să strângă cu ambele mâini încheietura lui Skorpius. Își înfipse pumnalul în inimă. Sângele țâșni și începu să i se prelingă pe piept. Viața i se scurgea din trup. Skorpius se dădu deoparte, împleticindu-se. Salix rămase drept preț de o clipă, în care păru că lumea întreagă încremenise. Apoi, încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
foc; prin fața ochilor i se perindau lumini orbitoare. Înțelese că avea să moară și încercă să se apere. Fu salvat. Se rostogoli, respirând cu mare greutate, în timp ce Valerius, ajutat de cine știe ce zeu, se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ajutat de cine știe ce zeu, se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare și apucă o tavă mare, încărcată cu sturzi ce pluteau într-un sos roșiatic. O aruncă spre împărat și-l nimeri în plin. Sosul și sturzii se împrăștiară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
imperator-ul care se clătina, cu tunica mânjită de sos și doi sturzi pe umăr; de pe față i se prelingeau picături de grăsime. — Ucideți-l! Vitellius îi lăsă pe ceilalți să-l ducă spre tricliniu. — E fratele meu. Antonius lovi pumnalul pe care un soldat voia să-l înfigă în spatele lui Valerius. Pumnalul zbură prin aer. — Stați pe loc! Toți îi dădură ascultare. Vitellius se lăsă să cadă pe tricliniu. Cu o lovitură de cot, îl îndepărtă pe sclavul care încerca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sturzi pe umăr; de pe față i se prelingeau picături de grăsime. — Ucideți-l! Vitellius îi lăsă pe ceilalți să-l ducă spre tricliniu. — E fratele meu. Antonius lovi pumnalul pe care un soldat voia să-l înfigă în spatele lui Valerius. Pumnalul zbură prin aer. — Stați pe loc! Toți îi dădură ascultare. Vitellius se lăsă să cadă pe tricliniu. Cu o lovitură de cot, îl îndepărtă pe sclavul care încerca să-i curețe tunica. — Fratele tău... Cei doi sturzi îi alunecară de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
imobilizaseră în cele din urmă. Îl recunoscu pe omul din fața lui. — Medicul, zise - iar după o clipă adăugă: Cel care a ucis-o... Privirea lui Valerius îl făcu să tacă. — E fratele meu. Antonius făcu un pas în față, luă pumnalul și-l puse pe masă. Acoperi lama cu mâna. — N-o să-l ucizi. M-a atacat pe mine, pe imperator. Îl voi judeca pentru trădare. — Nu ești împărat. Senatul de la Roma nu te-a ales pe tine. Valerius nu ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cu mâna. — N-o să-l ucizi. M-a atacat pe mine, pe imperator. Îl voi judeca pentru trădare. — Nu ești împărat. Senatul de la Roma nu te-a ales pe tine. Valerius nu ți-a jurat credință. Antonius luă mâna de pe pumnal. — Deocamdată ești doar guvernatorul Germaniei Inferior. Îl poți judeca pentru atac, atât și nimic mai mult. Potrivit legilor noastre, atacul nu se pedepsește cu moartea. Soarele apunea. O lumină sângerie inunda amfiteatrul unde mulțimea continua să se îmbulzească spre ieșire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]